ANTREPRENORIAT

ÎN DOMENIUL MEDICAL VETERINAR

CURS

Conf.dr. Geta PAVEL

Conf.dr. Carmen Luiza COSTULEANU

2021
Cap. 1. Rolul unităților medical-veterinare (de asistență sau consultanță) și
a unităților farmaceutice veterinare în economie

1.1. Intreprinderea ca verigă principală a economiei naţionale

Miezul oricărei economii este producția de bunuri materiale şi de prestări de servicii.

În economia de piaţă există trei agenţi economici cardinali: gospodăriile, întreprinderile
(firmele) şi statul. Elementul de bază al producţiei este întreprinderea (firma). Întreprinderea
(firma) este un agent economic care activează de sine stătător, fondat pe baza legislaţiei în
vigoare a ţării, pentru a da producţie şi a presta servicii spre a satisface cerinţele publice şi a
obţine venituri. Economia unei țări poate fi privită în mod simplist ca o totalitate de firme
funcţionale care se află în interacţiune de productivitate, de cooperare, comercială şi de altă
natură atît între ele, cît şi între ele şi stat. Starea economiei în ansamblu se află în dependenţă
de eficacitatea funcţionării acestora şi de starea lor financiară.
O trasatură distinctă a economiilor dezvoltate este reprezentată de rolul vital al
antreprenoriatului ca pilon central al creșterii economice. Intreprinzătorii motivați, gata de a-și
asuma riscuri, inființează firme noi generatoare de locuri de munca.
Intreprinderile mici si mijlocii (IMM-uri) domină scena afacerilor din întreaga lume,
reprezentind 95% din numărul total de companii. IMM-urile conduc la cresterea competiției
pe piață, ceea ce are ca rezultat reducerea prețurilor, imbunătățirea calității produselor,
precum și favorizarea implementării de noi tehnologii la nivelul firmei.
Confecţionând mărfuri şi prestând servicii necesare societăţii, întreprinderile crează
condiţii materiale şi sociale vitale pentru dezvoltarea societăţii.

1.2. Natura serviciilor veterinare

Trecerea la economia de piaţă, aplicarea măsurilor de reformă în agricultură, apariţia şi

consolidarea rapidă a proprietăţii private asupra animalelor şi produselor de origine animală
au condus la o diversificare a domeniilor în care se exercită profesiunea de medic veterinar.

Diferite servicii veterinare se încadrează în diverse categorii de bunuri economice.

Serviciile veterinare se încadrează în patru categorii principale:
- servicii clinice (tratamentul animalelor bolnave și controlul tulburărilor de limitare
a producției);

2
 - servicii preventive (evitarea apariției bolilor);
- furnizarea de medicamente, vaccinuri și alte produse (cum ar fi inseminarea
artificială);
- protecția sănătății umane (inspecția produselor animale comercializate)
Serviciile veterinare reprezintă o comunitate de lucru care, în oricare țară a lumii,
protejează sănătatea și bunăstarea animalelor, dar şi a oamenilor. Această comunitate cuprinde
în primul rând medicii veterinari din serviciul public, responsabili de pregătirea și aplicarea
legilor care reglementează controlul bolilor și siguranța alimentelor, contribuind totodată la
protejarea biodiversității. Cuprinde apoi toate celelalte categorii de personal din sectorul
public care susțin această activitate (personal administrativ, ofițeri de comunicare, experți
juridici, etc.). Comunitatea include și lucrători independenți, precum și medici veterinari
salariați din sectorul privat care lucrează în domeniul medical veterinar.
O parte din această categorie profesională, de liberă practică, s-a organizat în
circumscripţii sanitare veterinare teritoriale, concesionând cu autoritatea sanitară veterinară
efectuarea unor acţiuni de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile la animale şi de la
animale la om cuprinse în programul naţional, asigurând prin aceasta statutul de sănătate
animalelor şi creerea de locuri de muncă.
Medicii veterinari angajaţi la stat, medicii veterinari de liberă practică care activează în
cabinete medicale veterinare de asistenţă (cabinete, spitale, clinici, farmacii) precum şi un
număr însemnat de medici veterinari care sunt angajaţi în unităţi economice sau în
învăţământ, cercetare, etc. prin coordonarea de la nivel naţional de ANSVSA şi la nivel
judeţean de DSVSA, în colaborare cu Colegiul Medicilor Veterinari, asigură cu
profesionalism, o gamă largă de servicii de specialitate, conforme legislaţiei europene, în
beneficiul celor care investesc în creşterea animalelor, în domeniul procesării, depozitării şi
comercializării produselor de origine animală şi non-animală.

1.3. Scopurile funcționării comunității veterinare

Medicina veterinară este pusă în slujba asigurării sănătăţii şi potenţialului productiv a

animalelor aducătoare de venituri, în serviciul deţinătorilor de animale şi a operatorilor
economici din zona alimentară, având implicare prioritară în prevenirea transmiterii de boli la
animale şi de la animale la om, siguranţa alimentelor destinate consumului uman, salubritatea
furajelor pentru animale şi protecţia mediului, acţiuni care se regăsesc în cerinţele economice
şi sociale şi care în final asigură sănătatea publică.
Orice comunitate veterinară are în vedere:

3
 a) dezvoltarea permanentă a colaborării cu operatorii economici, cu asociaţiile
profesionale, acordând consultanţă de specialitate, prin analize şi dezbateri organizate, prin
participarea la acţiunile stabilite în programele comune pentru prevenirea şi combaterea unor
situaţii speciale, care îi pot afecta economic, social, sau direct;
b) perfecţionarea profesională prin participarea la instruiri, specializări, simpozioane şi
conferinţe, organizate la nivel naţional şi local, pentru ca medicul veterinar să se poziţioneze
în continuare ca rol de frunte în societate, pentru toate domeniile în care acţionează, să
prezinte un tot mai mare interes şi aport pentru dezvoltarea economiei naţionale.
In continuare sunt prezentate principalele roluri ale unităților medical-veterinare în
societate:
1. Asigurarea sănătății publice
Actualmente este cunoscut faptul că 60% dintre agenții patogeni umani sunt de origine
animală, că 75% din bolile emergente ale animalelor pot fi transmise oamenilor și că 80%
dintre agenții patogeni care potențial ar putea fi utilizaţi pentru bioterorism sunt de origine
animală.
Există o legătură directă între sănătatea publică și activitatea serviciilor veterinare de
protejare a sănătății animalelor, deoarece eliminarea agenților patogeni care provoacă boli la
animale poate preveni apariția ulterioară și reapariția bolilor infecțioase la om și, în același
timp, asigură o aprovizionare adecvată cu alimente de bună calitate, sigură pentru populația
umană.
Medicii veterinari răspund de efectuarea operaţiunilor de supraveghere, prevenire şi
combatere a bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om, prin acţiuni de
supraveghere clinică a bolilor, vaccinări imunoprofilactice, tratamente profilactice şi curative
antiparazitare, prin analize şi examene de laborator, conform programelor şi graficelor
stabilite.
2. Asigurarea siguranței alimentare (protejarea consumatorilor de riscurile pentru
sănătate legate de alimente)
Mulți agenți patogeni (paraziți, bacterii, viruși, toxine) au potențialul de a contamina
alimentele în diferite stadii de producție, făcându-le periculoase pentru consumatori.
Serviciile veterinare operează de la fermă până la furculiță sau, cu alte cuvinte, în
timpul producției la fermă, apoi în timpul procesării (la abator, prelucrarea lactatelor, etc.),
dar chiar și în timpul transportului și distribuției de produse. In acest sens, medicul veterinar
este responsabil de:
a) implementarea legislaţiei comunitare privind autorizarea, înregistrarea şi
clasificarea unităţilor alimentare, prin controale, evaluarea şi încadrarea in categoria de risc a
tuturor obiectivelor identificate în conformitate cu activităţile lor specifice, condiţie esenţială
pentru valorificarea produselor obţinute în aceste obiective;

4
 b) sprijin de specialitate pentru valorificarea animalelor şi a produselor provenite de la
acestea (materii prime sau produse finite) pe plan naţional, intracomunitar şi la export, de
către operatorii din domeniul creşterii animalelor şi din domeniul alimentar;
c) sprijin pentru promovarea produselor tradiţionale prin identificarea producătorilor
cu astfel de activităţi şi acordarea serviciilor de consultanţă privind asigurarea parametrilor
tehnologici şi de calitate;
d) garantarea calităţii şi salubrităţii produselor alimentare destinate consumului uman,
prin efectuarea, în laboratoarele de diagnostic acreditate, de examene şi analize privind
încărcătura microbiană, a parametrilor fizici chimici, prezenţa aditivilor alimentari, a
rezidiilor, din materii prime, şi alte elemente care definesc produsele finite, prin tehnici
avansate de analiză, executate de specialişti bine pregătiţi profesional şi cu experienţă în
domeniu.
3. Promovarea producției animaliere (Reducerea pierderilor cauzate de bolile
animalelor)
Se estimează că cererea mondială de proteină animală (lapte, ouă, carne) va crește cu
70% până în anul 2050. Această cerere va fi satisfăcută numai dacă serviciile veterinare pot
oferi un nivel de supraveghere sanitară adecvată, care să poată face față complexității
sistemelor de producție animaliere ale viitorului.
Se estimează că peste 20% din producția la nivel mondial se pierde ca urmare a
îmbolnăvirilor animalelor. Acordarea unui sprijin mai mare pentru munca în cadrul
serviciilor veterinare ar permite ca aceste pierderi să fie considerabil reduse.
Medicii veterinari răspund eficient şi profesional la solicitările celor mai apropiaţi parteneri,
crescătorii de animale şi operatorii din domeniul alimentar, segment care contribuie prioritar
la dezvoltarea şi stabilitatea economică a localităţilor unde aceştia activează, prin:
a) acordarea de sprijin în gestionarea efectivelor de animale şi pentru modernizarea
creşterii acestora în exploataţii comerciale (ferme) care să asigure cerinţele actuale de
tehnologie, biosecuritate, protecţie şi bunăstare;
b) monitorizarea implementării legislaţiei privind activitatea de identificare şi
înregistrare a animalelor;
c) aplicarea criteriilor de stabilire a statusului de sănătate a efectivelor de bovine în
relaţie cu tuberculoza, leucoza enzootică, bruceloza, encefalitele spongiforme, ca și în
efectivele de ovine referitor la scrapie, prin operaţiuni specifice, prelevări de probe şi
examene de laborator;
d) implementarea programelor de supraveghere, control şi eradicare a bolilor la
animale, cofinanţate cu fonduri U.E.: Bluetongue la bovine şi ovine, Encefalopatii
spongiforme transmisibile, Pesta porcină clasică, Influenţa aviară, Salmoneloza la găinile
ouătoare şi la puii de carne broiler, Turbarea (Rabia) la vulpi;

5
 e) monitorizarea focarelor de boală declarate, eliminarea operativă a animalelor
bolnave, executarea dezinfecţiilor şi a altor acţiuni specifice în vederea stingerii focarelor
respective;
4. Atenuarea sărăciei în lume (Ajutarea țărilor sărace care doresc să aibă acces la
piețele de export)
În multe țări ale lumii, animalele reprezintă nu numai o sursă de proteine alimentare,
dar asigură puterea brută (tracțiune, arat și irigare), și reprezintă în acelaşi timp sursa primară
pentru un venit și sursa unui îngrășământ natural prețios.
Toate acțiunile serviciilor veterinare au impact pozitiv de-a lungul întregului lanț de
producție agricolă, prin protejarea și întreținerea producției animaliere, asigurând mijloacele
de trai pentru un miliard de fermieri săraci din întreaga lume.
Țările sărace eliberate de jugul bolilor animalelor datorită muncii personalului din
serviciile veterinare pot, dacă doresc, să aibă acces la mai multe piețe de export profitabile.
5. Garantarea siguranței comerțului mondial cu produse de origine animală
(protecția țărilor la propriile lor hotare)
Când o țară importatoare devine conștientă de prezenţa sau apariţia unui potenţial
pericol reprezentat de o boală la animalele dintr-o țară exportatoare, aceasta poate decide
oprirea comerțului cu animale și produse provenite de la animalele din această ultimă țară,
pentru a se proteja şi pentru a evita răspândirea internațională a agenților patogeni de origine
animală.
Astfel de decizii pot avea un impact economic puternic la nivel local, național sau
chiar regional și au repercusiuni sociale ample.
Serviciile veterinare joacă un rol vital în menţinerea siguranței sanitare a comerțului
mondial prin supravegherea și protejarea producţiei animaliere, dar și prin eliberarea
certificatelor sanitare care însoțesc exporturile. De asemenea, medicul veterinar este
responsabil de:
a) monitorizarea circulaţiei animalelor, a produselor şi subproduselor de origine
animală, notificarea şi certificarea internă şi internaţională, în condiţiile legii;
b) monitorizarea şi controlul respectării legislaţiei privind utilizarea medicamentelor,
cu prioritate a antibioticelor şi a produselor antiparazitare, a furajelor medicamentate, precum
şi a circulaţiei acestora pe plan intern și internațional.
6. Conservarea speciilor de animale (monitorizarea și protejarea faunei sălbatice)
Supravegherea bolilor la animalele sălbatice trebuie să fie la fel de strictă ca
supravegherea și controlul bolilor la animalele domestice, având în vedere faptul că schimbul
de agenți patogeni între aceste două populații este în creștere în întreaga lume. Protejarea
sănătății faunei sălbatice ajută la conservarea biodiversităţii, evitând în același timp
transmiterea diverselor boli la animale domestice și la oameni. In acest sens, sistemul

6
veterinar este implicat în respectarea legislaţiei privind ecarisarea teritoriului, prin gestionarea
şi dirijarea cadavrelor de la animalele moarte la unitatea de neutralizare, cu spijinul
autorităţiilor locale;
7. Apărarea bunăstării animalelor (protejarea animalelor prin legi și reglementări
corect puse în aplicare)
Sănătatea este o componentă vitală a bunăstării animalelor. Bunăstarea animalelor este
în fapt un concept complex, ce cuprinde aspecte științifice și etice, dar şi economice, culturale
și politice. Protecția animalelor implică în mod deosebit controlul condițiilor în care animalele
sunt crescute, transportate și sacrificate.
Serviciile veterinare reprezintă comunitatea cea mai calificată în ceea ce priveşte
pregătirea legislației privitoare la bunăstarea animalelor și din punctul de vedere al
monitorizării modului de aplicare zilnică pe teren.

1.4. Guvernarea serviciilor veterinare naționale

Pentru ca misiunea profesiunii de medic veterinar să fie îndeplinită este necesar ca

sistemele de sănătate a animalelor să fie întemeiate pe bună guvernanță.
Serviciile veterinare naționale, care se găsesc în centrul sistemului ce monitorizează
bunul public global reprezentat de sănătatea animalelor, nu îşi pot îndeplini misiunea lor fără
o legislație adecvată și fără mijloacele necesare pentru a o pune în aplicare. Această legislaţie
stă la baza unei bune guvernanţe veterinare, care trebuie să includă:
• legislație adecvată, aplicată în mod eficient prin alocarea de resurse umane și
financiare adecvate;
• o rețea veterinară care acoperă întreaga țară, bazată pe un triunghi compus din medici
veterinari angajaţi de stat, medici veterinari cu practică privată și producătorii de
animale, care asigură supravegherea eficientă;
• detectarea timpurie a apariţiei focarelor de boală pentru a permite un răspuns rapid la
evenimente de sănătate potențial grave;
• măsuri de biosecuritate și biocontenție pentru fermele infectate, pentru a preveni
răspândirea agenților patogeni și pentru a permite eliminarea acestora;
• măsuri rapide și corecte de compensare financiară pentru producătorii ale căror
animale au trebuit să fie sacrificate din motive de sănătate;
• vaccinarea animalelor sănătoase ori de câte ori se dovedeşte adecvată;
• o bună pregătire inițială și o educație continuă pentru toți profesioniștii implicați;

7
 • cercetare continuă aplicată asupra metodelor de control, întrucât agenții patogeni se
adaptează constant.
Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) oferă îndrumare pentru
serviciile veterinare din lume prin adoptarea de către toate țările a standardelor concepute
pentru a le sprijini atât din punct de vedere științific, cât și în domenii de certificare
sanitară și bună guvernanţă.

Legislația care reglementează profesia de medic veterinar.

Medicina veterinară este considerată profesie reglementată, în conformitate cu:
- Legea 200/2004
- Directiva UE 36/2005

Ce înseamnă profesie reglementată?

• In sensul directivei 36/2005, „profesia reglementată” este o activitate sau un
ansamblu de activități profesionale al căror acces, exercitare sunt condiționate, direct
sau indirect, în temeiul unor acte cu putere de lege și acte administrative, de posesia
anumitor calificări profesionale;
• Conform legii 200/2004, activitatea profesională reglementată reprezintă activitatea
profesională pentru care accesul sau exercitarea în România este condiționată, direct
sau indirect, în conformitate cu legislația română în vigoare, de deținerea unui
document care să ateste nivelul de formare profesională.

Baza legală de funcționare în domeniul medical veterinar este reprezentată de:

- Legea nr. 160 din 30 iulie 1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de
medic veterinar, actualizată la data de 6 iulie 2018;
- Statutul medicului veterinar;
- Codul de deontologie medical-veterinară.
In conformitate cu Legea nr. 160/1998, cu completările ulterioare, profesiunea de
medic veterinar este o profesie liberală și independentă, cu organizare autonomă reglementată.
Este organizată și funcționează în baza principiului autonomiei, în cadrul forului profesional
reprezentat de Colegiul Medicilor Veterinari (CMV). Asociația Generală a Medicilor
Veterinari din România (AGMVR) este forul științific și profesional neguvernamental al
medicilor veterinari, care cuprinde și coordonează activitatea asociațiilor, societăților și ligilor
de profil membre.
Aceeași lege stipulează că prin natura liberală a profesiei, medicul veterinar cu drept
de liberă practică, în exercitarea profesiei sale, nu este funcționar public.
Conform aceleiași legi, profesiunea de medic veterinar are exclusivitate în următoarele
domenii de competență:

8
 a) sănătatea animalelor;
b) sănătatea publică veterinară și igiena produselor animaliere și de origine animală;
c) inspecția și controalele veterinare de frontieră;
d) supravegherea și diagnosticul de laborator veterinar;
e) controlul igienei furajelor;
f) coordonarea identificării și înregistrării animalelor, cu excepția ecvinelor;
g) instruirea și educația veterinară continuă;
h) testarea, înregistrarea și autorizarea producerii și comercializării produselor de uz
veterinar și ale altor materii care pot influența starea de sănătate a animalelor;
i) comercializarea cu amănuntul și utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz
special și medicamentelor de uz veterinar;
j) consultanță și audit veterinar.

Medicul veterinar își exercită profesiunea în colaborare cu alte profesiuni, în

următoarele domenii:
a) apărarea sănătății publice și protecția consumatorului;
b) creșterea și furajarea animalelor;
c) selecția, ameliorarea și reproducția animalelor;
d) realizarea produselor de uz veterinar și a altor materii care influențează starea de
sănătate a animalelor;
e) cercetări de genetică animală fundamentală și aplicativă;
f) protecția animalelor domestice și a celor sălbatice;
g) industrializarea și valorificarea produselor animaliere și de origine animală;
h) protecția mediului și controlul poluării;
i) statistica medical-veterinară;
j) comercializarea produselor de uz veterinar;
k) controlul mișcării animalelor, al produselor animaliere și de origine animală;
l) cercetarea medical-veterinară;
m) nutriția animalelor;
n) biotehnologii medical-veterinare;
o) învățământul medical-veterinar.
În conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 160/1998 republicată, serviciile
medicale veterinare private fac parte din sistemul unic sanitar-veterinar național.
In Statutul medicului veterinar, sunt prevăzute sectoarele de activitate în care își
poate exercita profesia medicul veterinar:
a) în sectorul privat, independent sau în regim salarial;

9
 b) în sectorul public, ca funcționar public sau ca personal contractual, ocupând
posturi/funcții pentru care studiile superioare în domeniul medical veterinar constituie cerință
de angajare;
c) în învățământul preuniversitar, universitar și unități de cercetare.
De asemenea, Statutul prevede și activități care se desfășoară exclusiv de către
medicul veterinar de liberă practică:
- activitățile de asistență medicală veterinară în cadrul unităților medicale veterinare
de asistență, la sediul acestora sau la locația la care se află animalele;
- activitățile de consultanță tehnică și legislativă în domeniul medical-veterinar.
Prin hotărârile Consiliului național al Colegiului Medicilor Veterinari se stabilesc
condițiile de amplasare, compartimentare și dotare pentru următoarele unități medicale
veterinare:
- cabinetul medical veterinar de consultanță;
- unități în care se desfășoară activități de asistență medicală veterinară: cabinet
medical veterinar, clinică veterinară, spital veterinar, centru veterinar specializat.
Condițiile pentru autorizarea unităților farmaceutice veterinare (farmacie veterinară și
punct farmaceutic veterinar) se stabilesc prin ordin emis de președintele Autorității Naționale
Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cu avizul consultativ al CMV.

Codul de bună practică veterinară este un standard care specifică etica şi principiile
de conduită pentru medicii veterinari din Europa, ca şi cerinţele referitoare la sistemul de
management al calităţii în cadrul unei organizaţii veterinare.

1.5. Cererea și furnizarea de servicii veterinare

Sectorul de medicină veterinară din țările dezvoltate reprezintă o afacere comercială

care se desfășoară pe piețe extrem de competitive în care prețurile răsplătesc calitatea.
Instituțiile acestui sector sunt bine dezvoltate.
Asociațiile medicilor veterinari, asociațiile producătorilor de animale și asociațiile de
consumatori joacă un rol în arena politică și contribuie direct și indirect la formularea și
dezvoltarea politicilor guvernamentale.
Serviciile veterinare se află într-o măsură limitată în responsabilitatea guvernelor sau a
sectorului public, o parte se află în responsabilitatea comună a sectorului public și privat,
iar o mare parte sunt doar în responsabilitatea sectorului privat.

10
A. Servicii veterinare guvernamentale
În majoritatea țărilor dezvoltate, unde medicii veterinari privați furnizează de departe
cea mai mare pondere de servicii proprietarilor de animale, guvernele păstrează servicii
speciale legate de:
- controlul bolilor epidemice;
- controlul importului și certificarea exportului de animale;
- certificarea calității și a etichetării corecte a medicamentelor și a vaccinurilor
- inspecția cărnii și a altor produse animale;
- funcționarea laboratoarelor sanitar-veterinare;
- supravegherea centrelor de reproducere;
- supravegherea spațiilor de carantină.

B. Servicii sub responsabilitatea sectorului public, dar nu neapărat furnizate de

administrația publică. In această categorie sunt incluse:

- formularea politicilor naționale pentru animale (crearea unui mediu care să permită
activitățile din sectorul privat);
- elaborarea normelor care reglementează producția, prelucrarea și comercializarea
animalelor și activitățile profesiilor veterinare private și para-veterinare;
- asigurarea stării de sănătate a efectivelor naționale (supraveghere, monitorizare a
conformității, carantină, controlul calității medicamentelor și vaccinurilor,
planificare de urgență, raportare către agențiile internaționale și țările vecine);
- inspecția și controlul produselor animale în scopuri de siguranță alimentară;
- certificarea importului și exportului de animale (inclusive de companie);
- acreditarea și monitorizarea furnizorilor privați de servicii de sănătate animal.

C. Servicii sub responsabilitate publică și privată comună:

- diagnosticarea și raportarea bolilor;

- testarea obligatorie;
- realizare și control teste;
- igiena și inspecția alimentelor;
- educație și formare continua;
- controlul bolii notificate;
- răspuns în caz de urgență la boală;
- cercetare;
- consiliere pentru gestionarea activităţii în domeniul sanitar-veterinar.

11
D. Servicii sub responsabilitatea sectorului privat:

- diagnostic și tratament clinic;

- producția și distribuția de medicamente și vaccinuri;
- inseminare artificială;
- managementul programelor de sănătate și producție a efectivelor;
- comercializarea hranei pentru animale;
- producţia şi comercializarea produselor pentru îngrijirea animalelor.

Bibliografie selectivă

Jackson, E. L. et al. (2015), Europe Needs Consistent Teaching of the Economics of Animal
Health. EuroChoices, 15 (2), pp. 42-49. http://dx.doi.org/10.1111/1746-692X.12098
Lloyd, J. W. Harris, D. L. and Marrinan, M. J. (2005), Development of a veterinary teaching
hospital business model. Journal of the American Veterinary Medical Association, 226 (5), pp.
705-710. http://dx.doi.org/10.2460/javma.2005.226.705
Popa A., Parmacli D (2004), Managementul Businessului Mic (îndrumar pentru antreprenori),
Cahul, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu”.
** Legea nr. 160/1998 pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar
** Statutul medicului veterinar din 25.10.2016

12