Comerţul dispune de o infrastructură acceptabilă, reprezentată de spaţii şi

amenajări pentru activităţi comerciale, en detail şi en gros, plasate favorabil.

Paralel cu acestea, prezenţa societăţilor bancare asigură susţinerea financiară
necesară.

Din punct de vedere al infrastructurii, oraşul este dotat cu un aeroport

internaţional, pe care operează principalele companii aeriene din Europa şi
Africa, reţea de transport urban şi interurban. In martie 2007 a devenit
operaţională autostrada Casablanca – Marrakech, iar in 2009 autostrada
Marrakech - Agadir. In acelaşi timp, oraşul este punctul terminus al căii ferate
ce asigură legătura dintre Nord şi Sud, respectiv Tanger (port la Marea
Mediterană) - Marrakech, trecând prin Rabat şi Casablanca.

In Zona Libera Industriala Melloussa, de la 01 februarie 2012 este operationala

prima linie de asamblare a noii uzine Renault, avand o capacitate de productie
de 170 mii unitati pe an. De la inceputul anului 2015, este operationala si a
doua linie de asamblare, asigurand o capacitate de productie uzinei Renault de
peste 400 mii unitati anual. In cursul anului 2017 au fost asamblate la Tanger si
la unitatea din Casablanca – SOMACA, 380 mii unitati marca Dacia (Lodgy,
Dokker, Sandero, Sandero Stepway, Logan si MCV).

In cursul lunii iunie 2015, Guvernul marocan a incheiat negocierile cu

concernul PSA – Peugeot Citroen, pentru construirea unei uzine la Kenitra, cu o
integrare locala de 60 %. Noua uzina va produce 200 mii autoturisme anual si
200 mii motoare. Investitia prevazuta este de 700 milioane Euro, urmand a se
crea o zona libera de 300 Ha si portul Kenitra Atlantic. In primavara anului
2019, primele modele low cost cu marca Peugeot vor fi produce, pietele tinta
fiind Africa si Orientul Mijlociu.
In luna mai 2018, si-au manifestat intentia de a se instala pe piata marocana, in
regiunea de nord si producatorii de autoturisme chinez BYD si correan
Hyundai.

Aceata evolutie se datoreaza in principal cresterii schimburilor cu tarile africane

prin serviciile saptamanale de conexiune cu 37 porturi. Distributia scpe regiuni
a schimburilor comerciale raportate la conteinere este urmatoarea: Africa – 35
%, Asia – 23 %, Europa-25 % si Transatlantice-8%. TangerMed are conexiuni
maritime directe cu 174 porturi si 74 tari din cele 5 continente. In cursul anului
2017, peste 3 milioane pasageri au tranzitat portul. In aceliasi perioada, 286.538
TIR – uri au tranzitat portul, transportand 7.081.010 tone inregistrand cresteri la
exportul de produse industriale cu 10 % si agro-alimentare de peste 11%. La
randul lor, importurile de hidrocarburi au inregistrat 2.494.257 tone fata de
2.271.705 tone, inregistrate in cursul anului 2016. Transportul de autovehicole,
din terminalul Ro Ro a inregistrat o crestere de 16 %. 361.920 autoturisme au
tranzitat terminalul specializat, din care 283.663 au fost autoturisme destinate
exportului, provenind de la Uzina Renault din Tanger. Separat au mai transitat
portul 64.654 autoturisme, totalizand 430.358 autoturisme noix care au tranzitat
terminalul specializat. In cursul anului 2017, 13.502 nave au acostat in portul
TangerMed.

Multitudinea aprobărilor şi autorizaţiilor necesare care reglementează

activitatea economică în această ţară este relevantă pentru rolul conducător
preponderent ce revine instituţiilor guvernamentale în economia naţională.
Influenţa birocraţiei este amplificată de numărul mare de organizaţii/oficii
naţionale interpuse între ministere şi autorităţile provinciale.
În mod tradiţional, cercurile de afaceri din Maroc menţin relaţii foarte apropiate
cu administraţia şi cu cercurile politice, activitatea politicienilor depinzând de
contribuţiile băneşti ale acestora. Marile companii oferă, de asemenea, poziţii
importante (şi foarte generos remunerate) pentru înalţi functionari care părăsesc
structurile administrative. Paternalismul birocratic îngreunează pătrunderea de
noi companii pe piaţă şi întreţine un nivel ridicat al preţurilor.

Guvernul marocan controlează accesul pe piaţă şi facilitează investiţiile străine,

în multe cazuri, în funcţie de interesele de grup. Deşi se încearcă, de mai multă
vreme, să fie implementate prevederile programului de descentralizare,
guvernul continuă să joace, în continuare, un rol important.

Liniile politicii guvernului marocan, în domeniul economic, sunt orientate, în

principal, către realizarea unei creşteri susţinute şi durabile, crearea de noi
locuri de muncă în domeniile productive, reducerea ratei şomajului, ameliorarea
condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderile productive,
încurajarea investiţiilor, cu accent pe promovarea celor străine, prezervarea
echilibrelor macro-economice, promovarea învăţământului în domenii utile
dezvoltării economice, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de locuit ale
populaţiei, eradicarea sărăciei şi a marginalizării sociale.

Ameliorarea in cadrul clasificarii Băncii Mondiale "Doing Business" este unul

dintre obiectivele din strategia Marocului pentru îmbunătățirea climatului de
afaceri. In anul 2017 Marocul (pozitia 51) a dominat clasamentul nord-african
pozitionandu-se mult peste Algeria (pozitia 87) Tunisia (pozitia 92), Egipt
(pozitia 116) si Mauritania (pozitia 138). Clasamentul in functie de libertatea
economica (stabilit de Wall Street Journal si think-tank-ul Heritage Foundation)
plaseaza Marocul în poziția 86 în anul 2018, din 170 tari. Marocul devanseaza
in acest clasament Tunisia (a 99-a) și Algeria (a 172-a). Efortul Marocului în
acest domeniu este real, progresele fiind in continuare necesare, deoarece țara
conteaza pe investitiile straine directe pentru stimularea creșterii economice și a
ocupării forței de muncă, precum și pentru redresarea conturilor externe.

După înregistrarea unui declin în perioada 2009-2010, datorită efectului recesiunii

economice la nivel international, fluxurile de investitii au început să crească
incepand cu anul 2011, în ciuda crizei din zona euro și revoluțiile din "Primăvara
arabă". În anul 2013, Marocul a captat cea mai mare cantitate de Investitii Straine
Directe din Africa de Nord și se situeaza pe pozitia secunda din intregul
continent, dupa Africa de Sud. Franța, Arabia Saudită și Spania, sunt principalii
investitori straini, Investitiile Straine Directe, fiind concentrate în principal în
sectorul imobiliar, urmat de industrie (sectoarele automobilsitic, aeronautic,
material rulant si infrastructura feroviara, energetic – energii regenerabile) și
turism. Stabilitatea Politica si economica a Marocului, va atrage in continuare
investitori. În plus, a fost lansat un proiect vast de modernizare economică
pentru a stimula investițiile străine directe, Casablanca propunandu-si să devină
un centru financiar internațional.
Investitiile straine directe au totalizat in cursul anului 2017 2,17 miliarde Euro, in
crestere cu 12 % fata de anul 2016. In cursul anului 2017, transferurile facurte de
catre MRE – marocanii rezidenti in exterior au inregistrat o crestere de 4,5 %,
inregistrand 5,90 miliarde Euro.

Comerţul exterior al Marocului

În ultimii ani, economia marocană a fost caracterizată prin stabilitate
macroeconomică, inregistrand o rata a inflației scăzută (2,0 % in 2017 si 1,5 % in
2016). Creșterea economică în cursul anului 2017 a fost de 4,4 %, iar in cursul
anului 2016. Economia este puternică, bazată pe exporturi, creșterea investițiilor
private și a turismului (10% din PIB).
Conform estimarilor guvernului local, in anul 2017, economia marocana a
inregistrat o crestere de 4,4 %, previziunile fiind de 4,0 % pentru anul 2018.
Aceasta crestere s-a datorat in principal recoltei record de cereale, care a
inregistrat 11,5 milioane tone, ceea ce a reprezentat o crestere de 20 % fata de
anul anterior.
Produsul Intern Brut 2016 (conform datelor statistice publicate de Banca
Mondială) - cca. 101,445 miliarde USD, in 2017 ajungand la 121,4 miliarde USD,
valoare record, depasind pentru prima data pragul de 120 miliarde USD, din care:

In primele 5 luni ale anului 2018, volumul schimburilor comerciale a totalizat

27,35 miliarde Euro, din care exporturile au reprezentat 10,61 miliarde Euro, in
timp ce importurile au totalizat 16,74 miliarde Euro, inregistrandu-se un sold
negativ al balantei comerciale de 6,47 miliarde Euro.
Principalii parteneri comerciali ai Marocului sunt in continuare Franta si Spania,
iar la nivel de blocuri economice, ramane in continuare UE. In afara
perteneriatului cu UE, Marocul a incheiat acorduri de liber schimb cu Statele
Unite, Turcia, Tunisia, Egipt, Iordania, Chile.
La inceputul anului 2015, Marocul si UE au incheiat un acord asupra indicatiilor
geografice, care permite protejarea a 3200 produse agricole si agroalimentare
europeene si 30 de partea marocana. Ambele parti sunt angajate in negocieri
intense pentru incheierea acordului de liber schimb complet si aprofundat (Aleca)
privind facilitarea comertului, protejarea investitiilor, printre altele, negocierile
debutand in cursul lunii martie 2013

Structura schimburilor comerciale

Export: autoturisme, piese si componente auto, masini si echipamente,
componente si echipamente pentru industria aeronautica, material rulant,
produse chimice, ingrasaminte, articole sanitare, materiale de constructii, bunuri
de consum, fire şi fibre sintetice, coloranţi, uleiuri minerale, maşini textile şi de
prelucrat lemnul, unelte şi scule, rulmenti, masini, aparate si materiale
electrice, instrumente si aparate optice, geamuri, articole de sticlarie, hartie si
cartoane, cereale, produse agroalimentare, cherestea, mobila,instrumente şi
aparatură de laborator, echipamente pentru telecomunicaţii, statii radar si
echipamente aeroportuare, sisteme de irigatii solare, mobilier urban, casute din
lemn de vacanta si pentru locuinte sociale, vase navale, echipamente pentru
distributia de energie electrica
Import: fosfaţi, materiale plastice, pasta de lemn, produse din fonta, cauciuc si
articole din cauciuc, conserve de legume, conserve de peşte, citrice,
încălţăminte, textile

Intrucat Marocul atrage in continuare numeroase investitii straine in sectorul

agroindustrial, datorita avantajelor naturale de care beneficieaza (apropierea
geografica fata de Europa – principalul partener economic, mare varietate de
ecosisteme), imbunatatirii mediului de afaceri, liberalizarii schimburilor cu
Uniunea Europeana si luand in considerare avantajele aplicarii planului de
dezvoltare sectoriala, prin care sunt acordate subventii si diverse alte facilitati,
se creaza premizele societatilor romanesti din sector de a furniza diverse produse
si servicii

Pe lângă adoptarea de către Parlament a Cartei Intreprinderilor Mici şi Mijlocii şi

implementarea centrelor regionale pentru investiţii, politica statului de susţinere
a sectorului productiv vizează dinamizarea procesului de modernizare a
industriei, restructurarea întreprinderilor publice, în scopul privatizării lor,
acordarea sprijinului necesar dezvoltării sectorului textile–confecţii. In cadrul
programului de dinamizare a procesului de
modernizare a industriei sunt avute în vedere reforma sistemului de contracte
speciale pentru pregătirea personalului, realizarea unui subprogram de
consolidare a infrastructurii tehnologice, implementarea prevederilor
subprogramului de sprijinire a asociaţiilor profesionale, dezvoltarea activităţii
Fondului Naţional de Restructurare Industrială. Infrastructura economică
În afara politicii în domeniul barajelor hidro, principalele obiective propuse a fi
realizate în domeniul infrastructurii economice vizează: amenajările hidro-
agricole; extinderea reţelei autorutiere, întreţinerea infrastructurii rutiere şi
portuare existente, modernizarea instalaţiilor aeroportuare.
Strategia în domeniul amenajărilor hidro-agricole prevede reducerea decalajului
între suprafeţele echipate şi cele dominate de baraje, reabilitarea
echipamentelor existente şi întărirea perimetrelor hidraulice mici şi mijlocii.
Programul în domeniul infrastucturii rutiere cuprinde dezvoltarea actualei reţele
de autostrăzi (2000 km) până la realizarea a 2.400 km (în 2020), precum şi lucrări
de întreţinere şi modernizare a drumurilor de categoria a II-a.
Pana la sfarsitul anului 2018 se va inaugura TGV- Trenul de Mare Viteza pe ruta
Tanger-Casablanca (400 Km).
În materie de infrastructură portuară, cel mai important proiect - portul Tanger-
Méditerrannée (Tanger Med), a intrat în funcţiune în luna iulie 2007 şi contribuie
de o manieră semnificativă la întărirea capacităţii infrastructurii portuare a
Marocului. Faza a II – a fost data in exploatare la sfarsitul anului 2016 (capacitate
totala de 8,5 milioane conteinere EVP (de 20’) anual), rivalizand astfel cu cele
mai mari porturi din Europa (Hamburg - 9 mil.EVP şi Rotterdam - 8 mil.EVP).
Au fost finalizate in 2011 lucrările de extindere a terminalelor de containere şi
acostare ale portului Casablanca, precum şi cele ale cheiului portului Jorf Lasfar
(prin care sunt operate exporturile de fosfaţi şi îngrăşăminte). Dată fiind
importanţa primordială a sectorului de transporturi şi de impactul acestuia asupra
economiei, un program de ajustare structurală a sectorului a fost lansat, în
parteneriat cu Uniunea Europeană. Programul beneficiază de sprijin bugetar. Prin
apartenenţa sa la diferitele organisme internaţionale, Marocul subscrie
principiilor, drepturilor şi obligaţiilor care decurg din Carta acestora, afirmând
ataşamentul său la drepturile omului, aşa cum sunt ele universal recunoscute.
Particularităţile legate de distribuţie în Maroc şi care trebuie considerate serios
de firmele străine sunt, parţial, de natură socio-culturală. Marea majoritate a
comercianţilor mici şi mijlocii marocani ezită să rupă relaţiile de lungă durată cu
furnizorii, chiar şi atunci când o altă sursă le poate oferi un produs mult superior
şi la un preţ mai redus. Comercianţii cu amănuntul sau angrosiştii se tem - fie de
retorsiune din partea furnizorilor locali, fie de incapacitatea noilor furnizori
străini de a onora comenzile la termen sau de a asigura service-ul după vânzare
pentru produsele livrate etc. Parţial, aceste temeri izvorăsc din tradiţionala
reţinere de a schimba un furnizor, cu care mecanismul stabilit de mulţi ani
funcţionează normal, cu altul încă necunoscut.
În consecinţă, prezenţa permanentă - pe piaţa locală, precum şi persistenţa în
dorinţa de a dezvolta relaţiile cu operatorii economici marocani este crucială
pentru a elimina aceste reticenţe.
Bunurile de consum importate sunt distribuite, în mod tradiţional, prin magazine
care adoptă o politică de preţuri adecvată cerinţelor şi posibilităţilor
consumatorilor. Sistemul de distribuţie este caracterizat prin relaţii strânse între
importatori şi multiplele straturi de angrosişti şi vânzători cu amănuntul. Din ce
în ce mai des, importul direct, prin eludarea marilor case comerciale şi a cât mai
multor intermediari cu putinţă, a devenit o metodă tot mai frecventă de a reduce
costurile.
Vânzările directe sunt, în general, uzitate pentru comercializarea echipamentelor
scumpe, care înglobează tehnologie. În unele sectoare, există un număr de firme
mici care lucrează ca subcontractori pentru uzinele producătoare şi care au
capacităţi importante.
Una din erorile frecvente comise de numeroase firme străine constă în încercarea
de a folosi o listă a importatorilor ca pe un mijloc de realizare a primului contact.
Faptul că manifestă acea reţinere, amintită mai sus, îi determină pe partenerii
marocani să prefere să intre în relaţii de afaceri, cu un nou potenţial furnizor, în
special, în cazul în care le-a fost prezentat în mod corespunzător şi pot avea un
contact personal cu acesta.
În concepţia marocană, prezentarea făcută de un intermediar serveşte drept
garanţie a credibilităţii ambelor părţi. Acest procedeu ajută la disiparea
reţinerilor părţii marocane. Surse de recomandare pentru intermediari potriviţi
pot fi alte firme locale care lucrează de mai multă vreme cu furnizori din
România, alte companii care au avut succes în afacerile lor în Maroc, băncile,
asociaţiile comerciale, camerele de comerţ, Biroul de Promovare Comercială
Economică al Români Înfiinţarea unei reprezentanţe pe piaţa locală nu pune
probleme deosebite, în măsura în care autorităţile marocane acceptă acordarea
cărţii de sejur pentru o persoană de altă naţionalitate decât marocană. De aceea,
într-o primă fază este recomandată înfiinţarea unei societăţi cu un partener
local, entitatea respectivă putând beneficia de o serie de facilităţi acordate de
legislaţia în domeniu (care este structurată, în principiu, pe cea franceză).
Se recomandă înfiinţarea unei societăţi care are în vedere realizarea de investiţii
în sectoare productive, Codul de investiţii marocan prevăzând o serie de facilităţi
în primii ani de activitate (inclusiv în alocarea terenului destinat obiectivului de
implementat).
Chiriile de spaţii pentru birouri se situează, în medie, în zona centrală a oraşelor
Tanger, Casablanca, Fes, Meknes, Rabat, la cca. 10 – 25 USD/mp.
Contactul personal cu clienţii este unul din cele mai importante aspecte.
Stabilirea de întâlniri de promovare a vânzărilor demonstrează ataşamentul faţă
de piaţă şi este totodată un excelent mijloc de a obţine semnale privind reacţia
pieţei.

nstabilitatea politică, jihadismul1 și diverse tipuri de trafic ilicit au afectat

negativ Africa de Nord, regiunea Sahelo-Saharian și Europa de Vest în ultimii ani.
Aceasta înseamnă că Maroc aparține unei regiuni în care crizele de identitate,
securitate, economice și politice au generat o serie de amenințări.
Sectorul de securitate marocan include principalele instituții care
gestionează problemele de justiție și securitate, precum și activitățile
de control și management aferente. Aceste instituții sunt:
- Forțele Armate Regale (FAR), Jandarmeria Regală, Direcția
Generală pentru Securitate Națională (DGSN), Direcția Generală de
Contrainformații (DGST) 2, Direcția Generală de Studii și
Documentare (DGED) 3, Poliția Militară, Forțele auxiliare și
companiile private de securitate .
- Organele responsabile cu aplicarea legii: sistemul judiciar, sistemul
penitenciar și serviciile de investigare și urmărire penală.
- Organele de conducere și control ale filialei executive (regele,
șeful guvernului, ministerele justiției, internelor, finanțelor și
administrației publice și apărării naționale).
- Organele de conducere și control ale filialei legislative:
Parlamentul și comisiile parlamentare.
- Organele de supraveghere: Consiliul Național al Drepturilor
Omului (CNDH) și biroul Ombudsmanului (Diwan Al Madhalim) 4.
Organele informale de supraveghere: centre de cercetare, organizații pentru
drepturile omului, partide politice și mass-media.
Se pot pune câteva întrebări:
 Care sunt principalele caracteristici ale provocărilor de securitate

cu care se confruntă Marocul?

 Care sunt sursele și caracteristicile amenințărilor existente?

 Care sunt factorii care împiedică punerea în aplicare a unei politici

de securitate regională și ce impact are conflictul din Sahara asupra

situației de securitate regională?
Acest studiu va consta în sinteza problemelor majore de securitate
Jihadismul
Mulți oficiali politici și de securitate au declarat clar că Maroc este
angajat să lupte împotriva jihadismului. Autoritățile statului
consideră că toți membrii comunității internaționale trebuie să
participe la lupta colectivă împotriva acestui flagel. Ei și-au
prezentat abordarea multidimensională de combatere a
extremismului religios în cadrul unei întâlniri organizate de Direcția
Executivă a Comitetului Antiterorism (DECT) din New York, pe 30
septembrie 2014. Potrivit Ministerului de Interne, această abordare a
ajutat țara să suprime în urma amenințărilor dintre 2002 și 2015:
„Neutralizarea a 126 organizații teroriste, inclusiv 41 cu legături cu

călduri ca Irak, Siria și Sahel5 și arestarea a 2676 de teroriști,

inclusiv 266 de recidiviști;
Neutralizarea a 276 de acte malițioase, inclusiv 119 bombardamente
care au vizat birourile utilizate de serviciile de securitate, site-uri
turistice, legații diplomatice și lăcașuri de cult creștine și evreiești;
109 tentative de asasinat asupra membrilor serviciilor de securitate,
evreilor marocani, funcționarilor publici, personalităților politice și
străine și turiștilor, precum și 7 tentative de răpire și 41 de tentative
de furt și atacuri armate "6.
În cadrul ședinței DECT, delegația marocană a arătat că membrii
grupărilor jihadiste reprezentau peste 80 de naționalități și au
întruchipat o amenințare care ar putea destabiliza întreaga lume.
Marocanii au constituit o parte semnificativă a luptătorilor străini
afiliați Statului Islamic și Nusra. Unele surse oficiale furnizează
următoarele cifre:
Până la sfârșitul anului 2014, 1203 de luptători marocani s-au
alăturat rețelei ISIS din Siria și Irak7, inclusiv 218 de foști deținuți.
Aceasta pune în discuție rolul sistemului penitenciar în ceea ce
privește reintegrarea „extremiștilor”. Peste 254 de indivizi au pierit
în timpul luptelor sau misiunilor de sinucidere, în special în Siria.
Sute de persoane caută în continuare oportunități de aderare la ISIS.
Abordarea marocană a problemelor de securitate se concentrează pe
întreruperea rețelelor de finanțare, precum și recrutarea și trimiterea
de luptători, deoarece 473 de marocani cu dublă naționalitate au
intrat și în Siria din Europa. Din acest grup de 473 de persoane, 360
proveneau din Belgia, 52 din Franța, 37 din Olanda, 13 din Spania,
6 din Germania, 3 din Marea Britanie, 1 din Italia și 1 din Grecia8.
În plus, 128 de jihadiști s-au întors în Maroc. Erau bănuit că ar fi vrut să efectueze
atacuri teroriste în regat și au fost arestați. Aceasta înseamnă că țara a eșuat
complet la reintegrarea „jihadiștilor” marocani care s-au întors9.
Trebuie menționat că Marocul și Olanda au prezentat 19 rapoarte
relevante („cereri”) asupra luptătorilor străini în 201410. În plus,
Parlamentul marocan a votat recent o Lege antiteroristă care
pedepsește atacurile teroriste sau tentativele de aderare la organizații
teroriste în zonele de luptă cu pedepse de 5 la 10 ani de închisoare.
În 2015, ralierea Siriei s-a dovedit foarte riscantă. Astfel, ISIS i-a
încurajat puternic pe nord-africani să se alăture rândurilor sale în
Libia. Noua sa strategie se bazează pe masarea luptătorilor din
Africa de Nord în Libia. O analiză a ultimelor comunicate și
videoclipuri ale ISIS (ianuarie 2016) relevă că această organizație
teroristă intenționează să-și consolideze prezența în Libia, în timp ce
își intensifică atacurile asupra Europei. Scopul său este de a deveni
o amenințare permanentă pentru bazinul mediteranean.
Aceasta reprezintă o schimbare pentru marocani care doreau să se
alăture ISIS, deoarece Libia nu era destinația lor preferată. În 2012
și 2013, primele grupuri de luptători s-au alăturat de fapt rândurilor
Ansar Ach-Sharia.
Marocul ia în serios prezența luptătorilor marocani în Libia,
deoarece sunt foarte bine pregătiți și intenționează să se întoarcă
acasă. În acest sens, trebuie subliniate patru puncte:
1- Înainte de 2013, luptătorii marocani care s-au alăturat ISIS au
umplut rândurile lui Harakat Cham Al Islam, fondată de Brahim
Benchekroune. Era marocan și a fost ucis în Siria în timpul unei
operațiuni militare. Katiba11-ul său a inclus doar luptători din
regiunea Magreb. Acest lucru spune despre problemele cu care se
confruntă nord-africanii când vine vorba de integrarea ramurilor
organizațiilor jihadiste12. Sute de persoane au plecat în Turcia. Alții
au ales să se întoarcă în Maroc, unde au fost arestați și închiși.
2- Când a fost creat ISIS în februarie 2013, un recrutat nord-african
a facilitat integrarea luptătorilor din Magreb în rândurile sale. Acest
lucru explică numărul semnificativ de kamikazuri din Magreb
printre grupurile ISIS care operează în Siria și Irak.
3- Numărul luptătorilor marocani din rândurile ISIS din Siria, Libia
și Irak continuă să crească. Trebuie să analizăm serios motivele care
stau la baza acestui fenomen.
4- Mai multe surse au indicat că majoritatea luptătorilor marocani
proveneau din regiunea nordică a regatului. Ei părăsesc țara prin
Ceuta și Mlilia, unde rețelele bazate pe criminalitate își finanțează
recrutarea și trimiterea în zonele de conflict. În ultimii doi ani,
cooperarea dintre agențiile de securitate spaniole și marocane a făcut
posibilă demontarea mai multor rețele și celule jihadiste din ambele
țări.
Noi forme de conflicte armate afectează Africa de Nord. Aceste conflicte nu au
morfologia conflictelor convenționale. Războaiele proxy au devenit acum un
mijloc semnificativ pentru destabilizarea regiunilor de interese strategice13.
Marocul menține un climat de secret în jurul achizițiilor de arme.
Numărul de soldați nu mai este un criteriu valabil. Războiul nu se
mai bazează pe bătălii convenționale între armate. Astfel, Maroc se
apleacă spre achiziționarea de arme sofisticate precum drone și către
întărirea capacităților sale de supraveghere (echipamente moderne).
Această abordare este justificată de faptul că Marocul trebuie să
joace un rol strategic în lupta împotriva terorismului internațional.
În plus, Algeria nu reprezintă în acest moment o amenințare,
deoarece forțele sale militare sunt angajate în regiunile sale de sud și
de est
Efectul destabilizator al războaielor proxy este foarte vizibil sub forma mișcărilor
separatiste și jihadiste. Aceste grupuri impun noi forme de conflict: atacuri
sinucigașe, război urban, propagandă mediatică, sabotaj, etc. Ele desfășoară o
campanie militară asimetrică.
Crizele multifacetice în curs de desfășurare în lumea arabă și în
regiunea Sahelo-Saharian au și vor continua să aibă un impact
semnificativ asupra situației de securitate din Maroc. Absența sau
slăbiciunea autorităților statului din toată regiunea, războaie
religioase în cursul Orientului Mijlociu (în special între grupurile
sunite și șii), instabilitatea politică și nesiguranța în Sahel și în Libia,
creșterea nivelului de violență în Orientul Mijlociu, și implicarea
forțelor regionale și internaționale în crizele din lumea arabă
contribuie la succesul eforturilor de recrutare și la implantarea
mișcărilor jihadiste. Cererile multifacetate bazate pe motive etnice,
autonomiste, separatiste, probleme de securitate și porozitatea
granițelor constituie probleme endemice care amenință stabilitatea
fragilă care există în nordul Africii. Situația economică și contextele
sociale, politice și culturale sunt afectate negativ. Rezultatul final
este mobilitatea forțată sau migrația, în special către țările situate pe
țărmul nordic al Mării Mediterane. Aceste amenințări au un impact
grav asupra problemelor de pace, securitate și stabilitate în regiune.
Securitatea și stabilitatea unei societăți transpiră prin gestionarea ei
de chestiuni precum dreptul și justiția, diversitatea culturală și buna
guvernare, printre altele.
Marocul a adoptat poziția de a face față extremismului religios după
ce evenimentele declanșatoare din 200314 au întors certitudinile
ipotetice cu capul în jos. Autoritățile statului au creat o nouă gândire
strategică și au enumerat terorismul ca o amenințare majoră care
necesită acțiuni coordonate la nivel global. Având în vedere poziția
sa geografică, Maroc este preocupat de situațiile lumii arabe, bazinul
mediteranean și regiunea Sahelo-Sahariană.
În fața diverselor amenințări, Marocul trebuie să pună în aplicare o strategie de
securitate și militar. În contextul relațiilor sale geopolitice, trebuie să coopereze
cu statele din regiune. Aceasta înseamnă că Maroc poartă anumite
responsabilități importante atunci când vine vorba de asigurarea securității
internaționale. Atacurile jihadiste recente din întreaga lume arată că nicio țară
nu pare a fi la îndemâna amenințărilor polifacetice; numai gradul de expunere la
amenințări variază în funcție de locația geografică a fiecărui stat și capacitatea
acestuia de a rămâne vigilent și de a anticipa diverse amenințări.
Principala întrebare pentru Maroc este următoarea: Cum opresc
autoritățile statului dinamica din spatele recrutării de luptători
pentru statul islamic sau pentru Nusra? Aceste grupuri periculoase
fascinează de la distanță și într-o măsură care pare imposibil de
contracarat. Ele furnizează „identități” persoanelor care se pierd în
propriile societăți. Utilizați rețelele de socializare și alte mijloace
pentru a recruta inadvertențe care găsesc în fidelitatea lor IS un fel
de răzbunare împotriva propriilor lor state. Motivele pentru aderarea
la ISIS sau Nusra diferă de la o țară la alta.
Având în vedere numărul luptătorilor marocani din rândurile IS, ar
trebui să identifice motivele și originile unei astfel de migrații. Mai
multe surse au dezvăluit că majoritatea luptătorilor marocani sunt
din regiunea nordică a țării. Ei se alătură grupurilor jihadiste prin
recrutarea în special a rețelelor din Ceuta, Mlilia și Fnideq. În ciuda
efortului depus de statul marocan în transformarea condițiilor
economice și sociale din regiunea nordică, activitățile de
contrabandă atrag în continuare un număr mare de tineri. Pe termen
scurt, este urgent să restructurați aceste activități informale pentru a
împiedica mulți marocani să se alăture grupurilor jihadiste.
Jihadismul din Africa de Nord
Jihadismul evoluează rapid. Marocul este influențat de conexiunile
pe care jihadistul din țară le-a stabilit cu grupurile care operează în
regiune. Ele reprezintă ramificări care pot fi o amenințare pentru
Maroc:
- Prezența Abdelmalek Droukdel, emirul AQIM, în Algeria de Nord-
Est rămâne o amenințare pentru Magreb și Sahel. În ianuarie 2014,
Khalid Chaib (Abu Loukmane), unul dintre cei mai apropiați
asistenți ai lui Droukdel în Bejaia, a fost ales ca noul lider al
mișcării Ansar Ach-Sharia din Tunisia și Libia. El l-a înlocuit pe
Abu Ayad. Recent, o sucursală a lui Ansar Ach-Sharia a promis
fidelitatea IS. Prezența Jond Al Khilafa în nord-estul Algeriei
semnalează, de asemenea, că grupurile jihadiste sunt foarte active în
această porțiune din Africa de Nord.
Întoarcerea lui Mokhtar Bel Mokhtar în Sahara Centrală, acum, după ce a negociat
un acord cu Droukdel, va afecta întreaga regiune. În 2014, Bel Mokhtar a reușit să
unifice grupurile jihadiste Moulattamoun, mișcarea pentru unitate și jihad în
Africa de Vest (MUJAO) și Al Mouwakioun Bi Dimaa - „Semnatarii prin sânge” -
într-o singură Katiba: Al Mourabitoun. Cu toate acestea, o parte din Al
Mourabitoun, condusă de Aboulwalid Sahraoui a promis loialitate față de IS.
Aceasta a declanșat o cursă între AQIM și IS în Africa de Nord. Videoclipurile IS
recente (ianuarie 2016) menționează o preocupare cu privire la renașterea AQIM.
IS solicită AQIM Mujahideen să se alăture califatului din Abu Bakr Al Baghdadi15.
Întoarcerea lui Iyad Ag Ghali, șeful Ansar Eddine din Mali și legătura dintre acest
grup și AQIM explică și atacurile teroriste care au avut loc la Bamako în noiembrie
2015 și la Ouagadougou în ianuarie 2016.
Aceste evenimente au loc într-un moment în care unele state nord-
africane se confruntă cu probleme de destabilizare. Aceasta este o
sursă de îngrijorare pentru Maroc. Unele surse marocane au indicat
că mai mulți luptători marocani au primit pașapoarte autentice
libiene pentru a facilita intrarea lor în regat.
Mai mult, reapariția AQIM și crearea unui nou comandament al ISIS
în Libia pot perturba procesele de tranziție democratică în Tunisia și
de tranziție politică în Libia.
De două decenii încoace, Marocul se confruntă cu importuri ilicite de cantități
mari de tablete psihotrope16. Faptul că Marocul este o sursă producătoare de
canabis face această problemă mai greu de rezolvat. Având în vedere locația sa în
regiunea Sahelo-Saharian, Maroc poate deveni, de asemenea, o țară de tranzit
pentru cocaină. Rețelele transnaționale și bandele criminale distribuie aceste
produse. În Maroc, consumul de droguri este o problemă în creștere. Conform
unui studiu din 2014 realizat de Observatorul Național asupra Drogurilor și
Dependențelor, prevalența consumului general de droguri și dependența în rândul
populației cu vârsta de peste 17 ani a fost de 4,2%. Este probabil să crească și
riscul asociat cu consumul de medicamente sintetice.
Față de aceste provocări, Marocul a adoptat o abordare bazată pe
consolidarea sistemului său juridic pentru a lupta mai bine cu
traficanții de droguri. La nivel medical, țara și-a concentrat
eforturile pe reducerea cererii de droguri ilicite prin implementarea
campaniilor de conștientizare cu privire la efectele nocive ale
consumului de droguri și crearea de centre de tratament pentru
consumatorii de droguri. Totuși, aceste eforturi sunt insuficiente.
Mii de dependenți de droguri nu primesc tratamente adecvate și sunt
respinși de societatea mai mare17.
În ceea ce privește canabisul, Guvernul Marocului a implementat
programe de dezvoltare economică cu scopul de a eradica cultivarea
canabisului în partea de nord a țării. Aceste programe promovează
cultivarea unor culturi alternative precum măslinul.
În ceea ce privește cooperarea internațională, Marocul a stabilit parteneriate cu
Statele Unite și unele țări europene și africane, pentru a-și coordona mai bine
lupta împotriva rețelelor internaționale de trafic de droguri și a crea mecanisme
care să contracareze tranzitul de droguri pe teritoriul său. Nici o politică în
materie de droguri nu poate fi eficientă dacă organismul central pentru
prevenirea corupției (ICPC) nu este dotat cu capacități adecvate18. Acesta este
motivul pentru care noua Constituție care a fost ratificată în 2011 conferă acestui
organism temeiul legal necesar.
Marocul a semnat toate convențiile împotriva traficului de droguri și
este implicat activ în activitatea, programele și strategiile agențiilor
specializate ale ONU. Coopera cu toate organismele internaționale
relevante, cum ar fi Oficiul ONU împotriva Drogurilor și
Criminalității (UNODC).
Strategia marocană antidrog se bazează pe două abordări:
1- Crearea unui organism național care coordonează activitățile
antidrog. Guvernul derulează o strategie națională împotriva
cultivării, consumului și traficului de droguri, care promovează
dezvoltarea culturilor alternative. A rezultat eliminarea a peste 65%
din canabisul cultivat în țară, cu numărul
e hectare care au scăzut de la 134.000 de hectare în 2003 la 47.500 de hectare în
2010. Datele furnizate de Observatorul Național al Drogurilor și Dependențelor
sugerează o scădere semnificativă a producției de canabis19.
2- Guvernul Marocului colaborează îndeaproape cu agențiile
internaționale pentru a lupta împotriva traficanților de stupefiante.
Aceste agenții includ UNODC, Agenția americană de aplicare a
drogurilor (DEA), INTERPOL și Consiliul internațional pentru
controlul stupefiantelor (INCB).
Au fost adoptate alte măsuri practice pentru combaterea tranzitului
de droguri, inclusiv cocaina, pe teritoriul marocan:
- Consolidarea capacităților diferitelor agenții de securitate;
- Implementarea unei politici de control la frontiere;
- Instruirea continuă a ofițerilor responsabili cu detectarea și
suprimarea;
- Utilizarea de noi tehnologii pentru detectarea în porturi și
aeroporturi20;
- Cooperarea cu alte țări prin intermediul INTERPOL.
Lipsa de cooperare între țările magrebene le împiedică să
implementeze o strategie regională de luptă împotriva flagelului în
cauză.
1.5 Traficul de arme
Mai multe rapoarte și comunicate de presă discută despre tipurile de
trafic de arme care se desfășoară în Sahara Centrală. Această situație
generează mai multe riscuri în zonele de frontieră de sud și sud-est.
Rapoartele armatei algeriene menționează fabricarea de arme în
apropierea frontierelor cu Mali și Libia, ceea ce ilustrează amploarea
traficului de arme în regiunea Sahara centrală. Aceleași rapoarte
indică faptul că Kalashnikovs și muniții sunt tipurile de arme care
circulă în zonele de sud și sud-est de graniță.
Criza de securitate din Libia și Mali de Nord contribuie la
proliferarea acestor arme. Delegația marocană la reuniunea DECT,
desfășurată la New York la 30/09/2014, a vorbit despre agențiile de
securitate care au confiscat „un arsenal de arme, inclusiv puști
Kalashnikov, mitraliere, arme automate și semi-automate, RPG-uri,
cochilii de mortar , tăcătoare, detonatoare și pușcă ”21.
Astăzi, datorită arsenalului legal și operațional pe care l-a pus la
punct, Marocul reușește să controleze cantitățile de arme care intră
pe teritoriul său. Cu toate acestea, unele amenințări provin și din
regiunea nordică, în special din cele două orașe aflate sub control
spaniol: Ceuta și Mlilia. În martie 2015, Biroul Central de
Investigații Judiciare (BCIJ) a anunțat confiscarea unui arsenal de
arme, după ce a căutat în spațiile unei „celule jihadiste”: șapte
pistole automate, 400 de gloanțe de calibre diferite și echipamente
electronice. În aprilie 2015, poliția a zădărnicit încercarea de a livra,
din portul Rotterdam, o importantă livrare de arme către enclavele
Ceuta și Mlilia.
Din când în când, poliția marocană publică comunicate de știri
despre rețelele de trafic de arme și legăturile acestora cu grupurile
jihadiste. Intensitatea activităților de trafic de arme în regiunea
Sahelo-Sahariană va depinde de factori precum stabilitatea politică
în Libia și rolul noului guvern al unității naționale, dinamica din
spatele jihadismului în regiune, strategiile de soluționare a
conflictelor interne și externe existente, și programe de dezvoltare
umană.
impedimentul de vârf pentru construirea unui Magreb unificat. Deteriorarea
relațiilor dintre cele două țări vecine contribuie doar la destabilizarea întregii
regiuni, uneori într-un ritm periculos.
Clima regională actuală permite Marocului să joace un rol major în
Africa de Vest. Această schimbare geopolitică blochează ambiția
Algeriei de a deveni statul principal din regiune. Aceasta explică de
ce cele două țări nu întrețin relații normale de acum. Marocul
trebuie să joace un rol strategic în lupta împotriva terorismului
internațional, în timp ce Algeria este forțată să-și apere interesele
militare și de securitate către Sud și Sud-Est (Mali și Niger), precum
și către est (Libia și Tunisia).
În 1989, crearea Uniunii Magreb Maghreb (UMA) a tradus voința
de a construi o organizație politică unificatoare și o piață economică
integrată pe întregul Magreb. Astăzi, așteptările a 100 de milioane
de nord-africani sunt spulberate din cauza disputei dintre Algeria și
Maroc cu privire la independența Saharei de Vest. Pentru regatul
Marocului, statul algerian folosește conflictul din Sahara într-un
mod machiavellian pentru a-și slăbi poziția.
Marocul consideră poziția statului algerian ca o politică ostilă și
agresivă, care a atins un crescendo când Marocul a inițiat un proces
de soluționare a conflictului din Sahara, propunând un regim de
„autonomie” Frontului Polisario în 2007. Un astfel de regim se
potrivește cu noțiunea de suveranitate marocană și unitate națională.
Pentru Maroc, această inițiativă va pune capăt separatismului, va
promova reconcilierea și va consolida statul de drept, drepturile
individuale și colective și dezvoltarea economică și socială.
În 2015, comunitățile Mozabite (Ibadite) și Chaambas (Maalikis) s-
au ciocnit în wilaya Ghardaïa (Algeria). Unii oficiali algerieni au
încercat apoi să implice Marocul într-o problemă care îi privea doar
pe algerieni. Trebuie să ne amintim că granițele dintre cele două țări
sunt închise din 1994, iar această situație facilitează contrabanda și
traficul ilicit.
În ceea ce privește conflictul din Sahara,
În ceea ce privește conflictul din Sahara, strategia marocană se bazează pe
conectarea securității naționale la integritatea teritorială. Cu toate acestea,
având în vedere amenințările actuale asupra întregii subregiuni, devine esențial
pentru Algeria și Maroc să lucreze împreună și să participe la implementarea unei
politici comune de securitate.
II. ABORDARE MAROCANĂ LA SECURITATE
Un diagnostic sistemic și dinamic al abordării marocane a
problemelor de securitate constă în înțelegerea unui sistem complex
bazat pe instituții care joacă roluri complementare. Un astfel de
diagnostic include patru aspecte: punctele forte, oportunitățile,
slăbiciunile și amenințările.
* Puncte forte
- Stabilitatea instituțiilor statului;
- Constituția care a fost ratificată în 2011
Puncte forte:
- Stabilitatea instituțiilor statului;
- Constituția care a fost ratificată în 2011 confirmă identitatea
pluralistă a societății marocane;
- Implementarea unei abordări multidimensionale care se
concentrează pe securitate, religie și dezvoltare umană. Această
nouă strategie națională se bazează pe componente legislative, de
reglementare, instituționale și de securitate. De asemenea, are în
vedere problema dezvoltării umane, necesitatea restructurării
domeniului religios și implementarea unui program de cooperare
multidimensional;
- Lansarea, în 2004, a unui proiect care avea ca scop restructurarea
domeniului religios. Marocul a adoptat o abordare echilibrată care
combină tradițiile și modernitatea atunci când vine vorba de
gestionarea problemelor religioase;
- Instituția numită „Commanderie des Croyants” are o bază socială
și constituțională puternică. Oferă regelui prerogativa exclusivă a
păstrării „securității religioase” în toată țara, promovând ceea ce el
numește „Islamul din mijloc” și pledând pentru dialogul
interconfesional, armonia și libertatea religiei;
- Instituția numită „Înaltul Consiliu al Ulemelor” este singurul
organism care este autorizat să pronunțe războiul gras. Acest lucru
face ca extremismul, radicalismul și tipuri similare de
fundamentalism să fie ilegale;
- Există o Cartă pentru imami;
- punerea în aplicare a unui program pentru educația continuă a
imamurilor și mourchidinelor și faptul că acest program este acum
disponibil pentru femeile care doresc să fie instruite ca femei umane
și morchidate;
Difuzarea, începând cu 2004, a programelor publice de radio și TV (Radio și TV
Mohammed VI al Sfântului Coran) care are ca scop sensibilizarea și educarea
oamenilor cu privire la conceptul modern de „Islamul din Mijloc”;
- Rolul specific al moscheii. Este de a păstra discursul religios de
orice posibilă corupție. Moscheea trebuie să rămână un loc pentru
învățarea, memorarea și declamarea Coranului. De asemenea,
aceasta trebuie utilizată ca sală de studiu în contextul inițiativei
statului de combatere a analfabetismului;
- Modificări ale legilor antiteroriste din 2015;
- Crearea Biroului Central de Investigații Judiciare (BCIJ) în martie
2015;
- Utilizarea adecvată și eficientă a mecanismelor antiteroriste de
către serviciile de apărare și securitate, de către judecătorii
specializați și de instituțiile monetare și financiare;
- Implementarea Inițiativei Naționale pentru Dezvoltare Umană
(INDH) pentru combaterea sărăciei, excluziunii și precarității;
- Implementarea unei noi politici de migrație. Din 2013, Marocul a
adoptat o nouă politică pentru comunitățile sub-sahariene și a
regularizat situația a 18.000 de persoane. Începând cu 2009,
Marocul a devenit o țară de reședință pentru mulți imigranți.
* Oportunități:
- participarea activă la toate organismele și organizațiile însărcinate
cu combaterea terorismului;
- Experiență dovedită în combaterea terorismului la nivel regional și
internațional și oferită ca exemplu pentru alte țări de urmat;
- Marocul este un actor major în lupta globală împotriva
terorismului și un partener strategic: schimb de informații și
expertiză, instruirea imamurilor, participarea la coaliția anti-ISIS.
Maroc este co-președinte al Forumului internațional împotriva
terorismului;
- Importanța strategică a Africii de Vest și a regiunii Sahelo-
Sahariene pentru Maroc atunci când vine vorba de probleme de
securitate.

Puncte slabe: - Întârzierea creării Înaltului Consiliu pentru

Securitate (CSS). Conform articolului 54 din Constituția din
2011, acest organism trebuie să gestioneze problemele de
securitate și aspectele conexe ale guvernanței23; - Rămân
mai multe întrebări privind guvernanța securității. Ele se referă
la astfel de provocări precum coordonarea politicii de
securitate națională, potrivirea nevoilor și amenințărilor de
securitate, bazându-se pe puterea agențiilor de justiție și
securitate, precum și puterea instituțiilor de gestionare și
control24; - Securitatea rămâne un domeniu restrâns în
legislația marocană. În plus, documentele și studiile privind
guvernanța sectorului securității naționale sunt foarte rare; - În
2006, comitetul pentru echitate și reconciliere a făcut câteva
recomandări cu privire la reforma sectorului de securitate.
Organizațiile pentru drepturile omului încă așteaptă să pună
în aplicare recomandările în cauză25; - Lipsa unei politici de
securitate cuprinzătoare care să valorizeze rolurile diferitelor
agenții de securitate naționale. Problemele de securitate și
siguranță nu ar trebui soluționate izolat. Jucătorii-cheie au
roluri complementare. Astfel, securitatea.
agențiile, partidele politice, sindicatele, organizațiile societății
civile și centrele de cercetare trebuie să lucreze împreună
pentru a găsi soluții durabile la amenințările existente. - Lipsa
unui forum pentru dialoguri între agențiile de securitate
naționale, companiile de securitate privată și organizațiile
societății civile cu privire la problemele legate de securitatea
națională; - Definiția „terorismului” este prea vagă. Rapoartele
generate de agențiile de securitate și utilizate indiscriminat de
mass-media, vorbesc în mod regulat despre teroriștii lor
arestați. Cu toate acestea, sistemul de justiție poate doar să
stabilească dacă un individ este terorist sau nu. În plus, niciun
studiu nu a fost realizat oficial asupra „teroriștilor” pe care
sistemul de justiție l-a eliberat; - Asociațiile pentru drepturile
omului critică adesea procedurile penale și anumite practici
care duc la abuzuri în Maroc. Acest lucru are un impact
asupra clasamentului Marocului atunci când vine vorba de
respectarea criteriilor internaționale referitoare la drepturile
omului; - Acoperirile mediatice cu privire la problemele de
securitate creează o problemă cu interpretarea eficientă a
statisticilor pe care agențiile de securitate le raportează și cu
înțelegerea contextului politic și de securitate din Maroc. *
Amenințări - Numărul mare de marocani și persoane
binaționale care se alătură grupurilor jihadiste. - Utilizarea
masivă a tehnologiilor de comunicare de către grupurile
jihadiste. - Natura jihadismului și a traficului în lagărele
Polisario26, în special în porțiunea sahariană către estul
zidului de nisip27. Raportul cu privire la situația din Sahara,
pe care Ban Ki-Moon, secretar general al Organizației
Națiunilor Unite, l-a prezentat Consiliului de Securitate la 8
aprilie 2013, evidențiază serioase îngrijorări de securitate cu
privire la zona din estul zidului și în lagărele din Tindouf (alin.
Nr. 25-45-59-60-61-103-105-110); - Lipsa unui cadru nord-
african pentru cooperarea în problemele de securitate; -
prezența a numeroase grupări jihadiste în Libia; - Probleme
politice, sociale și de securitate care afectează Africa de Nord;
- Pericolul asociat cu răspândirea conflictelor etnice și
religioase din Orientul Mijlociu în Africa de Nord; - Activități de
contrabandă în regiunea de nord a Marocului, Ceuta și Mlilia
și zonele de frontieră din apropierea Algeriei. În ciuda sărăciei sale
aparente, regiunea Sahelo-Sahariană se află pe piața globală de astăzi ca un hub
energetic care este foarte râvnit de marile puteri28. O zonă tampon între Africa
Centrală și Africa de Nord, acest vast teritoriu este greu de controlat și a devenit
o sursă de nesiguranță răspândită. Regiunea Sahelo-Sahariană nu are agenții de
monitorizare corespunzătoare de stat. Acesta acoperă un sfert din suprafața
continentului african. Acesta devine din ce în ce mai mult obiectul unei
confruntări geopolitice și geostrategice între diferitele puteri regionale și
internaționale care doresc să-și controleze resursele naturale: petrol, gaz, aur,
fosfat, diamante, cupru, fier, cărbune, nichel, zinc, bauxită, uraniu, plutoniu,
mangan, cobalt, argint, crom, staniu, depuneri de sare, apă dulce, pește,
crustacee, diversitate biologică, animale, lemn prețios, etc. În următorul
deceniu, considerațiile geopolitice din toată regiunea Sahelo-Saharian vor
constitui un element decisiv pentru stabilitatea Africii și a continentelor vecine
europene și asiatice. Regiunea se află în prezent la răscruce de tot felul de
pericole, deoarece oamenii sunt disperați, iar situația de securitate este
instabilă.
Acest context a permis Marocului să devină un jucător cheie pe tot
continentul. Regatul a lucrat la implementarea treptată a unei
strategii multidimensionale care reflectă redirecționarea priorităților
marocane în Africa. Noua politică a Marocului se bazează pe
cooperarea Sud-Sud în domeniile economiei sociale și dezvoltării
infrastructurii de bază. Acesta urmărește
consolidarea păcii și stabilității. Pentru Maroc, aceasta este o
misiune importantă, iar țările africane au un rol de jucat în
construirea păcii. Această cooperare Sud-Sud este un mijloc
de a materializa viziunea marocană a unei noi Africa prin
procese participative și partajate. Noua politică din Africa a
Marocului se bazează, de asemenea, pe eficiență,
performanță și credibilitate. Regatul lucrează spre realizarea
dezvoltării economice și sociale și a integrării regionale,
vizând sectoare atât de promițătoare precum agricultura,
industria, știința, tehnologia și dezvoltarea infrastructurii.
Africa de Vest și regiunea Sahelo-Saharian se situează în
topul priorităților Marocului în Africa, mai ales când vine vorba
de probleme economice și religioase. Importanța strategică a
Marocului pentru regiunea Sahelo-Sahariană se bazează atât
pe legăturile istorice, cât și pe capitalul imaterial înrădăcinat în
islamul sunit Maliki. Din 2013 și din cauza amenințărilor
jihadiste pentru regiune, modelul sud-sud de cooperare cu alți
parteneri africani pe care Marocul l-a susținut a inclus o
componentă religioasă specifică. Mai multe țări africane
precum Mali, Guineea Conakry, Coasta de Fildeș, Niger și
Nigeria, printre altele, au solicitat asistența Marocului pentru
monitorizarea și gestionarea domeniilor lor religioase, iar
acest lucru ilustrează semnificația conceptului marocan de
„Islam al Mijloacului” bazat pe ritul sunit Maliki și gândirea
sufistă. Având în vedere lipsa instituțiilor religioase credibile,
cooperarea Sud-Sud în domeniul religiei devine o carte
importantă și decisivă de jucat împotriva propagandei
jihadiste din toată regiunea Sahelo-Saharian. La nivel
economic și financiar, Marocul participă la eforturile de
dezvoltare a statelor sahelo-sahariene. De asemenea, oferă o
anumită asistență în ceea ce privește consolidarea capacității
lor la nivel instituțional și de securitate. Pentru Maroc, sunt în
joc următoarele interese strategice în regiunea Sahelo-
Saharian29: - potențialul de creștere economică în Africa de
Vest și regiunea Sahelo-Saharian; - Importanța acestei regiuni
în păstrarea securității, integrității teritoriale și unității
naționale; - Provocările dezvoltării economice și stabilizarea
regiunii prin diplomație și schimburi politice, religioase și
economice.Politica Africii Marocului este multidimensională și
se bazează pe următoarele componente puternice:
- Rolul important jucat de Maroc în lupta împotriva terorismului;
- Concentrarea asupra țărilor din Africa de Vest și Africa Centrală;
- Numărul mare de convenții și acorduri semnate cu țările sub-
sahariene;
- Modelul atrăgător de monitorizare a domeniului religiei ca un
balon împotriva extremismului;
- Un model de cooperare economică care se adresează multor țări
din Africa sub-sahariană.
Cu toate acestea, trebuie abordate următoarele puncte slabe ale
acestei politici:
- Punctul slab al unor state sahelo-sahariene;
- prezența concurenților formidabili precum Africa de Sud;
- infrastructură slab dezvoltată și mijloace logistice;
- Faptul că Marocul nu mai este un stat membru al Uniunii Africane
(AU);
- Conflictul Sahara.
Jjihadismul în creștere, predicarea și recrutarea eficientă,
pretenții polifacetice pentru autonomie și drepturi bazate pe
etnie, ispită separatistă, nesiguranță, porozitatea granițelor și
faptul că o mare parte din Sahara a devenit țara nimănui, sunt
acum probleme endemice care amenință direct stabilitatea
deja fragilă din zonă. Drept urmare, situația economică a
regiunii și contextele sociale, politice și culturale s-au
deteriorat. Amenințările menționate anterior au și vor continua
să aibă un impact grav asupra păcii, securității și stabilității în
zonă. Problema securității în subregiune este legată de
cererile pentru mai multe drepturi și justiție și de promovarea
diversității culturale și a bunei guvernări.
Intervenția militară lansată la Mali în ianuarie 2013 a schimbat de la
sine topografia jihadismului în subregiunea Sahelo-Sahariană. Cu
toate acestea, este nevoie de o abordare politică comună pentru a
aborda pe deplin fațetele și gravitatea crizei.

Instabilitatea afectează nu numai țările sahelo-sahariene, ci și o parte

semnificativă din regiunea Africii de Nord. Libia a devenit un sanctuar pentru
jihadiști, traficanți de droguri și alte grupuri care amenință tranziția sa politică.
Absența autorităților statului permite traficul ilicit de droguri, ființe
umane, petrol, țigări, medicamente contrafăcute, arme și deșeuri
toxice să se răspândească în regiune.
4.1. Porozitatea granițelor
Porozitatea frontierelor și lipsa unui cadru de cooperare regională
constituie provocări majore în materie de securitate. Fără cooperare
regională, granițele care se întind pe mii de kilometri vor rămâne
poroase. Niciun stat unic din regiune nu poate controla toate
frontierele sale, indiferent de mijloacele pe care le folosește.
Ultimele atacuri ale lui Boko Haram în zona Lacului Ciad
evidențiază porozitatea frontierelor de stat și problemele de
coordonare între armatele țărilor vizate (Ciad, Niger și Camerun) și
autoritățile din Nigeria. Lipsa unei strategii comune pentru a asigura
protecția întregii subregiuni amenință integritatea teritorială a
acesteia. În acest context, instabilitatea politică și alte amenințări
transnaționale reprezintă factori care slăbesc statul și societatea.
4.2. jihadism
După ce a promis loialitate ISIS, Boko Haram și-a schimbat numele
în provincia vest-africană a statului islamic. Această organizație își
impune logica destabilizării țărilor riverane din Lacul Ciad. Îi
hărțuiește armatele și poate viza ținta lui N'Djamena ca obiectiv
final. Prin preluarea controlului asupra acestui oraș, în cele din
urmă, ar crea un coridor în direcția sudului Libiei și ar crea un nou
bastion ISIS în regiunea Sahelo-Saharian.
Harta jihadistă s-a schimbat recent din cauza renașterii AQIM. Pe de
o parte, Droukdel și Bel Mokhtar au ajuns la un acord, iar pe de altă
parte, Iyad Ag Ghali a revenit în zonă. Acest lucru explică ultimele
atacuri teroriste din Bamako și Ouagadougou.
jihadism
După ce a promis loialitate ISIS, Boko Haram și-a schimbat numele
în provincia vest-africană a statului islamic. Această organizație își
impune logica destabilizării țărilor riverane din Lacul Ciad. Îi
hărțuiește armatele și poate viza ținta lui N'Djamena ca obiectiv
final. Prin preluarea controlului asupra acestui oraș, în cele din
urmă, ar crea un coridor în direcția sudului Libiei și ar crea un nou
bastion ISIS în regiunea Sahelo-Saharian.
Harta jihadistă s-a schimbat recent din cauza renașterii AQIM. Pe de
o parte, Droukdel și Bel Mokhtar au ajuns la un acord, iar pe de altă
parte, Iyad Ag Ghali a revenit în zonă. Acest lucru explică ultimele
atacuri teroriste din Bamako și Ouagadougou.
Regiunea Sahelo-Sahariană va experimenta o cursă între Bel
Mokhtar și Aboulwalid Sahraoui, emirul celeilalte fracțiuni din
Mourabitoun care a promis fidelitatea ISIS. Crearea de noi grupuri
jihadiste evidențiază ascensiunea jihadismului în regiunile sahelo-
sahariene și nord-africane.
V. RECOMANDĂRI
5.1. Recomandări ample
- Acordă o atenție deosebită metodologiilor utilizate în realizarea
analizelor verticale ale provocărilor de securitate. „Verticalitatea”
promovează participarea Comunității la consolidarea procesului de
pace și stabilitate și la detectarea factorilor destabilizatori.
- să facă prioritar conceptualizarea unei abordări regionale a
amenințărilor la adresa securității;
- Adoptarea unei strategii de securitate care să protejeze oamenii și
bunurile acestora, să promoveze dezvoltarea economică în zonele de
frontieră și să îmbunătățească accesul la serviciile de bază și
guvernanța locală;
RECOMANDĂRI
5.1. Recomandări ample
- Acordă o atenție deosebită metodologiilor utilizate în realizarea
analizelor verticale ale provocărilor de securitate. „Verticalitatea”
promovează participarea Comunității la consolidarea procesului de
pace și stabilitate și la detectarea factorilor destabilizatori.
- să facă prioritar conceptualizarea unei abordări regionale a
amenințărilor la adresa securității;
- Adoptarea unei strategii de securitate care să protejeze oamenii și
bunurile acestora, să promoveze dezvoltarea economică în zonele de
frontieră și să îmbunătățească accesul la serviciile de bază și
guvernanța locală;
- Securitatea și dezvoltarea se împletesc. Condițiile de viață ale
populației se deteriorează ori de câte ori Statul nu reușește să-și
consolideze propriile capacități.
- Liderii politici sunt obligați să facă față provocărilor menționate
mai sus, deoarece instituțiile statului slabe conduc către state în stare
de eșec;
- Identificarea zonelor și a populațiilor la risc;
- Asistența către populațiile afectate de dezastre naturale;
- integrarea refugiaților și a persoanelor strămutate;
- dezvoltarea zonelor de frontieră;
- asigurarea resurselor financiare adecvate pentru a implementa
proiecte și activități de cooperare bilaterală, regională și
interregională;
- Stabilirea regimurilor democratice în regiune.
5.2. Recomandări privind cooperarea în sectorul securității
- Adoptarea unei politici de guvernanță privind sectorul securității;
- Consolidarea inițiativelor de cooperare și coordonare cu privire la
controlul și monitorizarea frontierelor în regiunile Magreb și Sahel;
- Problemele de securitate din Maroc și Algeria au un impact
considerabil asupra stabilității Magrebului. Astfel, este important ca
cele două țări să dezvolte și să mențină relații bune;
- legătura dintre procesele de democratizare și stabilitatea în
Magreb;
- Problema conducerii în Africa de Nord. Provocarea constă în
crearea unui mecanism regional de conducere comună;
- crearea unei direcții de cooperare în sectoarele de securitate și
apărare;
colaborarea cu țările partenere situate în cele trei regiuni (Africa de
Nord, regiunea Sahelo-Saharian și bazinul mediteranean);
- punerea în aplicare a unei abordări comune privind securitatea în
regiunea Magreb;
- Îmbunătățirea securității la frontiere prin strategii de cooperare
bilaterală, regională și internațională. Caracterul transnațional al
crizei necesită implementarea unui răspuns regional cuprinzător;
- Consolidarea capacităților statelor din regiune, în ceea ce privește
echipamentele și tehnologiile noi;
- Consolidarea cooperării transfrontaliere pentru a aborda
amenințările de securitate în Africa de Nord, în special în Libia;
- Consolidarea capacității partidelor politice, aleșilor, conducătorilor
comunității și organizațiilor societății civile, astfel încât să participe
la lupta împotriva nesiguranței în regiunile Sahelo-Saharian și din
Africa de Nord;
- Monitorizarea mișcării armelor sofisticate în regiunile Sahelo-
Saharian și din Africa de Nord;
- Promovarea islamului sunni Maliki pentru a combate ideologia
jihadistă salafistă.
5.3. Recomandări cu privire la Maroc
- Reduceți complexitatea problemei de securitate;
- Definirea priorităților privind contribuția Marocului la menținerea
stabilității în regiune;
- Efectuează studii asupra cauzelor radicalizării, în special în rândul
tinerilor;
- Colectați date și studiați participarea femeilor la jihadism, ca o
componentă a abordării Marocului în ceea ce privește securitatea;
- Clarificarea mecanismelor în vigoare privind guvernanța securității
în Maroc. Mecanismele existente sunt adecvate când vine vorba de
combaterea extremismului?
- să abordeze lipsa unui cadru comun pentru discuții, reflecție și
abordare cuprinzătoare a problemelor de securitate;
- Identificați soluțiile posibile pentru problemele de securitate
asociate sistemului penitenciar din Maroc;
- Identificarea opțiunilor strategice de securitate pentru Maroc;
- Identificarea nevoilor din sectorul securității;
- Anticipează și combate amenințările la adresa securității;
- Faceți abordarea multidimensională și intersectorială o prioritate:
implicați societatea civilă, sectorul privat și autoritățile de stat
implicate în identificarea nevoilor din sectorul securității;
- Îmbunătățirea poziției Marocului cu privire la problemele de
securitate din regiunile Sahelo-Saharian și Mediterana;
- Consolidarea procesului democratic și restructurarea sectorului
informal. Acesta din urmă reprezintă o amenințare pentru Maroc în
starea sa actuală.
- Faceți reformele o prioritate în ceea ce privește domeniul religiei.