O privire mai atentă asupra unor concepţii

despre moarte
DE-A lungul istoriei, oamenii au fost dezorientaţi şi înfricoşaţi de perspectiva sumbră a morţii.
În plus, frica de moarte a fost alimentată de un amestec de idei religioase false, obiceiuri larg
răspândite şi convingeri personale adânc înrădăcinate. Problema constă în faptul că frica de
moarte îi împiedică pe oameni să se bucure de viaţă şi le subminează încrederea că viaţa
are totuşi un scop.

Marile religii sunt principalele vinovate de răspândirea multor concepţii false despre moarte.
Vă invităm să examinaţi câteva dintre acestea în lumina adevărului biblic, pentru a vedea
dacă nu cumva ar trebui să vă schimbaţi şi voi unele idei despre moarte.

1. Moartea este sfârşitul firesc al vieţii.

În cartea Death — The Final Stage of Growth (Moartea — ultimul stadiu de dezvoltare) se
spune: „Moartea . . . este parte integrantă din viaţa noastră“. Astfel de remarce reflectă
convingerea că moartea este ceva normal, sfârşitul natural al tuturor organismelor vii.
Această convingere i-a făcut pe mulţi oameni să adopte ideile filozofiei nihiliste şi un
comportament oportunist.

Însă este moartea, în realitate, sfârşitul firesc al vieţii? Unii cercetători sunt de părere că nu.
De exemplu, într-un interviu, gerontologul Calvin Harley a spus că nu crede că oamenii „sunt
programaţi să moară“. Imunologul William Clark a făcut următoarea observaţie: „Noţiunea de
moarte nu este o parte integrantă a definiţiei vieţii“, iar Seymour Benzer, de la Institutul
Tehnic din California, este de părere că „îmbătrânirea se aseamănă mai degrabă cu un
scenariu pe care sperăm să-l putem modifica decât cu un ceas“.

Studiind anatomia omului, oamenii de ştiinţă sunt puşi într-o mare dilemă. Ei îşi dau seama
că suntem înzestraţi cu resurse şi capacităţi care depăşesc cu mult necesităţile noastre dintr-
o viaţă de 70–80 de ani. De exemplu, conform descoperirilor cercetătorilor, creierul uman are
o capacitate de memorare imensă. Potrivit estimării făcute de un om de ştiinţă, creierul
nostru poate înmagazina informaţii care „ar umple aproximativ douăzeci de milioane de cărţi,
câte există în cele mai mari biblioteci ale lumii“. Unii specialişti în neurologie sunt de părere
că, într-o viaţă de durată medie, o persoană foloseşte numai o sutime din unu la sută
(0,0001) din capacitatea creierului. Prin urmare, ne-am putea întreba pe bună dreptate: De
ce avem un creier cu o capacitate atât de mare dacă, în timpul unei vieţi de durată medie, nu
folosim decât o părticică din el?

Să ne gândim, de asemenea, la reacţia nefirească pe care o au oamenii în faţa morţii! Pentru

majoritatea dintre noi, moartea soţiei, a soţului sau a unui copil este cea mai
zguduitoare experienţă pe care am putea-o trăi. Acest şoc are un efect puternic asupra
întregii noastre constituţii afective mult timp după ce persoana dragă s-a stins din viaţă. Chiar
şi celor care susţin că moartea e ceva normal le este greu să accepte ideea că, pentru ei,
totul se termină odată cu moartea. În British Medical Journal se spune că „majoritatea
specialiştilor consideră că toţi oamenii doresc să trăiască cât mai mult posibil“.
Având în vedere reacţia generală a oamenilor în faţa morţii, capacitatea uimitoare de
memorare şi de învăţare, precum şi dorinţa de a trăi veşnic, nu ajungem, în mod logic, la
concluzia că am fost creaţi pentru a trăi? Într-adevăr, când i-a creat pe oameni, Dumnezeu
nu a avut în vedere moartea ca final normal al existenţei lor, ci le-a pus în faţă perspectiva
unei vieţi fără sfârşit. Iată ce viitor le rezervase Dumnezeu primilor doi oameni: „Fiţi roditori,
înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările
cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ“ (Geneza 1:28). Ce viitor minunat!
2. Dumnezeu îi ia pe oameni la el.

O femeie de 27 de ani, mamă a trei copii, aflată pe patul de moarte, i-a zis unei călugăriţe
catolice: „Să nu vii la mine să-mi spui că aşa vrea Dumnezeu . . . Nu suport să aud asta“.
Totuşi, în multe religii se predă exact acest lucru: că Dumnezeu îi ia pe oameni la el.

Este Creatorul nostru aşa de crud încât să cauzeze cu indiferenţă moartea, conştient fiind că
aceasta provoacă atâta durere? Nicidecum! Dumnezeul Bibliei nu face aşa ceva. Potrivit
textului din 1 Ioan 4:8, „Dumnezeu este iubire“. Să remarcăm că aici nu se spune că
El are această calitate sau că este un Dumnezeu iubitor, ci că El este iubire. Iubirea lui
perfectă e atât de intensă şi de pură şi caracterizează atât de bine personalitatea şi acţiunile
sale, încât se poate spune, pe bună dreptate, că Dumnezeu este personificarea iubirii.
Dumnezeu nu îi ia pe oameni la el.
Religia falsă i-a derutat pe mulţi în ce priveşte starea morţilor sau locul unde se duc cei morţi.
Raiul, iadul, purgatoriul, limbul şi alte câteva locuri unde se presupune că se duc morţii
stârnesc tot felul de sentimente, de la confuzie totală la groază. Însă Biblia ne spune că
morţii nu sunt conştienţi de nimic; starea lor se aseamănă foarte bine cu somnul (Eclesiastul
9:5, 10; Ioan 11:11–14). Prin urmare, nu ar trebui să ne facem griji cu privire la ce ni se
întâmplă după moarte, aşa cum nu ne facem griji când vedem o persoană care doarme
profund. Isus a vorbit despre un timp când „toţi cei din mormintele de amintire“ vor „ieşi
afară“, revenind la viaţă pe un pământ paradiziac. — Ioan 5:28, 29; Luca 23:43.
3. Dumnezeu îi ia pe copii la el pentru a-i face îngeri.

Elisabeth Kübler-Ross, care s-a ocupat de studierea persoanelor ce suferă de o boală

incurabilă, a vorbit despre o altă concepţie larg răspândită printre oamenii religioşi. Relatând
o întâmplare adevărată, ea a zis: „Nu este înţelept să-i spui unei fetiţe căreia i-a murit
frăţiorul că Dumnezeu l-a luat pe micuţul Johnny la el, în cer, pentru că îi iubeşte foarte mult
pe băieţei“. O asemenea afirmaţie îl pune pe Dumnezeu într-o lumină nefavorabilă şi îi
ascunde adevărata personalitate şi adevăratul mod de a acţiona. În continuare, dr. Kübler-
Ross a spus: „Nici când a devenit adultă, acestei fete nu i-a trecut mânia pe care o simţea
faţă de Dumnezeu; treizeci de ani mai târziu, când ea însăşi şi-a pierdut băieţelul, s-a
îmbolnăvit de depresie cu psihoză“.

De ce ar dori Dumnezeu să răpească la cer un copil pentru a avea un înger în plus, ca şi

cum Dumnezeu ar avea mai multă nevoie de el decât părinţii lui? Dacă Dumnezeu i-ar lua pe
copii la el, nu ar însemna că este un Creator lipsit de iubire şi egoist? Dimpotrivă, Biblia
spune că „iubirea este de la Dumnezeu“ (1 Ioan 4:7). Ar putea un Dumnezeu al iubirii să
cauzeze o pierdere pe care chiar şi oamenii ce au un oarecare simţ moral o consideră
inacceptabilă?
Atunci de ce mor copiii? O explicaţie pe care o dă Biblia în acest sens este consemnată
în Eclesiastul 9:11: „Toate depind de timp şi de împrejurări“. Iar în Psalmul 51:5 se spune că
toţi suntem imperfecţi şi păcătoşi încă de la concepere şi că din acel moment moartea poate
surveni oricând, dintr-o cauză sau alta. Uneori moartea survine înainte de naştere, iar copilul
se naşte mort. Alteori, copiii mor în situaţii tragice sau suferă accidente mortale. Dar nu
Dumnezeu este de vină că se întâmplă aceste lucruri.
4. Unii oameni sunt chinuiţi după moarte.
Multe religii îi învaţă pe oameni că cei răi merg într-un iad de foc unde sunt chinuiţi pentru
totdeauna. Este raţională această învăţătură? Se bazează ea pe Scripturi? Speranţa de viaţă
a omului este de 70–80 de ani. Chiar dacă o persoană s-a dedat toată viaţa la cele mai mari
răutăţi, ar fi corect ca ea să fie pedepsită să sufere veşnic în chinuri? Nicidecum! Ar fi o mare
nedreptate ca un om să fie chinuit veşnic pentru păcatele pe care le-a comis într-o viaţă
relativ scurtă.
Numai Dumnezeu ne poate dezvălui ce se întâmplă cu omul când moare, lucru pe care, de
altfel, l-a şi făcut în Cuvântul său scris, Biblia. Aici se spune: ‘Cum mor animalele, aşa mor şi
oamenii, toţi au aceeaşi suflare. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate
se întorc în ţărână’ (Eclesiastul 3:19, 20). Nu se spune nimic despre un iad de foc. Când
mor, oamenii se întorc în ţărână, adică revin la o stare de nonexistenţă.
Ca să poată fi chinuită, o persoană trebuie să fie conştientă de sine. Sunt cei morţi conştienţi
de ceva? Răspunsul îl găsim tot în Biblie. Iată ce se spune aici: „Cei vii măcar ştiu că vor
muri; dar cei morţi nu ştiu nimic [nu sunt conştienţi de absolut nimic, NW] şi nu mai au nici o
răsplată, fiindcă până şi amintirea li se uită“ (Eclesiastul 9:5). Indiferent în ce loc s-ar afla, e
imposibil ca persoanele decedate, care ‘nu sunt conştiente de absolut nimic’, să simtă
durere.
5. Moartea este finalul ireversibil al existenţei noastre.
Când murim, noi încetăm să existăm, însă asta nu înseamnă neapărat că totul se sfârşeşte
aici. Iov, un bărbat fidel, ştia că după moarte avea să meargă în mormânt, în Şeol. Dar
ascultaţi ce i-a spus el lui Dumnezeu într-o rugăciune: „Ah! de ai voi să mă ascunzi în
 Locuinţa Morţilor [în Şeol, NW], de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui un
timp şi apoi Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine! Dacă omul odată mort ar putea să mai
trăiască . . . atunci m-ai chema şi Ţi-aş răspunde“. — Iov 14:13–15.
Iov avea convingerea că, dacă rămânea fidel până la moarte, Dumnezeu urma să-şi aducă
aminte de el şi să-l învie. Toţi slujitorii lui Dumnezeu din vechime au împărtăşit aceeaşi
convingere. Isus însuşi a întărit această speranţă şi a arătat că Dumnezeu îl va folosi pentru
a-i învia pe morţi. Cristos ne-a dat asigurarea: „Vine ceasul când toţi cei din mormintele de
amintire vor auzi vocea [lui Isus] şi vor ieşi afară, cei care au făcut lucruri bune pentru o
înviere a vieţii, cei care au practicat lucruri josnice pentru o înviere a judecăţii“. — Ioan 5:28,
29.
Nu peste mult timp, Dumnezeu va îndepărta toată răutatea şi va aduce în existenţă o lume
nouă sub conducerea unei guvernări cereşti (Psalmul 37:10, 11; Daniel 2:44;Revelaţia
16:14, 16). Astfel, tot pământul va deveni un paradis, locuit de oameni care îi vor sluji lui
Dumnezeu. Consemnarea biblică spune: „Am auzit o voce puternică de la tron zicând: «Iată!
Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii, şi el va locui cu ei, şi ei vor fi popoarele sale. Şi însuşi
Dumnezeu va fi cu ei. Şi el va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici
jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile anterioare au trecut»“. — Revelaţia
21:3, 4.
Nimănui nu-i va mai fi frică de moarte
Speranţa învierii şi cunoştinţa despre Furnizorul acestei măsuri vă pot aduce multă
mângâiere. Isus a făcut următoarea promisiune: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va
elibera“ (Ioan 8:32). Aceasta se referă şi la eliberarea de frica de moarte. Iehova este
singurul care poate modifica procesul îmbătrânirii, poate înlătura moartea şi ne poate acorda
viaţă eternă. Putem avea încredere în promisiunile lui Dumnezeu? Da, deoarece Cuvântul
său se împlineşte întotdeauna (Isaia 55:11). Vă încurajăm să învăţaţi mai multe despre
scopurile lui Dumnezeu cu privire la omenire. Martorii lui Iehova vor fi încântaţi să vă ajute în
acest sens.
[Text generic pe pagina 6]

Frica de moarte îi împiedică pe oameni să se bucure de viaţă

[Chenarul de la pagina 7]
CÂTEVA CONCEPŢII DESPRE CE SPUN SCRIPTURILE?
MOARTE LARG RĂSPÂNDITE
● Moartea este sfârşitul firesc Geneza 1:28; 2:17; Romani 5:12
al vieţii
● Dumnezeu îi ia pe oameni Iov 34:15; Psalmii 37:11, 29; 115:16
la el
● Dumnezeu îi ia pe copii la Psalmii 51:5; 104:1, 4;
el pentru a-i face îngeri Evrei 1:7, 14
● Unii oameni sunt chinuiţi Psalmul 146:4; Eclesiastul 9:5, 10;
după moarte Romani 6:23
● Moartea este finalul ireversibil Iov 14:14, 15; Ioan 3:16; 17:3;
al existenţei noastre Faptele 24:15
[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Cunoaşterea adevărului despre moarte ne eliberează de frică

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 5]

Delapidatori — Giampolo/The Doré Illustrations For Dante’s Divine Comedy/Dover
Publications Inc.