TEMA I : DREPTUL MEDIULUI CA RAMURĂ DE DREPT.

1. Generalităţi privind protecţia mediului – ecologie, mediu, resurse naturale,criză

ecologică.2. Protecţia şi dezvoltarea mediului ca sarcină de stat.3. Sistemele de
protecţie a mediului.4. Geneza organizării şi legiferării protecţiei mediului în
Republica Moldova.5. Definiţia dreptului mediului.6. Obiectul dreptului
mediului.7. Sistemul dreptului mediului.8. Principiile dreptului mediului.9.
Raportul juridic al dreptului mediului.10. Noţiunea şi sistemul izvoarelor dreptului
mediului.
1.Generalităţi privind protecţia mediului.
Tot mai des în discuţiile cetăţenilor, în discursurile mas-media, în
rapoarteleguvernamentale sînt abordate problemele ce apar în societate în urma
declanşăriicrizei ecologice şi amplificarea efectelor ei. Apare aceasta fără îndoială
încontextul caracterului ,,transformator al numeroaselor forme de poluare”,
avîndrezonanţă cît pe plan naţional, atît şi internaţional.Sarcina unică care este
pusă constă în soluţionarea problemei privind evitarea poluării şi menţinerii
echilibrului ecologic.Evident un rol aparte în rezolvarea acestei probleme îi revine
justiţiei, careeste una dintre formele fundamentale ale activităţii statului, menită să
aplicenormele juridice, instaurînd şi supraveghind ordinea în societate, cu atît mai
multcu cît vicierea mediului este o consecinţă a activităţii umane.Astfel, de la
corelaţia mediu-natură-om vom încerca să stabilim în ce măsurăomul poate
influenţa mediul şi în ce mod dreptul poate reglementa această acţiune.
Ecosfera
– un sistem global şi de înaltă complexitate ce cuprinde totalitateaobiectelor şi
factorilor materiali existenţi, care se află într-o strînsă interdependenţăşi care s-au
constituit pe parcursul a milioane de ani.
Legile fundamentale ale ecosferei
(Barri Commoner)
:
•
În natură toate sînt legate de toate, fapt ce adevereşte că toate proceselese află într-
o legătură de lanţ.
•
Totul trebuie să ducă undeva – în natură nimic nu e de prisos şi totul îşigăseşte
utilizare.
•
Natura este cel mai înţelept ,,gospodar” – capacitatea de a aranjalucrurile anume în
aşa fel încît să satisfacă necesităţile tuturor celor ce participă la desfăşurarea
proceselor în ecosferă.
•
Totul are un preţ – răsplata nu se evită, ci se amînă.
1

,,Ecologie”
din greacă
oykos
= loc, lăcaş, adăpost, casă;

logos
= vorbire, ştiinţă.Pentru prima dată acest termen a fost utilizat de către biologul
german
Ernst Haekel
în 1866, în lucrarea sa ,,Morfologia organismelor”, unde studiază relaţiiledintre
animale şi modul lor organic şi neorganic.
Ecologia
– ştiinţă ce studiază interacţiunea dintre organismele vii şi
mediul
lor de existenţă.
Mediu
– totalitatea lucrurilor, fenomenelor, influenţelor de natură să cauzezeschimbări de
diferit ordin în activitatea umană şi a omului însuşi, precum şi cele cenu provoacă
influenţă, dar pot fi influenţate de către om, precum şi cele ce nu provoacă
influenţă şi nu pot fi influenţate de om, dar formează un anturaj al vieţiilui.
Mediu
– totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţi umane,care în strînsă
legătură, interacţiune influenţează echilibrul ecologic, determinăcondiţiile de viaţă
pentru om şi cele de dezvoltare a societăţii umane.(E. Lupan)
Noţiunea de mediu poate fi examinată:

În sens restrîns : punct de reper pentru ,,tot ce ne înconjoară” serveşteomul (mediu
uman).

În sens larg : totalitatea factorilor biotici, abiotici şi atropici în raport cuun obiect
(grup de obiecte) şi care (factorii) se găsesc într-o strînsăinterdependenţă cu acest
obiect (grup).În scopul evitării eventualelor confundări ale termenilor ,,natură”
- ,,mediu”este necesar de a stabili prin ce diferă sensul lor.Termenul ,,natură”
cuprinde în sine totalitatea factorilor abiotici şi biotici[omul].Termenul ,,mediu”
cuprinde totalitatea factorilor naturali [fenomeneleantropice – create de om].Deci,
termenul ,,mediu” are un sens mai cuprinzător.
Resurse naturale
– obiectele, fenomenele, condiţiile naturale şi alţi factori,utilizabili în trecut,
prezent şi viitor pentru consum direct şi indirect, care auvaloare de consum şi
contribuie la crearea de bunuri materiale şi spirituale.Legea privind resursele
naturale nr. 1102-XII din 06.02.1997 // MO nr. 40 din19.06.1997.
Resurse naturale
sînt obiectele, fenomenele, condiţiile naturale şi alţifactori, utilizabili în trecut,
prezent şi viitor pentru consum direct sau indirect, careau valoare de consum şi
contribuie la crearea de bunuri materiale şi spirituale.Resursele naturale se folosesc
sau pot fi folosite ca mijloace de muncă, surse deenergie, de materie primă şi de
materiale, nemijlocit ca obiecte de consum şirecreare, ca bancă a fondului genetic
sau sursă de informaţii despre lumeaînconjurătoare.(art.1)
Clasificarea resurselor naturale :
2

1.
Resursele naturale renovabile şi resursele naturale nerenovabileResursele naturale
care regenerează în circuitul substanţelor din biosferăsau pot fi întregite artificial
într-o perioadă de timp comensurabilă cu termenullor de consum (cu ritmul de
activitate economică a omului) sînt resurse naturale
renovabile.
Resursele naturale care nu regenerează în circuitul substanţelor din biosferăîntr-o
perioadă de timp comensurabilă cu termenul lor de consum (cu ritmul deactivitate
economică a omului) sînt resurse naturale
nerenovabile.
2

.
Resursele naturale naţionale şi resursele naturale localeResursele naturale care au
importanţă pentru întreaga populaţie a ţării(condiţionează direcţiile strategice ale
dezvoltării ei social-economice) sîntresurse naturale
naţionale.
Resursele naturale care au importanţă pentru populaţia unui teritoriu mailimitat sînt
resurse naturale
locale.
Criteriile de raportare a resurselor naturale la resursele naţionale sau laresursele
locale sînt:a) valoarea economică şi importanţa lor pentru dezvoltareamunicipiului,
raionului sau ţării;b) constituirea lor ca obiect al unor contracte internaţionale;c)
răspîndirea lor pe teritoriul a două sau mai multe raioane;d) folosirea lor pentru
amplasarea sistemelor energetice, sistemelor detransport şi altor sisteme de stat,
obiectelor de telecomunicaţie şi ale serviciuluimeteo;e) valoarea lor ştiinţifică,
istorică, culturală şi naturală.
3.
Resursele naturale destinate exploatării, resursele naturale de rezervă şiresursele
naturale protejateResursele naturale atrase (folosite) în circuitul economic sînt
resurse naturale
destinate exploatării.
Resursele naturale destinate exploatării (resursele utilizabile), dar neatrase în
procesul de activitate economică sînt resurse naturale
de rezervă.
Resursele naturale care prezintă o valoare deosebită pentru menţinereaechilibrului
ecologic şi care nu pot fi atrase în procesul de activitate economică sîntresurse
naturale
protejate.
Criteriile de raportare a resurselor naturale la categoria resurselor
destinateexploatării, resurselor de rezervă sau resurselor protejate sînt:a)
oportunitatea economică şi tehnică a folosirii resurselor naturale;b) necesităţile
economiei în resurse naturale;c) menţinerea echilibrului ecologic al sistemelor
naturale;d) includerea speciilor de animale şi de plante în Cartea Roşie;e) deosebita
valoare a resurselor naturale, care impune scoaterea lor dinfolosinţă economică,
predestinarea acestora în exclusivitate cercetărilor ştiinţificesau includerea lor în
patrimoniul istoric, cultural sau natural.
4

.
Resursele naturale curativeObiectele şi condiţiile naturale care pot fi folosite în
scopuri curative şi de profilaxie a bolilor se raportă la resursele naturale curative.
3

.
Resursele naturale transfrontiereResursele naturale care marchează, traversează
frontierele dintre douăsau mai multe ţări ori îşi au amplasamentul la frontieră sînt
resurse naturaletransfrontiere.Mediul înconjurător reprezintă simultan condiţie şi
mijloc de asigurare a vieţiiumane. Între acestea, pot fi distinse forme ecologice şi
economice de interacţiune.Omul nu doar foloseşte anumite resurse naturale, ci şi le
modifică substanţial, învederea satisfacerii necesităţilor sale. Astfel, în decursul
istoriei civilizaţiei umaneau fost tăiate 2/3 din păduri, au dispărut mai mult de 200
specii de animale şi plante. Rezervele de oxigen în atmosferă s-au redus cu 10
mlrd. t., au degradataproximativ 200 mln. ha. de pămînt fertil. Anual, 16 000 ha de
pămînt setransformă în pustiu, dispare cîte o specie de animale şi plante. În acelaşi
timp, populaţia Pămîntului a depăşit cifra de 6,2 mlrd. oameni şi creşte în fiecare
minutcu 150 oameni, aproximativ – 80 mln. oameni pe an. Dar , în fiecare 24 ore,
dincauza foametei, mor mai mult de 1000 copii. Aproximativ 1 mlrd. oameni
permanent suferă de foame. Din cauza lipsei apei potabile suferă 2 mlrd. oameni.
Numai în ultimii 30 ani omenirea a utilizat aproximativ 20% din resursele
naturaleale Pămîntului.
Echilibrul ecologic
este considerat normal cînd există o stare de balanţă întrecomponentele mediului şi
procesele ce contribuie la existenţa îndelungată asistemelor naturale şi artificiale
sau la dezvoltarea succesivă a acestora.
Dezechilibru ecologic
– starea anormală, starea de poluare.
Poluare
– orice schimbare în mediu care are drept efect ruperea echilibruluiecologic, ceea
ce constituie un efect negativ.
Poluare
din latină
pollouere
= a murdări, a pîngări, a profana. Noţiunea de
,,poluare”
poate fi înţeleasă în două sensuri:

Activitate de distrugere a echilibrului ecologic prin vicierea mediului punînd în
pericol sănătatea, viaţa, patrimoniul, liniştea, starea deconfort a oamenilor.

O stare de lucruri unde este stabilit un dezechilibru în urma uneiactivităţi
nocive.Cea mai completă este definiţia adusă de
Regulile de la Monreal
(1982)referitor la poluarea transfrontalieră:
Poluare
– orice introducere de către om în mediu, direct sau indirect, a unor substanţe sau
energii cu efecte vătămătoare, de natură să pună în pericol sănătateaomului, să
prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi proprietatea materială,să
diminueze beneficiile sau să împiedice alte utilizări legitime ale mediului.Dar şi
această definiţie este incompletă, deoarece reduce sensul termenuluide ,,poluare”
doar la înţelesul de stare creată în urma activităţii omului. Dar, însens juridic, vom
examina noţiunea de ,,poluare” anume în contextul definiţieiexpuse mai sus, adică
poluarea cauzată din vina omului, fiindcă ea este cea maidesfăşurată din cîteva
considerente:
4

-această definiţie cuprinde sensul noţiunii de poluare şi ca proces, şi castare de

lucruri:-ea subliniază momentul atît a acţiunilor, cît şi a efectelor.Bunăoară, dacă e
să pornim de la etimologia cuvîntului ,,poluare”, careînseamnă murdărire,
pîngărire, noţiunea redă rezultatul (efectele), dar nu obiectelecare l-au provocat.
Adică se presupune posibilitatea poluării şi prin activităţi, ce încondiţii normale, nu
provoacă efecte negative. De exemplu, presupunem că ominte luminoasă a inventat
un mecanism care prin sinteză obţine din CO
2
oxigen şicarbon, ca rezultat în atmosferă se măreşte concentraţia de O
2
, fapt ce duce la oîncălcare a echilibrului ecologic, ceea ce constituie un efect
negativ.
Starea de poluare este determinată
de prezenţa sau lipsa
poluantului
careaflat în mediu în cantităţi ce depăşesc limita de toleranţă a uneia sau a mai
multor specii de vieţuitoare, împiedică înmulţirea sau dezvoltarea normală a
acestora printr-o acţiune nocivă.
Cu cît diferenţa dintre concentraţia poluantului în mediu şi limita de toleranţă este
mai mare, cu atît poluantul se consideră mai periculos.
Clasificarea poluanţilor:
a)
în dependenţă de natura lor:
- ca substanţă (CO
2
)- ca generator de poluare (întreprinderea); b)
în dependenţă de origine:
- umană- naturală (vulcan, furtună);c)
în dependenţă de modul de formare:
- primari (CO
2
)- secundari (smogul/LONDRA/1952/10000 victime);d)
în dependenţă de natura sa de influenţă:
- fizici (radiaţia)- biologici (petrol, deşeuri).
2. Protecţia şi dezvoltarea mediului ca sarcină de stat.
Saltul brusc al dezvoltării industriale în ultimele două secole au dus lamodificări
regretabile, profunde şi accelerate în mediu, atît în cel natural, cît şi încel
artificial.În urma întroducerii unor tehnologii, au apărut cazuri fără precedent.
Auînceput să fie tăiate hectare de păduri, s-a intensificat exploatarea resurselor
subterane, ultimele fiind eronat considerate inepuizabile.Dobîndind posibilitatea de
a transforma mediul, omul nu şi-a pus mult timp problema de a proceda raţional, în
condiţii de echilibru, la dezvoltarea vieţii.Această problemă este sesizată de către
om, de regulă, după producerea unor accidente sau catastrofe.Însă, natura nu
întîrzie să dea de ştire omului că abuzul nu duce la bine.
5

Aşadar, datorită faptului că influenţa negativă distructivă nu cunoaşte

graniţelocale, regionale sau statale, datorită faptului că dezvoltarea economică
şielaborarea măsurilor de protecţie a mediului poartă un caracter complex, iar
aplicarea lor necesită dirijare centralizată, statul (statele) trebuie să-şi asume
casarcină primordială obligaţia de a proteja şi dezvolta mediul.
Soluţionarea problemelor de mediu sînt de competenţa statului deoarece:
-poluarea şi combaterea ei este o problemă naţională;-statul este cel ce stabileşte
regulile de conduită, inclusiv şi din domeniul protecţiei mediului;-statul poate prin
organele sale specializate să urmărească respectareanormelor de drept;-statul este
în drept să aplice sancţiuni în cazul încălcării de către persoane a normelor legale
imperative;
-
organele de stat sînt competente să soluţioneze litigiile ce apar în procesul de
exploatare a mediului;-statul are la dispoziţie, prin buget, sume de bani pentru a
finanţa diferiteactivităţi de prevenire, de depoluare şi de ameliorare a condiţiilor
demediu.Indiferent de faptul dacă este sau nu stabilită acestă problemă ca o
funcţiedistinctă a statului, astăzi, importanţa ei practică deja nu mai trezeşte
îndoială.Deci, paralel cu ocrotirea şi consolidarea suveranităţii, cu soluţionarea
problemelor economice, statul îşi mai asumă o sarcină importantă – lupta
pentrustabilitatea şi menţinerea echilibrului ecologic.Pe de altă parte, fenomenul
poluării şi degradării mediului a atins asemeneaniveluri încît stoparea sa nu este
posibilă decît printr-o largă cooperareinternaţională. Şi acesta din următoarele
motive:1. Afectarea negativă a calităţii mediului din fiecare ţară se datorează
nunumai acţiunii unor factori aflaţi pe teritoriul statului respectiv, ci şi unor surse
de poluare ce se găsesc în afara graniţelor sale şi care ţin de diversele
activităţidesfăşurate pe teritoriul altor state.2. Există apoi un patrimoniu comun al
întregii omeniri, la care au acces toatestatele lumii şi a cărui utilizare
necorespunzătoare constituie o principală cauză deafectare a echilibrelor ecologice
existente la nivel planetar. Prin urmare, se impuneadoptarea unor măsuri de
reglementare a modului în care trebuie folosit acest patrimoniu, cu stabilirea
drepturilor şi obligaţiilor pe care le are fiecare stat, precum şi iniţierea unor
programe internaţionale în vederea înlăturăriidisfuncţionalităţilor şi refacerii
echilibrelor iniţiale.3. Faptul că ceea ce se întîmplă în interiorul graniţelor
naţionale genereazăefecte negative în raport cu mediul ambiant ce transced aceste
graniţe face tot maievidentă cerinţa reglementării, prin convenţii internaţionale, a
obligaţiilor pe carele au statele în privinţa preîntîmpinării extinderii consecinţelor
negative aleactivităţilor ce se desfăşoară pe teritoriul lor în teritoriile statelor
vecine.4. Şi, în sfîrşit, dacă ecosfera constituie un sistem global, în care sînt
integrateîn mod unitar componentele de mediu aflate pe întreaga planetă, atunci
iese pregnant în evidenţă faptul că dezechilibrele intervenite în structura mediului
6

ambiant al fiecărei ţări se vor răsfrînge inevitabil asupra achilibrelor

sistemuluiglobal. Ca atare, dacă se vrea o protejare eficientă a ecosferei, ca o
condiţieindispensabilă a conservării şi apărării vieţii pe pămînt, atunci se impune o
protejare corespunzătoare a calităţii mediului existent în fiecare ţară. Deci, şi
subaceste aspect, cooperarea internaţională se relevă a fi absolut necesară,
fiindcănumai prin coordonarea eforturilor pe care le întreprind statele lumii în
aceastădirecţie, prin adoptarea unor norme unitare cu privire la protecţia mediului
se varăspunde corespunzător la cerinţele pe care le reclamă acţiunea de depăşire
aactualei crize ecologice şi de preîntîmpinare a unor crize viitoare.
3. Sistemele de protecţie a mediului.
3.1. Considerînd problema ecologică drept una dintre cele mai principale,statul a
determinat căile, mijloacele, metodele şi subiectele în drept de a soluţionaaceastă
problemă. Numai acţionînd în strînsă interdependenţă, aceşti factori sînt în stare
să-şiatingă scopul: soluţionarea problemei folosirii raţionale, conservării şi
protecţieimediului.
Sistemul de protecţie a mediului cuprinde două elemente principale:
-sistemul mijloacelor juridice;-sistemul organizaţional:a) naţional,b)
internaţional.3.2.
Sistemul mijloacelor juridice de protecţie a mediului.
Caracterul reglementărilor ce ţin de acest domeniu a evoluat, odată cuscurgerea
timpului, în funcţie de extinderea domeniului relaţiilor care trebuiaughidate. Astfel,
primele reglementări ţineau de folosirea raţională a unor resursenaturale utilizate în
anumite sfere de activitate şi în cele mai dese cazuri purtaucaracter ocazional.
Treptat începe elaborarea reglementărilor ce ţin de înlăturareaunor calamităţi-
consecinţe ale activităţii umane. Actualmente, reglementările juridice se extind
practic asupra tuturor domeniilor vieţii umane şi întrunesc o seriede procedee cu
caracter particular, cît şi general.Mijloacele juridice utilizate în procesul elaborării
măsurilor şi normelor de protecţie a mediului pot avea caracter:* preventiv,*
defensiv,* represiv,* reparator.Aceste mijloace sînt utilizate în vederea
reglementării:

folosirii raţionale a resurselor mediului;
7


prevenirea poluării;

depoluarea mediului;

repararea prejudiciilor cauzate prin vicierea mediului;

ameliorarea condiţiilor de viaţă;

menţinerea stării calitative şi cantitative a resurselor naturale existente.Prin
afirmarea că mijloacele juridice utilizate realizează scopul protecţieimediului nu se
neagă faptul că aceste mijloace sînt aplicate şi pentru realizareaaltor scopuri,
respectiv sînt caracteristice şi altor ramuri de drept decît Dreptulmediului.3.3.
Sistemul organizaţional

– element esenţial al sistemului general de protecţie a mediului, constituit din

ansamblul de subiecte împuternicite să realizezeactivităţile şi procedeele prevăzute
de legislaţie şi dictate de obiectiva nacasitate astării de lucruri.3.3.1.
Sistemul organizaţional naţional de protecţie a mediului.
Conform legislaţiei mediului a RM, sistemul organizaţional naţional esteformat
din:

autorităţile publice;

persoanele juridice, altele decît autorităţile publice;

persoanele fizice.

Autorităţile publice
– organe publice care prin competenţă directă sauindirectă exercită atribuţii de
administrare în domeniul protecţiei mediului.
După competenţa ce le revine distingem:
I.
Organe de competenţă generală
, care deţin drepturi şi obligaţii în toatedomeniile sau mai multe domenii ale vieţii
sociale, inclusiv şi în domeniul protecţiei mediului.

Parlamentul RM:
a) aprobă principiile politice generale în domeniul protecţiei mediului şifolosirii
resurselor naturale;b) adoptă acte legislative cu privire la protecţia mediului şi
folosirearesurselor naturale;c) aprobă la propunerea Guvernului limitele de folosire
a resurselor naturale deimportanţă naţională, limitele de emisii şi deversări nocive
în mediu, limitele dedepozitare a deşeurilor de producţie şi menajere pe teritoriul
republicii, taxele pentru folosirea resurselor naturale, pentru poluarea mediului şi
pentru depozitareadeşeurilor;d) aprobă programe de redresare a mediului;e) declară
teritorii drept zone de criză ecologică sau de catastrofă ecologică,stabileşte regimul
de administrare în ele şi statutul cetăţenilor;
8

f) audiează raportul anual al Guvernului privind starea mediului în republică.(art.

6, Legea med. prot.)

Preşedintele RM:
a) reprezintă interesele Republicii Moldova în domeniul protecţiei mediului
înrelaţiile internaţionale;b) este responsabil în faţa comunităţii mondiale pentru
starea mediului înrepublică. (art. 7, Legea prot. med.)

Guvernul RM:
1) realizează politica Parlamentului în domeniul protecţiei mediului şi
asigurăfolosirea raţională a resurselor naturale, stabileşte înlesniri pentru
activităţilede protecţie a mediului, pentru activităţile economice nonpoluante,
pentru prelucrarea şi neutralizarea deşeurilor de producţie şi menajere;2)
întocmeşte cadastrul resurselor naturale;3) adoptă decizii cu privire la scoaterea
temporară sau definitivă din circuitulagricol a terenurilor secătuite sau periclitate
de procese geologice, la stabilireaterenurilor destinate împăduririi, la crearea
zonelor sanitare şi de protecţie, precum şi a perdelelor forestiere de protecţie;4)
asigură în comun cu autorităţile administraţiei publice locale acţiuni deconservare
a diversităţii biologice;5) coordonează activitatea de protecţie a mediului,
desfăşurarea de ministere,departamente şi autorităţile administraţiei publice
locale;6) elaborează programe de ameliorare a calităţii mediului pe anul următor;7)
elaborează măsuri de prevenire a crizelor, accidentelor şi catastrofelor ecologice,
iar în caz de producere a acestora organzează un complex de acţiuni pentru
lichidarea consecinţelor lor;8) determină amplasarea şi regimul poligoanelor de
nivel republican pentrudespozitarea şi prelucrarea deşeurilor de producţie,
păstrarea substanţelor toxiceşi radioactive, precum şi reglementează transportarea
şi inactivarea acestora;9) organizează şi susţine activitatea de educaţie ecologică,
creează sistemul deinstruire ecologică la toate nivelurile sistemului de învăţămînt,
asigură pregătirea cadrelor de specialişti în domeniul protecţiei mediului;10)
asigură relaţiile externe ale Republicii Moldova cu alte state şi cuorganismele
internaţionale în domeniul protecţiei mediului;11) numeşte directorul general al
autoritătii centrale pentru resurselenaturale şi mediu şi adjuncţii ei;12) suportă
finanţarea activităţii şi înzestrarea tehnico-materială a autorităţiicentrale pentru
resursele naturale şi mediu şi a subdiviziunilor acesteia,finanţarea comenzii de stat
pentru cercetări ştiinţifice în probleme de protecţie amediului şi folosire raţională a
resurselor naturale;13) cere autorităţilor de administrare a economiei să elaboreze
şi să asigurerealizarea în comun cu autorităţile administaţiei publice locale cu
instituţiile decercetări în domeniile respective şi cu autorităţile pentru mediu
programe şirecomandări cu privire la:
9

a) protecţia şi ameliorarea terenurilor în procesul gospodăririi în conformitatecu

destinaţia lor şi specificul funcţional al ecosistemelor; schimbareadestinaţiei
terenurilor conform rezultatelor expertizei ecologice de stat;b) reducerea
consumului de apă industrială şi prevenirea pierderilor ei, creştereagradului ei de
utilizare, preîntîmpinarea eutrofizării neechilibrate a apelor desuprafaţă şi a
poluării apelor freatice cu substanţe chimice;c) economisirea energiei, obţinerea
unei maxime eficienţe la folosirea ei,reorientarea politicii energetice spre
producerea decentralizată şi locală aenergiei preferenţial pe seama aplicării
surselor de energie alternativă (energiavîntului, soarelui, masei biologice);d)
îmbunătăţirea performanţelor tehnice pentru reducerea noxelor evacuate
înatmosferă, siastarea folosirii de clorofluorocarbonaţi, diminuarea
poluăriiatmosferei cu bioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili,
reducereanoxelor evacuate prin gazele de eşapament, a zgomotelor şi vibranţiilor
înconformitate cu prevederile tratatelor şi acordurilor interstatale şi internaţionale
înacest domeniu;e) elaborarea instrumentelor economice şi de gospodărire
pentruminimalizarea deşeurilor prin utilizarea cît mai eficientă a materiei
prime,reducerea folosirii substanţelor toxice, corozive şi inflamabile sau înlocuirea
lor cu materiale alternative interne, prin mărirea termenului de utilizare a
producţieişi prin reciclarea ei. (art. 8, Legea prot. med.).

Autorităţile administraţiei publice:
a) asigură respectarea legislaţiei de protecţie a mediuluii;b) aprobă de comun acord
cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şimediu limitele de folosire a
resurselor naturale, cu excepţia limitelor defolosire a resurselor de importanţă
naţională, limitele de emisii şi deversărinocive în mediu, cu excepţia celor ce
depăşesc teritoriul subordonat, limitele poluării fonice; limitele de depozitare a
deşeurilor de producţie şi menajere;c) supraveghează şi coordonează activitate
primăriilor şi preturilor în domeniuldepozitării şi prelucrării deşeurilor de producţie
şi menajere, construcţiei şifuncţionării instalaţiilor de epurare a apelor reziduale,
instalării utilajelor şidepozitivelor de reţinere şi neutralizare a noxselor, prevenirii
şi combateriialunicărilor de teren, eroziunii, salinizării, compactării şi poluării
solurilor cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, folosirii raţionale a pajiştilor,
repartizăriide terenuri pentru asigurarea gradului necesar de împădurire, creării
perdelelor forestiere de protecţie şi a spaţiilor verzi;d) constituie şi administrează
fondurile ecologice extrabugetare locale;e) organizează elaborarea şi realizarea
programelor ecologice, asigurăefectuarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică şi de
restabilire a echilibruluiecologic în zonele afectate prin activitatea antropică;f)
declară drept zone protejate monumente ale naturii de interes ecologic şi
peizagistic;g) asigură informarea sistematică şi operativă a populaţiei,
întreprinderilor,instituţiilor, organizaţiilor privind starea mediului;
10

h) contribuie la instruirea şi conştientizarea populaţiei în problemele protecţiei

mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale. ş.a. (art. 9, 10,Legea prot.
med.)II.
Organe de competenţă specială
, care sînt create în mod special pentrusoluţionarea problemelor protecţiei
mediului.

Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale
.
a) efectuarea controlului de stat asupra stării mediului şi componenţilor lui,
respectării legislaţiei cu privire la protecţia mediului, a acordurilor interstatale şi
internaţionale, elaborarea şi desfăşurarea de acţiuni în scopuldiminuării presingului
antropic asupra ecosistemelor, biodiversităţii şi sănătăţiioamenilor, prognozarea
eventualelor crize, accidente şi catastrofe ecologice;b) organizarea şi asigurarea
funcţionării monitoringului ecologic complex,evaluării impactului asupra mediului
şi efectuării auditului ecologic;c) efectuarea recensămîntului resurselor naturale,
reglementarea în comun cuGuvernul a folosirii lor pentru satisfacerea cerinţelor
economice şi sociale alegeneraţiilor prezente şi viitoare, stabilirea limitelor de
folosire a resurselor naturale, de emisii şi deversări nocive în mediu, de depozitare
a deşeurilor de producţie şi menajere;d) coordonarea activităţii de ocrotire a
ecosistemelor naturale, landşafturilor,monumentelor naturii de importanţă
ştiinţifică, instructivă şi istorico-culturală;e) organizarea şi coordonarea cercetărilor
ştiinţifice în problemele ecologice,elaborarea de programe pentru restabilirea
ecosistemelor degradate, organizarea pregtirii şi reciclării cadrelor în domeniul
ecologiei;f) formarea şi gestionarea fondului ecologic extrabugetar naţional;g)
generalizarea practicii de aplicare a legislaţiei cu privire la protecţiamediului,
elaborarea actelor legislative în domeniul ecologiei;h) informarea opiniei publice
despre starea mediului, propagarea cunoştinţelor ecologice;i) efectuează în
exclusivitate expertiza ecologică de stat, vizează actelenormatuve, coordonează
programele şi proiectele ce se referă la starea mediului şifolosirea resurselor
naturale, elaborate de ministere departamente, autorităţileadministraţiei publice
locale;î) activează în cadrul comisiilor de stat pentru amlasarea şi darea în folosinţă
aobiectivelor de producţie, administrative, locative şi de altă destinaţie;j) acordă şi
anulează anual autorizaţiile pentru importul, depozitarea,transportarea şi folosirea
pesticidelor şi altor sbstanţe toxice;k) examinează rapoartele de activitate ale
conducătorilor organelor de stat,întreprindelor, instituţiilor şi organizaţiilor ce
conţin referinţe la protecţiamediului, folosirea şi reproducerea resurselor naturale,
respectarea legislaţiei cu priviree la protecţia mediului;l) cere de la organele de
stat, întreprinderi, instituţii, organizaţii dinrepublică să prezinte informaţia
obligatorie privind starea mediului, folosireaşi reproducerea resurselor naturale,
îndeplinirea măsurilor pentru protecţiamediului, iar organele de stat,
întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile prezintă
11

autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu întrega informaţie de

caredispun în domeniul vizat în mod gratuit şi necondiţionat;m) antrenează savanţi,
specialişti din organele de stat, întreprinderi,instituţii, organizaţii la efectuarea
expertizei ecologice de stat, la elaborarea programelor de protecţie a mediului;n)
formează consilii tehnico-ştiinţifice, comisii, organizează conferinţe şiconsfătuiri
în problemele protecţiei mediului;o) suspendă şi interzice proiectarea, construcţia,
reconstrucţia obiectivelor industriale, agricole şi de menire socială, lucrările de
exploatare a resurselor naturale şi alte lucrări, dacă acestea se produc prin
încălcarea legislaţiei cu privirela protecţia mediului;p) intentează acţiuni civile,
împotriva oranelor de stat, întreprinderilor,instituţiilor, organizaţiilor şi persoanelor
fizice, care au cauzat daune republicii prin poluarea mediului şi folosirea
neraţională a resurselor naturale;q) analizează tendinţele şi nivelul de dezvoltare a
actiităţii de ocrotire a naturiidin străinătate, generalizează şi propagă experienţa
internaţională pozitivă în acestdomeniu;r) participă la elaborarea de contracte şi
acorduri interstatale şi internaţionalereferitoare la problemele ecologice şi folosirea
resurselor naturale;s) stabileşte şi întreţine în corespundere cu legislaţia în vigoare
legături cu altestate, organisme internaţionale în problemele ce ţin de componenţa
autorităţiicentrale pentru resursele naturale şi mediu;ş) efectuează alte acţiuni, ce
decurg din scopul, funcţiile şi sarcinile lui. (art.15, 16 Legea prot. med.)
LISTA instituţiilor subordonate Ministerului Ecologiei şi ResurselorNaturale
1. Inspectoratul Ecologic de Stat cu agenţiile ecologice "Nord", "Centru","Sud" şi
"U.T.A. Găgăuzia"2. Serviciul Hidrometeorologic de Stat3. Asociaţia de Stat de
Producţie pentru Explorări Geologice "AGeoM"4. Institutul Naţional de Ecologie
"INECO"

Inspectoratul Ecologic de Stat.
În domeniul realizării politicii de mediu:
- participă la elaborarea şi promovarea programelor şi planurilor naţionale
deacţiuni în domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale;-
conlucrează cu organele administraţiei publice centrale şi locale la elaborareaşi
implementarea programelor şi planurilor naţionale şi locale de acţiuni îndomeniul
protecţiei mediului;- participă la elaborarea şi avizarea proiectelor de acte
legislative şi normative privind protecţia mediului şi utilizarea resurselor naturale;-
elaborează documente instructive privind mecanismele şiinstrumentele de
promovare şi implementare a programelor şi planurilor deacţiuni în domeniul
protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale;
12

- participă la elaborarea şi implementarea convenţiilor, acordurilor regionale

şiinternaţionale ce ţin de protecţia mediului;- monitorizează factorii de mediu şi
organizează controlul ecologic de stat;- participă la elaborarea şi coordonarea
normativelor ecologice, standardelor,metodologiei de calcul al prejudiciului cauzat
mediului, asigură aplicarea acestoraîn teritoriu;- organizează, în limitele
competenţei, seminare, conferinţe la nivel republican,regional şi internaţional,
participă la simpozioane regionale şi internaţionale,la pregătirea şi instruirea
cadrelor în domeniul protecţiei mediului şi utilizăriiresurselor naturale;- participă
la acţiunile de popularizare a măsurilor de asigurare a calităţiifactorilor de mediu,
de educaţie a publicului în problemele de mediu prinintermediul radioteleviziunii,
mass-media, emite raportul anual privind activitateaInspectoratului.
În domeniul exercitării controlului ecologic de stat:
exercită controlul de stat şi supraveghează respectarea actelor legislative
şinormative în domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale,
cuexcepţia resurselor subsolului şi apelor subterane, de către agenţii economici
cuorice formă de proprietate şi apartenenţă departamentală şi persoanele
fizice,inclusiv străine;- supraveghează respectarea normativelor şi cerinţelor
ecologice, ainstrucţiunilor, recomandărilor, normelor de folosire a resurselor
naturale anormelor de utilizare a produselor şi substanţelor nocive, a deşeurilor;-
exercită controlul privind respectarea şi aplicarea normelor de protecţie amediului
la amplasarea, proiectarea şi construcţia obiectelor, valorificareanoilor tehnologii,
instalarea utilajelor noi, precum şi asupra modului de utilizarede către agenţii
economici a mijloacelor financiare destinate protecţiei mediului;- exercită
controlul realizării programelor de extindere a fondului silvic şilucrărilor de
regenerare şi exploatare a pădurilor precum şi de creare a fîşiilor forestiere de
protecţie a zonelor şi fîşiilor de protecţie a apelor;- exercită controlul privind
respectarea normelor ecologice, efectuareamăsurilor de menţinere şi conservare a
biodiversităţii şi de utilizare a fauneicinegetice;- exercită controlul privind
efectuarea de către agenţii economici a măsurilor de protecţie a mediului, achitarea
taxelor şi plăţilor pentru poluarea mediului;- exercită controlul de stat privind
respectarea legilor şi actelor normative ceţin de protecţia mediului înconjurător în
procesul de fabricare, depozitare,transportare, utilizare, neutralizare şi înhumare a
produselor şi substanţelor nocive şi a deşeurilor rezultate din acestea;- efectuează
expertiza ecologică de stat a documentaţiei de proiect pentruconstrucţia,
extinderea, reconstrucţia, reutilarea, modernizarea, reprofilarea,conservarea,
demolarea şi lichidarea obiectelor în corespundere cu actelenormative;- exercită
controlul de stat privind respectarea de către agenţii economici alimitelor de
utilizare a resurselor naturale, a normelor deversărilor şi degajărilor
13

de substanţe nocive în mediul ambiant, precum şi a limitelor de depozitare

adeşeurilor industriale, menajere, toxice şi de altă provenienţă, stabilite în
actelelegislative şi normative;- sistează activitatea agenţilor economici în cazul
nerespectării cerinţelor legislaţiei şi normelor ecologice;- supraveghează folosirea
resurselor acvatice, respectarea normelor specialede consum, regimului special de
gestionare a zonelor de protecţie şi a zonelor de protecţie sanitară a resurselor de
apă;- exercită supravegherea asupra respectării legislaţiei în domeniul
protecţieimediului în timpul extragerii substanţelor utile, precum şi asupra
terenurilor recultivate după epuizarea substanţelor utile;- participă la aprobarea
limitelor de folosire a resurselor naturale, normelor deemisii şi deversări nocive în
mediu, normelor-limită de depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere la
compartimentul protecţia mediului înconjurător;- coordonează programele anuale
şi de perspectivă de combatere a eroziuniisolului, alunecărilor de teren, utilizării
îngrăşămintelor minerale, organice, pesticidelor şi altor produse şi substanţe
nocive;- coordonează programele anuale de extindere a suprafeţelor
pentruîmpădurire, restabilire a biocenozelor silvice autohtone prin
reconstrucţieecologică şi conservarea biodiversităţii;- participă la elaborarea
normelor anuale admisibile de emisii nocive înatmosferă din surse fixe şi mobile,
supraveghează respectarea regimului deemisii-limită şi normelor stabilite;- exercită
controlul privind importul/exportul produselor şi substanţelor nocive, precum şi
celor care pot cauza prejudicii mediului;- exercită controlul ecologic instrumental
de stat al autovehiculelor neînmatriculate în ţară;- întreprinde măsuri pentru
combaterea exportului ilicit din ţară a resurselor regnului animal, inclusiv a celor
incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova;- exercită controlul şi percepe plăţile
pentru importul produselor petroliere, precum şi al mărfurilor care, în procesul
utilizării, cauzează poluarea mediului;- monitorizează importul/exportul deşeurilor,
substanţelor periculoase şi toxice, precum şi a emisiilor de substanţe nocive de la
transportul auto şi alte surse;- ţine evidenţa surselor de poluare a aerului
atmosferic, bazinelor acvatice şisolului;- controlează efectuarea pescuitului
industrial şi recreativ-sportiv, stabileştemăsurile necesare pentru creşterea
potenţialului biologic al resurselor piscicole, popularea bazinelor piscicole cu
specii noi, prevenirea şi combatereaepizootiilor, dăunătorilor şi influenţei negative
de orice provenienţă asupraresurselor piscicole;- efectuează expertiza ihtiologo-
piscicolă a lucrărilor executate în bazinele piscicole sau în zonele de protecţie.
Alte atribuţii:
- cercetează cazurile de avarii şi situaţiile ecologice excepţionale;
14

- întocmeşte şi înaintează organelor competente materialele privind cazurilede

încălcare a legislaţiei ecologice, înaintează organelor de drept materiale pentru
pornirea dosarelor penale şi tragerea la răspundere penală a infractorilor;-
înaintează în instanţele judiciare acţiuni civile de recuperare a daunelor cauzate
mediului;- organizează instruirea, reciclarea şi atestarea colaboratorilor
Inspectoratului;- efectuează prin intermediul serviciilor (posturilor) sale de control
ecologictestarea şi controlul ecologic instrumental al surselor mobile de poluare.
(Hotărîrea Guv. RM cu privire la aprobarea structurii şi
RegulamentuluiInspectoratului Ecologic de Stat Nr.77 din 30.01.2004, art. 10)

Departamentul Standardizare şi Metrologie.
- elaborarea concepţiei de dezvoltare a Sistemului Naţional de Standardizare;-
desemnarea standardelor utilizabile pentru evaluarea conformităţii produselor,
proceselor şi serviciilor;- efectuarea, la sesizarea organelor de control, contra plată,
a testărilor şiexpertizelor privind calitatea produselor prin intermediul
întreprinderilor subordonate;- stabilirea modului de aplicare în Republica Moldova
astandardelor regionale (interstatale), internaţionale şi ale altor ţări;- elaborează şi
înaintează Guvernului spre aprobare politica de stat îndomeniul asigurării
conformităţii produselor;- stabileşte reguli şi proceduri de asigurare a conformităţii
produselor,inclusiv reguli şi proceduri de evaluare periodică a produselor
certificate, deevaluare periodică a organismelor de evaluare a conformităţii,
desemnate şinotificate pentru activitate în domeniul reglementat, precum şi
stabileşteconţinutul declaraţiei de conformitate;- ţine şi actualizează Registrul de
Stat al Sistemului Naţional de Asigurare aConformităţii Produselor;- suspendă sau
retrage certificatele de conformitate, precum şi suspendă sauretrage dreptul de
aplicare a mărcii naţionale de conformitate SM, în caz denerespectare de către
organismele de evaluare a conformităţii a regulilor stabiliteîn Sistemul Naţional de
Asigurare a Conformităţii Produselor;- examinează, în modul stabilit, contestaţiile
furnizorilor referitor ladivergenţele apărute în cadrul asigurării conformităţii.
(Hotărîrea Guv. RM privind aprobarea Regulamentului, structurii şi efectivului-
limită ale Departamentului Standardizare şi Metrologie Nr.932 din 06.09.2001,art.
10)
III. Organele de drept :
a) realizează supravegherea şi controlul respectării normelor de drept învigoare ;b)
pot intenta acţiuni în judecată ;c) soluţionează litigiile apărute în acest domeniu;d)
asigură sancţionarea subiecţilor pentru încălcarea prevederilor legii.
15

IV. Organizaţiile obşteşti :

a) realizează controlul respectării legislaţiei de către beneficiari ;b) apără interesele
comunităţii în instanţele de judecată.

Persoanele juridice,
altele decît autorităţile publice.
Agenţii economici

, indiferent de forma de proprietate, în calitate debeneficiari de folosre a resurselor

naturale, sînt obligaţi:
a) să folosească cît mai economicos energia, apa, să întreprindă măsuri pentru
prevenirea alunicărilor de teren, să nu admită eroziunea solului, salinizarea
sauînmlăştinirea secundară, compactarea şi poluarea solului cu
îngrăşăminteminerale şi pesticide, să respecte normativele solului cu îngrăşăminte
minerale şi pesticide, să respecte normativele aplicării în agricultură a substanţelor
chimice;b) să retehnologizeze procesele de producţie în vederea
minimalizăriideşeurilor prin folosirea cît mai efecientă a materiei prime, să reducă
folosireasubstanţelor toxice, inflamabile şi să le înlocuiască cu materiale
alternative inerte,care asigură obţinerea unei producţii finale cît mai durabile, să
producă, să utilzezeşi să pună în circulaţie ambalaje recuperabile, refolosibile,
reciclabile sau uşor degradabile;c) să doteze sursele generatoare de noxe cu
dispozitive, echipamente şi instalaţiide epurare, capabile de a reduce noxele
evacuate sub limitele admisibile,stabilite de autorizaţiile pentru mediu;d) să
planteze şi să întreţină în jurul unităţilor industriale, a complexelor zootehnice
perdele forestiere de protecţie şi spaţii verzi, să ţină sub osupraveghere permanentă
starea mediului din jurul unităţilor industrilae şicomplexelor zootehnice şi să
întreprindă măsuri de protecţie a mediului;e) să asigure supravegherea permanentă
a construcţiilor şi instalaţiilor încursul funcţionării lor, să ia măsuri pentru
prevenirea avariilor şi poluăriiaccidentale a mediului, iar în caz de producere a
acestora să ia măsuri operative pentru înlăturarea cauzelor lor, să anunţe imediat
autorităţile pentru mediu, sălichideze pe cont propriu toate consecinţele avariilor şi
poluării accidentale, sărepare prejudiciile aduse mediului, componenţilor lui, averii
altor proprietăţi şisănătăţii persoanelor afectate;f) să execute hotărîrile şi
dispoziţiile ministerelor, departamentelor şiautorităţilor administraţiei publice
locale referitoare la probelemele protecţiei mediului, să prezinte autorităţilor pentru
mediu întreaga informaţiereferitore la influenţa activităţii economice promovate
asupra mediului şicomponenţilor lui, să admită accesul necondiţionat şi la orice oră
al inspectorilor mediului la unităţile de producţie pentru a efectua controlul
acţiunilor activităţilor, susceptibile să afecteze mediul;g) să solicite autorităţilor
pentru mediu expertizarea activităţilor susceptibile săafecteze mediul;h) să asigure
condiţiile corespunzătoare pentru prevenirea poluării mediului cusubstanţe toxice,
volatile, corozive, inflamabile sau cu pulberi de orice fel întimpul transpotării şi
păstrării lor. (art. 32).
16


Persoanele fizice,
potenţiali beneficiari de folosire a factorilor şiresurselor de mediu.Recunoscînd
dreptul
persoanelor fizice
la un mediu sănătos de viaţă, statulasigură:a) accesul deplin, operativ şi liber la
informaţiile privind starea mediului şistarea sănătăţii populaţiei;b) dreptul de a se
asocia în organizaţii, partide, mişcări, asociaţii de protecţie a mediului, de a adera
la cele existente;c) dreptul de a participa la dezbaterea proiectelor de legi,
diverselor programe economice sau de altă natură ce vizează direct sau indirect
protecţiamediului şi folosirea resurselor naturale; dreptul la informare şi consultare
asupra proiectelor de amplasare şi construire a obiectelor cu efecte negatuve
asupramediului, de refacere şi amenajare a teritoriului, a localtăţilor urbane şi
rurale;d) dreptul de a interveni cu demersuri la instanţele de stat, pentru
suspendareatemporară sau definitivă a activităţii agenţilor economici care aduc
dauneireparabile mediului; dreptul de a solicita efectuarea expertizei obiectivelor şi
dea participa la efectuarea expertizei obşteşti;e) dreptul de a organiza
referendumuri naţionale şi locale în problememajore de protecţie a mediului;f)
dreptul la educaţie şi instruire ecologică;g) dreptul de a se adresa, direct sau prin
intermediul unor organizaţii, partide, mişcări, asociaţii, autorităţilor pentru mediu,
administrative sau judecătoreşti pentru a sista acţiunile care aduc daune mediului,
indiferent dacăagenţii economici vor fi sau nu prejudicaţi în mod direct; dreptul de
a trage larăspundere persoanele, care au comis contravenţii sau infracţiuni
ecologice;h) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit cu urnare a poluării
sau aaltor acţiuni de afectare a mediului, precum şi pentru prejudiciul adus
sănătăţiioamenilor;i) dreptul de a beneficia de facilităţile prevăzute de legislaţie
pentruinvenstiţiile capitale, care au drept scop ameliorarea calităţii mediului. (art.
30)
În acelaşi timp, ei fiind datori:
a) să respecte legislaţia cu privire la protecţia mediului şi să protejeze mediul,să
folosească raţional resursele naturale, să nu lezeze drepturile şi înteresele altor
beneficiari ai resurselor naturale să semnaleze operativ autorităţile pentru mediusau
organizaţiile ecologice despre daunele, provocate naturii de persoanelefizice şi
juridice;b) să contribuie la amenajarea teritoriilor, la cererea aliniamentelor
dearbori şi arbuşti şi a spaţiilor verzi, să nu admită distrugerea acestora, să nu
polueze teritoriul, unde activează sau locuiesc;c) să recupereze pierderile şi să
repare prejudiciul cauzat mediului şi populaţiei.(art. 31).
17

3.3.2.
Sistemul organizaţional internaţional de protecţie a mediului.Cadrul instituţional
internaţional
– totalitatea organismelor internaţionale,abilitate să cerceteze, reglementeze, să
realizeze schimb de informaţii, experienţă,control, să coopereze în soluţionarea
problemelor de mediu stringente.
Cadrul instituţional internaţional cuprinde:

Organizaţii internaţionale interguvernamentale globale.

Organizaţii internaţionale neguvernamentale.

Organizaţii internaţionale regionale.

Organizaţii subregionale.
Organizaţii internaţionale interguvernamentale globale:
-Adunarea Generală a O.N.U.-Conferinţa O.N.U. asupra Mediului (Stocholm,
1972; Rio de Janeiro.1992).-Programul O.N.U. pentru Mediu (PNUE, 1972).-
Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA, 1956).-Organizaţia
Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).-Organizaţia Maritimă
Consultativă Interguvernamentală (OMCI).-Organizaţia Mondială a Sănătăţii
(OMS).-Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM).-Organizaţia Naţiunilor
Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură(UNESCO).
-
Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM).-Organizaţia Aviaţiei Civile
Internaţionale (OACI).-Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială
(ONUDI).
Organizaţii internaţionale neguvernamentale.
Se caracterizează:
•
fie prin interese preponderent ştiinţifice şi propagarea concepţiilor progresiste ce
ţin nemijlocit de acest domeniu;
•
fie prin activităţi radicale de intervenţie în activităţile statale, mondiale etc.-
Unitatea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN).-Fundaţia Mondială
pentru Natură (WWF).
-
Greenpreace (Pacea verde).
Organizaţii internaţionale regionale.
•
Se formează în vederea soluţionării problemelor de ordin regionala două sau mai
multe state.-Organizaţia Unităţii Africane (OUA).-Organizaţia Statelor Americane
(OSA).
-
Comisia economică a O.N.U. pentru Europa.-Consiliul Europei.
18

- Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Organizaţii subregionale.
-Comisia Dunării pentru navigaţie.-Comisia Rinului.-Comisia subregională pentru
aplicarea Convenţiei de la Oslo, 1972.-Comisia subregională pentru aplicarea
Convenţiei de la Helsinki, 1974.
4. Geneza organizării şi legiferării protecţiei mediului înRepublica Moldova.
Istoricul apariţiei şi dezvoltării legislaţiei cu privire la ocrotirea mediului înRM
poate fi divizat în trei etape:a.) perioada de pînă la 1940, b.) perioada 1940-
1993,c.) perioada contemporană – după 1993.Primele reglementări ale raporturilor
om-natură datează din vremea lui Ştefancel Mare (1429-1504). Ele ţin de ,,Legea
Braniştei” – act ce interzicea oriceactivitate de folosire a resurselor naturale pe un
anumit teritoriu. Aceste acte purtauun caracter cazual şi apărau interesul
domnitorului asupra acestor resurse.De o importanţă deosebită este Actul de la
Focşani din 1706, prin carecomisia mixtă, formată din munteni şi moldoveni,
stabileşte interdicţia pentrumunteni de a tăia păduri pe teritoriul
moldovenilor.Silvicultura întotdeauna a fost unul dintre cele mai protejate
domenii. Astfel,în 1786 apare primul Cod Silvic numit ,,Orînduirea de pădure”
pentru Bucovina,care prevede reglementări foarte avantajoase pentru acele timpuri.
În 1792, undocument asemănător apare şi în Moldova - ,,Anaforaua pentru codru,
dumbrăvi şilunci”.Începutul sec. XIX constituie pentru Moldova o perioadă de
extindere alegislaţiei în acest domeniu, fiind adoptate un şir de acte ce
reglementauexploatarea pădurilor, subsolului, apelor, aerului. În 1872 este adoptată
Legea cu privire la vînătoare, care reglementează activitatea de vînătoare, iar
pentru unelespecii de păsări şi animale chiar o interzice.Unirea Ţărilor româneşti a
creat necesitatea unificării legislaţiei, care şi-arăspîndit jurisdicţia şi asupra
Basarabiei, între 1918-1940.Perioada de după cel de-al II-lea război mondial şi
pînă la mijlocul anilor `50 poate fi considerată o perioadă de stagnare legislativă în
acest domeniu.Principalele reglementări ţineau de bazele legislaţiei URSS.În data
de 16.01.1959 a fost adoptată Legea protecţiei naturii a RSSM, care afuncţionat
pînă în 1993. Ulterior, au fost adoptate: Codul funciar (1970), Codulapelor (1973),
Codul subsolului (1976), Codul silvic (1979), Legea cu privire la protecţia regnului
animal (1981) etc.
19

Perioada dintre anii 1980-1990 constituie o perioadă cînd legislaţia în

acestdomeniu s-a îmbogăţit doar cu unele norme ce înăspresc măsurile de
supraveghereasupra resurselor naturale.Odată cu trecerea de la un sistem statal
centralizat, de dirijare, de la proprietatea de stat asupra resurselor naturale la un
sistem descentralizat şi la posibilitatea existenţei multiplelor forme de proprietate
asupra resurselor naturale,a fost dictată necesitatea de a modifica cadrul legislativ
din acest domeniu. Astfel,începînd cu iunie 1993, au fost adoptate Legea protecţiei
mediului, Codulsubsolului, Codul apelor,...., Legea privind expertiza ecologică şi
evaluareaimpactului asupra mediului etc.
5. Definiţia DREPTULUI MEDIULUI.
Problema denumirii corecte a acestui domeniu preocupă cercetătorii în
strînsăcorelare cu problema recunoaşterii acestei ramuri de drept.D-a lungul
timpului au fost înaintate diferite propuneri:- protecţia juridică a naturii;- dreptul
protecţiei şi folosirii naturii;- dreptul ecologic;- dreptul mediului înconjurător;-
dreptul protecţiei mediului;- dreptul mediului.Aproape în toate aceste denumiri
descoperim unele greşeli de sens şi anume:
•
denumirea reflectă doar parţial domeniul reglementat de ramură(dreptul protecţiei
naturii);
•
denumirea reflectă un domeniu mai larg de relaţii ce pot fi reglementatereal de
ramură (drept ecologic);
•
dublarea sensului în denumire/pleonasm/(dreptul mediului înconjurător)Astăzi
considerăm cea mai reuşită denumirea de DREPTUL MEDIULUI.
Dreptul mediului
– acea ramură a sistemului nostru juridic careînmănunchează normele juridice ce
reglementează relaţiile dintre persoane ,formate în legătură cu protecţia mediului.
[E.Lupan, p.121]
Dreptul mediului
– ansamblul complex al normelor juridice carereglementează relaţiile ce se
stabilesc între oameni privind atitudinea lor faţă denatură – ca element vital şi
suport al vieţii în procesul conservării şi dezvoltării înscopuri economice, sociale şi
culturale a componentelor mediului înconjurător – naturale şi artificiale – precum
şi relaţiile legate de protecţia lor. [D.Mărinescu, p.35]
Dreptul mediului
– acea ramură de drept care cuprinde normele juridice cereglementează relaţiile
dintre persoane în legătură cu folosirea, protecţia,conservarea şi dezvoltarea
componentelor mediului.
20

De la apariţia Dreptului mediului ca ramură a jurisprudenţei şi pînă în ziua deazi

mai există discuţii în jurul problemei este oare Dreptul mediului o ramură dedrept
sau aceasta este un cumul de norme juridice din diferite ramuri de drept şiDreptul
mediului apare doar ca o disciplină juridică?În prezent, în legătură cu această
problemă, persistă trei păreri:a) Dreptul mediului nu este ramură distinctă, ci doar
o
disciplină juridică
,deoarece:- de la bun început normele de drept ce protejau natura aparţineau fie
dreptuluiadministrativ, fie dreptului civil, etc.;- chiar astăzi în această ramură sînt
folosite instituţiile de răspundere juridică aaltor ramuri, precum şi alte metode
juridice de reglementare; b) Dreptul mediului – ramură de drept de sinteză,
deoarece:- Dreptul mediului este un domeniu cu obiect distinct de reglementare,
dar care foloseşte procedee şi metodici caracteristice altor ramuri de drept;c)
Dreptul mediului este o ramură de drept distinctă, cu toate caracteristicilesale,
argumentată prin:- obiect specific de reglementare;- existenţa unei serii de norme
juridice, care prin caracterul lor nu au tangenţecu alte domenii şi nu sînt
caracteristice acestora;- existenţa unor instituţii juridice specifice numai acestui
domeniu.
6. Obiectul de reglementare a Dreptului mediului.
6.1.
Obiect de reglementare
– ce studiază ştiinţa dată, care sînt domeniile eide investigaţie. Circumscrierea
obiectului unei ştiinţe reclamă, întîi de toate,fixarea fenomenelor cercetate, apoi a
unghiului de investigare şi a nivelului degeneralizare ştiinţifică la care operează
studierea fenomenelor date. [I.Humă, p.8]
Obiect de reglementare
– categorie de relaţii sociale, reglementate prin oanumită grupă de norme juridice,
uniforme, de acelaşi caracter.
Obiect de reglementare a Dreptului mediului
– relaţiile sociale ce apar între persoane fizice sau juridice în legătură cu folosirea,
conservarea, dezvoltarea şi protecţia factorilor de mediu.
Pot fi distinse patru grupe de relaţii sociale ce constituie obiectul dereglementare a
Dreptului mediului:
1. relaţii legate de folosirea raţională a componentelor mediului;2. relaţii privitor la
conservarea factorilor de mediu;3. relaţii privitor la dezvoltarea factorilor de
mediu;4. relaţii privitor la protecţia factorilor de mediu.
Totodată, delimităm

factorii de mediu ca fiind:

a. factori abiotici (apa, aerul, solul); b. factori biotici (fauna, flora);
21
c. factori antropici (creaţi prin activitatea umană).
În funcţie de obiectul nemijlocit protejat, putem delimita trei categorii deraporturi
juridice:
a.) raporturi legate de folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protejarearesurselor
abiotice;
b.) raporturi legate de folosirea, conservarea, dezvoltarea şi
protejareacomponentelor
biotice;
c.) raporturi legate de folosirea, conservarea, dezvoltarea şi
protejareacomponentelor
antropice.
6.2.
Metoda de reglementare a Dreptului mediului
– cale, drum, mod deexpunere. Metoda este determinată de necesitatea legiferării
anumitor relaţii defolosire, conservare, dezvoltare şi protecţie a mediului, fapt ce
impune intervenţiastatului în aceste relaţii şi ca rezultat instituirea normelor cu
caracter imperativ,dictat de importanţa problemei, cît şi de faptul că această
problemă prezintă interes public.Dreptul mediului are un obiect distinct de
reglementare, dispunînd de instituţii juridice specifice, cum ar fi beneficierea
asupra resurselor naturale, răspunderea juridică ecologică, expertiza ecologică ş.
a.6.3.
Sarcinile Dreptului mediului:
-în calitate de ramură de drept: instituirea cadrului legal-instituţional cear permite
soluţionarea principalei probleme: protecţia mediului;
-
în calitate de ştiinţă: crearea bazei ştiinţifico-ideologice pentru cadrulde
reglementări ce ţin de alt domeniu;-în calitate de disciplină didactică: asigurarea, în
baza noilor realizări aleştiinţei şi a normelor existente, a instruirii cadrelor
calificate îndomeniul jurisprudenţei.6.4.
Funcţiile Dreptului mediului:
-
de organizare şi instituţionalizare a acţiunii societăţii în favoarea protecţiei şi
ameliorării mediului;-de promovare a obiectivelor dezvoltării durabile, ce
presupune creareaunui ,,ideal” de dezvoltare umană în cadrul echilibrului
ecologic;-de protecţie, conservare, ameliorare a mediului, precum şireglementarea
folosirii raţionale a componentelor mediului;-de promovare a cooperării
internaţionale în domeniul protecţiei şifolosirii mediului.Astfel, fiind materializate
în normele şi principiile de ramură, funcţiileDreptului mediului constituie un
indicator itinerar spre atingerea unei armonii aactivităţii umane şi dezvoltării
proceselor în natură, atît pe plan naţional, cît şi pe plan internaţional.6.5.
Locul Dreptului mediului în sistemul de drept.
22

Vorbind despre locul Dreptului mediului în sistemul de drept trebuie

săfundamentăm poziţia sa ca parte componentă a dreptului public sau a dreptului
privat şi care este coraportul Dreptului mediului cu alte ramuri de drept de natură
privată sau publică.Pot fi identificate cîteva particularităţi:1.)
Predominarea normelor cu caracter imperativ.
De exemplu, dacă înraporturile de drept privat persoana poate benevol refuza
despăgubirea, atunci înDreptul mediului statul expres, prin lege, impune obligaţia
celui ce a cauzat daunas-o recupereze.2.)
Poziţia de subordonare a beneficiarilor în relaţiile de folosire şi protecţiea
componentelor mediului faţă de organele de stat
care sînt competente sărealizeze controlul şi supravegherea folosirii resurselor
componentelor mediului.3.)
Interesul apărat şi interesul utilizării normelor de drept.
Prin instituireaunui regim de protecţie a aerului, apelor, solului, precum şi prin
obligarea folosiriiraţionale se realizează nu numai interesul beneficiarului acestui
obiect, dar şiinteresul întregii societăţi, care se bucură de folosinţa în comun a
acestor resurse.4.)
Modul în care se garantează drepturile subiective.
La cauzarea unui prejudiciu mediului, indiferent de faptul a înaintat sau nu
proprietarul sau beneficiarul plîngere, aceasta ţine în cele mai dese cazuri, de
obligaţia organelor destat de control şi supraveghere. (art. 33 al Legii...asigurarea
sanitaro-epidemiologice a populaţiei)
Concluzie: ramura Dreptul mediului aparţine sistemului de drept public
.6.6.
Rolul Dreptului mediului:
-reglementează folosirea raţională şi protecţia componentelor mediului;-
reglementează relaţiile principale din acest domeniu, realizarea căroraar duce la
armonie, la echilibru ecologic şi la determinarea roluluiomului în procesele ce au
loc în natură.
7. Sistemul Dreptului mediului.
Sistemul unei ramuri de drept cuprinde totalitatea de domenii ce ţin direct
sautangenţial de obiectul de reglementare al acestei ramuri.Sistemul Dreptului
mediului cuprinde:a. Partea generală, care include totalitatea de norme ce
determină instituţiile principale ale ramurii. b. Partea specială, care ţine de
domeniul procesual, adică stabileşte în cecondiţii şi în ce mod se realizează
protecţia şi folosirea resurselor naturale.
8. Principiile fundamentale ale Dreptului mediului.
23

8.1. De rînd cu funcţiile şi domeniul său specific de reglementare,

Dreptuluimediului îi sînt caracteristice o serie de principii, care de cele mai dese
ori îşiextind cadrul său nu numai asupra aspectului juridic de protecţie a mediului,
dar şiasupra tuturor domeniilor dreptului omului, fiind considerate universale.
Principiu
- ,,idee de bază”, ,,teză fundamentală”, ,,exprimă elementele deconţinut cele mai
importante ale dreptului”. [Gh.Avornic, p.99]
Deosebim principii:
a.) de drept intern; b.) de drept internaţional.8.2.
Principiile Dreptului mediului pe plan intern.
I.
Dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat din punct de
vedere ecologic
este un principiu-cadru, în care se regăsesc toate celelalte principii ale Dreptului
mediului.Acest drept, declarat în art. 37 al Constituţiei RM, îşi are originea atît
încondiţiile create obiectiv, cît şi în reglementările concepute pe plan
mondial.Astfel, în cadrul Conferinţei mondiale a ONU pentru protecţia mediului
de laStocholm din 1972, s-au făcut referiri la faptul că unul dintre
drepturilefundamentale ale omului îl constituie dreptul omului la un mediu a cărui
calitate îidă posibilitatea să trăiască în mod demn şi în prosperitate.În RM, acest
drept este prevăzut în mod expres în Constituţia RM, în Legea privind protecţia
mediului înconjurător şi detaliat în legile organice ce ţin dedomeniile concrete
(silvic, funciar etc.)Conform Constituţiei RM, art. 37, ,,fiecare om are dreptul la un
mediuînconjurător neprimejdios din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi
sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive...”.
Totodată,Constituţia RM garantează executarea acestui drept prin accesul liber al
tuturor lainformaţia privind starea de mediu, precum şi prin instituirea obligaţiei
pentrufiecare cetăţean de a proteja mediul.Declarat în Constituţie şi detaliat în
Legea privind protecţia mediului ş.a. legiorganice, acest drept al omului este
realizat de asemenea prin dreptul la asistenţă şi protecţia socială, prin instituirea
obligaţiei faţă de cetăţeni de a realiza protecţiamediului, prin instituirea unui cadru
juridic concret ce ţine de folosirea şi protecţiamediului.II.
Prioritatea scopurilor şi acţiunilor de protecţie a mediului în cadrul realizării
intereselor de ordin economic şi social-uman ale populaţiei pentru prezent şi viitor:
toate activităţile statale trebuie să fie aduse în conformitate cunecesităţile de
protecţie a mediului, renunţînd, în acelaşi timp, la activităţile poluatorii sau
cauzatoare de daune mediului.III.
Prioritatea sănătăţii şi bunăstării populaţiei în comparaţie cu alte scopuride
folosire a resurselor naturale:
folosirea resurselor naturale numai în acelelimite şi domenii ce nu ar da posibilitate
survenirii daunelor spirituale, materialesau de altă natură, precum şi patrimoniului
populaţiei (art. 36, 37, 59 ConstituţiaRM).
24

IV.
Prevenirea pericolului unei eventuale poluări sau daune de mediu:
instituirea unei obligaţii generale de a efectua o evaluare a eventualei daune
încazul cînd activitatea preconizată presupune folosirea resurselor naturale sau
aaltor factori de mediu.V.
Interzicerea poluării:
instituie dreptul impunerii unor interdicţii categoriceasupra activităţilor poluante;
activitatea preconizată, care presupune o poluare amediului, va fi acceptată numai
la prezentarea avizului pozitiv al expertizeiecologice, în caz contrar, aceasta
este ,,sortită” interzicerii (art.3 Legea ,,protecţiamediului”).VI.
Poluatorul plăteşte:
instituie obligaţia statului de a supune răspunderii poluarea; obligaţia poluatorului
de a recupera paguba cauzată, indiferent de faptuldoreşte acest lucru proprietarul
de resurse sau nu.VII.
Colaborarea pe plan ştiinţific, legislativ şi de altă natură cu statelevecine şi
organizaţiile internaţionale în vederea soluţionării cît mai eficiente a problemei
protecţiei mediului:
aducerea în concordanţă a actelor legislative aleRM cu documentele internaţionale
şi normele statelor vecine, schimbul deexperienţă, atît pe plan ştiinţific, cît şi
practic etc.8.3.
Principiile Dreptului mediului pe plan internaţional.
I.
Suveranitatea statelor în valorificarea resurselor naturale de pe teritoriul naţional şi
protecţia mediului:
ţine de dreptul statului de a decide limitele defolosinţă a resurselor naturale,
concomitent statul fiind obligat să determine acestelimite în aşa fel încît să nu fie
în detrimentul întregii comunităţi mondiale sau chiar pentru generaţiile viitoare.II.
Cooperarea internaţională în soluţionarea problemelor conservăriimediului:
poluarea de mediu nu recunoaşte frontierele statelor şi poate afectateritorii,
domenii ce ţin de mai multe state.III.
Buna vecinătate:
vecinătatea îşi are locul său în determinarea cadrului juridic în domeniul protecţiei
mediului; astfel, vecinătatea geografică uneoricontribuie la dezvoltarea
concomitentă a legislaţiei, în unele cazuri normeledreptului mediului fiind
asemănătoare; obligativitatea stabilirii unei înţelegerireciproce a vecinilor în acest
plan garantează liniştea nu numai pentru aceste douăstate, ci şi pentru întreaga
comunitate mondială.IV.
Notificării şi consultării:
asigurarea între state a unui schimb permanentde informaţie în ceea ce priveşte
starea de mediu, iar în unele cazuri chiar obligaţiaacestora de a informa statele
vecine şi comunitatea internaţională despre carevaaccidente sau calamităţi;
schimbul de specialişti şi tehnologii, aplicarea căroraduce la soluţionarea
problemei de mediu.V.
Protejarea patrimoniului comun:
se au în vedere acele bunuri ce nu intră îndomeniul de suveranitate a unui oarecare
stat, bunuri din patrimoniul naţional, dar care prezintă valoare pentru întreaga
comunitate mondială – apele internaţionale,spaţiul extraatmosferic, corpurile
cereşti ş.a.VI.
Poluatorul plăteşte:
cheltuielile de recuperare a daunei pentru prejudiciulcauzat fie altui stat, fie
patrimoniului comun, revin poluatorului.
25

9 . Raportul juridic de Dreptul mediului.

9.1.
Raport juridic
– raport social reglementat de o normă juridică, ,,acealegătură socială
reglementată de norma juridică, conţinînd un sistem deinteracţiune reciprocă între
participanţi şi determinaţi, legătură ce este susceptibilăa fi apărată pe calea
coerciţiei statale” [Gh.Avornic, p.164]
Raport juridic de Dreptul mediului
– relaţie care apare în domeniulinteracţiunii între societate şi natură, reglementată
de norme juridice de Dreptulmediului [V.V.Petrov]
Raport juridic de Dreptul mediului
– relaţie socială formată între persoaneîn legătură cu prevenirea poluării, refacerea
mediului poluat şi îmbunătăţireacondiţiilor de mediu, reglementată prin norme
juridice specifice înmănuncheate înDreptul mediului.[E.Lupan]
Raport juridic de Dreptul mediului
– relaţie socială, reglementată denormele juridice de Dreptul mediului, apărută
între persoane în legătură cufolosirea, conservarea, dezvoltarea şi protecţia
mediului şi în caz de necesitateasigurată pe calea coerciţiei statale.9.2.
Caracteristicile raportului juridic de Dreptul mediului:
a.) poate lua naştere numai între persoane (fizice, juridice); b.) poartă caracter
voliţional: poate apărea numai prin exprimarea voinţei(unice sau a ambelor părţi);
voinţa iniţierii raportului poate fi exprimată atîtnemijlocit de către părţi, cît şi prin
intermediul actului legislativ, care prevedeapariţia raportului indiferent de faptul
iniţiază sau nu persoana acest raport, el fiindo reflectare a voinţei generale ce
poartă caracter obligatoriu;c.) poziţia de subordonare a părţilor;d.) statul, de cele
mai dese ori, este o parte a raportului: deşi unele raporturi juridice apar la iniţiativa
persoanelor fizice/juridice, statul, în orice moment, poateinterveni cu modificări;
cu atît mai mult că în majoritatea raporturilor el este parteobligatorie, reprezentat
prin organele sale de supraveghere şi control.9.3.
Structura raportului juridic de Dreptul mediului:
1.) părţile – subiecte ce pot încheia o relaţie de Dreptul mediului;2.) conţinutul –
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor părţilor;3.) obiectul – valori ce ţin de realizarea
drepturilor şi obligaţiilor părţilor.9.3.1.
Subiectele raportului juridic de Dreptul mediului.
În literatura juridică se folosesc ca sinonime sintagma ,,subiect al raportului
juridic” şi cea de ,,subiect de drept”, fără ca autorii să aibă în vedere
deosebiricalitative între cele două noţiuni. Totuşi, cele două noţiuni nu se
identifică, nu sesuprapun întotdeauna. Orice participant la un raport juridic este
obligatoriu subiect
26

de drept. În schimb, nu orice subiect de drept este şi subiect al raportului

juridic(celibatarul). [Gh.Avornic, p.171]Din cauza confruntării acestor termeni,
există diferite păreri cu privire lacategoriile de subiecte ale Dreptului mediului.
Într-o părere, subiecte ale raportului juridic de Dreptul mediului sînt doar
persoanele fizice şi persoanele juridice. Într-oaltă părere, majoritară, subiecte pot
fi: persoanele fizice, persoanele juridice, statul[organele statului].
Subiectele raportului juridic de Dreptul mediului:
I.
Persoanele fizice
(cetăţenii RM, străinii, apatrizii), în calitate de beneficiaride folosinţă a
componentelor mediului.II.
Persoanele juridice
, ca colectivităţi umane, ce dispun de o organizaredistinctă şi activînd în realizarea
unui scop comun şi finit, înzestrate în acestdomeniu cu drepturi şi obligaţii, ce pot
izvorî fie din prevederea expresă a legii, fiedintr-un fapt juridic.III.
Organele statale
, înzestrate cu drepturi şi obligaţii prin lege careprezentînd interesele statului sau ca
apărător al acestor interese.IV.
Statul Republica Moldova
, ca subiect de drept în materie de răspundere juridică pe plan intern şi ca
participant la relaţiile internaţionale în problemele ceţin de protecţia mediului.E
necesar de a menţiona faptul că în majoritatea raporturilor subiectele segăsesc în
relaţii de subordonare.9.3.2.
Conţinutul raportului juridic de Dreptul mediului.
Conţinutul raportului juridic – totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care se nascîntr-
o relaţie concretă. [Gh.Avornic, p.180]În raporturile juridice de Dreptul mediului
subiectele se prezintă întotdeaunaca titulari de drepturi şi obligaţii, acestea fiind
prevăzute în contractele în bazacărora le este acordat dreptul de beneficiere asupra
resurselor naturale. Ele apar orica subiecte pasive, avînd numai obligaţii, ori ca
subiecte active, avînd numaidrepturi. În cele mai dese cazuri, însă, subiectele
întrunesc aceste două poziţii,fiind titulare de drepturi şi obligaţii.În dependenţă de
conţinutul drepturilor şi obligaţiilor
subiectele raporturilor

juridice de Dreptul mediului

pot fi divizate în patru categorii:
-
beneficiarii de folosinţe
,
(persoane fizice şi persoane juridice) înzestraţicu drepturi şi obligaţii privind
folosirea şi protecţia componentelor mediului;
-

organele de stat
, împuternicite cu drepturile de gestiune şi administrare afondului natural al RM;
-

organele de drept
, împuternicite să efectueze controlul şi supraveghereaîn acest domeniu;
-

organizaţiile obşteşti
, înzestrate cu dreptul de promovare a obligaţiei de protecţie a mediului.
Legea RM cu privire la protecţia mediului înconjurător stabileşte drepturile şi
obligaţiile fiecăruia dintre aceste categorii de subiecte.
27

9.3.3.
Obiectul raportului juridic de Dreptul mediului.
În literatura juridică nu există un punct de vedere unitar cu privire la
obiectulraportului juridic de Dreptul mediului.Principalele opiniile exprimate
sînt :a) Obiectul raportului juridic – anumite acţiuni pe care titularul
dreptuluisubiectiv le efectuează sau le poate pretinde şi pe care celălalt subiect este
obligat ale săvîrşi. [Gh. Avornic, p.182]Obiectul raportului juridic de Dreptul
mediului – acţiunile sau inacţiunilesubiectelor, conduită ce ţine de folosirea,
protecţia, dezvoltarea, conservareacomponentelor naturii, răspunderea juridică în
domeniul protecţiei mediului. b) Obiectul raportului juridic – numai bunurile
materiale.Obiectul raportului juridic de Dreptul mediului – componentele mediului
: biotice, abiotice, antropice.În dependenţă de obiectul raportului se află şi
conţinutul drepturilor şiobligaţiilor părţilor, precum şi părţile care vor fi obligate să
participe la acestraport.
10 . Izvoarele Dreptului mediului.
10.1. Cauzele obiective ale apariţiei şi existenţei Dreptului mediului
sîntînrădăcinate în condiţiile materiale ale vieţii, care s-au instaurat la etapa actuală
înRM şi în lume în general.În literatura de specialitate, totalitatea de cauze şi
condiţii materiale cedetermină instituirea unor reguli de comportare au primit
denumirea de
izvor dedrept.
Actualmente, este tot mai pronunţată tendinţa delimitării stricte a izvoarelor de
drept în sens material şi în sens formal.
Izvoarele materiale ale Dreptului mediului
sînt: starea de criză ecologică,necesităţile social-economice ş.a. factori materiali.
Izvoarele formale ale Dreptului mediului
sînt: formele de exprimare anormelor juridice, ce sînt determinate de modul de
determinare, de edictare sausancţionare a lor de către stat şi care privesc relaţii în
legătură cu folosirea,conservarea, dezvoltarea şi protecţia componentelor
mediului.Izvoarele formale pot fi:a) directe (actele normative)
•
Constituţia RM;
•
Legile Parlamentului RM;
•
Hotărîrile Parlamentului RM;
•
Decretele Preşedintelui RM;
•
Hotărîrile Guvernului RM;
•
Acte emise de organele autoadministraţiei locale;
•
Acte emise de organele specializate (Ministerul Ecologiei). b) indirecte
28

•
Obiceiuri, reguli de convieţuire socială la care actele normative factrimitere;
•
Practica judiciară;
•
Doctrina;
•
Dreptul comparat.
Particularităţile izvoarelor Dreptului mediului:
-multitudinea de izvoare ce cuprind diverse domenii (regimul juridic defolosire şi
protecţie a apelor, solului, aerului, subsolului, pădurilor etc.),cu caracteristicile lor
în fiecare domeniu;
-
regulile de conduită, de cele mai dese cazuri, sînt strîns legate derespectarea unor
norme tehnice relativ la activităţile economice alesubiectelor;-natura extensivă a
fenomenului poluării dictează astăzi necesitateaaplicării pe plan intern a unor
izvoare internaţionale.10.2.
Sistemul izvoarelor Dreptului mediului.I.

Într-o opinie
, sistemul izvoarelor Dreptului mediului cuprinde douăcategorii:* izvoare ce ţin de
regimul de protecţie a naturii (Legea protecţiei mediului);* izvoare ce se referă la
regimul de folosire a resurselor naturale (Codulfunciar, Codul apelor etc.)
[ V.V.Petrov]Contra argumente:

normele Dreptului mediului conţin reglementări nu numai cu privire lafolosirea şi
protecţia naturii, dar şi mediului artificial, creat prinactivitatea umană;

părerea că unele izvoare ţin numai de regimul de protecţie, iar altelenumai de
regimul de folosire a resurselor nu e raţională, deoarece unsingur act poate conţine
reglementări de ambele tipuri (Codul apelor).
II.
Într-o altă opinie, izvoarele Dreptului mediului pot fi clasificate
în funcţiede domeniul reglementat:
* domeniul folosirii şi protecţiei apelor;* domeniul folosirii şi protecţiei solului;
etc.
III.
Conform criteriului forţei juridice a actului normativ
, izvoarele formaleale Dreptului mediului pot fi divizate în:*
Constituţia RM
, care stabileşte reglementări fundamentale , cu caracter general, ce privesc
drepturile şi obligaţiile cetăţenilor în legătură cu protecţiamediului, cît şi obligaţiile
statului în acest domeniu etc. (Art. 4(2), 34, 36(1), 37,46, 50, 59.)*
Legi generale:
- L protecţiei mediului;- L expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra
mediului ş.a.*
Legi specifice:
- C funciar;- C apelor;
29

- C silvic ş.a.Condiţia generală: pentru ca o lege a Parlamentului RM să fie

consideratăizvor al Dreptului mediului, ea trebuie să conţină reglementări ce ar
avea atribuţiidirecte în realizarea sarcinii de protecţie şi folosire raţională a
componentelor mediului. Astfel, pot fi considerate la fel ca şi izvoare da Dreptul
mediului:- C penal;- C civil;- C contravenţii administrative.*
Decretele Preşedintelui RM
, ce vizează relaţiile privind folosirea şi protecţiamediului.*
Hotărîrile Guvernului RM.* Actele Ministerului Ecologiei, Construcţiilor şi
Dezvoltării teritoriului.* Actele organelor administraţiei publice locale,
cînd acestea impunreglementări privind regimul de folosire şi protecţie a
componentelor de mediu peteritoriul unităţii administrative.*
Tratate şi convenţii internaţionale.
1. Convenţia Internaţională de Protecţie a Plantelor din 06.12.1951 (Noul
textrevizuit, aprobat de confrerinţa FAO la cea de a 29-a sesiune a acesteia -
Noiembrie 1997).2. Convenţie privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de
faună şifloră pe cale de dispariţie din 03.03.1973 // în "Tratate internaţionale",
2001,volumul 28, pag.257.3. Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a
habitatelor naturale dinEuropa din 19.09.79, Berna // în "Tratate internaţionale",
1999, volumul 7, pag.74. Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe
distanţe lungi din13.11.79, Geneva // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 9,
pag.63.5. Carta mondială pentru natură din 28.10.1982, New York // în
"Tratateinternaţionale", 1999, volumul 7, pag.59.6. Convenţia pentru protecţia
stratului de ozon din 22.03.85 // în "Tratateinternaţionale", 1999, volumul 11,
pag.219.7. Protocolul referitor la substanţele care distrug stratul de ozon din
16.09.87,Montreal // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 11, pag.237.8.
Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere aldeşeurilor
periculoase şi a eliminării acestora din 22.03.1989 // în "Tratateinternaţionale",
1999, volumul 15, pag.97.9. Convenţie privind evaluarea impactului asupra
mediului înconjurător înzonele transfrontiere din 25.02.91, Espoo (Finlanda) // în
"Tratate internaţionale",1999, volumul 7, pag.39.10. Acord cu privire la
colaborarea în domeniul ecologiei şi protecţieimediului natural ambiant din
08.02.1992, CSI // în "Tratate internaţionale", 1999,volumul 16, pag.17.11.
Convenţie privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă tranfrontiere şi alacurilor
internaţionale din 17.03.1992, Helsinki // în "Tratate internaţionale",1999, volumul
7, pag.65.
30

12. Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbareaclimei

din 09.05.92, New York // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 9, pag.74.13.
Convenţia privind diversitatea biologică din 05.06.92 // în "Tratateinternaţionale",
1999, volumul 9, pag.101.14. Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a
Naţiunilor Unite asupraschimbărilor climatice din 11.12.1997.10.3.
Aplicarea legislaţiei mediului.
Legile privind folosirea şi protecţia mediului acţionează concomitent sub
treiaspecte:
⇒
o anumită perioadă de timp
: relaţiile sociale suferă permanente modificări,de aceea şi regimul de reglementare
necesită schimbări; dacă o lege adoptatăreflectă necesităţile timpului, cealaltă este
automat abrogată;
⇒
asupra unui teritoriu
limitat acţionează, în acelaşi timp, mai multe legi:coexistenţa legilor este
determinată de necesitatea soluţionării în complex arelaţiilor ce ţin de regimul de
folosire şi protecţie a mediului;
⇒
asupra unor anumite categorii de subiecte
participante la relaţiilereglementate de lege.10.3.1. Acţiunea legislaţiei mediului în
timp este marcată de două momente principale: momentul intrării în vigoare şi
momentul încetării acţiunii legii. Altfelspus, din ce moment legea nouă va începe a
produce efecte juridice, iar cea vecheîşi va pierde valoarea.În teoria dreptului
aceste probleme au fost soluţionate prin implementareaunui şir de principii ce ţin
de aplicarea legii în timp, adică asupra relaţiilor avuteloc în trecut, ce se petrec în
prezent şi ce vor avea loc în viitor:

Principiul neretroactivităţii legii
– legea este aplicabilă acelor relaţii şiacţiuni, care se produc după momentul
intrării în vigoare a legii.

Principiul retroactivităţii legii noi
– excepţie de la principiul precedent,conform căreia legea nouă adoptată poate
avea efect asupra acţiunilor de pînă la adoptarea ei, dar numai în acele cazuri care
se preved expres în legeanouă şi dacă aceasta nu înrăutăţeşte situaţia subiectelor
implicate. (De ex.,actele emise cu privire la lichidarea consecinţelor calamităţilor,
catastrofelor ecologice, accidente etc.)

Principiul aplicării imediate a legii noi adoptate
– presupune aplicarea legiinoi, din momentul intrării în vigoare, asupra tuturor
situaţiilor, excluzîndimediat acţiunea legii vechi. Momentul intrării în vigoare a
legii ţine de data publicării sau de data indicată expres în textul legii.

Principiul ultraactivităţii legii vechi
– excepţie de la principiul precedent,care presupune ,,supravieţuirea” legii vechi, în
timp ce legea nouă este dejaîn vigoare. Legea veche este aplicată în domeniile şi
limitele prevăzuteexpres în legea nouă. Se aplică pentru o perioadă scurtă de timp,
de regulă, pînă la şase luni, termen indicat în dispoziţiile finale sau tranzitorii ale
legii,în vederea concordării actelor normative ,,înrudite”.
31

În mod obişnuit, acţiunea în timp a legilor mediului este supusă condiţiilor

generale. Abatere prezintă legile adoptate în situaţii excepţionale, care îşi
aulimitele în funcţie de faptul cît timp vor persista condiţiile ce au generat
acestesituaţii.10.3.2. Aplicarea legii mediului în spaţiu este determinată de
următoarelereguli:

Actul normativ emis de un organ public central îşi răspîndeşte acţiuneaasupra
tuturor relaţiilor ce se desfăşoară în limitele frontierelor naţionale.

Actul emis de un organ de stat local are forţă juridică în limitele
teritoriuluiadministrativ.

Actele internaţionale la care RM este parte îşi extind jurisdicţia asupraîntregului
teritoriu al statului10.3.3. Aplicarea legii mediului asupra persoanelor poartă un
caracter general:

Persoane fizice [cetăţenii RM, străinii, apatrizii].

Persoane juridice, indiferent de forma organizatorico-juridică sau forma de
proprietate.
32