Sunteți pe pagina 1din 4

Gherghe Răducu-Virgil

Clasa a XI-a B

Predică la Duminica a VII-a după Paști


(A Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic)

,,Și aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus
Hristos, pe Care L-ai trimis.”(Ioan 17,3 )

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Iubiți colegi,

Să dăm slavă Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să trecem marele


praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, perioadă ce a durat timp de 40
de zile. În continuare ne aflăm într-un alt praznic împărătesc și anume Înălțarea
Domnului care este urmată de marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt și
anume Rusaliile. Observăm că între cele două sărbători adică între Înălțare și
Rusalii se găsește această duminică în care ne este amintită rugăciunea
Mântuitorului Hristos înainte de Sfintele Pătimiri dar și pomenirea Sfinților
Părinți de la Sinodul I Ecumenic. Am auzit cu toții la Sfânta Liturghie cele două
texte nou testamentare care s-au citit. Primul cel al Apostolului de la Faptele
Sfinților Apostoli capitolul 20 și Evanghelia de la Sfântul Evanghelist Ioan care
descrie momentul rugăciunii Mântuitorului. Așa cum am spus, pericopa
evanghelică de astăzi ne pune în lumină momentul când înainte de pătimirile
Sale, Iisus a urcat în grădina Ghetsimani din Muntele Măslinilor unde s-a rugat
către Tatăl Ceresc. El își începe rugăciunea cu o cerere către Dumnezeu Tatăl și
anume să-l preaslăvească. Apoi arată scopul întrupării sale și anume acela de a
dărui tuturor oamenilor viață veșnică lucru pe care l-a și îndeplinit mai târziu
prin moartea și Învierea Sa. Domnul nostru Iisus Hristos explică apoi, tot prin
rugăciune, care este adevărata viață veșnică, adică, care este chemarea omului și
anume aceea de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Fiecare om este așadar chemat la
veșnicie prin cunoașterea lui Dumnezeu și prin respectarea poruncilor lui
făcându-se astfel ființă veșnică asemenea lui Dumnezeu. În continuarea
rugăciunii, Mântuitorul arată că El Și-a îndeplinit scopul și că L-a preaslăvit pe
Dumnezeu pe pământ. Dar cum a făcut El acest lucru? Prin minunile pe care le-
a săvârșit. Și dacă înainte s-au făcut anumite minuni, chiar poporul a afirmat
faptul ca ,,Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”(Marcu 2,12) . Acest lucru
este confirmat de minunile făcute. Mai departe, ne este relatată o dogmă
Gherghe Răducu-Virgil
Clasa a XI-a B

fundamentală pentru creștini care se găsește în versetul 5:,,Și acum,


preaslăvește-mă Tu,Părinte, la Tine însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine
mai înainte de a fi lumea”(Ioan 16,5). Aceasta ne arată faptul că Iisus este de o
ființă cu Tatăl adică este din veșnicie. Acest lucru a fost confirmat de Sfinții
Părinți de la Sinodul I Ecumenic împotriva ereticului Arie care susținea că Iisus
este o creație a Tatălui și că de fapt El nu este din veșnicie și nu este egal cu
Dumnezeu-Tatăl. Cei 318 Sfinți Părinți s-au unit, în comuniune, într-un sinod la
Niceea în anul 325 și au reușit să demonstreze adevărul, acela că Fiul este de o
ființă cu Tatăl. O mare realizare a primului Sinod Ecumenic este alcătuirea
primelor 7 articole din simbolul de credință pe care îl rostim cu toții la Sfânta
Liturghie. Așadar atunci când rostim Crezul suntem în același duh de unitate cu
toți și astfel păstrăm o legăture vie între noi și toți creștinii din toate locurile și
timpurile. În continuare, Mântuitorul Hristos vorbește cu Dumnezeu despre
ucenicii Săi pe care îi particularizează de restul lumii numinându-i ,,oamenii pe
care Mi i-ai dat Mie din lume”(Ioan 17,6). Iisus îi mai deosebește o dată
spunându-le ,,Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”(Ioan 15,16),
așadar arată importanța lor. Apoi El spune că ei au cunoscut că toate câte I-au
fost date Lui sunt de la Tatăl deoarece Apostolii s-au întărit în credință datorită
minunilor săvârșite de El și au cunoscut că Iisus este cu adevărat Fiul lui
Dumnezeu. Hristos se roagă apoi pentru apostoli care aveau să propovăduiască
Evanghelia și se roagă la Dumnezeu să-i unească precum El cu Tatăl uniți sunt.
După Înălțarea Sa la ceruri știa că ei vor rămâne singuri. Până în acel moment,
în timpul activității Sale, Mântuitorul i-a păzit, iar acum se roagă ca Dumnezeu
să-i păzească și să-i întărească pe durata activității lor. Datorită științei Sale
dumnezeiești, Mântuitorul vedea și știa viitorul Bisericii. El știa ce suferințe vor
îndura creștinii care aveau să-și mărturisească credința și că unii vor plăti chiar
cu prețul suprem adică cu prețul vieții. De asemenea, Iisus cunoștea faptul că în
Biserică se va crea dezbinare de aceea îi cere lui Dumnezeu să-i unească pe
Sfinții Apostoli care reprezintă stâlpii Bisericii așadar rugându-L să-i unească
pe ei, de fapt El se roagă pentru unirea tuturor oamenilor. Așadar rugăciunea
Mântuitorului Hristos cuprinde întreaga omenire, iar uniți în rugăciunea Sa, ne
unim și în lucrarea Sa de iubire. De asemenea, textul Apostolului de azi se
referă la îndemnul Sfântului Apostol Pavel către episcopi pe care îi
îmbărbătează spunându-le că Duhul Sfânt i-a ales, iar misiunea lor este aceea de
a păstra Biserica lui Hristos pe care a câștigat-o cu Sângele Său. El le spune
apoi că vor urma vremuri grele și oameni care se vor arăta asemenea unor lupi
deoarece vor vâna Biserica pentru a o umili și pentru a o destrăma, dar ei nu își
dau seama că munca lor este în zadar deoarece Însuși Domnul nostru Iisus
Hristos a spus despre biserică că nici porțile iadului nu o vor birui,, Și Eu îți zic
ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului
nu o vor birui”(Matei 16,18). Apostolul spune apoi că se vor ridica oameni din
Biserică care vor fi impotriva ei. Asemenea a fost și cu ereticul Arie care era
preot dar care datorită ereziei lui și nevrând să se întoarcă la adevărata credință
Gherghe Răducu-Virgil
Clasa a XI-a B

a fost considerat eretic. Putem observa și în zilele noastre că cei mai mulți
dușmani ai Bisericii sunt chiar unii din interiorul ei sau care au trecut la diferite
confesiuni și nu au înțeles misiunea ei sfântă și anume aceea de a-i învăța pe
oameni care este adevărul. De cele mai multe ori, Biserica este privită cu dispreț
și atacată dar ea continuă să fie neclintită, statornică și dreaptă. Cei care fac
aceste lucruri nu își dau seama că ceea ce fac este ceva făcut împotriva lui
Dumnezeu. Misiunea Bisericii este una sfântă. Nu ne putem mântui în afara ei.
Sfântul Ciprian al Cartaginei spunea că ,,Cine nu are Biserica de mamă nu îl
poate avea pe Dumnezeu de tată” și că,,în afara Bisericii nu există mântuire”.
Biserica a fost întotdeauna un punct de sprijin pentru cei care au avut nevoie de
ea și s-a arătat mereu folositoare.Oamenii dar mai ales ortodocșii au și ei o
rătăcire. Ei cred că nu este nevoie să te duci la Biserică ci este de ajuns să crezi
în Dumnezeu , ceea ce este o mare greșeală. Ca și creștini nu este suficient să
facem rugăciuni particulare deoarece nu ne putem împărtăși de harul divin care
este dobândit doar la sfintele slujbe prin sfințiții slujitori. Am citit undeva un
dialog între un preot și un tânăr care îl întreabă pe preot:- Părinte dacă
Dumnezeu este peste tot de ce noi mai trebuie să mergem la Biserică și nu ne
putem ruga de acasă. Iar preotul îi răspunde- Dragul meu, și apa este peste tot,
dar atunci când vrei să bei apă te duci la o fântână sau la un izvor.
Așadar, rugăciunea Mântuitorului nostru,Iisus Hristos, din gradina
Ghetsimani este un model de rugăciune pentru noi toți. Este o rugăciune
specială deoarece cuprinde pe scurt esența întrupării și activității Sale
mesianice. Aceasta ne duce cu gândul la unitate pe care o putem dobândi doar
prin rugăciune. De asemenea ea reprezintă pentru noi toți un ultim testament de
iubire din partea Fiului lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate înainte de
sacrificiul suprem adică de moartea Sa pentru noi toți. Prin urmare și noi trebuie
să îi răspundem tot prin comuniune și iubire față de El și față de semenii noștri.
De cele mai multe ori îi disprețuim pe ceilalți deoarece îi considerăm inferiori
nouă, de cele mai multe ori mai ales pe oamenii care poate ni se par urâți, dar ar
trebui să îi ajutăm cu ce putem sau măcar să încercăm să le fim alături pentru că
în orice om poate sta ascunsă slava lui Dumnezeu care spune: ,,Întrucât nu aţi
făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut”(Matei 25,45).
În concluzie dragi colegi, azi am primit cu toții două exemple de unitate și
solidaritate și anume rugăciunea făcută de Mântuitorul Hristos și pomenirea
Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic datorită cărora Biserica a rămas în
continuare pe calea cea dreaptă, cale lăsată de Mântuitorul Hristos. Acest lucru
este extrem de important deoarece doar prin învățătura corectă, credință și fapte
bune ne putem face locuitori ai Împărăției Cerurilor și fii bineplăcuți lui
Dumnezeu. Chiar dacă vedem că Biserica este atacată,dragi colegi, nu trebuie să
ne pierdem credința deoarece Mântuitorul Hristos ne-a încredințat că,,nici
porțile iadului nu o vor birui”( Matei 16,18). De asemenea, în aceste vremuri
tulburi trebuie să ne rugăm mai mult, să ne oprim din a face păcate, să ne
Gherghe Răducu-Virgil
Clasa a XI-a B

îndreptăm cu toții pașii către duhovnicii noștri și să ne mărturisim păcatele, iar


apoi să luăm cel mai mare dar pe care ni l-a putut lăsa Fiul lui Dumnezeu și
anume: Trupul și Sângele Său. Trebuie să ne rugăm pentru întreaga lume și
pentru ca toți să vină la cunoștința adevărului pentru a ne face cu toții părtași ai
Împărăției Cerurilor.
Să încheiem această sfântă zi cu o rugăciune: ,, Doamne Dumnezeul nostru,
Cel ce ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, Cel ce ai venit să chemi la
Tine pe cei rătăciți, cheamă Doamne cu înțelepciunea Ta cea neștiută de noi pe
toți cei care s-au îndepărtat de credința cea adevărată. Pentru ca toți împreună să
mărturisim că,, aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul
Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Amin!

S-ar putea să vă placă și