ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Secţia Penală

Decizia nr. 1523/2014

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 mai 2014.

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Hunedoara, prin sentința penală nr. 160 din 5 mai 1999 pronunțată în Dosarul nr. 1841/1998, a condamnat pe
inculpatul R.V., la 1 an și 2 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1) C.
pen., cu aplicarea art. 74, a art. 76 C. pen., la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) și
(3), cu aplicarea art. 74 și a art. 76 C. pen., precum și la 2 luni închisoare pentru aceeași infracțiune, prev. de art. 239
alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 74 și a art. 76 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, 1 an și 2 luni
închisoare.

În condițiile art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev.de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din
pedeapsa aplicată, arestarea preventivă de la 11 martie 1998 la 5 mai 1999.

În baza art. 118 lit. b) și e) C. pen., s-a dispus confiscarea cantității de 2,040 kg mercur alb, predat în custodie SC M. SA
Deva, briceagul și toporul corpuri delicte, depuse la poziția AA/1998 a registrului instanței.

S-a constatat că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut că la 28 ianuarie 1998, în jurul orei 17:30, aflat în zona hotelului „R.” din
municipiul Hunedoara și stând de vorbă cu un cunoscut, inculpatul a fost surprins de organe ale poliției locale după ce a
aruncat pe jos un recipient din plastic de capacitate de ½ litri și a fost imobilizat pentru că existau indicii că deține mercur
și dorea să-l comercializeze, imobilizarea făcându-se prin utilizarea unui spray lacrimogen.

Buletinul de analiză din 4 februarie 1998 al SC M. SA Deva a înscris că recipientul conținea 2,040 kg mercur.

Martorii R.M. și B.M. au declarat că în momentul imobilizării lui, inculpatul și-a desfăcut haina și a aruncat recipientul din
plastic în care se găsea mercur.

La cercetarea judecătorească, inculpatul nu a recunoscut că ar fi avut asupra sa substanța mercur, el susținând că la

acea dată a fost bătut de 12 polițiști, și-a pierdut cunoștința, iar când s-a trezit, a constatat că polițiștii îi plasaseră lângă
cap, un bidon din plastic cu 30 kg mercur.

La urmărirea penală, Dosar nr. 89/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, s-a reținut că la 10 martie
1998, în executarea mandatului de aducere a inculpatului, la 11 martie 1998, la domiciliul inculpatului, s-au prezentat
lucrătorii de poliție, au sunat la soneria locuinței, a deschis mama inculpatului, aceasta susținând că fiul ei nu este
acasă, moment în care însă pe holul apartamentului a apărut și inculpatul, acesta fiind evident în stare de surescitare
nervoasă.

În starea arătată, cei prezenți au văzut și că inculpatul avea în mână un briceag cu lama desfăcută, acesta a cerut să i
se prezinte mandatul de percheziție sau cel de arestare, a proferat înjurături, amenințări, s-a îndreptat spre polițistul
C.G. cu intenția de a-l lovi, moment în care mama lui s-a interpus între cei doi, toate acestea determinând retragerea
polițiștilor în afara imobilului și cererea de intervenție.

După sosirea mai multor lucrători de poliție, echipa formată a încercat să dialogheze cu inculpatul prin ușa locuinței
acestuia, inculpatul a refuzat și a solicitat prezenta unui avocat.

În continuare, inculpatul a sesizat că polițistul N.M., în civil fiind și având asupra sa un aparat de luat vederi ar putea fi
un reporter de la televiziunea P., a acceptat să iasă din locuință, dar s-a reîntors când a observat că cel menționat nu
este ceea ce el crezuse, aceasta și pentru că autoturismul cu care se deplasase echipa nu purta însemnele postului de

1/8 Detalii jurisprudență

 televiziune.

După sosirea unui avocat, inculpatul a părăsit locuința cu mâinile la spate, având însă ascuns un topor, iar când echipa
a încercat să-l imobilizeze, a îndreptat obiectul spre polițistul R.I.

La sediul poliției, inculpatul a recunoscut că i-a înjurat pe polițiști și că a luat din casă un topor, de teamă și datorită
faptului că erau mulți lucrători de poliție.

Pentru cele două fapte, încadrarea juridică a fost stabilită potrivit art. 239 alin. (1) și (3) C. pen.

În ce privește individualizarea pedepselor, instanța a reținut și că vârsta inculpatului, starea lui de sănătate constituie
circumstanțe atenuante în sensul art. 74 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a declarat apel împotriva sentinței, el cerând achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de substanțe
stupefiante pe considerentul că nu s-a stabilit vinovăția sa, iar pentru cele două fapte de ultraj, pe considerentul că nu
sunt întrunite elementele constitutive.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 250/A din 30 septembrie 1999 a respins, ca nefondat, apelul.

Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei pronunțată în apel, a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr.
524 din 9 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție.

Ulterior, R.V. s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, el reclamând că în cauza penală ce l-a privit, a avut loc
încălcarea art. 3 din Convenție cu referire la circumstanțele în care s-a desfășurat prinderea sa din 28 ianuarie și 11
martie 1998, condițiilor de detenție în sala de arest a Comisariatului de Poliție din Hunedoara în noaptea de 28 spre 29
ianuarie 1998, a condițiilor arestării lui preventive în clădirile Comisariatului de Poliție din Deva în perioada 11 martie – 4
iunie 1998, inclusiv, pentru această din urmă perioadă, din cauza neasumării unei supravegheri medicale adaptate stării
lui psihice, de asemenea, o încălcare a art. 3 din Convenție din cauza lipsei caracterului efectiv al anchetei conduse cu
privire la circumstanțele ce au caracterizat prinderea lui din data de 28 ianuarie 1998 și la detenția sa din ziua de 28 spre
29 ianuarie 1998, precum și din cauza lipsei unei anchete efective cu privire la circumstanțele prinderii din 11 martie
1998 și ale detenției din perioada 11 martie 1998 – 4 iunie 1998.

S-a mai reținut că a avut loc încălcarea art. 13 din Convenție, coroborat cu art. 3 din cauza imposibilității de a dispune de
o cale de atac efectivă pentru a obține plata unei despăgubiri pentru relele tratamente pe care le-a suferit, o încălcare a
art. 5 parag. 1, a art. 5 parag. 3, a art. 5 parag. 5, o încălcare a art. 6 parag. 1, 2, 3 din Convenție și a art. 8 din
Convenție.

În cauza R.V., Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în sensul celor de mai sus, prin Hotărârea din 16
decembrie 2008, definitivă la 16 martie 2009 și publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 562/10.08.2010.

În baza art. 4081 C. proc. pen., condamnatul R.V. a cerut revizuirea cauzei care l-a privit, Înalta Curte de Casație și
Justiție - Completul de 9 judecători, prin decizia nr. 882 din 6 decembrie 2010, a admis cererea de revizuire, a desființat
decizia penală nr. 524 din 9 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, decizia penală nr. 250/A din 30 septembrie
1999 a Curții de Apel Alba Iulia și sentința penală nr. 160 din 5 mai 1999 a Tribunalului Hunedoara și a trimis cauza spre
rejudecare la Tribunalul Hunedoara.

Verificându-se actele și lucrările cauzei prin prisma constatărilor induse în hotărârea instanței europene privind
încălcarea, în cursul procedurii judiciare, a dreptului la proces echitabil, s-a reținut că pronunțarea condamnării de către
instanța de fond, menținută în apel și în recurs, s-a întemeiat pe probatoriul administrat la urmărirea penală, respectiv
declarațiile inculpatului, ale părților vătămate, ale martorilor.

În ce privește probele cerute de inculpat, încheierea de la termenul de judecată 29 iulie 1998 conține mențiuni referitoare
la o nouă expertiză medico-legală, iar cu referire la altele, inculpatul nu le-a propus, instanța, din oficiu, neobservând că
se impunea audierea mamei lui, a avocatului desemnat din oficiu (acesta fiind prezent la momentul prinderii) a unor
vecini sau a altora considerate utile.

Ca atare, s-a reținut că R.V. nu a beneficiat de drept la apărare complet, apărătorii nu au formulat cereri menite a face
eficientă asistarea inculpatului pentru ca acesta să aibă reprezentarea că ceea ce se solicită poate fi verificat, nu s-a
respectat principiul rolului activ prin aceea că dacă dreptul la apărare nu a fost complet, instanțele erau obligate să
dispună, din oficiu, realizarea pentru ca apărarea să fie efectivă.

Cu referire la apel și recurs, s-a reținut că s-a preluat motivarea instanței de fond, ceea ce denotă că inculpatul nu a

2/8 Detalii jurisprudență

 avut, nici cu ocazia controlului judiciar propriu acestor căi de atac, posibilitatea să-și probeze nevinovăția.

Ca atare, s-a concluzionat că dreptul la apărare a fost limitat și în final compromis, lipsit de conținut, nu real și efectiv,
acest aspect, coroborat și cu exprimarea publică a opiniei autorității privind vinovăția, anterior intervenirii unei hotărâri
definitive de condamnare conducând la încălcarea principiului procesului penal echitabil așa cum acesta este prevăzut
în art. 6 din Convenție.

Din cele expuse, Completul de 9 judecători a constatat că s-a evidențiat producerea vătămării inculpatului, condamnarea
s-a dispus fără respectarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil, consecința continuă să se producă și în prezent
remediul fiind desființarea hotărârilor pronunțate și rejudecarea cauzei de către prima instanță.

Pe rolul Tribunalul Hunedoara, cauza s-a înregistrat sub Dosarul nr. 2090/1/2010, ulterior, prin sentința penală nr. 933
din 24 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 2936/1/2011 admițându-se cererea de
strămutare formulată de inculpat, dosarul ce-l privea fiind strămutat la Tribunalul Arad.

Această instanță, prin sentința penală nr. 61 din 27 februarie 2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C.
proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de substanțe toxice prev. de art. 312
alin. (1) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. (1)
și (3) C. pen. (două fapte), în infracțiunea de amenințare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. (două fapte) și în baza art. 11
pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat (persoane vătămată C.G. și R.I.T).

Pentru a pronunța sentința, Tribunalul Arad a reținut că la 28 ianuarie 1998, în jurul orei 17:30, un echipaj al IPJ
Hunedoara, a organizat o acțiune în apropierea Hotelului R. din Municipiul Hunedoara, respectiv într-un parc, acțiune în
urma căreia a fost imobilizat inculpatul R.V., acesta fiind condus, împreună cu alte două persoane, una fiind martorul
Ș.I.P., la sediul poliției.

S-a mai reținut că din apropierea locului în care se produsese imobilizarea, a fost ridicată o sticlă cu capacitatea de ½
litri culoare verde, cu inscripția „7-up”, în aceasta aflându-se o substanță argintie Buletinul de analiză din 4 februarie
1998 a înscris că substanța era mercur în cantitate de 2,040 kg.

Presupunându-se că acel recipient aparținuse lui R.V., s-a întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante,
în acesta înscriindu-se că polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru deținerea acelui obiect, că a fost identificat inculpatul, că
s-a încercat percheziționarea lui, acesta s-a opus, iar la încercare de imobilizare a lui, acela și-a desfăcut fermoarul
hainei cu care era îmbrăcat și a aruncat sticla la circa 2 m de locul în care se afla. Acest act a fost semnat numai de
lucrătorii de poliție, nespecificându-se dacă au existat martori asistenți și nici de ce actul nu a fost semnat de inculpat
sau martori.

Inculpatul a fost reținut până în 29 ianuarie 1998 și a fost audiat de două ori, în prima declarație, olografă, R.V.
menționând că se afla la circa 75 de metri de un scandal ivit între niște cetățeni pe care nu-i cunoștea, era în trecere de
la serviciu spre casa sa, i s-a pulverizat spray lacrimogen în față de către un bărbat îmbrăcat sport, a căzut și a fost lovit
cu picioarele de mai mulți polițiști, că nu a avut asupra sa mercur, nu cunoaște persoane care să fi deținut mercur și
pentru care să intermedieze schimburi de astfel de substanță.

În a doua declarație, fiind prezent și un apărător, inculpatul a relatat aceleași împrejurări și a adăugat că după ce a fost
imobilizat cu cătușe, lucrătorii de poliție i-au amplasat la cap o plasă în care i-au spus că se află 30 kg mercur, la sediul
poliției i-au prezentat o sticlă „7-up” cu un lichid argintiu despre care susțineau că i-a aparținut, nu cunoaște proveniența
recipientului și nu-și explică motivul pentru care martorii B.M. și Ș.I.P. au declarat că era a lui.

La rândul său, martorul Ș.I.P., a susținut că l-a observat pe inculpat discutând cu o altă persoană, de aceștia s-a
apropiat un bărbat aflat în stare de ebrietate, acesta s-a lovit de interlocutorul inculpatului, a fost bătut de acesta, a mai
intervenit un alt bărbat care și el l-a lovit, moment în care polițiștii i-au ridicat pe toți, inclusiv pe el, dar nu a văzut ce a
făcut R.V. atunci când a fost imobilizat.

Martorul B.M., decedat până la data sesizării instanței, a susținut că aflându-se în vecinătatea parcului amintit, a văzut
adunate mai multe persoane, inclusiv polițiști care încercau să legitimeze o persoană, s-a apropiat, l-a recunoscut pe
inculpat ca fiind cel care refuza legitimarea, acesta s-a opus să fie percheziționat, a văzut însă când și-a deschis
fermoarul hainei, de sub aceasta a scos o sticlă de culoare verde și a aruncat-o la 2 metri de locul în care se afla,
ulterior el fiind imobilizat și condus la un autoturism.

3/8 Detalii jurisprudență

 La urmărirea penală au fost ascultați și doi polițiști care participaseră la prinderea inculpatului, R.M. și B.M.

Primul a declarat că având informații că R.V. deține mercur și urmează să-l comercializeze, s-a organizat o operațiune,
mai mulți polițiști l-au așteptat în parcul de lângă Hotelul R. unde urma să aibă loc vânzarea, inculpatul se așezase pe o
bancă, s-a produs o busculadă, inculpatul i-a recunoscut pe polițiști, a încercat să fugă, a fost prins, inculpatul și-a
desfăcut fermoarul hainei și a lăsat să cadă o sticlă „7-up”, iar după ce a fost condus la poliție, a negat că acea sticlă i-ar
fi aparținut.

B.M. a susținut că inculpatul a urcat într-un mașină B. în care se afla persoana care trebuia să cumpere mercurul, au
intervenit polițiștii, inculpatul a coborât și a încercat să fugă, a fost urmat de polițiști, iar în momentul în care a fost prins,
și-a desfăcut fermoarul hainei și a lăsat să-i cadă o sticlă de culoare verde, de „7-up”, în aceasta constatându-se că se
afla mercur.

La urmărirea penală și în fața instanței de fond, la fel în rejudecare, inculpatul și martorul Ș.I.P. și-au menținut
declarațiile.

R.M., în rejudecare, a declarat că inculpatul nu a avut asupra sa o sticlă cu mercur, aceasta fiind găsită sub banca pe
care R.V. o ocupase, la fel, că nu a participat la prinderea inculpatului, se afla într-o altă zonă a acelui parc și a văzut de
la distanță cele legate de prinderea inculpatului.

În aceeași fază, martorul B.M. a relatat despre staționarea în zonă, a unui autoturism B., iar pe inculpatul l-a văzut
lăsându-l să-i cadă sticla cu mercur atunci când a coborât din vehicul, nu în timp ce fugea.

În rejudecare, s-a dispus audierea tuturor lucrătorilor de poliție semnatari ai procesului-verbal de constatare a infracțiunii
flagrante, respectiv a lui S.D., D.C., J.M., M.F., H.M., P.A.

Toți aceștia au relatat că nu au văzut momentul prinderii inculpatului, au înțeles să semneze actul ca polițiști repartizați
operațiunii, nu însă pentru a confirma cele menționate, iar sticla cu mercur au văzut-o numai în sediul poliției.

Privind apărarea inculpatului, de a se preleva amprentele de pe acel recipient, instanța a motivat că la momentul
rejudecării aceasta nu mai era posibilă.

Ca atare, instanța a considerat că referitor infracțiunii prev. de art. 312 C. pen. dubiul profită inculpatului.

După consumarea situației de fapt ce a vizat infracțiunea prev. de art. 312 alin. (1) C. pen., în vederea continuării
cercetărilor, s-a reținut că s-a dispus aducerea inculpatului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, sens în care
s-a emis mandatul nr. 89/P/1998, anterior inculpatul nefiind citat.

În vederea îndeplinirii lui, la 11 martie 1998, ora 8.00, au fost însărcinați polițiștii B.N., C.G. și E.E.

Aceștia, fără a avea asupra lor mandatul de aducere, s-au prezentat la locuința inculpatului, înaintea orei 6.00, au bătut
la ușa apartamentului, au cerut mamei inculpatului informații, aceasta le-a spus că fiul ei doarme, între timp, inculpatul
trezindu-se, i s-a adus la cunoștință obligația de a-i însoți la Deva pentru a da declarație. Inculpatul nu a fost de acord și
a cerut să i se prezinte mandatul.

Ulterior, același a luat un briceag aflat în apropierea patului, l-a desfăcut și cu lama îndreptată spre cei trei polițiști, le-a
cerut să părăsească locul, adăugând că vrea să doarmă și că se va prezenta singur la procuror pe la ora 11.00. La
acestea, polițiștii au părăsit locul, și-au anunțat superiorii, dar au rămas în apropiere.

Spre ora 7.00, la locuința inculpatului s-au deplasat și alți polițiști, între ei și R.V. a avut loc o discuție purtată prin ușa
apartamentului, inculpatul a cerut să i se prezinte mandatul, acesta nu i-a fost arătat, a acceptat la un moment dat însă
cu condiția să fie prezent un post local de televiziune, dar și un avocat.

A fost adus un avocat în persoana L.P., o parte dintre polițiști, îmbrăcați civil și având o cameră de filmat, l-au convins
pe inculpat să-i însoțească până la un autoturism, ei prezentându-se ca angajați ai unui post TV. Când a constatat că
vehiculul nu avea inscripționată sigla postului TV, inculpatul s-a întors în fugă în locuința lui. Imediat, polițiștii și avocatul
s-au postat în fața ușii locuinței inculpatului și i-au cerut acestuia să-i însoțească. Inculpatul s-a arătat lor ținând la spate,
cu ambele mâini, un topor, a rămas în fața ușii, s-a certat cu polițiști, a continuat să ceară să vadă mandatul și i-a
solicitat avocatului să meargă la parchet pentru a-i comunica motivul chemării lui pentru că este convins că i s-a pregătit
o înscenare. Atunci, polițiștii s-au hotărât să-l imobilizeze, s-au înțeles în acest mod din priviri, l-au imobilizat pe inculpat,
busculada creată a determinat căderea inculpatului peste R.I.T. astfel că toporul a tăiat agenda pe care polițistul o avea
băgată în cureaua pantalonului cu care era îmbrăcat.

4/8 Detalii jurisprudență

 După ce inculpatul a fost adus la parchet, s-a dispus arestarea sa preventivă.

Tot la 11 martie 1998, efectuându-se percheziția domiciliară, s-a găsit numai briceagul despre care se susținuse că ar fi
fost folosit la amenințarea lui C.G.

Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire la acest episod, a reținut că la data evenimentelor, art. 183 și
184 C. proc. pen. nu le permitea autorităților nici să prindă o persoană, nici să o împiedice să circule liber, cu atât mai
puțin să pătrundă în domiciliul aceleia fără un mandat de percheziție, fiind incident art. 5 parag. 1 din Convenție.

Pentru considerentele de mai sus, instanța a constatat că acțiunile polițiștilor de pătrundere în locuința inculpatului cât și
prinderea și imobilizarea lui, au fost abuzive.

La fel, acțiunile polițiștilor desfășurându-se cu depășirea atribuțiilor, ei nebucurându-se din aceste considerente, de
protecția specială acordată prin incriminarea infracțiunii de ultraj, s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea
de amenințare prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. (două fapte).

Faptic însă, cu referire la partea vătămată C.G., probatoriul a stabilit că acesta, personal, a susținut că a pătruns inclusiv
în camera ocupată de inculpat, acesta era întins pe pat, posibil, dormea, a luat cuțitul și l-a îndreptat spre el, a întrebat
„de ce ați venit?”, apoi polițistul și colegii lui s-au retras.

Inculpatul și mama lui au declarat că presupusul incident s-a petrecut în camera inculpatului.

Constatând că intenția inculpatului nu a fost aceea de a limita libertatea lucrătorilor polițiști de a-și îndeplini normal
activitatea de serviciu, ci doar de a se apăra dacă ar fi fost agresat, neexistând probe că inculpatul a îndreptat acel cuțit
spre unul anume dintre polițiști, lipsind deci latura subiectivă a infracțiunii prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., s-a dispus
achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cu referire la partea vătămată R.I.T., niciunul dintre polițiștii care au participat la imobilizarea inculpatului nu a confirmat
că acesta ar fi scos toporul sau că ar fi făcut vreun gest de lovire cu el sau ar fi amenințat verbal că va lovi cu toporul. S-
a stabilit că pentru a fi imobilizat, inculpatul a fost prins de brațe de mai mulți polițiști, toți s-au prăvălit peste R.I.T., iar
lama toporului a atins agenda acestuia. Polițiștii B.N., S.R.C., P.M., deși au fost prezenți la acel moment, nu au văzut ca
inculpatul să aibă asupra sa un topor.

Pentru considerentul amintit, constatând că lipsind latura obiectivă a infracțiunii de amenințare, prev. de art. 193 alin. (1)
C. pen., în baza temeiului prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului.

Împotriva sentinței, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, motivele invocate fiind greșita schimbare a
încadrării juridice privind infracțiunea de ultraj (două fapte) și greșita achitare pentru infracțiunea prev. de art. 312 alin.
(1) C. pen. dar și pentru infracțiunea de amenințare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen.

În ce privește achitarea dispusă pentru infracțiunea prev. de art. 312 alin. (1) C. pen., parchetul a susținut că soluția
judecătorului fondului după revizuirea întemeiată pe disp. art. 4081 C. proc. pen. este bazată pe o speculație, fiind
contrazisă de ansamblul probelor, iar privind infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen., situația de
fapt ce rezultă din probe este aceea că polițiștii au pătruns în locuința inculpatului cu permisiunea mamei acestuia care
le-a deschis ușa de acces, iar dispozițiile procedurale invocate nu prevedeau obligația celui însărcinat cu executarea
mandatului de aducere de a prezenta actul celui pe numele căruia era emis.

Privind schimbarea încadrării juridice, la fel, probele au reținut că inculpatul s-a înarmat cu briceagul pe care l-a
îndreptat spre gâtul părții vătămate C.G., ulterior el întrebând de ce desfășoară acea acțiune în locuința lui, la fel a
procedat și în faza înarmării cu toporul, lovirea cu acesta a zonei abdomenului părții vătămate R.I.T., lovire parată de
agenda pe care acesta o avea în acel loc fiind consecința acțiunii inculpatului.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 181/A din 2 octombrie 2012 a respins, ca nefondat apelul declarat de
parchet, în considerente reținându-se că singurele mijloace de probă care au confirmat situația de fapt din rechizitoriu
privind infracțiunea prev. de art. 312 alin. (1) C. pen. au fost declarația de la urmărirea penală a martorului ocular B.M.V.,
declarația de la urmărirea penală și rejudecare, a polițistului B.M.I. și declarația de la urmărirea penală a polițistului R.M.

În ce-l privește pe B.M.V., s-a constatat că acesta nu a putut fi audiat, în condiții de contradictorialitate, nici în faza
judecății inițiale și nici cu ocazia rejudecării.

În ce-l privește pe martorul polițist B.M.I., instanța de apel a reținut că declarația lui este contrazisă de cea a celuilalt

5/8 Detalii jurisprudență

 polițist, martorul R.M. de la urmărirea penală cu privire la locul în care inculpatul s-a pretins că s-ar fi aflat când ar fi lăsat
să-i scape sticla cu mercur (bancă, autoturism B.) și în condițiile în care semnatarii procesului-verbal de constatare a
infracțiunii flagrante au menționat că nu au asistat faptic la prinderea și imobilizarea inculpatului.

R.M., în aceeași ordine de idei, la Tribunalul Arad a susținut că nu a participat la prinderea și imobilizarea inculpatului,
nu a văzut decât că s-a produs o busculadă, i-au dat inculpatului cu spray lacrimogen, l-au imobilizat și încătușat.

În ce-l privește pe martorul ocular Ș.I.P., acesta, constant, nu a susținut acuzația din rechizitoriu, ci apărările inculpatului.

Cu referire la cele două procese-verbale depuse în faza judecării apelului, respectiv (unul datat 11 iunie 2012 – P.T.,
martor cu identitate protejată - celălalt, datat 22 august 2012 U.S., martor cu identitate protejată), instanța a reținut că
situația relevată în acestea nu a fost prezentată în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, nici la emiterea
rechizitoriului, iar la data cauzei (ianuarie 1998) tehnica de investigare nu era reglementată de lege, aceasta apărând
odată cu edictarea Legii nr. 132/2000, Legii nr. 78/2000, Legii nr. 678/2001, Legii nr. 39/2003, Legii nr. 281/2003 și, ca
atare, acestea nu pot fi avute în vedere la stabilirea situației de fapt din cauză.

Privind infracțiunea de ultraj, instanța de apel a constatat că la data evenimentelor (11 martie 1998), art. 184 C. proc.
pen. nu permitea organului de executare a unui mandat de aducere, să utilizeze constrângerea, alin. (3 1) al textului care
permite aceasta fiind introdus prin Legea nr. 281/2003.

Ca atare, cele două părți vătămate nu beneficiau de protecția specială conferită de norma de incriminare prev. de art.
239 C. pen. (ultraj) ci doar de protecția generală specifică incriminării prev. de art. 193 C. pen., probele, inclusiv actele
medicale ce vizează situația sănătății inculpatului, respectiv psihopatie polimorfă, discernământ diminuat conducând la
reprezentarea că el a perceput activitățile polițiștilor ca fiind agresiuni, pentru acestea s-a opus, iar când a conștientizat
că va fi imobilizat, a săvârșit acte și gesturi ce, obiectiv, sunt acte de amenințare, dar subiectiv, intenția sa nu a fost
aceasta.

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, motivul invocat
fiind greșita achitare a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reținute prin actul de sesizare și implicit sub cel al
schimbării încadrării juridice a faptelor de ultraj.

La termenul de judecată 14 martie 2013 reprezentantul parchetului a precizat că în raport de hotărârea recurată, se
impune audierea martorilor cu identitate protejată P.T. și U.S., aceasta și pentru că decizia Completului de 9 judecători a
stabilit administrarea și a altor probe.

Instanța de recurs a pus în vedere procurorului că solicitarea expusă va fi valorificată ca un motiv de recurs.

Prin decizia penală nr. 887 din 14 martie 2013, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Timișoara, s-a casat decizia și cauza a fost trimisă spre rejudecare, la Curtea de Apel Timișoara, reținându-se că la data
săvârșirii presupusei fapte de trafic de substanțe toxice, anterior imobilizării inculpatului, acesta a coborât dintr-un
autoturism marca B. lângă care, potrivit declarațiilor constante ale unora dintre martori, ar fi aruncat sticla cu mercur.

Ca atare, instanța de apel era obligată, în limitele efectului devolutiv integral prev. de art. 371 C. proc. pen., să
examineze cauza inclusiv pe baza probelor noi, mai ales că se constatase existența unor inadvertențe privind locul și
momentul aruncării sticlei cu mercur, împrejurare care reclama și audierea ocupanților autoturismului B., deci cererea
procurorului, de suplimentare a probatoriului cu proba testimonială arătată este justificată, astfel instanța îndeplinindu-și
rolul activ.

În ce privește modalitatea audierii persoanelor indicate de parchet, s-a reținut că se impune calitatea de martor conform
procedurii de drept comun prev. în art. 84 – art. 86 C. proc. pen., valoarea probatorie a declarațiilor testimoniale
apreciindu-se prin raportare la ansamblul probelor cu consecința fie a aprecierii ca temei al soluției, fie înlăturarea lor.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 230/A din 28 noiembrie 2013, în rejudecarea apelului declarat de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 61 din 27 februarie 2012 a Tribunalului Arad, a
respins, ca nefondată, calea de atac.

Instanța de apel, enunțând în considerente principiul legalității procesului penal, cu referire la garanțiile respectării
întocmai a competenței organelor judiciare, asigurării exercițiului drepturilor procesuale ale părților, cu referire la cele
două procese-verbale de consemnare a declarațiilor martorilor cu identitate protejată și la decizia pronunțată în recurs
cum s-a arătat, a dispus citarea acelora, acestora li s-a adus la cunoștință faptul că se impune audierea lor potrivit
procedurii comune vizând martorii, aceștia au refuzat, solicitând numai ascultarea lor cu protejarea identității potrivit art.

6/8 Detalii jurisprudență

 861 C. proc. pen. și cu modalitatea de ascultare prev. de art. 862 același cod.

Decizia penală nr. 230/A din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara a fost atacată cu recurs de către Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cazul de casare invocat fiind pct. 172 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., în
dezvoltarea acestuia motivându-se că hotărârile primei instanțe și a instanței de apel, în rejudecare, sunt nelegale și
netemeinice, în esență susținându-se că achitarea inculpatului R.V. pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui
prin actul de inculpare și implicit schimbarea încadrării juridice a faptelor de ultraj sunt nelegale, impunându-se
menținerea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu [două infracțiuni prev. de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen., o
infracțiune prev. de art. 312 alin. (1) C. pen.] și condamnarea pentru săvârșirea lor.

Recursul declarat de parchet este nefondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.

În primul rând, este de arătat că decizia recurată de către procuror, a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la 28
noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 (15 februarie 2013) privind unele măsuri pentru
degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 14
ianuarie 2014, situație în care acesta este supus casării numai în limita motivelor prev. în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
anterior, acesta fiind legea procesuală penală aplicabilă.

Referitor recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin actul normativ indicat mai sus, s-a realizat
limitarea devoluției recursului, respectiv unele cazuri de casare au fost abrogate expres, altele au fost modificate
substanțial sau induse în aria de aplicare a cazului de casare prev. de pct. 172 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen.
anterior, ceea ce înseamnă orientarea clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare de a se restrânge
controlul prin intermediul recursului, a doua cale de atac ordinară numai la chestiuni de drept.

Ca atare, în cazul recursului declarat împotriva deciziilor pronunțate în apel, recurenții și instanța nu se pot referi decât la
lipsurile ce se încadrează în cazurile de casare prevăzute de legea procesual penal, neputând fi deci înlăturate toate
erorile pe care le-ar cuprinde hotărârea atacată, ci numai încălcările de lege care s-ar circumscrie unuia dintre motivele
de recurs limitativ reglementate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior.

În sensul celor de mai sus se reține că printre cazurile de casare abrogate expres de Legea nr. 2/2013 a fost și cel
prevăzut anterior în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situație în care criticile parchetului care se subsumează
acestuia nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de control judiciar, recursul fiind limitat numai la motivele
de casare expres prevăzute.

Cazul de casare prev. de pct. 18 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. era unul dintre cele care permiteau, excepțional,
examinarea situației de fapt de către instanța de recurs, ceea ce la momentul actual nu mai este permis. Ca atare,
susținându-se că inculpatul R.V. a fost greșit achitat, excede cazului de casare prev. de pct. 172 al art. 385 9 alin. (1) C.
proc. pen. anterior deoarece motivarea se referă la aspectele de fapt, la probatoriul avut în vedere în cauză.

La fel, în realizarea aceluiași deziderat, respectiv de a se include în sfera controlului judiciar exercitat de către instanța
de recurs numai aspectele de drept, a fost abrogat expres și cazul de casare prev. de pct. 17 al art. 3859 alin. (1) C.
proc. pen. anterior referitor la greșita încadrare juridică a faptei.

În altă ordine de idei, în sfera aplicării cazului de casare reglementat de pct. 172 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen.
anterior, acesta prevăzând când hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii,
examinarea acestuia nu poate conduce la reformarea situației de fapt reținută, putându-se verifica corecta încadrare
juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor de fapt reținute cu elementele constitutive ale infracțiunilor,
fără însă ca astfel să se procedeze la analiza sau reaprecierea situației de fapt.

Și din această perspectivă, recursul parchetului nu este fondat, decizia instanței de apel fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Timișoara urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

7/8 Detalii jurisprudență

 Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale
nr. 230/A din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat R.V.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,
rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat R.V., în sumă de 200 RON, se plătește din fondul
Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 mai 2014.

8/8 Detalii jurisprudență