Zuleiha deschide ochii”

Autor Guzel Iahina

Editor Humanitas Fiction, 2018

Firul narativ se începe undeva departe, în lumea unui Ilbaș fad precum
tradițiile ce le împreunează cu povestea unei fete tătăroaice, nimic ieșit
din comun pentru început.
Sunt împregnate două dintre cele mai aspre grozăvii din lume: războiul
dur și rănile acestuia și islamul, sau mai bine spus tratamentul barbar a
bărbaților cu femeile.
# „Libertatea e ca fericirea, murmură el pentru sine, unora le e
dăunătoare altora - utilă.”
# „ Cum poți să-ți deschizi inima spre cunoaștere? Inima e sălașul
sentimentelor nu a rațiunii.”
# „Lumea era atât de mare că puteai să-ți pierzi suflul alergând de la o
graniță la alta”
# „Partir c est mourir un peu - A pleca înseamnă a muri puțin”
# „ Ca să-ți atingi scopul nu trebuie decât să mergi”
# „Femeia e câmpul în care bărbatul seamănă semințele urmașilor”
Am citit cartea asta condusă de un sigur gând, să se împotrivească și
femeia asta odată, să strige, să urle, să plângă, să se răzvrătească, să
facă ceva!
Pagini lungi de durere și tăcere; m-aș fi ridicat în locul ei să merg, m-aș fi
bătut, m-aș fi luptat, dar așa-s femeile uneori, tac și îndură.
Multe rânduri neînțelese mi-au frânt inima, picturi deosebite, descrieri de-
ale Leningradului și Moscovei m-au trimis departe în lumea rece a
nălucilor.
Firul dur și tăios al cărții mi-a amputat speranța și într-un final m-a
dezamăgit? Cred că m-am așteptat la un alt final, la o altă întorsătură,
cred că m-am deprins prea mult cu hapyy end uri.
Acum stau și rumeg întregu-i conținut, îl diger cu greu, vreau să pot
înțelege lucruri.
Pot doar s-o compătimesc pe Zuleiha, să-i înțeleg durerile și nu pot s-o
condamn în nici un fel.
Un delir ușor încă caută refugiu pe undeva...