Cursul 14_Tactica colectivă ân apărare 2

Tactica colectivă în apărare

Sistemul de apărare cu centrul II intermediar

Dispozitivul de apărare cu centrul II intermediar, este o variantă a

dispozitivului de apăraree cu centrul II avansat, în care jucătorul din zoina 6,
acţionează între cele două linii (atac şi apărare), având rol de a efectua dublarea, dar
şi acoperirea primei părţi a zonei 6, cea din
spatele liniei de atac (fig 136).
În acest dispozitiv de apărare, sarcinile
celorlalţi jucători din apărare sunt aceleaşi ca la
dispozitivul de apărare cu centrul II avansat.
Împărţirea sarcinilor de apărare în cazul
folosirii blocajului colectiv este mai greu
realizabilă, datorită faptului că delimitarea
zonelor este mai complicată şi de aceea s-a
renunţat la acesta sau este folosit la începători.

Sistemul de apărare pe culoar

Este un sistem în care repartizarea sarcinilor pentru jucătorii din linia a II-a, se
face prin acordarea unui spaţiu bine definit, de 3 m în lateral şi 6-9 m în adâncime,
spaţiu care formează un culoar şi pe care fiecare jucător din linia II-a trebuie să
acţioneze, de unde şi denumirea sistemului.
Acest sistem este utilizat numai de echipele de performanţă, deoarece necesită
din partea jucătorilor cunoştinţe tactice avansate şi posibilităţi tehnice şi fizice
deosebite (fig. 137 şi 138) .
 3 2 4 3 2

5 6 1 5 1
6

Fig. 137 Fig. 138

Am ales pentru prezentare un sistem de apărare pe culoar cu blocaj colectiv

format din doi jucători (fig. 137), în care se vede cum partea stângă a terenului este
acoperită de doi jucători (zonele 4, 5), zona centrală apărată de jucătorul din zona 6,
iar partea dreaptă este apărată de jucătorul din zona 1. În cazul de faţă jucătorii din
zonele 6 şi 1 trebuie să posede o anticipare deosebită a direcţiei de atac a
adversarului, ceea ce să-l conducă la un plasament adecvat în teren.
Al doilea exemplu (fig. 138) are la bază un blocaj colectiv realizat din trei
jucători, în care jucătorii din linia a II-a, trebuie să fie extrem de mobili, cu un
plasament adecvat, pentru a reuşi acoperirea suprafeţei de joc.
Acesta este motivul pentru care spuneam că el se practică de echipele de
performanţă, în care jucătorii posedă un nivel ridicat de cunoştinţe tehnico-tactice.
Acest sistem de apărare are dezavantaje, datorită faptului că el creează spaţii
mari în adâncime, care trebuie acoperite pe baza unei coordonări perfecte a acţiunilor,
în plan lateral ale jucătorilor, unde orice gest de a intra în acţiune efectuat de
coechipier, poate întârzia sau anula acţiunea celuilalt.
Din cele prezentate, putem constata că niciunul dintre sistemele de apărare nu
este perfect şi că fiecare are avantaje, dar şi dezavantaje. Ceea ce este foarte
important este ca atunci când alegem sistemul de apărare, el va trebui să corespundă
nivelului de cunoştinţe al jucătorilor, în funcţie de nivelul de antrenament şi să aibă
un grad cât mai mare de eficienţă.

Blocajul colectiv

În cadrul acţiunilor tactice colective, blocajul colectiv reprezintă acţiunea a doi

sau trei jucători organizată împreună pe o anumită zonă a fileului, bine determinată şi
având ca scop împiedicare acţiunii de atac a adversarului şi a orientării jucătorilor
proprii în desfăşurarea cu bune rezultate a apărării1.

1
Drăgan, A., - Volei, noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2002
 Blocajul colectiv are ca cerinţă obţinerea punctului direct şi dreptul echipei
proprii de a menţine serviciul (fig.139), iar în cazul în care nu se poate realiza acest
lucru, să atingă mingea şi să atenueze forţa loviturii de atac adverse, în vederea unei
intervenţii relativ uşoare a apărării proprii. În cazul unui blocaj realizat la zonă, acesta
trebuie să orienteze atacul advers pe o anumită direcţie, în vederea plasării jucătorilor
din apărare pentru o intervenţie pe acestă direcţie (fig.140).

3 2

1
5
6

Fig. 140
Blocaj agresiv

Fiind o acţiune desfăşurată simultan de doi sau trei jucători, blocajul colectiv
necesită o coordonare deosebită a jucătorilor ce sar la blocaj şi cunoştinţe individuale
despre joc. Astfel el capătă trei caracteristici tactice de bază şi anume grupajul,
sincronizarea şi agresivitatea.

Acţiunile fără minge

Acţiunile fără minge sunt dublarea şi plasamentul, care sunt comune aât
atacului cât şi apărării.
Pentru apărare, acţiunea de dublare este organizată în vederea asigurării zonei
din imediata apropiere a blocajului, realizată de un singur jucător, iar ceilalţi
ocupâmd zone ale terenului mai îndepărtate, realizând acţiunea de plasament.
Ambele acţiuni sunt specifice fiecărui sistem de apărare.
 In cadruil sistemului de apărare cu centrul II avansat şi intermediar, dublarea se
efectuează de către jucătorul din Z6 (fig.141), iar ceilalţi jucători realizează
acţiunea de plasament.
 3 2

6
4

1
5

Fig. 141

 În cadrul sistemului cu centrul II retras, dublarea se face în două moduri şi anume

de către jucătorul din linia II, corespondent blocajului (fig. 142) sau de jucătorul
din linia I care nu participă la blocaj (fig.143), iar ceilalţi realizând acţiunea de
plasament.

3 2 3 2

4
4

5
1 1
5
6 6

Fig, 142 Fig. 143

 În cadrul sistemului de apărare pe culoar, acţiunea de dublare este preluată de

jucătorul pe al cărui culoar este plasată mingea, iar ceilalţi jucători realizează
acţiunea de plasament (fig.144).

3 2

5 6 1

Fig. 144
 Aşezarea la preluarea serviului

Prima acţiune tactică colectivă specifică apărării este dispozitivul de preluare a

serviciului, care este premergătoare construcţiei atacului.
Are un rol extrem de important, pentru că în funcţie de adaptarea acestui
dispozitiv se pot declanşa acţiuni specifice atacului, care duc la căştigarea punctului
şi a serviciului propriu.
Această acţiune, alături de aşezarea la efectuarea serviciului, sunt singurele
acţiuni din volei ce se realizează din poziţii statice, în care jucătorii au la dispoziţie o
perioadă de concentrare de până la 8 secunde, din punct de vedere al regulamentului
jocului de volei.
În funcţie de etapele instruirii se disting mai multe dispozitive de aşezare la
preluarea serviciului.

Modelul I de joc, modelul începătorilor, în care dispozitivul se realizează în

cinci jucători, aşezaţi în zig-zag, alcătuind un „W”. Ne readucem aminte că în
modelul de joc folosim dispozitivul de apărare cu central II avansat (fig. 145).
3
6
4

2
5

Fig. 145

Modelul II de joc, modelul semi-avansaţilor sau un model intermediar, în care

preluarea din serviciu se realizează în cinci jucători, dar în care ridicătorul este aşezat
în zona 2, iar central II este retras (fig.146). Se poate observa că aşezarea jucătorilor
este tot sub formă de „W”.
 2

4 3 1

5 6

Fig. 146

Modelul III de joc, model al avansaţilor, în care preluarea se poate face în cinci
jucători, patru, trei sau doi, în funcţie de nivelul de pregătire. El este un model în care
jucătorii sunt specializaţi pe posturi, deci vom vorbi de o caracteristică a acestui
model şi anume că ridicătorul va intra în linia I după efectuarea serviciului advers
pentru a echilibra sau a avea superioritate echipa proprie în atac (fig.147 – a, b, c)

Se poate observa în fig 147-a, ridicătorul

realizează intrare din zona 1, iar prelurea se execută în cinci jucători, iar în fig 147-b,
intrarea ridicătorului se realizează din zona 6, iar preluarea se execută în patru
jucători.
În fig 147-c, intrarea ridicătorului se realizează din zona 5, iar preluarea din
serviciu se execută în trei jucători şi anume cei mai buni jucători de preluare
(jucătorii extremă sau trăgătorii secunzi) şi libero-ul, cel care este specializat pentru
acţiunile individuale specifice apărării. Este cea mai folosită aşezare în performanţă.
Iar preluarea din servici în doi jucători se poate realiza numai când echipa
adversă are un serviciu mai slab, care nu crează probleme în preluarea serviciului şi
se incearcă realizarea unor combinaţii mai ample şi cu jucătorii din linia a II-a
 Ca o concluzie putem spune că indiferent de dispozitivul de aşezare la
preluarea din serviciu şi de numărul de jucători folosiţi, va trebui ales acela, care să
corespundă cerinţelor tactice, a cunoştinţelor şi posibilităţilor tehnico-tactice ale
jucătorilor folosiţi.