STRUCTURI ADMINISTRATIV-TERITORIALE MEDIEVALE ÎN

TRANSILVANIA
Radu Săgeată

Abstract: Mediaeval administrative-territorial structures in Transylvania. The establishment of the first Romanian
political-administrative formations was closely dependent on the natural background. The shelter provided by depressions
and the advantages of waterways, which were a safer traffic route than the inadequate and insecure roads, made people
settle in such places, gather together into village communities which subsequently united and formed larger territorial
entities such as knezdoms, voivodeships, dukedoms and lands. When the Hungarians arrived there (11th cent.) they found a
compact Romanian ethnic bloc with knezdoms or voivodeships. These entities were maintained also after several individual
regions emerged (Transylvania proper, Banat, Crişana and Maramureş). The jude was preserved as type of administrative-
territorial unit until the 12th century, when the Hungarian administration changed it for the comitat and district type, and for
the scaun in the areas inhabited by Transylvanian Saxons and Szeklers. Banat had enjoyed broad autonomy from the
Hungarian Kingdom until the 14th century. Its districts being referred to as “Romanian districts” in the documents of the
time. But, as the political influence of the Hungarian feudal state increased, districts were turned into comitats. Incorporated
into Austria in 1718, Banat was organised in 11 districts. Crişana’s political history was marked by the contradiction
between Hungary’s expansionistic aspirations and the endeavours of the Transylvanian authorities to exercise their
jurisdiction over the whole territory. In the territories inhabited by Transylvanian Saxons and Szeklers, historical documents
mention the presence of scaune. The Maramureş Voivodeship, was one of the oldest Romanian state formations; in the first
four centuries it had enjoyed broad autonomy, only to be turned into a comitat in the 14 th century. This territorial
organisation was absolished by Emperior Josef the Second on July 13, 1784. What emerged were 11 powerful comitats
within modified boundaries, some of them being renamed and given other capitals. As permanent ethnic and social tensions
were growing, the revolutionary movements culminated with the 1848 events, the situation destabilising the administrative-
territorial organisation. Transylvania was first organised into 6 districts (1849), later replaced successively by 5 districts
divided in 36 căpitănate (1851), 5 districts, 28 cercuri (1852), 10 prefectures with 78 preturi (1854), replaced in 1864 by 12
comitats. This period of relative liberal policy in matters of inter-ethnic relations came to a sudden end on February 5/17,
1867 when the dual Austria-Hungary Accord was signed, a situation that had obvious and immediate consequences for
Transylvania’s administrative structures: the 1870 Administrative Law of Comitats in which the Romanians formed the
majority was abolished and the four Romanian comitats (Partium area), were attached to Hungary. The administrative-
territorial reorganisation of 1876/1977 set up 26 comitats thereby erasing any trace of local autonomy for the Romanians
and Transylvanian Saxons. In 1918, when the Romanian unitary state was formed, comitats were turned into jude e.

Key-Words: Administrative-territorial structures, Middle Age, Transylvania.

Structuri administrativ-teritoriale româneşti înainte de colonizările maghiare şi germane

Cadrul natural a avut un rol hotărâtor în configurarea primelor forma iuni teritorial-
administrative româneşti, după retragerea romană din Dacia (271-275 d.Hr.). Adăpostul oferit de ariile
depresionare sau căile de circula ie reprezentate de principalele artere hidrografice, în condi iile unei
re ele de drumuri deficitare şi nesigure, a favorizat concentrări de popula ie, organizate în obşti săteşti.
Prin unificarea acestora au luat naştere, mai întâi uniunile de obşti, apoi forma iuni teritoriale mai mari:
cnezate, voievodate, ducate şi ări, unele ajungând să cuprindă peste 100 de sate, cu suprafe e ce
ajungeau la 8 000 - 10 000 km2.
Românii din Ardeal au fost organiza i, înainte de colonizările maghiare şi germane, tot în
cnezate şi voievodate, la fel ca şi cei din arealele extracarpatice. Această accep iune au avut-o şi
„ducatele” pe care le-a semnalat notarul anonim al regelui Bela: Ducatul (Voievodatul) lui Menumorut
(în Crişana, care cuprindea teritoriul dintre Someş şi Mureş, având capitala în cetatea Biharea),
Ducatul (Voievodatul) lui Glad (în Banat, între Mureş şi Dunăre, cu capitala în cetatea Cuvin) şi
Ducatul (Voievodatul) lui Gelu (în Transilvania propriu-zisă, ocupând teritoriul cuprins între Defileul
Mureşului şi izvoarele Someşelor, cu capitala la Dăbâca). Astfel de voievodate au existat şi în zonele
unde până târziu s-au păstrat puternice urme de autohtonie românească, acele „ ări” men ionate în
documentele secolelor XIII şi XIV: ara Bârsei, ara Făgăraşului, ara Chioarului, ara Amlaşului
etc. inuturile Făgăraşului şi Amlaşului au constituit, din ra iuni politice, în secolele XIV şi XV, feude
ale domnilor ării Româneşti, iar spre sfârşitul secolului al XV-lea, Ciceul şi Cetatea de Baltă au fost
feude ale domnilor Moldovei. Existen a acestor feude a contribuit şi mai mult la strângerea legăturilor
multilaterale şi neîntrerupte dintre cele trei ări româneşti.
inuturile istorice intracarpatice alcătuiau, la venirea maghiarilor, în secolul al IX-lea, un bloc
etnic românesc compact, constituit din forma iuni politico-administrative de tipul cnezatelor şi
voievodatelor. Această tradi ie a continuat, prin individualizarea, treptat, în cadrul acestora a mai
multor regiuni: Transilvania propriu-zisă (Ardealul), Banatul, Crişana şi Maramureşul. Acestea au
fost organizate până în a doua jumătate a secolului al XII-lea în jude e; ulterior, cu prilejul organizării
administrativ-teritoriale făcută de administra ia maghiară, jude ele au fost înlocuite de comitate şi
districte, iar în teritoriile locuite de saşi şi secui, de scaune. Termenul de scaun provine de la cel de
„scaun de judecată” (sedes iudiciaria), institu ie tradi ională românească pe care saşii şi secuii au găsit-
o la venirea lor pe aceste teritorii (Nistor, 2000).
Organizarea teritorială nu era statică ci varia în func ie de cerin ele politice şi sociale. Astfel, în
secolul al XV-lea din comitatul Solnoc, care se întindea de la Tisa până în centrul Transilvaniei, au fost
organizate patru comitate: Dăbâca, Solnocul de Mijloc, Solnocul din Afară şi Solnocul Interior, iar din
comitatul Bihor s-au desprins comitatele Satu Mare şi Crasna, în locul căruia a luat fiin ă jude ul Sălaj
(Nistor, 2000). Pe teritoriul actualului jude Bistri a-Năsăud, era men ionat în secolul al XIII-lea un
district al Rodnei, care în 1475 a fost alipit Bistri ei (Oroveanu, 1986). In partea centrală a
Transilvaniei, pe văile Târnavelor, exista comitatul Târnavei (men ionat documentar în 1217), iar în
sud-vest, districtul Ha egului (care până în secolul al XIII-lea apar inuse de Oltenia) şi comitatul
Hunedoara.
Banatul, care îşi păstrase o largă autonomie fa ă de Regatul Ungariei era organizat, în secolul al
XIV-lea, în districte, numite în documente „districte româneşti” (oláh kerületek): Almaş, Comiat,
Bârzava, Caransebeş, Caraşova, Iladia, Lugoj, Mehadia, Bujor, Fârdia, Jupani, Marginea, Mănăştur
şi Sudriaş (Nistor, 2000). Cu timpul, pe măsura creşterii influen ei politice a statului feudal maghiar,
acestea au fost înlocuite de comitate: Cuvin (Keve), Haran, Caraş, Cenad, Arad şi Banatul de Severin.
Acesta din urmă, care a dat numele întregii provincii, se întindea şi pe versantul estic al Carpa ilor, în
Oltenia. La vest de Banatul Severinului sunt men ionate documentar comitatele Timişului (1212),
Lugojului (1391), Torontal (la începutul secolui al XIV-lea), comitatele Caraşului şi Cuvinului (la
sfârşitul secolului al XV-lea). In urma cuceririi turceşti, (1526) cetatea Keve a fost distrusă, iar
comitatele Caraşului şi Cuvinului au fost desfiin ate (Oroveanu, 1986). Astfel, cauze politice externe
au condus direct la modificarea organizării administrativ-teritoriale. Odată cu încorporarea sa în
Austria, prin Tratatul de la Passarowitz (1718), Banatul a fost organizat în 11 districte: Timişoara,
Cenad, Ciacova, Becicherec, Panciova, Vârşe , Palanca Nouă, Lipova, Lugoj-Făget, Caransebeş şi
Orşova-Almăj, iar după trecerea sub administra ie ungurească, teritoriul său a fost reorganizat mai întâi
în trei comitate: Caraş, Timiş şi Torontal (1779), ulterior în cinci districte: Timişoara, Lugoj,
Becicherec, Neoplanta şi Zombor (1849) (Nistor, 2000).
Prin pozi ia sa geografică, în aria de interferen ă dintre Ardeal şi Ungaria, istoria politică a
Crişanei, a fost marcată de contradic ia dintre aspira iile expansioniste ale Ungariei şi demersurile
autorită ilor din Transilvania de a-şi men ine jurisdic ia asupra întregului său teritoriu. Astfel, în urma
repetatelor încercări ale Ungariei de a le încorpora, cele 4 comitate din Crişana (Chioar, Crasna,
Solnocul de Mijloc şi Zărand) au format, în urma rescriptului împărătesc din 31 decembrie 1732, prin
care se garanta deplina lor independen ă fa ă de Ungaria, „Partes reapplicae” („Partium”), adică păr i
realipite, reîncorporate Ardealului. Acestea aveau să fie răpite în cele din urmă de Ungaria în 1861 şi
desfiin ate după cinci ani (Păcă ianu, 1930).
 In nord, voievodatul Maramureşului constituie una dintre cele mai vechi forma iuni statale
româneşti, fiind atestat în documente la sfârşitul secolului al XII-lea (1199) şi s-a bucurat în primele
patru secole o largă autonomie. In secolul al XIV-lea a căpătat statut de comitat.

Scaunele săseşti
Prin Diploma emisă de regele Andrei al II-lea al Ungariei în anul 1224 s-au desfiin at toate
comitatele transilvănene cu excep ia Comitatului Sibiului în acesta fiind incluse şi teritoriile cuprinse
între Orăştie şi Drăuşeni (Baraolt).
Dacă colonizările cu saşi în secolele al XI-lea şi al XII-lea s-au făcut în grupuri izolate,
începând cu secolul al XIII-lea regele Andrei al II-lea a dorit unificarea administrativă şi juridică a
acestora într-un singur „popor” (unus sit populus).

Figura 1. Aşezarea saşilor în Transilvania

(Sursa: Thomas Nägler, 1992)

Până la începutul secolului al XIV-lea, regele alegea în fruntea Sibiului câte un comite, ulterior
acesta era doar confirmat în func ie de către puterea centrală. În toată această perioadă, voievozii ca
împuternici ii regali aveau o implicare redusă în problemele comunită ii săseşti, dar structurile
administrative cunoscute ca „scaune săseşti” se presupune că au fost formate din comitate înainte de
anul 1224. La 14 iulie 1349 este prima atestare a faptului că existau Şapte scaune (Sieben Stühle)
alcătuite din „Scaunul principal” (Hauptstuhl) de la Sibiu (Cybininum)1 şi „scaunele secundare”
(Nebenstühle) de la Orăştie (Broos), Sebeş (Mühlbach), Miercurea Sibiului (Ruzmargt, astăzi
Reußmarkt), Nocrich (Leuskyrch, astăzi Leschkirch), Cincu (Schenk, astăzi Großschenk) şi Rupea
(Reps). La acestea s-au adăugat la începutul secolului al XIV-lea Scaunul Sighişoarei (castrum Sches,
astăzi Schäßburg), iar la începutul secolului al XV-lea cele Două Scaune (Zwei Stühle): Mediaş şi
Şeica. Districtele Braşov şi Bistri a s-au format şi ele mai târziu, dar nu au avut subordonare scăunală.

1
În 1453 au fost încorporate în Scaunul Sibiului, scaunele Tălmaciului şi Săliştei, ca scaune filiale (Filialstuhl).
 În fruntea scaunelor săseşti se afla un jude regal (judex regius) numit din rândurile nobilimii
(greavilor), urmat de juzi scăunali aleşi din rândul locuitorilor şi de juzii săteşti (villicus). Demnitarii
scăunali aveau ca atribu ii perceperea şi distribuirea taxelor regale, problemele de ordin financiar şi
administrativ, precum şi cu mobilizarea armatei. Cum scaunele săseşti nu alcătuiau un teritoriu unitar,
numeroase sate înfiin ate de saşi făceau parte din pământurile nobiliare şi al comitatelor populate în
majoritate de români (în Podişul Secaşelor, între cele două Târnave, în nordul Transilvaniei etc.). În
plus, fa ă de scaunele astfel constituite, aveau o administra ie proprie districtele Bistri ei şi Braşovului.
În anul 1486, Matei Corvin reconfirmă diploma andreiană şi îi extinde efectele asupra tuturor
regiunilor locuite de saşi de pe „pământul regal” (fundus regius). În acest fel a luat fiin ă Universitatea
Săsească (Universitas Saxorum) în anul 1487 prin întrunirea reprezentan ilor celor Şapte Scaune, ai
celor Două Scaune şi ai districtelor Bistri a şi Braşov. Dacă puterea administrativă apar inea în primele
secole ulterioare colonizării2 nobililor şi greavilor, după secolul al XIV-lea conducerea a revenit
patriciatului săsesc. Astfel, patriciatul şi-a aservit numeroase sate din afara teritoriilor administrate
ini ial şi şi-au creat domenii proprii, similare oraşelor din nordul Italiei. În acest mod au apărut scaunele
filiale: Scaunul filial al Tălmaciului şi Scaunul filial al Săliştei, care aveau în administrare comunită i
preponderent româneşti.
Tabelul 1. Componen a scaunelor săseşti în Transilvania (sec. XII-XIX)
Scaunul Sibiului (Hauptstuhl Hermannstadt)
Amnaş (g. Hamlesch, m. Omlás), Avrig (g. Freck, Fryk, m. Felek), Bradu (g. Girelsau/ Gerhardsau, m. Fenyőfalva),
Bungard (g. Baumgarten, m. Bongárd), Caşol (g. Kastenholz, m. Hermany), Cisnădie (g. Heltau/Helten, m.
Nagydisznod), Cristian (g. Großau, m. Kerészténysziget), Daia (g. Thalheim/Dalmen, m. Dolmany), Gura Râului (g.
Auendorf, m. Guraró), Guşteri a (g. Hammersdorf, m. Szenterusebet), Hamba (g. Hahnbach/Hannebach, m.
Kakasfalva), Mohu (g. Moichen, m. Moh), Nou (g. Neudorf, m. Szászujfalu), Poplaca (g. Gunzendorf, m. Popláka),
Răşinari (g. Reschinar/ Städtedorf, m. Resinár), Râu Sadului (g. Kalibaschen, m. Riuszád), Roşia (g. Rothberg, m.
Veresmart), Rusciori (g. Reußdörfchen/Reußdörfel/ Reußdorf, m. Oraszesűr/ Roszesűr), Săcădate (g. Sakadat/
Sekedaten, m. Oltszakadát), Sadu (g. Zood/Sodenbach, m. Cód), Sibiu (g. Hermannstadt, m. Nagyszeben), Slimnic (g.
Stolzenburg, m. Szelindek), Şelimbăr (g. Schellenberg, m. Sellenberk), Şura Mare (g. Großscheuern, m. Nagycsűr), Şura
Mică (g. Kleinscheuern, m. Kiscsur), Turnişor (g. Neppendorf, m. Kistorony), Veştem (g. Westen, m. Vesztény), Vurpăr
Scaunul filial (g. Burgberg, m. Vurpód/Hühalom)
al Boi a (g. Ochsendorf, m. Bojca), Racovi a (g. Rakovita, m. Oltrakovica), Sebeşu de Jos (g. Unterschebesch/
Tălmaciului Unterschewisch, m. Oltalsósebes), Sebeşu de Sus (g. Oberschebesch/ Oberschewisch, m. Oltfelsősebes), Tălmaciu (g.
(Filialstuhl Talmesch, m. Nagytalmács), Tălmăcel (g. Kleintalmesch, m. Kistalmács), Turnu Roşu/Porceşti (g. Schweinsdorf/
Talmesch) Porkendorf, m. Vöröstorony/Porcsesd)
Scaunul filial Cacova Sibiului (g. Krebsbach, m. Szebenkákova), Galeş (g. Galusdorf/Galisch, m. Szebengálos/ Galis), Sălişte (g.
al Săliştei Selischte/Großdrof, m. Szelistye), Sibiel (g. Budenbach, m. Szibiel), Tilişca (g. Tilischka/Telischen, m. Tilischka/ Tiliska),
(Filialstuhl Vale (g. Grabendorf, m. Vále)
Selischte)
Apoş (g. Abtsdorf/Apesdorf, m. Szászapátfalva), Bălcaciu (g. Bulkesch, m. Bolkacs), Câr a (g. Kerz, m. Kerc),
Alte domenii Cisnădioara (g. Michelsberg, m. Kisdisznod), Cloaşterf (g. Klosdorf, m. Miklostelke), Colun (g. Kellen/Köln, m. Kolun),
aparţinătoare Cornă el (g. Härwesdorf/Harbachdorf, m. Hortobágyfalva), Cri (g. Deutsch-Kreuz, m. Szászkeresztúr), Feldioara (m.
Földvar), Jidvei (g. Seiden, m. Zsidve), Meşendorf (g. Meschendorf, m. Mese), Orlat (g. Orlat/ Ortenbach/Winsberg, m.
Orlát), Rucăr (g. Ruckersdorf, m. Rukkor), Ruşi (g. Reußen, m. Rüsz), Săcel/Cernovoda (g. Schwarzwasser, m.
Szecsel/Feketeviz), Târnava/Proştea Mare, g. Großprobstdorf, m. Nagyekemező), Târănvioara/ Proştea Mică, g.
Kleinprobstdorf, m. Kisekemező)
Scaunul Sighişoarei (Stuhl Schäßburg, Segesvarszek)
Scaunul superior: Daneş (g. Dunesdorf, m. Danos), Hoghilag (g. Halwelagen, m. Holdvilag), Laslea (g. Großlasseln,
m. Szászszentlászlo), Prod (g. Pruden, m. Prod), Seleuş (g. Großalisch Seieus, m. Kemenynagyszöllös, Nagyszöllös),
Sighişoara (g. Schäßburg, m. Segesvár), eline (g. Woßling, m. Pusztacelina/ Vaslek); Scaunul inferior: Archita (g.
Artkeden/Erkeden, m. Erked), Buneşti/Bundorf (g. Bodendorf, m. Szászbuda), Brădeni/Hendorf (g. Henndorf, m. Hégen),
Daia (g. Denndorf/Dellendorf, m. Szászdálya), Beia (g. Meeburg, m. Homoródbene, Saschiz (g. Kreisd, m. Szászkézd),
Netuş (g. Neithausen, m. Netus), Roadeş (g. Radeln, m. Rádos), Apold (g. Trappold/Trapolden, m. Apold), Şaeş (g.
Schaas, m. Segesd)
Scaunul Sebeşului (Stuhl Mühlbach, Szászsebesszék)

2
Cea mai mare parte a coloniştilor saşi proveneau din Lorena şi Franconia, apoi din Thuringia, Bavaria şi Brabant.
Câlnic (g. Kelling, m. Kelnek), Deal (g. Dallen, m. Dál), Lancrăm (g. Langendorf, m. Lámkerék), Loman (g.
Lammdorf/Lamendorf, m. Lomány), Petreşti/Petrifalău (g. Petersdorf, m. Péterfalva), Pianu de Jos/Pianu Săsesc (g.
Deutsch-Pien, m. Alsopian/Szászpián), Pianu de Sus/Pianu Românesc (g. Rumänisch-Pien, m. Felsőpián), Purcăre i (m.
Sebespurkerec), Răchita (g. Rekitzdorf, m. Rekita), Răhău (g. Reichau, m. Reho), Sebeş/Sebeşu Săsesc (g.
Mühlbach/Müllenbach, m. Szászsebes), Strungari (g. Strägendorf, m. Sztrugár)
Scaunul Cincului (Grossschenker Stuhl, Nagysink szék)
Agnita (g. Agneteln, m. Szentágota), Bărcu (g. Bekokten/Brekokten, m. Báránykút), Bohol (g. Bucholz, m. Boholc),
Bruiu (g. Braller, m. Brulya), Calbor (g. Kaltbrunnen, m. Kálbor), Cincşor (g. Kleinschenk, m. Kissink), Cincu (g.
Großschenk, m. Nagysink), Dealu Frumos/Şulumberg, g. Schönburg, m. Lesses), Gherdeal (g. Gürteln, m. Gerdály),
Iakobeni/Iacăsdorf (g. Jakobsdorf, m. Jakabfalva), Merghindeal (g. Mergeln/Mergental, m. Morgonda), Movile/
Hundrubechiu (g. Hundertbücheln, m. Szászhalom), Noiştat (g. Neustadt, m. Újvaros), Rodbav (g. Rohrbach, m.
Nádpatak), Ruja (g. Roseln/Rosental, m. Rozsonda), Seliştat (g. Seligstadt, m. Boldgváros), Stejărişu/Porştea (g.
Probstdorf, m. Prepostfalva), Şoarş (g. Scharosch/Schars, m. Saros/Nagysáros), Şomartin (g. Martinsberg, m.
Mártonhegy), Toarcla (g. Tarteln/Tartlau, m. Kisprázsmár),Vărd (g. Werd, m. Vérd), Veseud (g. Zied, m. Vessződ)
Scaunul Nocrich (Leschkircher Stuhl)
Al âna (g. Alzen, m. Alcina), Beneşti/Bendorf (g. Bägendorf, m. Bendorf), Chirpăr (g. Kirchberg, m. Kürpöd), Fofeldea
(g. Hochfeld, m. Hófäöld/Fóföld), Glâmboaca (g. Hühnerbach, m. Glimboka), Hosman (g. Holzmengen, m. Holcmany),
Ilimbav (g. Eulenbach/Illenbach, m. Illenbák), Marpod (g. Marpod, m. Márpod), Nocrich/Gara Petru Luciu (g.
Leschkirch , m. Újegyház), Pelişor/Magarei (g. Magarei, m. Magaré), Săsăuş (g. Sachsenhausen, m. Szásház),
ichindeal (g. Ziegenthal, m. Cikendál).
Scaunul Rupea (Stuhl Reps / Kosd, Kőhalom szék)
Ca a (g. Katzendorf, m. Kaca), Cobor (g. Kiewerb/Kobern, m. Kóbor), Dacia/Ştenea (g. Stein, m. Garat), Drăuşeni (g.
Draas/Drauß, m. Homoróddaróc), Felmer (g. Felmern, m. Felmér), Fişer (g. Schweischer, m. Sövénység), Hălmeag (g.
Halmagen, m. Halmágy), Homorod (g. Hamruden, m. Homoród), Jibert (g. Seiburg, m. Zsiberk), Jimbor (g.
Sommerburg, m. Székelyzsombor), Lovnic (g. Leblang, m. Lemnek/Lebnek), Mercheaşa (g. Streitfort, m. Mirkvásár),
Rupea/Cohalm (g. Reps, m. Köhalom), Şona (g. Schönen/Schönau, m. Sona), Ticuşu Nou (g. Rumänisch-Tekes, m.
Felsőtyukos), Ticuşu Vechi (g. Deutsch-Tekes, m. Szástayukos), Ungra (g. Galt, m. Ungra), Viscri (g. Deutsch-
Weißkirch, m. Szászfehéregyhaza)
Scaunul Orăştiei (Brooser Stuhl, Stuhl Broos)
Balomiru de Câmp (g. Ballendorf, m. Balomir), Beriu (g. Bärendorf/Lammdorf, m. Béreny), Căstău (g. Kastendorf, m.
Kásztó), Cugir (g. Kudsir, m. Kudzsir), Orăştie (g. Broos, m. Szászváros), Pricaz (g. Perkasz, m. Perkász), Romos (g.
Rumes, m. Romosz), Romoşel (g. Kleinrumes, m. Romoszhely), Sereca (g. Elsterdorf, m. Szereka), Sibişel/Sibişelu Vechi
(g. Schebeschel), Şibot (g. Unterbrodsdorf, m. Alkenyér), Turdaş (g. Tordesch, m. Tordos), Vaidei/Vaivodei (g.
Woiwoden/Neudorf, m. Vajdej), Vinerea (g. Oberbrodsdorf, m. Felkenyér)
Scaunul Miercurea (Stuhl Reußmarkt, Reußmarkter Stuhl)
Apoldu de Jos/Apoldu Mic (g. Kleinapold, m. Kisspold), Apoldu de Sus/Apoldu Mare (g. Großpold, m. Nagyapold),
Cărpiniş (g. Keppelsbach/Kerpenisch, m. Kerpenyes), Dobârca (g. Dobring, m. Doborka), Gârbova (g. Urwegen, m.
Szúszorbó), Ludoş (g. Großlogdes/Ludesch, m. Nagyludas), Miercurea Sibiului (g. Reußmarkt, m. Szerdahely), Poiana
Sibiului (g. Flußau, m. Polyún/Pojúna), Reciu (g. Rätsch, m. Szebenrécse), Rod (g. Rod/Ruiden, m. Ród), Topârcea (g.
Tschapertsch, m. Toporcsa)
Scaunul Mediaşului (Stuhl Mediasch, Mediascher Stuhl)
Alma Vii (g. Almen, m. Szászalmád), Băgaciu (g. Bogeschdorf, m. Szászbogács), Bazna (g. Baaßen, m. Bazna/
Felsőbajom), Biertan (g. Birthälm, m. Berethalom), Buzd (g. Bußd/Buss, m. Szászbuzd), Ighişu Nou (g. Eibesdorf, m.
Szászivánfalva), Copşa Mare (g. Großkopisch, m. Nagykapus), A el (g. Hetzeldorf, m. Ecel), Curciu (g. Kirtsch, m.
Küküllőkőrös/Szászkőrös), Moşna/Mojna (g. Meschen, m. Muzsna/Szászmuzsna), Brateiu (g. Pretai, m. Bárathely),
Mediaş (g. Mediasch/Medwisch, m. Medgyes), Nemşa (g. Nimesch, m. Nemes), Richiş (g. Reichesdorf, m. Riomfalva),
Vel (g. Wölz, m. Völc/Velc)
Scaunul Şeica (Schelker Stuhl)
Agârbiciu (g. Arbegen, m. Szászegerbegy), Axente Sever/Frâua (g. Frauendorf, m. Assozonyfalva), Copşa Mică (g.
Kleinkopisch, m. Kiskapus), Dupuş (g. Tobsdorf, m. Táblás), Haşag (g. Haschagen, m. Hássá), Moardăş (g. Mardisch,
m. Mardos), Şaroş pe Târnave/Şaroşu Săsesc (g. Scharosch, m. Szászáros), Şeica Mare (g. Marktschelken, m.
Nagyselyk), Şeica Mică (g. Kleinschelken, m. Kisselyk), Şoala (g. Schaal, m. Sálya), Valchid (g. Waldhütten, m.
Váldhid), Valea Viilor/Vorumloc (g. Wurmloch, m. Nagybaromlak), Furkeschdorf (localitate dispărută în 1476)
Districtul Braşovului (Kronstädter Distrikt, Brassó vidék)
Târguri : Codlea (g. Zeiden, m. Feketehalom), Feldioara (g. Marienburg, m. Földvár), Prejmer (g. Tartlau, m.
Prázsmár), Râşnov (g. Rosenau, m. Barcarozsnyó); Sate libere săseşti : Bod (g. Brenndorf, m. Botfalu), Cristian (g.
Neustadt-Burzenland, m. Keresztényfalva), Ghimbav (g. Weidenbach, m. Vidombák), Hălchiu (g. Heldsdorf, m.
Höltöveny), Hărman (g. Honigberg, m. Szászhermány), Măieruş (g. Nußbach, m. Szászmagyarós), Rotbav (g. Rothbach,
m. Vörösmárt/Veresmart), Sânpetru (g. Petersberg, m. Barcaszentpéter, Szentpéter), Vulcan (g. Wolkendorf, m.
Szászvolkány)
Districtul săsesc al Bistriţei (Bistritzer sächsischer Distrikt, Beszterce vidék)
Albeştii Bistri ei (g. Weisskirch/Alba Ecclesia, m. Kisfeheregyhaz), Bistri a (g. Bistritz, m. Beszterce), Budacu de Jos (g.
 Deutsch-Budak, m. Szászbudak), Crainimăt (g. Baierdorf, m. Királynémeti), Dipşa (g. Dürrbach, m. Dipse), Dorolea (g.
Kleinbistritz, m. Asszu-Beszterce), Dumitra (g. Mettersdorf, m. Nagydemeter), Dumitri a (g. Waltersdorf, m.
Kisdemeter), Ghinda (g. Windau, m. Vinda), Jeica (g. Schelken, m. Zselyk), Jelna (g. Senndorf , m. Zsolna), Lechin a (g.
Lechnitz, m. Szászlekence), Livezile (g. Jaad, m. Jád), Mărişelu (g. Großendorf/Bistriz, m. Sajomagyfalu), Monariu (g.
Minarken, m. Malomarka), Petriş (g. Petersdorf-Bistritz/Petersdorf/Peterschdref, m. Petres), Satu Nou (g. Oberneudorf,
Nösner-Neudorf, Neudorf [Nösnerland, Nösnergau], m. Felsőszászújfalu, Szászújfalu, Újfalu), Slătini a (g.
Pintak/Bistriz, m. Pintak), Sigmir (g. Schönbirk , m. Szepnyir), Sângeorzu Nou (g. Sankt Georgen bei Lechnitz, m.
Szaszszent-györgy), Sântioana (g. Johan-nisdorf, m. Sajoszentivany), Tărpiu (g. Treppen, m. Szasztorpeny), Tonciu (g.
Tatsch, m. Tacs), Unirea (g. Aldorf), Vermeş (g. Wermesch, m. Vermes), Viişoara (g. Heidendorf, m. Besenyő)
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sapte_Scaune; g. ţ germană, m. ţ maghiară.

Scaunele secuieşti
Originea etnică a secuilor a fost de-a lungul timpului viu disputată de istorici şi antropologi,
aceştia fiind considera i ca provenind rând pe rând fie din maghiari, sci i, huni, gepizi, avari, bulgarii de
pe Volga, onoguri, kavari sau din kabardino-balkarii din Caucaz. Primele atestări documentare ale
secuilor ce datează din secolul XII, subliniază faptul că aceştia formau, împreună cu pecenegii,
avangarda trupelor maghiare, participând la diferite campanii militare conduse de regii Ştefan al II-lea
(1116-1131), Géza al II-lea (1141-1162), sau, alături de români, saşi şi pecenegi, în trupele conduse de
comitele Joachim al Sibiului, trimise între anii 1210-1213 de regele Andrei al II-lea în sprijinul aliatului
său arul Borilă al Bulgariei (1207-1218). Secuii au făcut parte şi din oastea regelui Andrei al II-lea,
participant între anii 1217-1218 la Cruciada a V-a, care au luptat în Palestina împotriva arabilor
conduşi de Al Malik al-Adil (1193-1218) din dinastia Aiybidă.
O mare parte a popula iei secuieşti a fost aşezată pe grani a vestică şi nordică a Transilvaniei, ca
parte a Regatului Ungariei. În secolele XI şi XII au fost întemeiate numeroase comunită i secuieşti atât
în sudul Transilvaniei, pe văile râurilor Secaş, Hârtibaci şi Târnava Mare, dar şi către vest, pe teritoriul
actualelor jude e Bihor, Timiş şi Hunedoara. Către mijlocul secolului al XII-lea, odată cu avansarea
hotarelor Regatului Ungariei spre estul şi sud-estul Transilvaniei, centrul de greutate al colonizărilor
secuieşti se mută către sud-estul Transilvaniei, fenomen intensificat şi datorită dislocărilor masive de
popula ie secuiască din sudul Transilvaniei, de pe văile Oltului şi Hârtibaciului, datorate colonizărilor
germane. În secolul al XIII-lea şi până în primele decenii ale secolului al XIV-lea, comunită i de secui
se stabilesc şi la est de Carpa ii Orientali, în Moldova, unde se men in şi azi, sub numele de ceangăi.
Dislocarea în estul şi sud-estul Transilvaniei a celei mai mari păr i a popula iei secuieşti, a avut
ca principală ra iune consolidarea şi apărarea fortifica iilor (gyepű) de la grani ele statului maghiar,
odată cu stabilirea acestora pe linia Carpa ilor. O comunitate arhaică de maghiarofoni, asocia i uneori
cu secuii, se men ine şi astăzi3 la Săcădate (Oltszakadát) în apropierea oraşului Avrig. În secolul al
XIII-lea această popula ie ar fi refuzat să părăsească aşezarea care a fost atribuită coloniştilor saşi;
potrivit unei alte teorii, maghiarofonii din Săcădate ar fi urmaşii unor pecenegi maghiariza i, etnie a
cărei prezen ă a fost bine documentată în Avrig şi împrejurimi.
Din punct de vedere administrativ-teritorial, inutul locuit de secui (Székelyföld), a fost
organizat în secolele XIV-XV în scaune (Székelyszék), organizare preluată probabil de la saşi şi folosită
constant în izvoarele scrise începând abia din secolul al XIV-lea. La mijlocul secolului al XIV-lea erau
consemnate şapte scaune secuieşti: Arieş (Aranyos-szék), Ciuc (Csik-szék), Kézdi (Kézdi-szék), Mureş
(Maros-szék), Orbai (Orbai-szék), Sepsi / Sfântu Gheorghe (Sepsi-szék) şi Tileagd (Telegdi-szék),
devenit ulterior Odorhei (Udvarhely-szék)4. În anul 1270 este consemnată obştea secuilor din Tileagd
(lat. universitas Siculorum de Telegd), în anii 1272 şi 1311 este evocată obştea secuilor din Kézd, iar în
anul 1291 sunt atesta i secuii şi obştea secuilor de pe Arieş. Abia în secolul al XV-lea, respectiv în anii
1408-1410 este amintit Scaunul Mureş, în timp ce Scaunul Odorhei va fi atestat ca atare abia în anul
1448. Fiecare scaun secuiesc era condus de judele scaunului sau al locului (lat. judex sedis sau judex

3
În prezent numără aproximativ 200 persoane.
4
După G.A. Reichersdorff, Chorographia Transilvaniae, Viennae, 1550, apud. V. Meru iu, 1929.
terrestris). Toate aceste unită i administrativ-teritoriale au fost conduse, la rândul lor, de către Comitele
secuilor, func ie care, sub aspectul importan ei sale politice, reprezenta a doua demnitate în voievodatul
Transilvaniei, căruia îi era subordonat judele regesc (lat. judex regis).
Ca şi în cazul celorlalte unită i administrativ-teritoriale, organizarea acestora a evoluat pe
parcursul timpului. Astfel, prin contopirea scaunelor Kézdi, Sepsi şi Orbai s-a format scaunul cunoscut
sub denumirea de Trei Scaune (Három-Szék), din care a evoluat actualul jude Covasna; scaunul Kézdi
a fost desfiin at, locul său fiind luat de Scaunul filial Miclăuş; în scaunul Odorhei s-au format scaunele
filiale Brădu şi Cristur, iar în scaunul Ciuc, scaunele filiale Giurgeu şi Caşin, astfel că în 1562 erau
consemnate doar cinci scaune principale: Arieş, Ciuc, Odorhei, Mureş şi Trei Scaune. Această
organizare s-a men inut până la reforma administrativă austro-ungară din 1867, când a fost generalizată
organizarea în comitate (vármegyék).

Evoluţia structurilor administrativ-teritoriale din Transilvania între 1750 şi 1918

La mijlocul secolului al XVIII-lea erau men ionate în Transilvania 23 de unită i administrativ-
teritoriale mici, delimitate după criterii etnice, astfel: 7 comitate: Alba, Cluj, Dăbâca, Hunedoara,
Solnocul Interior, Târnava şi Turda; 7 scaune săseşti: Biertan, Mediaş, Orăştie, Sebeşul Săsesc, Sibiu,
Sighişoara şi Vin u; 5 scaune secuieşti: Arieş, Ciuc, Mureş-Oşorhei, Odorhei şi Trei Scaune şi 4
districte: Bistri a, Braşov, Chioar şi Făgăraş (Meru iu, 1929). Această organizare teritorială a fost
desfiin ată de împăratul Iosif al II-lea la 13 iulie 1784, care a organizat 11 comitate puternice cu alte
limite, unele dintre ele cu alte denumiri şi reşedin e: Alba Inferioară, Cluj, Făgăraş, Hunedoara,
Odorhei, Sibiu, Solnocul Interior, Solnocul Mijlociu, Târnave, Trei Scaune şi Turda. Insă cum spiritul
în care a fost concepută această reorganizare administrativă a nemul umit reprezentan ii na iunilor
privilegiate, Iosif al II-lea a fost nevoit să revină la regimul administrativ anterior (1790).
Amplificarea continuă a tensiunilor etnice şi sociale ce au condus la amplele mişcări
revolu ionare din 1848 s-a reflectat şi printr-o mare instabilitate a organizării administrativ-teritoriale.
Teritoriul Transilvaniei a fost reorganizat în 1849 în 6 districte, înlocuite ulterior succesiv prin 5
districte organizate în 36 de căpitănate (1851), prin 5 districte, 28 cercuri şi 109 subcercuri (1852), prin
10 prefecturi cu 78 preturi (1854), înlocuite în 1864 cu 12 comitate.
Tabelul 2. Evolu ia structurilor administrativ-teritoriale din Transilvania în secolul al XIX-lea
1849 6 districte Alba, Cluj, Făgăraş, Odorhei, Reteag, Sibiu.
1851 5 districte Alba Iulia, Cluj, Odorhei, Reteag, Sibiu.
1854 10 prefecturi Alba, Bistri a, Braşov, Cluj, Dej, Odorhei, Orăştie, Sălaj, Sibiu şi Târgu Mureş.
1864 12 comitate Alba, Ciuc, Cluj, Făgăraş, Hunedoara, Năsăud, Odorhei, Reghin, Sibiu, Solnoc,
Târgu Mureş şi Trei Scaune.
1876/77 26 comitate Alba Inferioară, Arad, Bichiş, Bihor, Bistri a-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cenad,
Ciuc, Cojocna, Făgăraş, Hunedoara, Maramureş, Mureş-Turda, Odorhei, Sălaj, Sătmar,
Sibiu, Solnoc-Dăbâca, Timiş, Târnava Mare, Târnava Mică, Torontal, Trei Scaune,
Turda-Arieş, Ugocea.
 Figura 2. Transilvania în 1806
(Prelucrare după Mappa Generalis Regni Hungaricae, de Joh. de Lipszky, 1806)

Această perioadă, caracterizată printr-o politică relativ liberală în domeniul rela iilor interetnice
a luat sfârşit brusc prin încheierea, la 5/17 februarie 1867 a acordului dualist austro-ungar, în urma
căruia a fost constituit Imperiul Austro-Ungar. Consecin a a fost evidentă şi nu s-a lăsat aşteptată:
desfiin atea prin Legea administrativă din 1870 a comitatelor cu majoritate etnică românească (Năsăud,
Caraş şi Solnocul Interior) prin includerea în Ungaria a celor 4 comitate româneşti din Crişana ce
formau „Partium”, dar mai ales prin reorganizarea administrativ-teritorială a Transilvaniei din
1876/1877 care a instituit 26 de comitate, desfiin ând astfel orice urmă de autonomie locală pentru
români şi saşi (Nistor, 2000). Cu aceste organizări teritoriale, inuturile istorice din interiorul Arcului
Carpatic s-au alăturat în 1918 celorlaltor inuturi româneşti, vechile comitate constituind nucleul
jude elor interbelice.
Concluzii
Prin urmare, principala particularitate a organizării inuturilor istorice intracarpatice, anterior
Marii Uniri, a constat în existen a mai multor tipuri de structuri administrative diferen iate după criterii
etnice. Prin acest mijloc, clasele stăpânitoare şi-au asigurat domina ia, comitatele maghiare depăşind cu
mult ca mărime şi importan ă districtele româneşti sau scaunele săseşti şi secuieşti. Situa ia s-a oglindit
şi la nivelul structurii şi configura iei acestora: comitate supradimensionate precum Caraş-Severin,
Bihor sau Hunedoara, ce ajungeau până la 11 115 km2 şi 468 184 locuitori, coexistau alături de scaune
săseşti foarte mici, cu statut administrativ similar, dar a căror popula ie nu depăşea 15 000 locuitori. La
aceasta se adăuga forma şi structura unor comitate, precum Turda, Dăbâca şi Cluj extrem de alungite
sau Alba Superioară, format din 13 enclave risipite pe un vast teritoriu, între comitatele Alba Inferioară
şi Târnava sau între scaunele secuieşti, toate cu profunde rădăcini în istorie, constituind instrumente
pentru asigurarea suprema iei nobilimii celor trei na iuni privilegiate (maghiarii, secuii şi saşii). Aceste
disfunc ionalită i au fost în mare parte corectate prin legea pentru unificare administrativă din 14 iunie
1925 menită să ajusteze anomaliile teritoriale ce caracterizau decupajele teritoriale rezultate după
criterii etnice şi care consfin ea organizarea provinciilor româneşti intracarpatice în 23 jude e (16 în
Transilvania, 3 în Banat, 3 în Crişana şi 1 în Maramureş).

Figura 3. Jude ele României (1918-1925)

Figura 4. Ajustările teritoriale de la reforma administrativă din 1925

 Tabelul 3. Jude ele din Transilvania, Banat şi Crişana-Maramureş (1930)
Transilvania
Judeţul Plase Popula ia Români Maghiari Germani Alte
Capitala (nr. sate) totală (%) (%) (%) na ionalită i
Suprafa a (km2) (%) (%)
Alba Abrud (7), Aiud (33), Ighiu 212 749 173 401 24 028 7 583 7 737
Alba Iulia (29), Ocna Mureşului (22), (100) (81,5) (11,3) (3,6) (3,6)
2 433 Sebeş (20), Teiuş (20),
Vin ul de Jos (21)
Braşov Bran (24), Buzăul Ardelean 168 125 83 948 44 761 33 348 6 068
Braşov (8), Săcele (16) (100) (49,9) (26,6) (19,8) (3,7)
2 605

Ciuc Centrală (17), Frumoasa 145 806 20 976 120 627 439 3 764
Miercurea Ciuc (11), Gheorgheni (13), (100) (14,4) (82,7) (0,3) (2,6)
4 993 Sânmartin (16)

Cluj Borşa (20), Cluj (46), Gilău 334 991 204 139 100 759 2 788 30 093
Cluj (24), Hida (37), Huedin (100) (60,9) (30,1) (0,8) (8,2)
4 813 (57), Mociu (28),
Şărmaşul (20)
Făgăraş Arpaşul de Jos (25), Făgăraş 86 039 67 375 4 768 10 750 3 146
Făgăraş (42), Şercaia (19) (100) (78,3) (5,5) (12,5) (3,7)
2 432

Hunedoara Avram Iancu (34), Brad 332 118 272 283 37 584 8 282 13 969
Deva (30), Deva (58), Geoagiu (100) (82,0) (11,3) (2,5) (4,2)
7 695 (24), Ha eg (65), Hunedoara
(51), Ilia (75), Orăştie (33),
Petroşeni (15), Pui (28)
Mureş Band (18), Miercurea 289 546 132 719 123 317 11 283 22 227
Târgu Mureş Nirajului (50), Mureş (66), (100) (45,8) (42,6) (3,9) (7,7)
4 856 Râciu (16), Reghin (64),
Teaca (24), Topli a (10)
Năsăud Bârgău (29), Năsăud (25), 144 131 103 010 7 476 20 785 12 860
Bistri a Rodna (10), Şieu (45) (100) (71,5) (5,2) (14,4) (8,9)
4 326

Odorhei Cristur (43), Ocland (30), 130 282 6 382 119 385 464 4 051
Odorhei Odorhei (49), Praid (18) (100) (4,9) (91,6) (0,3) (3,2)
2 977

Sălaj Carei (27), Cehu Silvaniei 343 347 192 821 107 662 16 010 26 854
Zalău (48), Crasna (27), Jibou (100) (56,2) (31,3) (4,7) (7,8)
5 191 (42), Şimleu Silvaniei (39),
Tăşnad (40), Valea lui
Mihai (14), Zalău (48)
Sibiu Miercurea Sibiului (18), 194 619 120 738 9 085 56 999 7 797
Sibiu Ocna Sibiului (14), Sălişte (100) (62,0) (4,7) (29,3) (4,0)
3 531 (13), Sibiu (44)

Someş Beclean (45), Dej (61), 219 355 169 942 33 870 351 15 192
Dej Gârbou (21), Gherla (52), (100) (77,5) (15,4) (0,2) (6,9)
3 965 Ileanda (50), Lăpuş (32)
 Târnava Mare Agnita (25), Mediaş (29), 147 994 66 307 17 419 58 810 5 458
Sighişoara Rupea (28), Sighişoara (27) (100) (44,8) (11,8) (39,7) (3,7)
2 836

Târnava Mică Blaj (41), Diciosânmartin 149 482 80 604 35 306 24 011 9 561
Diciosânmartin (39), Dumbrăveni (33), (100) (53,9) (23,6) (16,1) (6,4)
(Târnăveni) Iernut (20)
2 081
Trei Scaune Baraolt (11), Covasna (27), 136 122 21 759 109 381 781 4 201
Sfântu Sfântu Gheorghe (40), (100) (16,0) (80,3) (0,6) (3,1)
Gheorghe Târgu Secuiesc (25)
3 337
Turda Baia de Arieş (16), Câmpeni 183 282 136 315 39 214 742 7 011
Turda (12), Câmpia Turzii (19), (100) (74,4) (21,4) (0,4) (3,8)
3 158 Iara (24), Luduş (24),
Mihai Viteazul (28)
Banat
Caraş Bocşa Montană (19), 200 929 139 651 5 032 25 654 30 592
Oravi a Bozovici (16), Moldova (100) (69,5) (2,5) (12,8) (15,2)
4 693 Nouă (22), Oravi a (44),
Reşi a (23)
Severin Birchiş (19), Caransebeş 239 586 183 412 15 838 23 118 17 218
Lugoj (41), Făget (45), Lugoj (76), (100) (76,5) (6,6) (9,6) (7,3)
6 422 Orşova (23), Teregova (20)

Timiş-Torontal Buziaş (32), Centrală (22), 499 443 188 020 76 069 174 395 60 959
Timişoara Ciacova (24), Deta (31), (100) (37,6) (15,2) (34,9) (12,3)
7 600 Jimbolia (18), Lipova (28),
Periam (18), Recaş (31),
Sânnicolau Mare (17),
Vinga (19)
Crişana-Maramureş
Arad Aradul Nou (22), Chişineu 423 649 258 239 82 488 52 202 30 720
Arad Criş (19), Hălmagiu (45), (100) (60,9) (19,4) (12,3) (7,4)
6 248 Ineu (28), Pecica (12),
Radna (36), Sfânta Ana
(12), Sebiş (38), Şiria (13)
Bihor Aleşd (40), Beiuş (62), 510 318 314 109 152 942 2 288 40 979
Oradea Beliu (32), Ceica (47), (100) (61,5) (30,0) (0,5) (8,0)
7 467 Centrală (39), Marghita
(43), Salonta (19), Săcueni
(11), Sălard (27), Tileagd
(30), Tinca (24), Vaşcău
(44)
Maramureş Iza (17), Sighet (28), 161 575 93 207 11 174 3 239 53 955
Sighet Vişeu (12) (100) (57,7) (6,9) (2,0) (33,4)
3 381

Satu Mare Ardud (27), Baia Mare (39), 294 875 178 523 74 191 9 530 32 631
Satu Mare Mănăştur (22), Oaşiu (16), (100) (60,5) (25,1) (3,2) (11,2)
4 242 Satu Mare (38), Seini (19),
Şomcuta Mare (35), Ugocea
(15)
Prelucrare după:
- Enciclopedia României, vol. II, 1938,
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude ele_interbelice_ale_Regatului_României,
- Recensământul general al popula iei României din 29 decembrie 1930, Edit. Institutului Central de Statistică, Bucureşti.
 BIBLIOGRAFIE
Andrieş, Al., Albu, I. (2000), Evolu ia organizării administrativ-teritoriale a Banatului în sec. al XX-lea, în vol.
”Regional Conference of Geography Regionalism and Integration. Culture, Space, Development”, Brumar,
Timişoara-Tübingen-Angers, p. 67-76.
Cocean, P. (2002, 2005), Geografie regională, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Erdeli, G. (1997), Forme de organizare administrativ-teritorială ale spa iului românesc, în Comunicări de
Geografie, I, Edit. Universită ii Bucureşti, p. 63-70.
Filitti, I. C. (1929), Despre vechea organizare administrativă a Principatelor Române, în Revista de Drept
Public, 2, Bucureşti.
Giurescu, C.C. (1938), Jude ele dispărute ale României, în Enciclopedia României, II, Bucureşti, p. 17- 18.
Giurescu, C.C. (1942), Istoria Românilor, vol. I-III, ed. a IV-a, Bucureşti.
Meru iu, V. (1929), Jude ele din Ardeal şi din Maramureş până în Banat. Evolu ia teritorială, Institutul de arte
grafice „Ardealul”, Cluj.
Nägler, Th. (1992), Aşezarea saşilor în Tranilvania, Edit. Kriterion, Bucureşti.
Nistor, I. S. (2000), Comuna şi jude ul. Evolu ia istorică, Patrimoniu, Edit. Dacia, Cluj-Napoca.
Oroveanu, M. T. (1986), Organizarea administrativă şi sistematizarea teritoriului R.S.România, Edit.
Ştiin ifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Păcă ianu, P. (1930), Jude ele româneşti desfiin ate de regimul maghiar, în Societatea de Mâine, VII, 4, p. 60-
62.
Pâclişanu, Z. (1943), Vechile districte româneşti de peste mun i, în Revista Istorică Română, XIII,
Bucureşti.
Retegan, S. (1979), Dieta românească a Transilvaniei (1862-1864), Cluj-Napoca.
Săgeată, R. (2006), Deciziile politico-administrative şi organizarea teritoriului. Studiu geografic cu
aplicare la România, Edit. Universită ii Na ionale de Apărare „Carol I”, Edit. Top Form, Bucureşti.
Săgeată, R. (2006), Mediaeval administrative-territorial structures on the present territory of Romania, în
Review of Historical Geography and Toponomastics, I, 2, p. 207-220, Timişoara.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sapte_Scaune
http://ro.wikipedia.org/wiki/Secui