Barbu Lautaru

Barbu Lăutaru (pseudonimul lui Vasile Barbu, n. 1780, Mereni, raionul Anenii Noi, Moldova – d. august
1858, Iași, Moldova), a fost un cântăreț și cobzar român, de etnie romă, care s-a bucurat de o faimă
devenită legendară, urmaș al unei vechi familii de lăutari.

Barbu Lăutaru nu este o poveste, ci o mare personalitate. A fost unul dintre cei mai importanţi cântăreţi
populari români. Prin creaţia şi felul lui de interpretare, a contribuit la formarea şi îmbogăţirea muzicii
populare de tip lăutăresc, născută din întâlnirea dintre Orient şi Occident. A îmbinat elementele de
muzică populară românească cu elemente ale stranei, ale muzicii orientale, ale muzicii occidentale şi ale
romanţei ruseşti.

Poezia a fost, ulterior, pusă pe muzică, preluată şi reorchestrată în diferite variante – din Moldova, până
în Ţara Românească. Datorită acestui cântec, Barbu Lăutaru a devenit un personaj foarte cunoscut,
ajungând până la noi, cei de astăzi:

Dacă nu ar fi existat câteva dovezi incontestabile ale trecerii lui prin lume, am putea afirma că Barbu
Lăutaru este o poveste. O legendă fabricată de ţiganii lăutari, spre legitimarea meseriei şi a breslei lor,
născute în robie.

Dar, Barbu Lăutaru a fost o personalitate. S-a născut ca rob, sclav ţigan, pe moşia boierului Drăgulici din
mahalaua Frecăului Iaşilor, în anul 1780. Era fiul Glafirei Stan şi al violonistului Ioan „Scripcariul” Stan.
Dintr-o familie greu încercată, cu mulţi fraţi, tânărul Vasile a căutat o viaţă mai bună. Şi, a găsit-o în
Biserică. Acolo a învăţat să cânte şi altceva decât cântece de lume.

Până astăzi, noi îl ştim doar ca fiind lăutar. Dar, el s-a pregătit în una din numeroasele şcoli de muzică
bisericească din capitala Moldovei. După absolvire, acesta a fost numit cântăreţ bisericesc la biserica
Sfântul Ioan Gură de Aur sau Zlataust, aşa cum era cunoscută în epocă. Cu toate acestea, Vasile Stan
rămânea rob al moşierului Drăgulici. Singura posibilitate de eliberare a lui era răscumpărarea bănească.
Şi, cum îndeletnicirea sa nu îi putea oferi acest lucru, a căutat mijloacele financiare în „meşteşugul” pe
care l-a învăţat de la tatăl său – lăutăria. În anul 1804 a devenit staroste al primei bresle lăutăreşti din
Principatul Moldovei şi conducător al tuturor lăutarilor robi din acest stat. Din acel moment, a colindat
cu taraful său toată ţara astfel încât, în anul 1808, a strâns din cântat suma de bani prin care şi-a
dezrobit întreaga familie.

Deşi nu ne-am putea imagina ce pot avea în comun un mare compozitor clasic de filieră germană – Franz
Liszt şi un lăutar din Ţările Române – Barbu Lăutaru, între cei doi a existat o mare prietenie şi admiraţie.

S-au întâlnit la Iaşi, în casele boierului Alecu Balş, într-un fel de prim teatru din capitala Moldovei.
Călătorind spre Rusia, celebrul compozitor a poposit la Iaşi, unde boierii Balş şi Beldiman au dat în
cinstea lui o recepţie, la care au fost invitate toate personalităţile ieşene.

Compozitorul occidental a dorit să încânte publicul din Moldova cu una dintre vestitele sale alcătuiri, iar
evenimentul a rămas notat în una din cronicile vremii. Barbu Lăutaru se duse drept la dânsul, zicându-i
în franţuzeşte: E aşa de frumoasă, stăpâne, că, dacă-mi dai voie, am să încerc să ţi-o cânt şi eu. Liszt
zâmbi cu un aer de neîncredere, făcând semn cu capul că primeşte. Aceasta a fost o întâlnire a
Orientului cu Occidentul. Faptul că Liszt a fost copleşit de urechea muzicală a lăutarului nu este un fapt
întâmplător.

Barbu Lăutaru a devenit mai cunoscut la Bucureşti, decât la Iaşi. Aici şi-a trăit a doua parte a vieţii sale.
Tot aici s-a împrietenit cu stareţul mănăstirii Sărindar de Bucureşti, Iosif Naniescu. Barbu Lăutaru a
devenit mai cunoscut la Bucureşti, decât la Iaşi. Aici şi-a trăit a doua parte a vieţii sale. Tot aici s-a
împrietenit cu stareţul mănăstirii Sărindar de Bucureşti, Iosif Naniescu. O biserică ce i-a mângâiat,
cândva, tinereţea. De la biserica Sfântului Ioan Gură de Aur – Zlataust a plecat si tot acolo s-a întors. A
rămas pentru vecie in acea biserica

Barbu Lăutaru nu este o poveste, ci o mare personalitate. A fost unul dintre cei mai importanţi cântăreţi
populari români. Prin creaţia şi felul lui de interpretare, a contribuit la formarea şi îmbogăţirea muzicii
populare de tip lăutăresc, născută din întâlnirea dintre Orient şi Occident. A îmbinat elementele de
muzică populară românească cu elemente ale stranei, ale muzicii orientale, ale muzicii occidentale şi ale
romanţei ruseşti. A vrăjit inimile tuturor acelora care l-au ascultat, vreme de o jumătate de veac.