Grosu Dorin-Mihai

CECE 21.09.1

Separația puterilor în stat

<Separația puterilor> este un termen politic creat și folosit prima data de

Baron de Montesquieu . Prin această separație a puterilor se ințelege
divizarea puterii statului în diferite compartimente cu
sarcini(responsabilități) și puteri separate și independente. Cea mai efectivă
împărțire a acestor puteri este cea triplă fiind și cea mai întalnită în statele
moderne , aceste puteri triple sunt cea legislativă , executivă si judiciară .
Aceste trrei nu trebuie sa fie controlate de aceeași mână ca remediu în lupta
împotriva unui stat absolut , acestea fiind principiul de baza în statul
constituțional modern. Puterea legislativă are ca prim scop dezbaterea și
aprobarea legilor în sensul conținutului și formei acestora , acesta dezbate si
votează proiecte.
Puterea legislativă ( Legislativul ) poate fi compus din adunări , camere
legislative , camere de dezbateri , care au puteri distincte . În statele
contemporane puterea legislativă deține parlamentul sau adunarea
legislativă și orice alte organe similare parlamentului ale regiunilor
autonome. Legislativul poate funcționa cu o singură unitate (unicameral ) și
poate mai fi și impărțit în două camere ( bicameral ) . Sistemul unicameral
este un sistem parlamentar in care organul legislativ al statului constituie o
singură adunare reprezentativă , ca exemplu Republica Moldova.
Parlamentul unicameral este rapid și fluid , este redus numeric ce reduce
cheltuielile pentru intreținerea sa dar din cauza membrilor reduși acesta ar fi
și un element restrictiv sau limiativ. Sistemul bicameral este alcătuit deja
din doua adunari reprezentative unde de obicei una este considerată
inferioară iar cealaltă superioară , nu se disting prin ceva deosebit doar prin
putere . În sistemele parlamentare partea superioară are mai puțina putere si
are un rol mai mult consultativ iar în sistemele prezidențiale camera are
putere egala sau chiar mai mare . Sistemul bicameral în comparație cu cel
unicameral ar permite o dezbatere mai consistentă și profundă a proiectelor
legislative și ar influența mai mult soluțiile multiple si diverse care sunt
strâns legate de calitatea actului legislativ.
 Puterea executivă într-un stat este reprezentată de un guvern . Puterea
executivă se ocupă cu implementarea legilor si administrarea birocrației de
stat . În fruntea guvernului este prim-ministrul ( sisteme parlamentare ) și
președintele ( sisteme prezidențiale ) . Puterea executivă elaborează în
prima fază mare parte din legislație care traversează apoi procesul legislativ
, executivele pot să emită și tipuri speciale de legi , cum ar fi decretele sau
hotărârile executive. Puterea legislativă este formată dintr-un lider , dintr-un
birou sau mai multe . Rolurile de conducere de vârf ale puterii legislative
pot include : șeful statului , prim -ministrul , ministrul apărării , ministrul de
interne , ministru de externe , ministru de finanțe .
Puterea judecătorească are puterea de a schimba legile prin procesul
judecătoresc ( procesul de revizuire ) . Instanțele judecătorești pot anula
legile si regulile statului atunci când le consideră incompatibile sau
inadmisibile . Judecătorii sunt cei ce constituie o forță critică pentru
implementarea și interpretarea constituției , din acest motiv poporul trebuie
să acorde o mare atenție alegerii sau numirii unor cercetători legali si atenți
a căror loialitate față de jurământ este ireproșabilă. Rolul juridiciarului este
de a interpreta si aplica legile în numele statului .