BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Puterea pe care o deţine o bancă în cadrul unei economii a suscitat dintotdeauna vii
polemici, iar ideea că acest organism care coordonează sistemul de plăţi, lichidităţile
bancare şi condiţiile creditului are o independenţă totală – nedepinzând nici de puterea
politică şi nici de cea executivă – întâlneşte şi astăzi mulţi sceptici.
Cedarea de către guvern a unei părţi importante din atributele politice, în special pe
cele economice (aşa cum este politica monetară) implică reţineri ferme din partea
politicienilor.
Astfel, s-a impus ideea de a delega politica monetară unei bănci centrale
independente, a cărei credibilitate depinde de claritatea misiunii ce îi este încredinţată de
autoritatea politică şi de capacitatea pe care aceasta o poate avea în îndeplinirea
obiectivelor ce i-au fost conferite.
În momentul în care s-a pus problema realizării Sistemului European al Băncilor
Centrale şi a Băncii Centrale Europene, reprezentanţii Germaniei au lăsat să se înţeleagă în
mod clar că nu vor accepta diminuarea rolului şi prerogativelor Bundesbank prin
includerea sa într-un organism dependent de puterea politică.
Banca centrală în Germania (Bundesbank) se bucura de o mare independenţă faţă
de puterea executivă. Preşedintele său, numit în mod ireversibil pentru o perioadă de timp
fixă, participa la şedinţele de guvern la care se discutau problemele monetare. Guvernul
federal putea amâna aplicarea unei decizii a Bundesbank, însă pentru o perioadă de cel
mult două săptămâni. Cu toate acestea, cazurile în care miniştrii de finanţe au încercat să
se opună politicii Bundesbank au fost foarte rare, iar în final s-a impus tot punctul de
vedere al băncii centrale.
În concluzie, poziţia negociatorilor germani a avut la bază rezultatele obţinute de
Germania, datorate în special, independenţei Bundesbank, a cărei politică a fost
concentrată pe stabilitatea preţurilor şi limitarea inflaţiei. Această politică a Bundesbank a
adus mărcii germane denumirea de “ancoră a sistemului monetar european”1.

5.1 STRUCTURA BĂNCII CENTRALE EUROPENE

Pe baza acestor considerente, s-a realizat Sistemul European al Băncilor Centrale
format din Banca Centrală Europeană şi băncile centrale ale statelor membre. Băncile
centrale naţionale din ţările participante au devenit de la 1.01.1999 membre ale Sistemului
European al Băncilor Centrale (S.E.B.C.).
S.E.B.C. are drept obiectiv final menţinerea stabilităţii preţurilor, condiţie necesară a
creşterii durabile şi sănătoase a economiilor ţărilor comunitare. În atingerea acestui
obiectiv, S.E.B.C. acţionează în concordanţă cu legile liberei concurenţe, favorizând
alocarea eficientă a resurselor şi având următoarele atribuţii:
1
Silviu Cerna,” Locul Băncii Centrale Europene în sistemul instituţiilor comunitare ”, Editura Enciclopedică 1997
 Definirea şi punerea în practică a politicii monetare unice;
 Conducerea operaţiunilor valutare, deţinerea şi gestiunea rezervelor valutare oficiale
ale statelor membre;
 Promovarea bunei funcţionări a sistemului de plăţi.
La 1 ianuarie 1999, responsabilitatea băncilor naţionale centrale, în ceea ce priveşte
politica monetară, a trecut în sarcina Băncii Centrale Europene. Prin urmare, Consiliul de
Conducere al B.C.E. a elaborat politica monetară pentru toate ţările uniunii monetare.
 B.C.E. are ca sarcină principală stabilitatea preţurilor.
 B.C.E. are independenţă faţă de guvernele ţărilor şi organele Uniunii Europene.
 B.C.E. acordă credite guvernelor cu dificultăţi bugetare.
Structura băncii este similară Bundesbank. Ca şi aceasta, B.C.E. are un Birou
Executiv şi un Consiliu de conducere.
Consiliul de conducere al B.C.E. este format din membrii Biroului Executiv şi din
guvernatorii băncilor centrale ai statelor membre. Consiliul decide liniile importante
ale politicii monetare, dar pentru că se întâlneşte trimestrial (faţă de două ori pe lună
pentru Bundesbank), gestiunea cotidiană este încredinţată Biroului Executiv. Membrii
Consiliului de conducere nu primesc instrucţiuni de la autorităţile naţionale sau
instituţii U.E.
Preşedintele B.C.E. va prezenta o dată pe an Raportul anual al B.C.E în faţa
Parlamentului European şi va avea 4 audieri pe an în faţa unor subcomitete relevante
ale Parlamentului European.
Membri Biroului Executiv au un mandat de 8 ani, care nu poate fi reînnoit.
Mandatul guvernatorilor băncilor centrale este de 5 ani şi poate fi reînnoit. Mandatul
primilor membri ai Biroului Executiv se întinde de la 4 la 8 ani, ceea ce face să nu
părăsească toţi o dată conducerea B.C.E. şi să se asigure astfel continuitatea.
Operaţiunile de politică monetară sunt executate în toate ţări le membre potrivit
unor modalităţi identice. În Uniunea Monetară nu există politici monetare naţionale sau
regionale. Totuşi, la organizarea S.E.B.C. s-a prevăzut şi principiul descentralizării
activităţii sale. Acest principiu este pus în practică prin atribuţiile şi activitatea specifică
a Băncilor Centrale Naţionale. Serviciile de specialitate ale acestora, împreună cu cele ale
B.C.E., contribuie la pregătirea deciziilor de politică monetară unică. Totodată, B.C.N.
traduc în practică deciziile de politică monetară luate de Consiliul guvernatorilor al B.C.E.
Practic, Băncile Centrale Naţionale sunt acelea care execută operaţiunile de refinanţare,
continuă relaţiile cu instituţiile de credit pe pieţele financiare naţionale, sunt punctul
de acces la moneda centrală, EURO. De asemenea, B.C.N. participă la explicarea
deciziilor de politică monetară unică şi, mai ales, la analiza şi prezentarea incidenţei
politicii monetare unice asupra economiilor naţionale.
Capitalul B.C.E. Băncile Centrale Naţionale sunt singurele autorizate să subscrie şi
să deţină capitalul B.C.E. Volumul acestui capital a fost stabilit la nivelul de 5 miliarde
euro. La începerea activităţii B.C.E. (1 iunie 1998), cele 11 bănci naţionale din Uniunea
Monetară au vărsat integral capitalul subscris, iar celelalte 4 bănci naţionale au vărsat doar
5% din acesta, astfel că B.C.E. dispune efectiv de un capital iniţial de aproape 4 miliarde
euro. Subscrierea băncilor naţionale la capitalul B.C.E. s-a făcut în baza unei chei de
repartiţie cu două criterii, egale ca importanţă (populaţia şi PIB-ul celor 15 ţări ale UE).
Rezervele valutare ale B.C.E. S-a stabilit ca nivelul acestora să fie de 50 miliarde
euro pentru totalitatea celor 15 ţări ale UE, ponderea fiecărei ţări determinându-se
folosind aceeaşi cheie de repartiţie ca în cazul capitalului B.C.E. Structura rezervelor
B.C.E. este prevăzută să fie de 15% în aur şi de 85% în devize. În fapt, rezervele
respective, deşi aparţin B.C.E., nu au fost transferate efectiv la aceasta, ci au rămas la
cele 11 bănci naţionale, care le gestionează exclusiv în contul B.C.E. În viitor, pot fi
stabilite rezerve suplimentare, în limitele şi condiţiile fixate de către Consiliul UE.
Politica monetară în Sistemul European al Băncilor Centrale are ca sarcină
principală stabilitatea preţurilor. Conform definiţiei Consiliului B.C.E, prin stabilirea
preţurilor se înţelege o creştere a indicelui armonizat al preţurilor de consum în
Euroland cu sub 2% faţă de anul precedent.
B.C.E. analizează cu atenţie toţi indicatorii relevanţi, dacă modificările acestora
sunt temporare sau permanente, sau dacă este vorba de un şoc din partea cererii sau a
ofertei şi, în general, nu consideră necesar să facă transparente aceste analize.
Banca Centrală Europeană pune un mare accent pe încheierea Pactului de
stabilitate şi creştere economică, adoptat de Consiliul European de la Dublin
(decembrie 1996) şi de Consiliul European de la Maastricht (iunie 1997).
Pactul prevede mecanisme speciale de coordonare a politicilor bugetare:
1. ţările participante la moneda unică sunt obligate să întocmească programe de
stabilitate referitoare la obiectivele bugetare pe termen scurt privind reechilibrarea
sau excedentul bugetului administraţiei publice şi măsurile preconizate a le
înfăptui;
2. ţările cu derogare (care nu participă la moneda unică), urmează să fundamenteze
programe de convergenţă având aceleaşi orientări;
3. Comisia şi Consiliul European sunt abilitate să asigure urmărirea regulată a
evoluţiei finanţelor publice a statelor membre. În cazuri specifice, comisia
elaborează un raport asupra situaţiei bugetare a statelor, care presupun riscul unui
deficit excesiv şi face operativ recomandările necesare statelor membre.
Se consideră deficit excesiv, atunci când acesta depăşeşte 3% din PIB. În cazul în
care se constată o asemenea situaţie, Consiliul face recomandări ţării respective

5.2. SISTEMUL DE DERULARE A PLĂŢILOR TRANSFRONTALIERE TARGET

TARGET este sistemul de derulare a plăţilor mari, transfrontaliere, din cadrul
Sistemului Băncilor Centrale Europene, respectiv reţeaua de reglementare interbancară.
Implementarea unei politici monetare uniforme necesită nu numai armonizarea
instrumentelor monetare, ci şi integrarea pieţelor naţionale interbancare. Băncile trebuie să
fie în stare să efectueze tranzacţii băneşti peste graniţă (transfrontaliere) în euro, la fel de
eficient ca şi pe piaţa internă. În acest sens, Institutul Monetar European a elaborat un nou
sistem de plăţi, intitulat TARGET (Trans European Automated Rea-Time Gross Settlement
Express Transfer), care se realizează printr-o reţea specială de comunicaţii (interlinking
system), care permite participanţilor să efectueze plăţi imediate în euro. În acelaşi timp, se
urmăreşte ca sistemul de preţuri (costul de operare) al TARGET şi egalizarea zilnică a
lichidităţilor să fie armonizate, pentru a evita operaţiuni de arbitraj între sistemele de plăţi
naţionale.
La sistemul TARGET au acces şi ţări membre ale uniunii monetare, dar aceste ţări
vor trebui să-şi ajusteze sistemele lor, astfel încât să poată efectua atât plăţi în euro, cât şi
în monede locale.
Sistemul TARGET implică înregistrarea plăţii în timp real, tehnică ce are
semnificaţia decontării ante-compensaţie, fapt care înseamnă înregistrarea sumei în contul
băncii beneficiare în momentul efectiv al operării, oricare ar fi ora de operare şi, implicit,
posibilitatea de a fi interpretată ca decontare definitivă pentru beneficiar. Acest lucru
deschide acestuia posibilitatea de a dispune şi folosi imediat suma respectivă.
În fiecare ţară, băncile se adresează băncilor centrale naţionale pentru a cere
lichidităţi. Toate aceste cereri sunt centralizate instantaneu la sediul BCE, care alocă
lichiditatea în funcţie de ansamblul cererilor. Această lichiditate este apoi redistribuită
electronic, prin acelaşi canal, al băncilor centrale naţionale. Apoi, TARGET permite
tuturor băncilor europene să facă schimburi ale lichidităţilor lor într-o mare piaţă
monetară unificată. Aceasta ar urma să asigure, imediat ce sistemul va fi rodat, o rată a
dobânzii pe termen scurt absolut identică pretutindeni.
În cazul lipsei de lichidităţi, băncile centrale naţional din zona euro vor acorda
băncilor comerciale credite de zi pe termen scurt. Dacă băncile nu vor putea să le
plătească până la sfârşitul zilei, vor avea acces la facilitatea marginală de împrumut de
noapte a sistemului european al băncilor centrale.