Sunteți pe pagina 1din 1

Germania va livra armament greu Ucrainei: sisteme antiaeriene Gepard

26.04.2022 15:12

Sistem mobil antiaerian Gepard din dotarea armatei germane. Foto: Profimedia Images

Germania urmează să aprobe în mod oficial livrarea de sisteme antiaeriene mobile Gepard pentru Ucraina, informează Reuters.

Parlamentarul german Johannes Vogel, membru al Partidului Liber Democrat, aflat în actuala coaliție de guvernare a țării, a confirmat o dezvăluire
făcută de către publicația Sueddeutsche Zeiting, referitoare la decizia ministrulu german al Apărării, Christine Lambrecht de a oferi aceste arme
Kievului.

Germania va livra Ucrainei aproximativ 50 de astfel de vehicule care nu se mai află în dotarea Bundeswehr-ului.

Decizia Berlinului va fi luată în cadrul unei reuniuni de la baza americană de la Ramstein, din Germania, eveniment la care participă și șeful
Pentagonului, Lloyd Austin.

Cancelarul german Olaf Scholz a fost până în prezent criticat pentru aparenta reticență a guvernului german de a livra armament greu Ucrainei.
Germania a livrat până în prezent material militar defensiv, precum arme antitanc, lansatoare de rachete şi rachete sol-aer.

Sistemele antiaerien mobile de tip Gepard se află și în dotarea armatei române. Militarii români cu blindate Gepard/Ghepard au participat la mai multe
exerciții NATO în ultimii ani.

Editor : M.L.

Etichete: germania  razboi în ucraina  ajutor militar ucraina

S-ar putea să vă placă și