ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL

-CARACTERIZARE PERSONAJ-

Nuvela Alexandru Lăpușneanul a apărut în revista Dacia literară în 1840, fiind

prima nuvelă istorică românească, dar și o ilustrare a direcțiilor tematice deschise prin
articolul Introducție semnat de Mihail Kogălniceanu.
Alexandru Lăpușneanu, personaj excepțional de factură romantică,
măcinat de multiple antonimii, este unul dintre personajele cel mai bine realizate în literatura
noastră. Încă de la început se precizează că domnitorul avea un urât caracter. Aprigul său
caracter este anunțat printr-un detaliu fizic redat prin intermediul unei comparații: ochii
scânteiară ca un fulger. Lăpușneanu este domnul autoritar, ferm în decizii, cu o voință
puternică și ambiție pe măsură. Cruzimea actelor sale și modul tiran de a conduce țara sunt
urmarea voinței oarbe de răzbunare. Ca toți eroii romantici, domnitorul este imprevizibil,
trecând cu ușurință de la o stare la alta, fiind maestru în arta disimulării. Ca un adevărat actor,
el regizează scena, urmărește efectele, mișcările, rostind cuvântarea deșănțată. Stăpân pe sine
și pe discurs, eroul dovedește inteligență, tact și un echilibru interior desăvârșit. Scena uciderii
boierilor completează portretul cu cinismul, sângele rece, tonul sarcastic, dezvăluind o
structură patologică, dar și o cruzime de excepție.
Statutul social al lui Alexandru Lăpușneanu
trebuie pus în corelație cu tema operei, acesta având o existență istorică determinată, de domn
al Moldovei. După prima domnie este trădat de boieri și ia calea Constantinopolului. Se
reîntoarce in țară pentru a doua domnie cu gândul de a se răzbuna pe boieri. In ultima parte a
nuvelei personajul este prezentat ca Paisie, urmând să fie omorât prin otrăvire.
Din punct de vedere moral, personajul
are un puternic spirit vindicativ. Săvârșește crime, schingiuiește, iar in final vrea să își ucidă
propriul copil. Lăpușneanu dă dovadă de inteligență, perfidie și viclenie în relație cu celelalte
personaje. Din punct de vedere psihologic, Alexandru
Lăpușneanul este un personaj complex, puternic, deține arta disimulării și este un fin
cunoscător al psihologiei umane. Principala sa trăsătură este cruzimea. O
primă scenă semnificativă pentru a ilustra cruzimea personajului este aceea când Moțoc este
linșat de mulțime. După ce sunt uciși boierii, puținii slujitori care scapă cu viață dau de veste
in sat de cele întâmplate, așa că o mulțime de oameni vin la porțile curții domnești. Întrebați
ce vor aceștia răspund ca vor capul lui Moțoc. Lăpușneanul profită de ocazie și îl dă pe Moțoc
mulțimii, scăpând astfel de un alt boier trădător, fără ca sabia să se mânjească cu sângele lui,
cum îi promisese. O altă scenă semnificativă pentru
cruzimea lui o reprezintă aceea în care Lăpușneanul îi prezintă leacul de frică Ruxandei. După
ce sunt uciși cei 47 de boieri, capetele lor sunt așezate într-o piramidă, in funcție de rang.
Când termină, Lăpușneanul o cheamă pe Ruxanda să-i dea leacul de frică, însă aceasta leșină,
spre dezamăgirea domnitorului. Tema este dată de evocarea unei
domnii zbuciumate din medievalitatea românească: întoarcerea lui Alexandru Lăpușneanu
pentru a doua sa domnie, între anii 1564- 1569. Titlul ne îndreaptă interesul
asupra personajului principal al nuvelei, erou literar de mare complexitate şi forţă, un personaj
romantic ce trădează putere și vitalitate. Perspectiva narativă este
obiectivă naraţiunea este la persoana a III-a, naratorul este omniscient, prezintă cu dexteritate
comportamentul personajelor, având cunoştinţă cu privire la gândurile şi atitudinile lor.
Naratorul este parţial obiectiv, în mare parte evitând să-şi expună judecăţile vizavi de
personajele sale. Compoziția
nuvelei este riguroasă și coerentă. Episoadele se grupează în patru capitole ce au concentrarea
actelor unei piese de teatru și un moto semnificativ: 1. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu
reprezintă cuvintele domnitorului hotărât să recapete tronul Moldovei. 2. Ai să dai samă,
doamnă este replica unei văduve de boier ucis de Lăpușneanu, amenințare directă pentru
doamna Ruxandra, soția domnitorului. 3. Capul lui Moțoc devine răspunsul mulțimii asuprite,
apăsate de sărăcie și biruri, venită la curte pentru a cere înțelegere și dreptate. 4. De mă voi
scula pre mulți am să popesc și eu sunt cuvintele de amenințare ale lui Lăpușneanu, aflat pe
patul de suferință după o criză mistică în care ceruse să fie călugărit.
Din punctul de vedere al mijloacelor artistice, pe Negruzzi îl caracterizează sobrietatea
exprimării și precizia. Înregistrarea fără înflorituri a mişcărilor, a gesturilor, a detaliilor de
comportament, concizia notării reprezintă primul mare succes al prozei noastre artistice.
Conflictul nuvelei este complex și pune in lumină personalitatea puternică a
personajului principal. Conflictul principal, exterior este de ordin politic: lupta pentru putere
iscată intre domnitor si boieri. Conflictul secundar, intre Moțoc si Alexandru Lăpușneanul,
particularizează dorința de răzbunare a domnitorului. Conflictul social intre boieri si popor se
limitează la revolta mulțimii din capitolul al III-lea.
Cele mai multe trăsături ale personajului reies din caracterizarea indirectă, din
faptele si comportamentul acestuia, din modul in care vorbește si din relațiile cu celelalte
personaje ale operei. Trăsăturile sale de caracter se evidențiază in scene revelatorii precum
cea a întâlnirii cu boierii de lângă Tecuci, unde dovedește labilitate psihică prin trecerea de la
aparenta stăpânire de sine la exteriorizarea autorității și la cinism in dialogul cu Moțoc. 
Domnitorul este caracterizat direct de către celelalte personaje: crud și
cumplit este omul acesta, Bunul meu domn! Viteazul meu soț!
Procedeele de caracterizare cu care operează autorul în acest
capitol sunt de formă directă, punctând și câteva detalii de comportament sau de expresie care
au o greutate extraordinară în definirea trăirilor personajului: mușchii i se suceau într-un râs
nervos.  Negruzzi realizează în această nuvelă portretul unui domnitor singular
prin cruzime și machiavelism, detașându-se prin capacitatea analitică de zugrăvire a
monstruosului, de îmbinare a realității cu ficțiunea.