Stefan cel Mare

Stefan cel Mare este personajul central al dramei „Apus de Soare” de Barbu Stefanescu
Delavrancea. El este prezentat in 2 ipostaze-Stefan domnul si Stefan omul.

Ca domn, Stefan, ajuns Ia batranete, atinsese treapta cea mai de sus a gloriei, a superioritatii si
autoritatii. Credinciosii si supusii il numesc slavitul", sfantul", imparatul", iar putinii uneltitori,
precum paharnicul Ulea, stolnicul Dragan si jimicerul Stavar, tremura numai la gandul sabiei
scurtatoare de capete, punandu-si nadejdea doar in boala, batranetea, moartea omului Stefan
Musatin.El a dus o politică înțeleaptă, sprijinindu-se pe micii boieri și pe răzeși, făcând ordine și
legi drepte, centralizând puterea în scopul apărării țării.

Inscaunand pe Bogdan, batranul Stefan isi prelungeste puterea dupa moarte: Io, Stefan Voievod,
am suit pe Bogdan pe tron Io, Stefan Voievod, i-am asezat cu mana mea coroana stramosilor
mei" dar si modul prin care spuse aceste vorbe sunt ca niste gesturi ce amplifică dramatismul
momentului.

Ca om, Stefan nu e lipsit de obisnuitele pacate, intr-un mod fatal legate de-o mana de pamant",
dupa cum zice poetul. Are copii nelegitimi, pe Oana si pe Rares. Pentru ca cei doi se iubesc,
Stefan cauta sa impiedice aceasta dragoste. Slavitul", milostivul", sfantul" Stefan nu putea insa
sa faca acest lucru pe fata, spre a nu-si stirbi autoritatea. De aceea, pe Rares il trimite la mama
lui, la Harlau, pentru a afla adevarul, iar fata de Oana se preface bolnav din cauza batranetii
avand comportamente neobisnuite, comunicand fetei adevarul in chipul acesta.

Tot ca om, Stefan trece prin torturi crancene, atunci cand trebuie sa i se arda rana de la
picior.Vointa si dorinta lui puternica de a nu arata slabiciune este iar pusa in practica atunci cand
doreste sa lase toate lucrurile în ordine după moartea sa acționând ca o forță de nestăvilit în fața
intrigilor boierilor trădători și a bolii. De asemenea, metaforele abundente evidențiază
capacitatea de conducător rămasă nealterată și slăbirea puterilor fizice odată cu trecerea anilor și
rana de la picior. Scriitorul a conturat cu o forță artistică egală pe omul Ștefan, bătrân și bolnav,
ca și pe voievodul Ștefan, care se identifică cu interesele Moldovei.