CURENTE LITERARE:

 ROMANTISM
 REALISM
 MODERNISM
 SIMBOLISM
 EXPRESIONISM
 NEOMODERNISM

GENUL EPIC

Specii narative: Basmul cult, Povestirea, Nuvela, Romanul

Ion Creangă: Povestea lui Harap-Alb

Mihail Sadoveanu: Hanul Ancuței

Ioan Slavici: Moara cu noroc

Liviu Rebreanu: Ion

Camil Petrescu: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

George Călinescu: Enigma Otiliei

GENUL LIRIC

Mihai Eminescu: Floare albastră, Luceafărul

George Bacovia: Plumb, Lacustră

Tudor Arghezi: Testament, Flori de mucigai

Lucian Blaga: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Lumina

Nichita Stănescu: În dulcele stil clasic, Leoaică tânără, iubirea

GENUL DRAMATIC

Ion Luca Caragiale: O scrisoare pierdută

Marin Sorescu: Iona

 ROMANTISMUL

Orientare ideologică, artistică și literară care a marcat prima jumătate a sec al XIX-lea în spațiul
european. Curent literar polemic, apărut ca reacție împotriva raționalismului și a clasicismului
rigid. Triumful romantismului în Franța este marcat de apariția manifestului „Prefața” la drama
„Cromwell” (1827) de V. Hugo. Curentul literar pătrunde la noi pe filiera franceză, datorită
scriitorilor pașoptiști, iar articolul-program „Introducție” la „Dacia literară” scris de M.
Kogălniceanu (1840) susține ideologia romantică.

Trăsături definitorii:

- Afirmarea individualității, a originalității, a spontaneității, expansiunea eului individual;

- Primatul sentimentului și al fanteziei creatoare;
- Cultivarea emoției și sentimentului; lirismul ca expresie a subiectivității;
- Revolta împotriva convențiilor sociale și artistice;
- Respingerea regulilor impuse de clasicism, libertatea de creație;
- Amestecul genurilor, speciilor și al stilurilor;
- Fascinația misterului și a excepționalului, antiteza, culoarea localî;
- Atracția pentru natură, trecutul istoric, folclorul local, miturile, fantasticul, fabulosul;
- Tendința de evadare din realitatea mărginită și meschină spre lumi imaginare;
- Cultivarea antitezei (trecut-prezent);
- Personaje excepționale în împrejurări excepționale;
- Antiteza (înger-demon), titanul
- teme și motive specifice: iubirea, natura, timpul, condiția omului de geniu; lacul, marea,
izvorul, codrul, stelele, noaptea, luceafărul, salcâmul, teiul, întâlnirea, întâlnirea,
așteptarea, dorul, regale, sacrificiul, moartea, viața ca vis, viața ca teatru, fortuna labilis,
fugit irreparabile tempus,vanitas vanitatum, geniul, magul, cerul strâmt, nemurirea,
singurătatea.
       Reprezentanți: Leopardi, Shelley, Victor Hugo, Novalis, Byron, Puskin, Mihai
Eminescu.

REALISMUL

      REALISMUL este un curent literar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, (aproximativ

1830-1880), care pune accentual pe relația dintre artă și realitate și care ia naștere ca reacție
împotriva romantismului, respingând idealizarea, fantezia, subiectivismul excesiv al acestuia.

      Trăsături: reprezentarea veridical a realității, surprinsă obiectiv ca într-o oglindă.

-interesul pentru moravurile unei epoci, pentru influența mediului asupra individului, pentru
aspecte ale societății burgheze a vremii.
-teme preferate: averea, familia, parvenirea.
-obiectivitatea perspectivei narative: narator omniprezent,omniscient.
-personaje tipice: representative pt anumite categorii sociale; destinul personajelor este
condiționat de mediu, epocă și ereditate.
-ca tip uman caracteristic se impune parvenitul, iar ca voloare banul sau pozitia socială dobândită
in mod necinstit.
-utilizarea unor techici ale analizei psihologice.
-limbajul este utilizat ca mijloc de individualizare a personajelor.
-descrieri minuțioase.
-tehnica detaliului veridic, semnificativ.
-scriitorii au o atitudine critică față de societate.
-stilul este sobru și impersonal.
-absența idealizării, respingerea lirismului.
-specii literare cultivate: roman, schită, nuvelă psihologică; comedie, drama.

      Reprezentanți: Balzac, Stendhal, Tolstoi, Dickend, Mark Twain, Cehov, Ioan Slavici,
I.L.Caragiale, Liviu Rebreanu, G. Călinescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Marin Preda.
 MODERNISMUL

      MODERNISMUL reprezintă, în sens larg, o tendință de înnoire în arta si literatura secolului

XX, caracterizată prin negarea tradiției si prin impunerea unr noi principii de creație. Astfel,
modernismul include și curentele artistice novatoare, precum simbolismul, expresionismul,
dadaismul sau suprarealismul.
      În literatura română, este o doctrină estetică promovată de Eugen Lovinescu, prin
intermediul revistei si cenaclului literar Sburătorul. În esență, teoriile lui Lovinescu pornesc de la
ideea că există un spirit al veacului, care determină sincronizarea literaturilor europene, deci a
literaturii române cu celelalte literaturi.
      Eugen Lovinescu trasează câteva direcții pentru evoluția spre modernitate a literaturii
române: trecerea de la tematica preponderent rurală la una de inspirație urbană; cultivarea prozei
obiective; evoluția poeziei de la epic la liric; intelectualizarea prozei și a poeziei; cultivarea
romanului analitic și a autenticității, a personajului intelectual.

      Trăsături:

-înnoirea la nivelul prozodiei, vers liber, măsură variabilă, folosire ingambamentului.

-fragmentarism (discontinuitate – la nivelul expresiei şi limbajului).
-se face apel la funcția simbolică a limbajului, apar simboluri personale.
-noutatea metaforei, originalitate în crearea de metafore.
-îmbinarea în imagini a concretului cu abstractul.
-ermetism (limbaj încifrat).
-ambiguitate a exprimării.
-utilizarea limbajului neologic și tehnic.
-sintaxă contorsionată a propoziției și a frazei.

      Specii literare: jurnalul, romanul-eseu, colajul de scrisori sau docuente, în toate accental
fiind pus pe ideea de autenticitate și, ca o consecintă, pe relatarea subiectivă la persoana I, din
perspectiva personajului- narator.
      Reprezentanți: Joseph Conrad, Marcel Proust, James Joyce, Virginia Woolf, Eugen
Lovinescu, Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, Tudor Vianu. Mircea Eliade

SIMBOLISMUL

      SIMBOLISMUL este un curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, in

Franța. Numele curentului a fost dat de Jean Moréas, care publică un articolul intitulat Manifeste
du symbolisms, în suplimentul revistei “Le Figaro littéraire”. Simbolismul apare ca reacție
împotriva retorismului romantic și a impersonalității parnasiene, pe care le înlocuiește cu o
perspectivă interiorizată și folosind sugestia, simbolul.
      Cele două direcții simboliste, direcția decadentă, reprezentant Paul Verlaine, definită de
spirit întunecat, preferința pentru macabru și funest; direcția simbolistă propriu-zisă, reprezentant
Stéphane Mallarmé, definite de evadarea in timp si spațiu, preferința pentru exotism.

      Trăsături ale esteticii simboliste:

-teme și motive predilecte: orașul provincial, moartea, angoasa, spleenul, nevroza, solitudinea.
-valorificarea sugestiei.
-utilizarea simbolurilor ce fac legătura între universal tangibil și cel intangibil.
-folosirea sinesteziei.
-valorificarea teoriei corespondențelor.
-preferința pentru stări vagi, nedefinite.
-muzicalitatea versurior.
-cromatica: violet, alb, negru, gri.
-valorificarea categoriilor negative.
-inovația prozodică și lexicală.

      Simbolismul românesc este teoretizat de Alexandru Macedonski în articolele: ,,Despre

logica poeziei” și ,,Poezia viitorului” și de Ştefan Petică, în articolul ,,Noul corent literar”.

      Simbolismul românesc cunoaște mai multe etape: etapa tatonărilor, ce presupune o

teoretizare a simbolismului, ce îi are ca reprezentanti pe AL. Macedobski, Ştefan Petică, Dimitrie
Anghel; etapa pseudosimbolistă, caracterizată de o atitudine antisămănătoristă, reprezentant fiind
Ovid Densușianu; etapa simbiolismului exterior, ce propune o poezie retorică, muzicală,
reprezentant Ion Minulescu; etapa simbolismulul autentic, al cărui reprezentant este George
Bacovia.

EXPRESIONISMUL

      EXPRESIONISMUL apare în Germania, prin 1910, și se manifestă în literatură,

cinematografie, arte plastice. Literatura expresionistă sondează subconștientul si se remarcă prin
patos si interes pentru latura tainică, obscură a lumii.
      Elemente definitorii ale expresionismului:

 permanenta nevoie de absolut, aspiratia spre ideal

 anularea vechilor dogme ale realismului care nu fac nimic altceva decat sa surprinda
realitatile factice, logice ale vietii, in favoarea cautarii unei realitati spirituale
 cautarea originalului, a increatului, a ineditului
 reintoarcerea la primordial, la origini, la universul mitic
 tragismul existential surprins si depasit odata ce fiinta reuseste sa atinga absolutul, prin
spiritualizarea trairilor, acestea devenind cosmice, metafizice
 teme si motive predilecte: tristetea si nelinistea metafizica, disperarea, absenta, neantul,
moartea, dezagregarea eului, natura halucinanta
 categorii estetice cultivate: fantasticul, macabrul, grotescul, miticul, magicul
 imagini poetice sunt vii, stranii, contrastante asemenea picturilor expresioniste
 limbajul este uneori violent, socant

In literatura universala, reprezentantii expresionismului sunt: Gottfried Bienn, Georg Heym,

Georg Kaiser (Germania), Georg Trakl, Franz Werfel, Franz Kafka, Theodor Daubler (Austria),
August Strindberg (Suedia).

In literatura romana, pot fi remarcate semne expresioniste in operele semnate de Lucian

Blaga, Al. Philippide, T. Arghezi, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu. In manifestatiile artistice
ale acestor scriitori sunt cultivate elemente specifice expresionismului precum grotescul, miticul,
cosmicul, originarul.

Neomodernismul

Neomodernismul (al doilea modernism) curent literar apărut ca o reacţie împotriva realismului

socialist

-se refera la generatia scriitorilor anilor ’60 (saizecisti), reprezentata de poeti precum: Nichita
Stanescu, M. Sorescu, Ana Blandiana, I. Alexandru, A. E. Baconsky. Liderul poetic al
saizecistilor este Nichita Stanescu (1933-1983).

Trasaturi ale liricii:

- poetii se intorc la izvoarele modernitatii interbelice (Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi);
-revenirea la poezia reflexivă, la discursul subiectiv, cu limbaj metaforizat;
-reinstaurarea epicului,
-libertarea limbajului, ambiguitatea împinsă până la aparenţa de nonsens, de absurd; răsturnarea
firescului
-sensurile infinite;
-expansiunea imaginatiei
-reinterpretarea miturilor;
-poetică a cunoaşterii si a existenţei, universul afectiv al omului contemporan;
necuvintele;-lupta cu verbele
-sensibilitatea, ironia, spiritul ludic, expresia ermetică, reflectia filosofica, subtilitatea metaforei,
insolitul imaginilor artistice;
-reprezentarea abstracţiilor în formă concretă are ca efect plăsmuirea unui univers poetic
original, cu un imaginar propriu, inedit;
-arta=cale de cunoaştere;
-discursul dialogic, confesiunea;
-diversificarea formulelor artistice