TEMA I Etica profesională – ştiinţa despre morala profesională.

Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Etimologie, definiţii şi delimitări conceptuale

Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Istoric şi abordări ale eticii
Capitolul 3 (Unitatea de curs 3): Rolul şi funcţiile eticii în societate

Concepte de bază:
Etică, ideal social, bine/rău, corect/greşit, virtute, cadru normativ, libertate.

Obiective urmărite:
1. Stabilirea originilor şi etimologiei cuvântului "etică";
2. Definirea Eticii ca ştiinţă;
3. Precizarea obiectului de studiu al Eticii;
4. Realizarea unei scurte incursiuni în istoria Eticii;
5. Cunoaşterea rolului şi a funcţiilor Eticii în societate;
6. Stabilirea problemelor centrale ale moralei.

Recomandări privind studiul:

 Se impune însuşirea corectă a conceptelor cu care operează Etica;
 Este necesară aprofundarea tematicii propuse prin parcurgerea serioasă a
titlurilor bibliografice obligatorii;
 Ar fi foarte util pentru fiecare student să citească cât mai mult din filosofia
Eticii, apelând cel puţin la bibliografia suplimentară ataşată la sfârşitul acestui
material;
 Iniţierea unor discuţii şi analize legate de bine/rău, corect/greşit, ideal social,
etc.

Rezultate aşteptate
În urma parcurgerii atente a conţinutului modulului I (Noţiuni generale de
Etică), studenţii trebuie să fie familiarizaţi cu conceptele de bază ale Eticii, trebuie
să cunoască obiectul de studiu şi conţinutul Eticii ca ştiinţă. Un aspect foarte
important îl constituie înţelegerea şi recunoaşterea rolului şi funcţiilor Eticii în
societate, precum şi identificarea problemelor centrale ale moralei.
Studenţii trebuie să urmărească căutarea suportului raţional a unor poziţii
morale faţă de altele, să identifice obiectivele în legătură cu felul în care ar trebui să
trăiască, ce înseamnă o viaţă cu sens, cum trebuie să-i trateze pe semeni, etc.

Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Etimologie, definiţii şi delimitări conceptuale

Din punct de vedere etimologic, "etica" provine de la cuvintele greceşti:

 ETHOS (Homer) = primordial, patrie, locuinţă, loc de întâlnire, locul natal,
obiceiuri, caracter;
 ETHIKE (Aristotel) = ştiinţa cunoaşterii.
Din "ETHOS" a derivat cuvântul "ETHICOS", cu sensul "din sau pentru
1
morală", utilizat de greci atunci când discutau despre principiile
comportamentului uman.
Pentru început, putem considera etica ca fiind ştiinţa ethosului (a moralei),
a binelui/răului (Socrate, Platon, Cicero), a fericirii, a virtuţii (Aristotel), a
plăcerii (Aristip), a idealului social.
Etica a apărut ca ramură distinctă a cunoaşterii, datorită lui Socrate. Ca disciplină
ştiinţifică ea există din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul
"demnităţii ştiinţelor".
Etica este definită ca "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu
legăturile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în
viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei
unei clase sau societăţi".1
Etica reprezintă forma de cunoaştere şi legitimare în conştiinţă prin
intermediul normelor şi imperativelor morale, a unor acte şi fapte omeneşti.
Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanţe diferite:
etica este teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu
al eticii. Denumirea de etică este de origine greacă în timp ce morala îşi are
originea în cuvîntul latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a apărut şi
termenul moralis, etimonul modern al termenului morală.2
Aşadar, putem considera etica drept o ştiinţă a comportamentului, a
moravurilor, un ansamblu de prescripţii concrete sau o teorie asupra moralei.
Acesta este şi sensul pe care îl oferă Wundenburger, care spune că etica
reprezintă "ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate
anume, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine şi rău, în timp ce
morala cuprinde un ansamblu de principii de dimensiune universal-normativă."3

Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Istoric şi abordări ale eticii

Dacă facem o incursiune în istoria eticii ca filozofie practică, putem
constata că toţi autorii sunt de acord că obiectul eticii îl constituie căutarea unui
răspuns la întrebarea „Ce este binele”? Răspunsurile la o asemenea întrebare a
provocat însă, numeroase dispute. Abia în secolul XX lucrurile sunt lămurite într-
un fel, iar disputele atenuate, căci G. E. Moore demonstrează într-o lucrare de
anvergură, Principia Ethica, că binele nu este capabil de nici o definiţie.
Înţelegem argumentul său (acela că riscul de eroare în căutarea unei definiţii
complete a binelui va fi mai redus) de vreme ce nu contează cum îl denumim, cu
condiţia să îl recunoaştem atunci cînd ne întîlnim cu el.4
De aici, probabil, demersul celor interesaţi de etică de a-şi îndrepta atenţia
de la proprietăţile conceptului de bine spre problema comportamentului fiinţei
umane, căutând răspunsuri la întrebări de genul: Ce este bine?, Ce este rău?, Ce
este corect?, Ce este greşit?. Răspunsurile la asemenea întrebări oferă prilejul de
a constata caracterul complex pe care îl oferă realitatea relaţiilor interumane şi
inter-cauzalitatea care domină sfera comportamentului uman.
Dicţionar explicativ al limbii române, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1984, p. 308.
1 xxx
2
Ioan Grigoraş, Probleme de etică, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1999, p. 3.
3
Jaques J. Wundenburger, Questions d’etique, Presses Universitaires de France, Paris, 1993, p. XIV.
4
G. E. Moore, Principia Ethica, CEU Press, Editura DU Style, Bucureşti, 1997, p. 120.

2
 Analiza problemelor pe care le pune etica în general, şi etica managerială în
particular, trebuie să aibă ca punct de plecare principalele repere istorice care au
contribuit la constituirea acestei ştiinţe. Evident, reperele istorice sunt marcate de
contribuţiile filosofilor la constituirea principalelor doctrine morale şi prin
urmare, a eticii manageriale de astăzi.
Dincolo de amestecul de legendă şi adevăr pe care îl oferă morala
brahmanică şi cea budistă, ale Indiei antice, învăţăturile lui Confucius şi Lao-tse
din China secolului VI î.e.n., încercăm să luăm ca reper în înţelegerea izvoarelor
scrise ale eticii, gîndirea elină care, odată cu apariţia lui Socrate, face trecerea de
la preocuparea spre desluşirea tainelor universului, la determinarea legilor
fundamentale ale conduitei umane.
Dacă Socrate şi-a împărtăşit învăţăturile propriilor săi discipoli sub formă
de dialoguri, Platon este primul care face referire la valorile supreme ale vieţii
morale într-o formă scrisă.
Aristotel scrie în Etica Nicomahică că obiectul eticii este studiul binelui sau al
virtuţii, arătând că binele este scopul suprem. Binele suprem despre care vorbeşte
Aristotel este scopul absolut, spre care tinde totul, dar nu un bine abstract,
transcendental pe care îl întîlnim în şcoala platoniciană, ci un bine realizabil în
practică, un bine accesibil omului.5
Mult mai tîrziu, în zorii renascentismului italian, Machiavelli realizează în
Principele apologia moralei burgheze, prin machiavelism înţelegându-se o
combinaţie între tactica politică şi norma morală care convine conducătorului,
creându-i acestuia condiţii de guvernare de pe poziţia unui monarh absolut, în
termeni moderni de conducător autocrat, totalitar.
Machiavelli oferă în lucrarea sa de căpătâi un tablou fidel epocii în care a
trăit arătând că în conducerea statului dictează interesele şi forţa, şi nicidecum
considerentele morale. Deşi criticabile, o serie de sfaturi transmise în scris
monarhilor merită atenţie: „nici un principe nu va izbuti să dobîndească mai multă
preţuire decât acela care va săvârşi fapte măreţe şi care va da pilde rare despre
însuşirile lui”.6
Cu circa un deceniu înainte de a apărea Principele, domnitorul român
Neagoe Basarab oferea prin sfaturile date în Învaţăturile lui Neagoe Basarab
către fiul său Theodosie un model al echităţii şi un set de reguli de comportament
în vederea asigurării unei conduceri eficiente. Pentru etica managerială,
Învăţăturile lui Neagoe Basarab au o relevanţă extraordinară oferind precepte cel
puţin în următoarele direcţii: conturarea trăsăturilor pozitive şi negative ale
conducătorului, aspecte legate de ierarhiile manageriale, distribuirea surselor de
putere, rezolvarea şi negocierea conflictelor, etc.
Toate învăţăturile subscriu ideii că un bun conducător ar trebui să fie un
promotor nedisimulat al echităţii, un exemplu pentru supuşii săi.
Mai tîrziu, Kant stabileşte regula de aur a deontologiei: „nu trata o altă
persoană aşa cum nu ai dori să fii tratat tu însuţi”, inspirată din preceptele
moralei creştine. Aşa cum rezultă din Critica raţiunii practice, etica lui Kant este
5
Aristotel, Etica Nicomahică, Editura IRI, Bucureşti, 1998, p. 35;
6
Niccolo Machiavelli, Principele, Editura Mondero, Bucureşti, 1997, p. 78;

3
o etică a datoriilor raţionale. Raţiunea trebuie să domine dorinţa 7 iar un act va fi
moral, corect dacă se acţionează în virtutea principiilor şi normelor morale.
În secolul XVII, Spinoza oferă un îndreptar al vieţii morale. Apărută după
moartea sa, Etica vorbeşte despre Dumnezeu, despre natura şi originea sufletului,
despre originea şi natura afectelor, despre sclavia şi libertatea omului.
Spinoza defineşte omenia, binele, răul, modestia, ura, mila, ambiţia,
mândria, îngâmfarea, invidia, umilinţa, frica, lăcomia, ambiţia, toate din dorinţa
de a cunoaşte „esenţa” omului: „Nimic nu ştim sigur că este bun sau rău decât
ceea ce ne duce cu adevărat la cunoaştere sau ceea ce ne poate împiedica să
cunoaştem”.8 Aflat în conflict cu autorităţile ecleziastice, Spinoza afirmă de
nenumărate ori că dogmele relevate nu au nici o relevanţă, singura instanţă
legitimă a adevărului fiind raţiunea.
Relevanţa eticii în secolul XXI. „Secolul XXI va fi etic sau nu va fi
deloc." G.Lipovetsky, John Dewey, unul dintre cei mai
i m p or t a n ţ i   e x p o n e n ţ i   a i   f i l o s o f i c i   pr a g m a t i c e   î n   A m e r i c a ,   n e   a t r ă g
e a   a t e n ţ i a ,   î n   l u c r ar e a Democmcy and Education, că, „ de fapt, morala este la
fel de cuprinzătoare ca şi acţiunile legate d e r a p o r t ur i l e n o a s t r e c u
c e i l a l ţ i " . „ M o r a l a - a f i r m a e l - s e r ef e r ă l a î n t r e g u l c a r a c t e r ,
i ar   caracterul în ansamblu este identic cu omul în toate manifestările şi
atitudinile sale concrete", d u p ă c a r e c o n c h i d e a c ă „ a s p e c t u l m or a l ş i
c e l s o c i a l a l c o n d u i t e i s u n t , î n u l t i m ă i n s t a n ţ ă identice". Un alt
american, nu mai puţin celebru, Dwight Waldo, constata că secolul XXI
poate fi cu g r e u r e m a r c a t , a t î t d i n p u n c t u l d e v e d e r e a l r e s p e c t ă r i i
c o d u r i l o r m or a l e a c c e p t a t e , c î t ş i a l concentrării sale asupra investigaţiei
etice. Din contra, el a fost remarcat tocmai printr-o decădere a respectării codurilor
morale tradiţionale, un sentiment larg răspîndit potrivit căruia moralitateaeste
„relativă", dacă nu cumva fără rost, şi o dispoziţie în a privi cercetarea etică drept
frivolă, irelevantă. Aceste curente de gîndire şi simţire au fost asociate cu
o „prăbuşire" a credinţei
religioase şi o creştere concomitentă a „credinţei"în ştiinţă
ş i   î n   a u r a   s a   f i l o s o f i c ă   s a u antifilosofic.

Capitolul 3 (Unitatea de curs 3): Rolul şi funcţiile eticii în societate

Scopul demersurilor etice îl reprezintă moralitatea.
Misiunea eticii este nu numai de a expune aspectele teoretice ale moralei, ci şi
de a constitui un ghid practic, real, în îndrumarea şi ameliorarea vieţii morale a
societăţii.
Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă,
pe ce criterii să aleagă şi care le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor. Unii
consideră că etica, ca ştiinţă, nu are utilitate deoarece aceasta are un caracter normativ
vizând conduita oamenilor, neputându-i influenţa, în mod real la un comportament
real.
Cunoscutul filozof pesimist Schopenhauer, considera că nu poţi deveni un om
7
Immanuel Kant, Critica raţiunii practice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 173;
8
Benedict Spinoza, Etica, Editura Antet, Bucureşti, 2000, p. 157;

4
moral prin simpla cunoaştere a moralei, după cum nu poţi fi un artist doar prin
cunoaşterea esteticii, sau poet prin însuşirea poeziilor. Pentru a arăta că determinarea
voinţei nu depinde numai de cunoaştere, el ne spune: << Velle non discitur>> (a voi
nu se învaţă).
Noi credem că etica nu-l face pe om mai bun, îl poate ajuta, cu siguranţă, să se
ferească de răul pe care îl poate face altora sau sieşi. În general, etica urmăreşte a găsi
adevărul, a stabili izvoarele moralei, a expune faptele morale, a analiza simţul etic şi
conştiinţa morală, a contura idealul moral, a separa binele de rău, etc.
Etica este în căutarea suportului raţional a unei poziţii faţă de alta, caută
evidenţe obiective în legătură cu felul în care ar trebui să trăim, ce înseamnă o viaţă cu
sens, cum trebuie să-i tratăm pe semeni.
Acceptarea drepturilor omului ca aspect esenţial al dezvoltării morale, politice
şi al prosperităţii personale şi comunitare nu reprezintă un consens general între
teoreticieni. Marxiştii de exemplu, le atacă din perspectiva relativistă şi a progresului
social. Insistă mai degrabă pe cele pozitive (dreptul la muncă, la concediu de odihnă
plătit) şi operează cu alte categorii de drepturi universale, după principiul dependenţei
drepturilor de dezvoltarea relaţiilor de producţie şi abolirea proprietăţii private
(lichidarea exploatării şi a inegalităţii dintre oameni).
Obiecţia frecventă împotriva cadrului normativ centrat pe drepturile persoanei se
referă la faptul că accentuează egoismul şi lipsa de responsabilitate faţă de alţii. Cu
alte cuvinte, se poate presupune că individualismul promovat de liberalism este neetic.
Dar o astfel de obiecţie nu se poate susţine. Este greşit să consideram că
individualismul liberal central pe drepturi este incompatibil cu responsabilitatea odată
ce fiecare drept pe care îl are o persoană este limitat de acelaşi drept pentru altă
persoana. Libertatea oricui are o singura limită: libertatea altei persoane.
Problemele centrale ale moralei sunt următoarele:
 Ce ar trebui să facem (ce ar fi bine, drept, corect, onest)?
 Cum ar trebui să-i judecam pe alţii şi pe noi înşine?
 Cum trebuie să-i tratăm pe alţii şi să admitem să fim trataţi de ceilalţi?
 Ce scopuri sunt demne de a fi urmate în viaţă?
 Care este cel mai bun mod de viaţă?
 Ce fel de persoană ar trebui să fiu?
Ca să concluzionăm, rolul eticii este să ajute oamenii să decidă ce este mai
bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care sunt motivaţiile morale în acţiunile pe
care le întreprind.

Test pentru autoevaluare (Modulul I)

1. Definiţi Etica şi precizaţi originile etimologice.
2. Care este obiectul de studiu al Eticii?
3. Precizaţi rolul Eticii în societate.
4. Care sunt problemele centrale ale moralei?

ACTIVITATI: IMPLICA-TE!
•Enumeră tipurile de norme morale de care te conduci în viaţă.

5
•Aminteşte-ţi cînd, unde şi cine au fost cei care te-au îndemnat să le accepţi.
•descrie etapele de dezvoltare a eticii
•Să analizeze conţinutul moral
•Să evidenţieze valenţele formative ale dezideratelor morale

 INFORMEAZĂ-TE ŞI PROCESEAZĂ INFORMAŢIA!

•Formulează 5 întrebări la subiectul: funcţiile eticii?
•Determină obiectul de studiu al eticii profesionale.
•Stabileşte interdependenţa dintre etica profesională, deontologie şi moralitate.
•Reprezintă pe axa cronologică care ar fi, în opinia ta, ordinea apariţiei lor în
societatea umana?
 Etica profesionala, Deontologia, Moralitatea
•Analizaţi dezideratele morale după metoda:

Ştiu Vreu să ştiu Am învăţat

•Identifică modalităţile de realizare a acestora în cadrul universităţii şi vieţii de zi

cu zi. COMUNICA, DECIDE!
•Care sunt diferenţele dintre normele şi valorile morale?
•Analizează tipurile de norme morale şi exprimă-ţi părerea referitor la respectarea
lor. EXPRIMA-ŢI ATITUDINEA!
•Formulează idealul moral al societăţii noastre la etapa actuală.
•Are acest ideal tangenţe cu idealul tău? Da/Nu - argumentează.
•Analizează posibilitatea dispariţiei moralităţii în viitor. Ce acţiuni ai putea
întreprinde ca să împiedici acest fapt?
•Completeaza urmatorul tabel:

Comportamentul meu ieri Comportamentul meu azi Comportamentul meu mîine

1 1 1
2 2 2
3 3 3
.
•Analizează tabelul, identifică asemanări şi deosebiri. Ce concluzii poţi face?
ACTIONEAZA!
•Imaginează-te în funcţia de rector al unei universităţi. Elaborează un plan de
activitate, prin care vei urmari scopul de a dezvolta conştinţa şi conduita morală a
studenţilor.
•Propune cîteva norme de conduită etica profesională pentru studenţi-viitoarele
resurse umane.
•Anticipaţi problemele legate de comportamentul etic în specialitatea care ve-ţi
activa 
• Proiectaţi metode de dezvoltare a comportamentului etic pentru specialişti din
viitor.

6
Recomandări bibliografice
1. Cozma, C. (1997). Elemente de etică şi deontologie. Iaşi: Editura Univ.
„Alexandru Ioan Cuza”. (p. 7-29)
2. Crăciun, D. (2005). Etica în afaceri. Bucureşti: Editura A.S.E. (p.23-27)
3. Ţigu, G.(2003). Etica afacerilor în turism. Bucureşti: Editura Uranus. (p.9-20)