LEOPAC ARGINTINA

La iarmarocul de vorbe - Mihai Ursachi

-Hai la băiatu ,ia vorba fierbinte

Îți ține de cald și te-ajută la minte.

Vând vorbe pestrițe,orice masură

Se potrivește la orice gură.

Închiriez arhaisme cu ora.

Cuvinte mecanice,Firma Pandora.

Vorba dulce ,mult aduce,

Repar ,la moment,epitete năuce.

Cuvinte zemoase,cuvinte harbuz.

Vând vorbe de leac pentru văz și auz.

Ia,doamnă!ia ,doamnă!o vorbă de-amor

Pentru noptieră,în dormitor.

Atelier de-ndreptat adjective sucite,

Ascut la tocilă cuvinte-cuțite.

Poftiți ,vorbe fragede ,pentru salată !

Poftiți,cu piper,vorbărie tocată !

Marele parc neologic.Real:

Hiperbola care mănâncă mangal!

Must natural de cuvinte.Conține

Cele mai noi și mai mari vitamine.

Aicea se vinde cuvântul cel mare,

Doi bani kilogramul,să ia fiecare !
 Miza generației șaptezeci a fost una strict literară, este o generație care nu a
făcut compromisuri și nu a dorit să parvină politic, excepțiile fiind puține și nu
este cazul să le amintim aici pentru că nu constituie obiectul demersului nostru.
Acești scriitori s-au născut spre sfârșitul războiului și au profitat din plin de
dezghețul ideologic generat de evenimentele declanșate de Primăvara de la
Praga.
Șaptezeciștii vedeau în poeții de dinaintea lor un model de cultură și de
intelectualitate, însușindu-și de la aceștia libertatea expresiei poetice, tendința de
exploatare a tezaurului cultural românesc, dar și universal.
Peisajul literar al deceniului șapte este foarte divers sub aspectul expresiei
poetice, al discursului și al problematicii abordate iar această diversitate a creat
impresia unei generații de poeți care nu a acțiunat ca forță unitară.
Este momentul să ne întrebăm care este locul lui Mihai Ursachi în acest
context. Titlul volumului său de debut, Inel cu enigmă (1970) plasează întreaga
operă sub semnul misterului iar în prima poezie, Ad lectorem, imaginea poetului
este cea a unui inițiat care oficiază, care introduce cititorul în taina poeziei. Ceea
ce magistrul din Țicău vrea să transmită din capul locului este că poezia nu se
adresează tuturor, ci doar celor care se contopesc în substanța ei. Inițierea are loc
în trei etape : primul este contactul de suprafață cu poezia (vei vedea) și este
lipsit de finalitate (vei pleca și vei uita), a doua etapă constă în primirea
mesajului (vei auzi și vei trăi) iar în ultima etapă a inițieriia are loc asimilarea
enigmei și contopirea cu poezia ( ai să rămâi). Așadar, plasarea acestei poezii în
fruntea întregii sale creații, aruncă o lumină asupra întregii opere, cocepția lui
Mihai Ursachi despre poezie străbătând-o ca un fir roșu, de la un capăt la altul.
Poezia este, așadar o artă sacră, perfectă, capabilă să redefinească universul și, ca
orice mesaj sacru, nu este explicită, ci vagă și lapidară. Pentru el, poezia este un
juvaer misterios, o povară fabuloasă de chinuri și plăceri/ pe care-o țin la
deget…, Poezia este un mijloc de cunoaștere a tainelor universului, ca și la Blaga,
este o realitate purificată până la esență, eliberată de condiționarea concretului.
Procesul de metamorfozare și abstractizare a materiei presupune un adevărat
proces alchimic : În marea Distilerie/ e o tăcere țiuitoare. Cuvintele, altfel
sonore/ dospesc în butoiul adânc al tăcerii./ secundele vieții se-aud picuri,
picuri,/ în recipiente, în alambicuri./ Țevi intestine, contorsionate și țevi
capilare/ captează domol în cristalul retortei/ substanța aceea nebună, alcoolul
secret din cuvinte,/ Scriptum verbi. Iată, deci, că poezia este o știință ocultă, care
se cere adusă la suprafață, puritatea ei este atât de rarefiată, încât capătă forma
tăcerii. În toate volumele poetului apar diferite metafore care definesc poezia  :
tăcerea tăcerii, ușile oarbe ale tăcerii, orașul metafizic, esența inexistenței,
miezul nimicului, sâmburele dens al tăcerii. Viziunea lui Mihai Ursachi asupra
poeziei se întemeiază, în mare parte, pe concepții filosofice întâlnite la Platon,
Kant, Heidegger, dar și pe celebrul Corpus hermeticus, de altfel, Ștefan Augustin
Doinaș îl numește sacerdot al lui Hermes.
Impresia de artificialitate de care este uneori acuzat este una falsă și provine
din faptul că recuzita universului său liric este purificată de orice amprentă
concretă, că este o realitate poetică, nu una materială. 1 Totuși nu putem vorbi
despre disprețul poetului față de materie, ci mai degrabă de tendința de a da
enigmei un corp concret, mai exact de a îmbrăca realul într-un contur enigmatic.
În cadrul operei, poetul este figura demiurgică ce creează și guvernează un
univers esențializat, este inițiatul care oficiază și mijlocește legătura dintre poezie
și cititor. Uneori, în această ipostază esoterică intră și o doză de histrionism și
autoironie : Vezi-ți de treabă, Ursachi/ și renunță odată la obișnuința vicleană a
poeziei./ Tu, care în adolescență ai vrut să te faci oier, apoi/ funcționar la
Piscicola, tu care ți-ai amăgit/ insomniile cu sanskrita, cu Schlegel, cu Bopp,
pentru ce/ persecuți tipografii, zețarii, amicii, oamenii cumsecade (criticii
literari nu contează – sunt mult prea/ șireți ca să citească vreodată ceva). Iată,
din nou/ ai mai scris un poem, te-ai mai tras încă o dată pe/ sfoară. Mai bine/ te-
ai face copac, boiler electric sau varză./ Termină naibii. (Autoportret). Iată o
mostră veritabilă de histrionism prin care tonul solemn și atitudinea demiurgică a
poetului sunt înlocuite de colocvialitate și autopersiflare, această oscilare
constituie o constantă a creației lui Mihai Ursachi. Personalitatea poetului este

1
Bogdan Crețu, Mihai Ursachi – religia poeziei, în Contemporanul, nr.9/2016
scindată în două laturi esențiale  : pe de o parte, poetul este inițiatul, solemnul,
regele mistic al poeziei, pe de altă parte, este histrionic, teatral și ironic.
Influențat de romantismul german și de viziunea morbidă asupra realului a lui
E.A.Poe, Ursachi abordează tema morții și a neantului dintr-o perspectivă aparent
serioasă și scoate la suprafață angoase existențiale în spatele cărora stă masca
poetului care ascunde un mare hohot de râs ironic la adresa existenței umane. De
fapt, nu poezii pe tema morții și a neantului scrie Ursachi, nu elegii pe tema
morții, ci un fel de imnuri închinate ironiei care face ca moartea, neantul, golul
să-și piardă semnificația și să hrănească poezia, existența însăși. Magistrul din
Țicăum cum se numește de câteva ori, este, orice s-ar spune, un maestru al
ironiei… 2 . Ironia este, în acest caz, singura cale de salvare, de ieșire de sub
teroarea morții. Din acest motiv, tonul este melancolic, lăsând loc angoasei și
neputinței. Versuri precum  : Un om din Tecuci avea un motor/ dar nu i-a folosit
la nimic, însoțite de un titlu bombastic  : Post scriptum. Transversaliile mari sau
cele patru estetici. Poezie pe care a scris-o magistrul Ursachi pe când se credea
pelican sunt expresia nimicului instituit ca sens. În aceeași notă se înscrie și A
doua scrisoare, poezie al cărei conținut lipsește, fiind marcată doar de o notă
explicativă în josul paginii : Fiind scrisă în limba melancolică, cu caractere
insesizabile, scrisoarea se adresează numai celor care pricep de la sine această
limbă. Este cazul să amintim aici și poemul Cetatea Putreziciune în care răzbat
aceleași ecouri ale neputinței în fața morții și a neantului, cu o atmosferă
încărcată de noroiul gru al materiei, cu elemente de factură argheziană  : adânc
putrezite și împuțite/ cetăți, molozuri de greață, duhoare dulceagă de cloroform .
Un caracter special al liricii lui Mihai Ursachi este dat de referințele livrești.
Unele poeme sunt trimiteri evidente la Ion Barbu  : Sulina sub lumina lunii
amintește de Nastratin Hogea la Isarlâk , viziunea asupra poeziei ca realitate
esențializată își are corespondentul în Joc secund iar atitudinea ludică barbiană
este vizibilă în poeziile La Piatra Neamț sau Voila pourquoi j’amais Rosine . În
Povestea unui călător întâlnim motivul magului eminescian, de fapt, Mihai
Ursachi apelează ades la instrumentarul poetic al romanticilor. În cele mai multe

2
Mircea A. Diaconu, Biblioteca română de poezie, p.671
cazuri, achizițiile livrești își au originea în operele marilor poeți intebelici și în
romantismul eminescian, mai puțin în lirica generației anterioare. În ceea ce
privește afinitățile cu colegii de generație, Gheorghe Grigurcu afirma că, în raport
cu aceștia, la Ursachi se regăsește o anumită delicatețe delirantă a lui Emil
Brumaru și că Aproape toată poezia românească se reflectă în creația lui Mihai
Ursachi, fără a-i prejudicia agreabila personalitate care străbate prin variile-i
ipostaze 3 , afirmație care, în opinia noastră este ușor exagerată. Nicolae Manolescu
descoperă și ale surse livrești în poezia lui Ursachi  : Există în Diotima un curios
aliaj de fantezie ironică în genul lui Leonid Dimov, de lirism intelectual în
formele conversaționale livrești, pline de detalii prozaice și de paranteze
explicative ale lui Mircea Ivănescu și, în fine, de prețiozitate asemănătoare cu a
lui Dan Laurențiu. 4
Potențialul imaginar al lui Mihai Ursachi se îmbogățește de la un volum la
altul. Poetul creează peisaje în care natura toarnă cascade de flori în Mahalaua
celestă care este un spațiu deopotrivă real și himeric, un colț de natură
paradisiacă, cu pomi înfloriți, cireși, pruni sau arbori imaginari, compuși din crini
și cristale purpurii. Culorile sunt strălucitoare, vii și se armonizează perfect în
acest peisaj. Spațiul interior, aducător de fericire în care se refugiază poetul este
la fel de luminos : pereții sunt imaginați ca grădini, fereastra este o cale lactee iar
tavanul simulează bolta cerească..
Un alt aspect care fundamentează originalitatea operei lui Mihai Ursachi ține
de particularitățile discursului. Este de remarcat limbajul foarte divers, poetul
alăturând uneori regionalisme moldovenești și savante sintagme latinești sau
neologisme de ultimă oră. Rostirea este solemnă și ceremonioasă, de tipul odei
holderliniene iar mimarea unor misteruri cu iz medieval se reflectă în tonul
melancolic al poetului. Trăsăturile structurale ale discursului : ironia, livrescul,
mitologicul, ludicul nu par afi scopuri în sine, ci doar instrumente de construire a
poeziei. Lexicul nu este atât de prețios, cum s-ar putea crede la prima vedere, ci
este selectat cu grijă și cizelat căci cristalul cuvintelor se poate obține doar în
urma unei metamorfozări a zoaielor vorbăriei. Prezența elementelor mirtice și
3
Gheorghe Grigurcu, Poeți români de azi, Editura Cartea românească, 1979, p.358
4
Nicolae Manolescu, Poezia română postbelică, vol.1, Editura Aula, Brașov, 2001, p.231
religioase din poezii precum Pytagora și sclavul său divin, Zamolxis, Poarta
învierii, Missa solemnis imprimă discursului solemnitate și caracter de sacralitate.
Referindu-ne la volumele publicate între 1970 și 1980, observăm o evoluție a
discursului în sensul că, dacă la început, acesta este esențializat și simplificat în
genul limbajului oracular, spre sfârșit, poetul integrează tot mai multe elemente
imaginare și mitologice. Mihai Ursachi își surprinde cititorii prin schimbarea
registrului poetic nu numai de la un volum la altul, ci chiar în cadrul aceluiași
volum. În acest sens aducem în discuție volumul de debut care, la început,
propune un mister ontologic, o artă poetică în care se conturează concepția
conform căreia poezia este povara fabuloasă de chinuri și plăceri/ pe care-o țin
la deget ducându-mă-n adâncuri, finalul volumului șochează prin
imprevizibilitate și prin redirecționarea sensurilor  : Un om din Tecuci avea un
motor/ dar nu i-a folosit la nimic. Între aceste două extreme se întrevăd punctele
de rezistență ale poeziei lui Ursachi  : prezența baladescului, feericul, alchimia,
religiosul, dar și ironia, anecdotica, prozaicul și biografia. Odată cu Parabola
urechii și a Numărătorului, discursul include elemente imaginare și simboluri cu
trimitere la știința alchimică din care poetul construiește spații în care se relevă
absolutul. Dincolo de toate aceste elemente, este remarcabilă muzicalitatea
limbajului. Nicolae Manolescu constată un simț muzical surprinzător, firescul,
cursivitatea elegantă a versului, grația ce pare spontană . 5 , impresie împărtășită și
de Marin Mincu : muzicalizat prin exces, poetul vrea să impună un timbru aparte,
bazat exclusiv pe rafinament. 6
Ultimele texte ale lui Mihai Ursachi din volumul Arca (1979) au un caracter
testamentar. După sugestia din titlu, poetul se salvează autoexilându-se din
propria operă după ce a ajuns la capătul unei experiențe despre care nu mai are
nimic de spus. Magie și alcool este un testament spiritual, o mărturie de credință
făcută de poetul care s-a aflat mereu în căutarea unei căi de acces spre lumea
esențelor pure. : Magia și alcoolul viața-mi guvernează,/ pe care-am început-o
studiind filosofia,/ anatomia, dreptul și vai, teologia,/ dar negăsind în ele nici
liniște, nici bază.// (…) Imperialul spirit mă are-n a sa pază/ și nicio cunoștință
5
Op.cit., p.232
6
Marin Mincu, Poezie și generație, Editura Eminescu, București, 1975, p.231
egală-i cu beția/ și tainica lucrare în nopțile de groază.// Tărâm fără-ndoială
aflat-am și cuteză/ mereu rătăcitorul pe căile profunde:/ am aurum non vulgi,
leonem, poezia. Poezia are un caracter conclusiv și constituie, în același timp, un
moment de bilanț, E un text care închide, care epuizează o vocație, nu unul care
să deschidă către alte experimente livrești (…) Poezia nu mai este, pentru Mihai
Ursachi, un joc livresc, un act cultural, ci o soluție radicală de mântuire . 7
Deși Mihai Ursachi scapă oricărei încadrări într-o ideologie literară, se pot
identifica, totuși, ecouri ale romantismului descendent din Holderlin sau
Eminescu. Influența romantismului asupra poeziei lui Ursachi este comentată
astfel de Laurențiu Ulici : Dacă admitem că e valabilă definiția propusă
romantismului de Novalis (a da vulgului un sens înalt, banalului un prestigiu
misterios, cunoscutului, gravitatea necunoscutului, finitului o aparență infinită),
atunci Mihai Ursachi poate fi socotit un poet de tendință neoromantică  ; prefixul
noutății se justifică prin diferența nu atât de materie poetică sau de stil, cât de
atitudine în fața materiei, respectiv a stilului. Dacă ironia era la romantici
semnul unei conștiințe nefericite a limitelor(…), la Ursachi e o grimasă menită dă
ascundă ceva ; în locul romanticei conștiințe a afectării, în poezia lui avem de-a
face cu afectarea conștiinței prin ironie . 8
Poezia La iarmarocul de vorbe inclusă în volumul Inel cu enigmă este a doua
parte din Tripticul termenilor sau încercare asupra cuvintelor. Ne-am oprit
asupra acestei poezii deoarece este relevantă pentru viziunea lui Mihai Ursachi
asupra condiției poeziei, aspect care constituie o preocupare majoră a poetului pe
parcursul întregii opere. Poetul abordează problematica poeziei în stiluri foarte
variate și chiar opuse : pe de o parte registrul grav, prin care poezia devine un act
inițiatic, pe de altă parte, registrul ludic, prin care poetul se joacă,făurindu-și un
adevărat laborator al imaginației verbale. Iarmarocul de vorbe se constituie ca o
veritabilă cosmogonie lingvistică pe care poetul o plasează într-un context
derizoriu, de bazar oriental, în cadrul căruia își etalează cuvintele ca pe o marfă
obișnuită : Hai la băiatu, ia vorba fierbinte, vând vorbe pestrițe, orice măsură, Ia
doamnă ! ia doamnă ! o vorbă de-amor etc. Motivul cuvântului ca marfă este nou
7
Bogdan Crețu, op.cit.
8
Laurențiu Ulici, Postfața la vol. Inel cu enigmă de Mihai Ursachi, Editura Cartea românească, 1981, pp. 320-321
și surprinzător și marchează coborârea în derizoriu, în concret a actului artistic,
care nu mai este un act sacru, inițiator, ci un meșteșug. Laboratorul alchimic este
înlocuit de atelierul în care potul repară (nu construiește) epitete năuce și
adjective sucite. Procesul este invers : poetul nu mai extrage esența poeziei din
materialul grosier, ci dimpotrivă, îmbracă această esență într-un material cât se
poate de concret. Georghe Grigurcu intuiește aici jocul arghezian de inoculare a
materiei în cuvinte : Cuvinte zemoase, cuvinte harbuz/ vând vorbe de leac pentru
văz și auz.// Ia doamnă ! ia doamnă ! o vorbă de-amor/ Pentru noptieră, în
dormitor. 9 Întrebarea care se pune este  : de ce ar recurge poetul la această
metodă ? În tot cazul, simpla intenție a jocului, a amuzamentului este
neplauzibilă. Credem că aici jovialitatea și ludicul sunt doar măști care ascund
disperarea în fața marelui nimic, a neantului din care poetul încearcă să se alveze
în acest fel. Sau poate că poetul intenționează doar să facă poezia accesibilă
tuturor, nu numai unui grup restrâns de inițiați. Oricum, este vorba de o degradare
a poeziei deoarece cuvântul cel mare se vinde pe doi bani iar poetul scoate la
vânzare chiar Marele parc neologic.
La nivelul discursului atrage atenția limbajul preponderent colocvial și
incongruența cuvintelor asociate în aceeași sintagme  : închiriez arhaisme,
cuvinte-cuțite, hiperbola care mănâncă mangal, must natural de cuvinte însă
această alăturare poate părea ciudată doar dacă la scoatem din context, dar în
cadrul poeziei converg spre un sens unic, acela de a exprima o viziune originală și
suprpinzătoare asupra statutului poeziei în general. Chiar și în aceste condiții,
poezia are o finalitate în plan spiritual  : te-ajută la minte, cuvintele sunt de leac
pentru văz și auz, mai precis, pentru suflet.
În fine, în ciuda aparențelor, Mihai Ursachi rămâne consecvent cu sine
însuși prin felul în care se raportează atât la concret, cât și la abstract. Ștefan
Augustin Doinaș consideră că marea reușită a operei lui Ursachi este legată de
raportul cu materia și constă în a da un corp concret enigmei.

9
BIBLIOGRAFIE
1. Crețu, Bogdan, Mihai Ursachi – religia poeziei în Contemporanul,
nr.9/2016
2. Ciobanu, Nicolae, Însemne ale modernității, vol.2, Editura Cartea
Românească, f.l., 1979
3. Diaconu, A.Mircea, Antologie românească de poezie
4. Grigurcu, Gheorghe, Poeți români de azi, Editura Cartea românească, f.l.,
1979
5. Manolescu, Nicolae, Literatura română în perioada postbelică , vol.1,
Editura Aula, Brașov, 2001
6. Mincu, Marian, Poezie și generație, Editura Eminescu, București, 1975
7. Moldovan, Ioan, Dicționarul scriitorilor români, Editura Albatros,
București, 2002
8. Ulici, Laurențiu, Postfață la vol. Inel cu enigmă de Mihai Ursachi, Editura
Cartea românească, f.l.,1981
9. https:// www.observatorcultural.ro