Sunteți pe pagina 1din 1

% &

EduPedu.ro este o organizație non-


profit și depinde de tine DONEAZĂ

Știri

OFICIAL Calendarul anului școlar viitor,


pe module, prezentat de ministrul
Educației. Prima zi de școală este pe 5
septembrie 2022, iar în februarie 2023
elevii au o vacanță „mobilă”, de o
săptămână, decisă de inspectoratele
școlare
Redacția
30 martie 2022 · ! Citire în 3 minute ·
" 53 Comentarii

# 106.040 de vizualizări

Calendarul anului școlar pe module,


pentru anul 2022-2023, a fost anunțat de
Ministrul Educației într-un briefing de
presă de la Guvern. Trecerea de la
semestre va fi făcută cu renunțarea la
teze și cu un nou sistem de notare, diferit
de cel actual, sistem care va fi anunțat
ulterior prin schimbările pe care
autoritățile le vor face în Regulamentul de
Organizare și Funcționare al Unităților de
Învățământ Preuniversitar (ROFUIP).
Metoda de evaluare susținută la nivel
ministerial este evaluarea standardizată
digitalizată.

Noua structură a anului școlar 2022-2023, propusă


de ministrul Educației și aprobată în unanimitate de
reprezentanții elevilor, ai profesorilor și ai părinților
în ședința Consiliului pentru Dialog Social, este
următoarea:

5 septembrie – 24 octombrie – modulul 1


24-30 octombrie – vacanță de toamnă pentru
toți elevii
31 octombrie – 22 decembrie – modulul 2
23 decembrie – 8 ianuarie 2023 – vacanța de
iarnă
9 ianuarie – 6 aprilie – modulele 3 și 4
8 aprilie – 23 aprilie – vacanța de primăvară
24 aprilie – 16 iunie – modulul 5
17 iunie – 4 septembrie – vacanța de vară

Vacanța din luna februarie 2023 va fi decisă de


fiecare inspectorat școlar județean pentru toate
școalile din județ în perioada 6-24 februarie și va
avea o durată de o săptămână.

Școala altfel – o săptămână la alegerea


școlilor în perioada 26 februarie – 6 aprilie
Săptămâna verde – o săptămână la alegerea
școlilor în perioada 24 aprilie – 16 iunie 2023

Sorin Cîmpeanu a declarat că „propunerea agreată


fost ca școala să înceapă pe 5 septembrie, cu un
prim modul de învățare. După o perioadă de câteva
săptămâni, în data de 24 octombrie, elevii ar urma
să intre în vacanță. La finele lunii octombrie, 24 –
30 octombrie ar urma să fie prima vacanță,
acordată tuturor elevilor și preșcolarilor în egală
măsură.

După această vacanță, urmează modulul doi de


învățare care se va derula până în preajma
sărbătorilor de iarnă. Apoi va fi cea de-a doua
vacanță: 23 decembrie – 8 ianuarie.

Circuite Turistice 2022


Ofe$e speciale pentru circuite de grup
exotice! Rezervă-ți acum vacanța cu ghid
Eturia!

Eturia Rezervați acum

Urmează modulul trei care ar începe în data de 9


ianuarie. În premieră, acest modul se va derula
până în luna februarie când vom avea cea de-a treia
vacanță, care va putea fi acordată în a doua
săptămână a lunii februarie, în a treia săptămână a
lunii februarie sau în a patra săptămână a lunii
februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar
județean prin consultare cu cei implicați. Este vorba
despre o vacanță de o săptămână, mobilă, în luna
februarie.

După vacanța din luna februarie ar urma să înceapă


cel de-al patrulea modul, care se va derula până în
apropierea sărbătorilor pascale, mai exact vacanța
ar urma să fie organizată în perioada 8 – 23 aprilie.

Urmează modulul cinci și ultimul, care se derulează


până în data de 16 iunie. Cea de-a cincea vacanță
este și cea mai mare, vacanța de vară care urmează
să înceapă pe 17 iunie și să dureze până în data din
septembrie când va începe anul școlar următor.

Aș mai face încă o precizare: avem o altă


noutate alături de săptămâna Școala altfel,
avem și Săptămâna verde. Această săptămână
va putea fi introdusă și am agreat că va fi
introdusă în structura anului școlar 2022 – 2023
în modulele patru și cinci de învățare. Școlile vor
avea libertatea să-și aleagă, în funcție și de
condițiile meteo și de alte specificități locale, să fie
Săptămâna verde în modulul patru și Școala altfel în
modulul cinci sau Săptămâna altfel în modul patru
și Săptămâna verde în modul cinci”.

Suprapuse pe calendar, modulele arată în felul


următor, într-o schemă realizată de Edupedu.ro:

Calendar realizat de Edupedu.ro pe baza datelor publice și a


declarațiilor ministrului Educației

Calendarul anului școlar urmează să fie aprobat


prin ordin de ministru și abia după publicarea în
Monitorul Oficial acesta va intra în vigoare. Dacă
apar modificări, în varianta finală, vom actualiza
articolul.

Sponsorizat de
Deschideți
sinsay.com

Redacția
Redacția EduPedu.ro - Tot ce e important să
știi pentru Educația copilului tău. Află în timp
real ce decizii iau autoritățile și cum
influențează ele viața de zi cu zi a școlii și viața
pe termen mediu și lung a românilor.

Kami spune:
2 aprilie 2022 la 21:33

Cica reprezentanti elevilor, parintilor si profesorilor, au


fost de acord cu aceasta structura propusa de minister.
Dar problema este că acești reprezentanți nu ne a
întrebat si pe noi, ce părere avem? În rândul profesorilor,
sindicatele nu au lansat nici un chestionar cu privire la
schimbarea structurii anului. De ce s a luat din vac de
vara, dacă au pus vacante în octombrie su februarie, luni
moarte, nu oferă multe posibilități de petrecere a timpului
liber, pe bune, dacă începea sc pe 15 sept si se termina
pe 15 iunie ce avea, 15 sept este o data cunoscuta de
vechile generații ca fiind data când se începea sc.

Răspunde

Sg spune:
1 aprilie 2022 la 18:45

Ar trebui să întrebați toți elevi din fiecare școală di țară și


după să luați decizi

Răspunde

Simplu simplu spune:


1 aprilie 2022 la 06:29

Faceti experimente pe viitorul țarii! Educati parintii!Din


birouri distrugeti tot! Sunteti rupti de realitate! Ingineri pe
banda rulanta,fara sa studiati necesarul real. Repetenti nu
mai exista! N ai ce face cu un inginer care si baga
surubelnita in ochi! N ai ce face cu medici care omoara
oameni! Meseriile sunt pe cale de disparitie! Toti se
inghesuie sa lucreze la stat sau pleaca in strainatate!
Scolile la sate sunt pe cale de disparitie! Orasele sunt
sufocate de masinile celor de la sate care si aduc
odraslele la scoala sau gradinita.In cativa ani vom fi o tara
de analfabeti functionali si pensionari fara pensii!Tara a
devenit o colonie ! A ti copiat tot ce e mai rau si viciat de
la ,,statele avansate”! A ti imprastiat romanii in toata
lumea! O tara de supusi,datori si ascultatori ai ordinelor
papusarilor corupti !Romania isi merita soarta!

Răspunde

DuAMNA spune:
1 aprilie 2022 la 03:32

Nu s-a schimbat nicio programa. Esti din alt film si nu ai


proprietatea termenilor. S-a schimbat din temelii DOAR
structura anului scolar. Nici vorba de programa. Daca se
schimba ceva la programa toata lumea ar fi fost fericita.
Dar iata ca tocmai, schimbam total lucruri aiurea, in loc sa
ajustam programele si alte lucruri importante.

Răspunde

V spune:
31 martie 2022 la 19:52

Avem certitudinea că toate inspectoratele vor acorda


acea vacanță dintre modulele 3 și 4? Nu mai bine fixa clar
și vacanța aceea?

Răspunde

Marian-matematică spune:
31 martie 2022 la 15:51

Citez:
Rezistenta la nou parese ca se manifesta “la greu”. Si ce
este ingrijorator este ca in mare parte vine din randul
profesorilor. Treziti-va domnilor si doamnelor, suntem in
deceniul doi al secolului 21, a-ti ramas incremniti in ani
’80 ai secolului trecut. E drept ca majoritatea oponentilor
se tem di incompetenta si tema de a nu face fata noilor
provocari ynde elevul trebuie sa fie in centrul activitati nu
” dom profesor” Hai indrazniti sa va pensionati sau sa va
cautati un alt job, zarurile au fost aruncate, schimdarea
oricum va “matura” pleava inadaptabila.
Comentez :
Ești așa de plin de tine, că nici nu meriți să fii contrazis…
Și, vezi, poate mai ajustezi ortografia aia până la pensie…

Răspunde

Vally spune:
31 martie 2022 la 18:05

Eu cred că suntem în deceniul trei…

Răspunde

***** spune:
31 martie 2022 la 15:35

Pentru mine vacantele astea sunt minunate.Sa ai un


moment de respiro la fiecare 6-7 săptămâni e ideal dar nu
cred ca o sa fie bine cu căldura.In București în septembrie
este o căldură insuportabilă. Mie una mi-a venit rău de la
căldură.

Răspunde

Ana spune:
31 martie 2022 la 11:01

O schimbare binevenita. Sistemul romanesc de


invatamant are nevoie de evolutie. De ce sa nu luam
exemplu de la alte tari? Am locuit in Anglia o perioada de
timp cu cei doi copii de scoala gimnaziala si structura
anului era ceva asemanator, una foarte benefica pentru
elevi, mult mai aerisita si productiva.
Felicitari!

Răspunde

Ve spune:
31 martie 2022 la 14:19

Și acolo era așa cald ca la noi?Veneau profesorii cu


coli de acasă pentru a multiplica testele elevilor și nu
numai?Câți elevi erau în clasă?

Răspunde

Ana spune:
31 martie 2022 la 18:33

In clasa erau intre 30 si 35 de elevi. Scoala asigura


necesarul de caiete si carti, care erau aduse acasa
doar daca aveau teme. In schimb cumparam
uniforme cu emblema scolii care nu erau ieftine
deloc. Fiecare scoala avea o culoare diferita de
uniforma. Recunosc ca aratau foarte bine in
uniforme, pacat ca nu e asa si la noi.

Răspunde

Andreea spune:
31 martie 2022 la 23:57

Asta din ce știți dumneavoastră ,din exterior…

Răspunde

Elisabeta Bathory spune:


3 aprilie 2022 la 10:24

Am așteptat cu replica pentru că am vrut să fiu


sigură de răspuns: am doi foști colegi de
serviciu , cuplu , care au predat 5 ani în UK.
CINCI ! I-am întrebat legat de numărul de elevi
dintr-o clasă și mu se mai opreau din râs : nu
există 30-35 de elevi într-un singur colectiv !
Pur și simplu , școala nu acceptă ! Maxim 22 -23
, dar și așa , cu rezerve ! Deja la 24 de elevi într-
o clasă le vin pe cap diverse organisme ,
organizații , structuri care încep să măsoare /
verifice : calitatea aerului , a luminii, starea de
bine , eficiența predării , a înțelegerii noțiunilor ,
gradul de satisfacție al părinților etc.
Decât așa o belea pe cap , școala preferă să mai
înființeze o clasă. Repet , informația vine de la
doi profesori care au predat cinci ani în UK , în
patru școli , așa că le acord credit .

Răspunde

Carmen spune:
31 martie 2022 la 09:57

Nu este ok.!vacante multe…parinti la serviciu…asta ne


trebuie skimbam structura anului scolar dar programa
cine o v a skimba…noi incepem de jos in sus!? Jale mare!

Răspunde

Luca spune:
31 martie 2022 la 21:18

Eu zic ca este foarte bine pentru cei din liceu pentru


ca asa nu o sa se mai streseze cu bacu

Răspunde

Elev spune:
31 martie 2022 la 23:01

Tu te gândești la tine sau la odrasla ta, spunând astfel


de aberații?!

Răspunde

K e mai Tare decât C spune:


1 aprilie 2022 la 00:53

Ka kum skri ….mai bine …..

Răspunde

Andreea spune:
31 martie 2022 la 09:43

Și pt clasele termi ale a 8 și a 12 ce facem.nu mai sunt


teste când se dau examenele.anul viitor îmi yermina
copila cls 8 el vb de module dar de examene nu.cum se
procedează cu înscrierea la liceu nimic.pt el contează sa
fistula învățământul cu totul

Răspunde

Raluca spune:
31 martie 2022 la 08:27

Alte experimente pe pielea copiilor! mai bine se subtiaza


curricula, si sa mai scoatem din materii inutile apoi sa ne
uitam cum impartim anul scolar! cu siguranta prima
saptamana din septembrie se vor confrunta cu un
absenteism foarte mare, inceputul de septembrie este o
perioada preferata de foarte multi pentru concedii, va fi o
saptamana pierduta!

Răspunde

Nelu spune:
31 martie 2022 la 08:27

Rezistenta la nou parese ca se manifesta “la greu”. Si ce


este ingrijorator este ca in mare parte vine din randul
profesorilor. Treziti-va domnilor si doamnelor, suntem in
deceniul doi al secolului 21, a-ti ramas incremniti in ani
’80 ai secolului trecut. E drept ca majoritatea oponentilor
se tem di incompetenta si tema de a nu face fata noilor
provocari ynde elevul trebuie sa fie in centrul activitati nu
” dom profesor” Hai indrazniti sa va pensionati sau sa va
cautati un alt job, zarurile au fost aruncate, schimdarea
oricum va “matura” pleava inadaptabila.

Răspunde

Rada spune:
31 martie 2022 la 14:26

Cu încălzirea asta globala și cu războiul la ușă este


exact schimbarea de care avem nevoie!

Răspunde

B spune:
31 martie 2022 la 17:17

@Nelutu
Nea Nelu, gramatica matale ne doare!

Răspunde

Marcu Cecilia spune:


6 aprilie 2022 la 08:50

Foarte frumos! De acord. Problema e că cei care ar


trebui să se pensioneze,nu o fac pentru că Au Pile la
ISJ, iar competenții nu au șanse datorită legii aberante
a MEC . Ai nota peste 8,95 in fiecare an la Examenul
de Titularizare, și nu ai nici continuitate, nici post. In
sistem stau pilele și preferații directorului de la școală,
dacă nu știți. Inclusiv, cei de pensionare.De aceea, e
sistemul praf. Dnul ministru nu vrea să facă curățenie
cu adevărat.

Răspunde

Emilia spune:
31 martie 2022 la 08:13

Ce sistem de învățământ este copiat? Ce rezultate are


acel sistem?
Dar nu vreți mai întâi să plecăm de la coadă, în sensul de
a menționa ce se urmărește? Care este politica de stat în
privința educației pe termen lung?
Dar ce se aude cu dotarea școlilor (laboratoarele, că doar
vreți oameni de știință)? Cum rămâne cu digitalizarea?
Dar separarea ciclurilor primar și gimnazial astfel încât
toată lumea să învețe dimineața?

Răspunde

Anca spune:
31 martie 2022 la 08:02

Și despre reducerea materiei atât de stufoasă și inutilă,


chiar nu s-a discutat? Asta este cea mai mare problema a
învățământului românesc! Despre a găsi variante de a își
lasă copiii cărțile la școală ca sa nu fie nevoiți să care 7 kg
in ghiozdan, vorbesc despre copii de clasa 1 și a 2, nu mai
mari!?

Răspunde

Ando spune:
30 martie 2022 la 23:25

De ce bulverseaza sistemul de invatamant, copiind


sisteme, care nu sunt macar testate la noi in tara? Nu era
mai firesc sa testeze acest sistem nou, revolutionar, intr-
un program pilot, in care pedagogii si elevii/parintii sa
vada cum functioneaza insinte de aplicarea lui
intempestiva intregii societati? De ce reduce vacanta de
vara a copiilor? Este cea mai importanta vacanta, cand ei
pot calatori si obtine noi experiente. Inceputul de
septembrie este cea mai frumoasa perioada de vacanta,
cand copiii pot fi dusi la mare, in excursii la munte si in
alte locuri. Este o traditie frumoasa si indelungata aceasta
vacanta pana la 15 septembrie. Chiar trebuie sa distruga
toate traditiile frumoase ale acestei tari? Iei o săptămână
din vacanta din septembrie ca sa o dai in noiembrie sau in
cine stie ce perioada, cand copiii stau mai mult in casa?

Răspunde

Dan spune:
31 martie 2022 la 07:53

Foarte corect tot ce spuneți, ceea ce ma intrigat este


faptul ca acest ministru face numai ce-i trece lui prin
cap.
Fara a testa ceea ce propune, fără argumente, fără
consultare publica ( gen referendum) nu o întâlnire cu
câțiva reprezentanți (elevi, părinți, profesori, etc) care-
i susțin aberațiile.
Încă o nemernicie pe spatele copiilor noștri.
Pentru a aplica asa ceva trebuie revăzut tot ce
înseamnă învațămant preuniversitar : programa,
manuale, nr. elevi în clasă, diminuarea nr de ore ( elevii
romani au program precum salariații – 6,7 ore de
scoala, plus drumul dus întors = 8, 9 ore).
Lăsați vacanta pana în 15 septembrie, nu mai inventați
câte 5 zile de vacanta în octombrie și februarie!!!!!

Răspunde

Gabriela spune:
31 martie 2022 la 08:17

Bună ziua, vacanta de vara a fost mai scurta în ultimii


doi ani oricum, vacantele dintre module sunt gândite
1Kcu cap, elevii având timp sa se relaxeze și sa îsi revină
Share
! 1K " # $ %
după 6 saptamani de învățat, acest sistem este

S-ar putea să vă placă și