UNIVERSITATEA ”ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IASI”

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA ADMINISTRATIE PUBLICA
BOTOSANI

ROLUL ANTREPRENORULUI IN CADRUL ECONOMIEI IN

VIZIUNEA CLASICA

GRIGORASI (CORDUNEANU) NICULINA

 OMUL – fiinta superioara care gândește si produce,acesta
acordând o atentie aparte problemelor economice din primele clipe ale
existenței sale.Așa se explica ca ideile economice au apărut inca din cele
mai vechi timpuri si tot ce știm noi astăzi se datoreaza primelelor
reprezentări economice care au apărut in Orientul antic.
Încă din cele mai vechi timpuri, filozofii științei nu au apreciat foarte
mult întreprinzătorii.Se presupunea ca aceștia nu sporeau bunăstarea
societații.
Faptul de a face un profit, definiția economică a interesului
pecuniar al antreprenoriatului, a fost percepută ca un jaf încă de când
Aristotel a introdus ideea persistentă că activitatea economică este un joc
de sumă zero, în care pierderea unui om este egală cu câştigul altui om.
(Mirjam van Praag, 2009) Economia clasică se concentra pe optimizarea
resurselor deja existente în interiorul unui mediu stabil şi trata orice
întreruperi, cum ar fi crearea de către firme antreprenoriale noi a unor
întregi noi industrii, ca nişte forțe exterioare „providențiale”. Schumpeter a
creat legătura dintre antreprenoriat, inovație şi creştere. În cartea sa,
“Teoria dezvoltării economice”, Schumpeter (1934) subliniază rolul
întreprinzătorului drept cauză principală a dezvoltării economice. În ultimele
decenii, a existat un interes tot mai mare în privința conceptelor de creştere
economică şi de antreprenoriat. Pe de o parte, există mai multe studii în
literatură legate de aceste două noțiuni importante. (Ács et al., 2013;
Szirmai et al., 2011; Naudé, 2011; Braunerhjelm, 2010; Caree and Thurik,
2010; Walzer, 2009; Audretsch et al. 2006; van Stel et al., 2005; Harper,
2003; Dejardin, 2000, Klepper, 1996, Ericson şi Pakes, 1995). Pe de altă
parte, organizațiile internaționale, guvernele şi factorii de decizie politică au
arătat o atenție mai mare funcțiilor îndeplinite de antreprenoriat în
generarea creşterii economice.
Aceste noi teorii revoluționare, susținute de dovezi empirice, afirmă
prin urmare că antreprenoriatul încurajează creşterea din trei motive
(Burns, 2011):
 Încurajează competiția prin creşterea numărului de întreprinderi. În timp
ce aceasta încurajează creşterea în sine, este şi un fenomen cumulativ,
deoarece competiția este mai favorabilă externalizării cunoştințelor – noilor
idei – decât este monopolul local.
 Este un mecanism de „diseminare a cunoştințelor” – transmiterea
cunoştințelor din punctul de origine la alți indivizi sau organizații.
Diseminarea cunoştințelor este un mecanism important care stă la baza
creşterii endogene, iar antreprenorii de start-up-uri sunt priviți ca fiind în
mod special abili în a-şi însuşi cunoştințe din alte surse. Cu alte cuvinte,
întreprinzătorii descoperă oportunități şi inovează.
 Generează diversitate şi varietate printre întreprinderile din orice locație.
Fiecare intreprindere este într-un fel diferită sau unică şi aceasta
influențează creşterea economică.
Cu toate că cea mai mare parte a dovezilor susține ideea beneficiilor
economice ale antreprenoriatului, ar trebui de asemenea să observăm
distincția dintre antreprenoriatul productiv şi neproductiv, introdusă prima
oară de Baumol (1990). Autorul distinge între tipuri diferite de
antreprenoriat şi contribuția lor diferită la societate, adică la activitățile care
creează bogăție (de exemplu, inovarea produselor) şi cele care o distrug
(de exemplu lobby-ul şi procesele juridice).
De asemenea, într-un studiu realizat de Alvarez şi Barney (2014) se
susține că activitatea antreprenorială nu conduce întotdeauna la creştere
economică. Cu toate că au avut loc îmbunătățiri în privința capitalului
uman, a protecției drepturilor de proprietate şi a accesului la capital
financiar, pornind de la premisa că activitatea antreprenorială va duce la
creşterea bogăției - în contextul unei sărăcii extreme - rezultatele au fost
amestecate.
În contextul in care termenul de antreprenor a inceput sa fie tot
mai des folosit in cadrul dezvoltării economice,caracteristicile sale au
inceput sa primească atenție din ce in ce mai mare.Evoluția sa a facut ca
economiștii sa ii acorde o atenție din ce in ce mai sporita, insclusiv prin
determinarea profilului său psihologic care include de astfel si urmatoarele
caracteristici: nivel ridicat de ambiție, nevoia de performanță, predictive
spre asumarea riscului,experiența de munca,un comportament care putea
fi luat ca exemplu de urmat (Kent, 1982 p.2).Analiza intreprinsa de Bygrave
si Minniti (2000) subliniază că diferitele culturi si regiuni din mai multe țari
indică o concentrare geografică a antreprenoriatului.Activitatea
antreprenorială poate crea condiții pentru dezvoltarea piețelor și noilor
oportunitați de afaceri.Din această cauza, întreprinzătorii pot devenii
catalizatori ai activității economice din întreaga economie, fiind
indispensabilă o distincție intr-e impactul activitații antreprenoriale la nivel
microeconomic și impactul agregat al activității,ceea ce conduc la creșterea
economică.
 Termenul de întreprinzător a fost introdus de Richard Cantillon.
Contribuția sa ocupă un loc important în istoria economiei
întreprinderilor, nu numai pentru că a oferit prima definiție clară a în-
treprinzătorului ci și datorită faptului că a interpretat și analizat termenul din
punct de vedere economic. În lucrarea sa principală, Eseu asupra naturii
comerțului în general, definește întreprinzătorul drept figura cheie a
economiei,care acționează pe piețele ce participă la fluxul economic și își
asumă conștient riscurile ce le implică starea de nesiguranță, în vederea
obținerii de profit.Pentru el, întreprinzătorii sunt cei care sunt dispuşi să
cumpere la un anumit preț cert şi să vândă la un alt preț incert. Teoria
antreprenorului este una dintre cele mai de seamă contribuții ale lui Cantil-
lon la dezvoltarea gândirii economice.
J.B.Say, ca și Cantillon, consideră întreprinzătorul un personaj
cheie al economiei, atât din punct de vedere al producției, cât și cel al dis-
tribuției veniturilor. Cu toate acestea Say definește rolul întreprinzătorului
diferit de Cantillon, precum administrator, manager, coordonator și leader
ce acționează în condițiile pieței statice. Numește întreprinzător și per-
soana care organizează procesul de fabricație prin combinarea unor factori
de producție, însă la J.B.Say această organizare nu implică formarea unor
noi combinații în producție, ci este o simplă sarcină administrativă pe care
întreprinzătorul o efectuează zilnic. În acest caz întreprinzătorul creează
profit prin plata binemeritată pentru cunoștințele de specialitate de nivel
înalt.Progresul pe care l-am dobândit în înțelegerea antreprenoriatului îi da-
torează mult economistului J. Schumpeter. El a adoptat o abordare diferită,
subliniind rolul inovației. Schumpeter (1911) a sugerat că antreprenoriatul
apare în cinci condiții de noutate: produse noi, metode de producție noi,
piețe noi, surse de materii prime noi sau organizații noi. Joseph A. Schum-
peter a introdus conceptul de distrugere creativă. El a descris cum în-
treprinzătorul inovator provoacă firmele existente prin introducerea de noi
invenții care fac ca actualele lor tehnologii şi produse să devină învechite,
astfel alungându-i de pe piață. Realitatea este că antreprenoriatul este un
fenomen complex şi care nu poate fi explicat printr-un singur set de factori.
A apărut o definiţie general acceptată şi populară, centrată pe procese şi
oameni: „Antreprenoriatul este procesul care implică descoperirea, evalu-
area şi exploatarea oportunităților de a introduce noi produse, servicii, pro-
cese, moduri de organizare, sau piețe. “ (Shane & Venkataraman, 2000,
p.219) Pe scurt, întreprinzătorii sunt agenții schimbării, cei care creează noi
firme. Într-o economie orientată spre inovație sau una bazată pe
cunoaştere, funcția de recunoaştere a oportunității şi de asumare a riscului
de a o realiza devine mai importantă. Acțiunea antreprenorului nu mai este
doar o scurtă prefață la echilibrul static, ci forța motrice care modelează di-
namicile din sistemul economic. (Thurik, 2009).
Mai ales din motivul că ştiinţa antreprenorială include un număr foarte mare
de variabile şi este interdisciplinară prin excelenţă, cercetătorii şi politicienii
au circumstanţe în a nu înţelege întotdeauna impactul şi evoluţia
antreprenoriatului de la o perioadă la alta, afirma Thurik (2009). „Deoarece
cuprinde în sfera lui de influență indivizi, grupuri, întreprinderi, culturi, locații
geografice, industrii, țări şi momente specifice de timp, este extrem de
dificil de capturat în mod adecvat. Cercetătorii dintr-o gamă largă de
domenii, incluzând managementul, finanțele, sociologia, economia, ştiințele
politice şi geografia, toți pot pretinde că sunt experți în antreprenoriat.
Cu toate acestea, deşi orice disciplină poate fi foarte potrivită pentru a
analiza o anumită unitate de observare, nici una nu este echipată pentru a
le analiza pe toate. Aceste aspecte multidimensionale ale
antreprenoriatului includ nu numai stocul şi variaţiile (numărul patronilor de
întreprinderi şi schimbarea în numărul de noi intrări sau ieşiri) dar acoperă
şi multe aspecte calitative (asociațiile familiale, întreprinderile cu creştere
mare, firme cu tehnologie de ultimă oră, etc)” (Thurik, 2009, p.235).
Antreprenoriatul este important deoarece el este mecanismul
economic prin intermediul căruia zonele ineficiente din economii sunt
identificate şi ameliorate (Baum et al., 2007). Administrația micilor afaceri
din SUA (1998) a mers şi mai departe, declarând: „Pe scurt, barometrul
crucial al libertății economice şi al bunăstării este crearea continuă de noi
firme mici în toate sectoarele economiei, de către toate segmentele
societății. ” Mai există încă doi termeni care au nevoie să fie definiți:
creşterea economică şi dezvoltarea economică.
Creşterea economică este definită în această lucrare ca productivitatea
pieței şi ca o creştere a PIB—ului.
Dezvoltarea economică este definită ca moduri tot mai sofisticate de a
produce şi de a concura şi evoluția de la o economie bazată pe resurse, la
una bazată pe cunoştințe.
Bibliografie:
Econonie Politica vol. 1 Editura Porto Franco Galati 1992
Ács, Z. J., Szerb, L. and Autio, E., 2013. Global Entrepreneurship and Development
Index. Chelthenham: Edward Elgar Publishing.
Alvarez S., A. and Barney J., B., 2014. Entrepreneurial Opportunities and Poverty
Alleviation. Entrepreneurship theory and practice, 1(9), pp.159-174
Anon, C., 2012. European entrepreneurs - Les misérables, The Economist, [online]
Available at: , [Accessed 2 August 2014].
Audretsch, D. B., Keilbach, M. C. and Lehman, E., 2006. Entrepreneurship and
Economic Growth. Oxford: Oxford University Press.
Baum R., J., Frese, M. and Baron R., 2007. The Psychology of Entrepreneurship. New
York: Lawrence Erlbaum Associates.
Baumol, W. J., 1990. Entrepreneurship: Productive, Unproductive, and Destructive,.
Journal of Political Economy, 98(5), pp. 893-921.