Sunteți pe pagina 1din 1

12.11.

2021

Model MEN – EN

Subiectul I – B

1. C)
2. B)
3. D)
4. B)
5. A vorbit despre motanul din vitrină şi despre ochii lui atât de galbeni, care îi
inspiraseră coperta, apoi s-a întors către Flavia, a mărturisit ce tare-l
captivase manuscrisul.
6. Lumii sau lumilor
Andrei nu a arătat lumii motivaţia sa.
Nu mă interesează opinia lumii. – atribut subst genitival
7. Ştiu /1că lectura este importantă. /2
8. Bineînţeles că o copertă frumos colorată şi conţinutul atractiv al cărţii (,) sunt
o garanţie a succesului.

Subiectul al II-lea – rezumatul

Într-o dimineaţă, în librăria S, aveau loc pregătiri pentru lansarea unei noi
cărţi. La organizarea evenimentului au participat personalul şi voluntarii.
După un ceas, multă lume a intrat în librărie, atrasă de publicitatea cărţii.
Curioşii erau atraşi şi de motanul din vitrină, alături exemplarele cu coperta
ce ilustra ochii galbeni ai motanului negru.
Ajunşi la librărie, Flavia, îngrozită, dă să plece, însă Claudiu Van, croitorul de
cărţi, o trage de mână şi intră amândoi prin lateral, ţinându-i degetele strâns în
mâna lui. Se înclină în faţa publicului şi se aşază pe fotolii, la masa cea portocalie.

S-ar putea să vă placă și