Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Subliniază doar verbele şi notează, în cazul celorlalte cuvinte, ce părţi de vorbire sunt (după
exemplu):
bizon, mânuită, vi, parcurgând, fiinţă, o mie, de necrezut, al zecelea, iau, ea, ar fi bănuit,
subst.
scurgere, plănuit, gândire, marginaliza, se, douăzeci şi doi, acolo, vizionar, dreptunghi,
Ana-Maria, acţionase, plângându-se, înfipt, stacojiu, înscăunare, pentru analizat, era, lor
3. Identifică prin subliniere verbele conjugate cu ajutorul verbelor auxiliare. Încercuieşte verbele
auxiliare şi numeşte pe linia punctată modul şi timpul verbal:
a. Gonea ar fi vrut s-o ajute, dar a trecut de ea prea repede.
…………………………………………………………………………………………………….
b. Noi i-am întrebat dacă merg la patinaj, aşa cum au promis.
…………………………………………………………………………………………………….
c. În curând el are să plece din district, prin urmare vor pleca şi rudele sale.
…………………………………………………………………………………………………….
d. L-au întrebat politicos dacă ar dori să afle mai multe despre compania IT.
…………………………………………………………………………………………………….
e. Nici în ruptul capului nu am fi ghicit că însuşi el, de atâtea ori, ne-a ajutat fără să fi cerut.
…………………………………………………………………………………………………….
! Verbele auxiliare (a fi, a avea, a vrea) nu se analizează, doar se identifică pentru a înţelege felul în
care se conjugă verbele la anumite moduri şi timpuri verbale compuse
4. Identifică toate verbele din text şi identifică valoarea lor morfologică transcriindu-le în tabel:
Un plutonier, cu fața cenușie și uscată, veni în fuga mare și se opri tremurând lângă stâlpul spânzurătorii.
— Ce-ai făcut, ticălosule? Unde-i călăul? se repezi pretorul, scrâșnind dinții. Am să te pedepsesc!
— Treizeci de zile închisoare! interveni generalul, smulgându-și mustața stângă și amenințând cu cravașa. Acuma însă trebuie
condamnat un om numaidecât care pare vinovat fără discuţie!
— Caporal, tu vei fi călăul! zise pretorul repede, mai ușurat.
— Domnule căpitan, vă rog cu supunere, iertați-mă... bolborosi caporalul, îngălbenind. Eu, domnule căpitan, vă rămân supus..
Pretorul nici nu-l auzi, ci se apropie de general ca să se mai plângă, drept explicație, de nedisciplina oamenilor. (…)
Apoi preotul se opri la marginea gropii cu osânditul de pedepsit care, văzând lutul galben și cleios, avu o zguduire scurtă.
— Dumnezeu e bun și mare, îi bolborosi la ureche preotul, speriat, întinzându-i crucea la buze.
— Pe dincolo, părinte... vă rog! răsună iarăși glasul pretorului, nervos și răgușit.
(Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor)