MOROMEȚII

de Marin Preda
~ Caracterizarea lui Ilie Moromete ~
Scriitor român postbelic de seamă al literaturii române și definiția ”scriitorului total”,
Marin Preda (Eugen Simion) este creatorul unei opere unitare și a unui stil inconfundabil în
literatura noastră, respectiv moromețianismul, prin care a demonstrat că nicio temă nu este
anacronică dacă scriitoul știe să evidențieze raportul dintre om, societate, timp și istorie.
Primul roman și unul dintre succesele lui Marin Preda, ”Moromeții” a fost publicat sub
forma a două volume, primul volum apărând în anul 1955, iar succesorul său în anul 1967.
Ambele volume sunt încadrate în curentul literar realism, având influențe psihologice și fiind
reprezentative pentru literatura românească postbelică.
Realismul este un curent literar care s-a manifestat la sfârșitul secolului al XVIII-lea,
având ca trăsătură principală prezentarea verosimilă a realității. Textul realist oferă imaginea
monografică a unei societăți, prezentând personaje tipice care evoluează în strânsă legătură cu
mediul în care trăiesc.
Romanul corespunde realismului prin prezentarea obiectivă a faptelor de către un narator
obiectiv, omnipresent şi omniscient, prin aspectul social al prezentării vieţii rurale interbelice,
prin crearea unei tipologii determinate istoric şi social, prin structura circulară a primului
volum. Concepţia lui Marin Preda e aceea că autorul realist trebuie să realizeze o operă care să
vorbească nu despre ea însăşi, ci despre om.
Romanul are ca temă condiția țăranului român din Câmpia Dunării înainte și după cel de-
al Doilea Război Mondial, clasa țărănească fiind surprinsă într-un moment dramatic de trecere
de la societatea de tip capitalist la cea de tip comunist; de asemenea, această amplă temă este
valorificată și îmbinarea ei cu alte teme centrale precum tema timpului, tema familiei și cea a
istoriei.
Una dintre scenele reprezentative pentru tema principală a romanului se regăsește în
primul volum, această secvență întruchipând într-o manieră unitară și consolidată atât legătura
strânsă dintre țăranul român și pământ, dar și cea dintre omul de rând și familia sa. Datoriile la
bancă îl pun pe capul familiei, Ilie Moromete, într-o ipostază cruntă ceea ce îl determină pe
acesta să taie un salcâm din curte , copac ce reprezintă atât un simbol al familiei Moromete,
cât și un reper spațial utilizat de toate persoanele ce fac parte din comunitatea satului. Acest
gest disperat vine în sprijinul familiei care renunță la statutul social oferit de acest salcâm-
simbol pentru a se salva de la necaz și sărăcie, dar și pentru a nu fi nevoiți să își vândă
pământul.
De asemenea, o altă scenă reprezentativă pentru tema prelucrată de Marin Preda în opera
sa îl are din nou în prim-plan pe Ilie Moromete care, în timpul unei ploi abundente și reci de
toamnă, conștientizează ceva că apa de ploaie ce se tot adună șuvoaie și curge din fundul
grădinii spre curte ar putea să-i distrugă porumbul și paiele; doritor să-și protejeze averea,
acesta nu mai ține cont de ploaia rece și începe să sape câteva șanțuri unde să se depoziteze
apa. Pentru câteva ore în șir Moromete sapă în ploaie fără să schițeze un gest.
Titlul este cheia simbolică care ajută la pătrunderea și descifrarea tainei textului literar,
înglobând într-o manieră inedită întregul univers literar al operei, astfel că titlul romanului
”Moromeții” se află într-o perfectă unitate compozițională cu întregul conținut epic. Titlul
romanului așază tema familiei în centrul lucrării, evoluția și criza familiei în contextul
războiului fiind simbolic pentru transformările din satul românesc al vremurilor respective, și,
totodată, ”Moromeții” fiind tipul de familie emblematică a secolului XIX din Câmpia Dunării.
Din punct de vedere compozițional, primul volum al romanului ”Moromeții” este
structurat în trei părți inegale, derulate pe parcursul unei veri cu trei ani înaintea începerii celui
de-al Doilea Război Mondial. Pe de altă parte, următorul volum nu respectă modelul
compoziției primului volum, fiind structurat în cinci părți și având la bază tehnica rezumativă
prin care scriitorul sintetizează evenimentele derulate după cel de-al Doilea Război Mondial,
pe parcursul a aproximativ 20 de ani. Principalele evenimente care au loc în lumea satului sunt
reforma agrară și apariția comunismului în lumea satului.
Personajul “Ilie Moromete” este personajul principal al primului volum si secundar celui
de-al doilea. Volumul 1 il contureaza pe Ilie Moromete in mod complex, cap de familie,
dominand copiii din prima si a doua casnicie cu autoritate, cu o pozitie centrala in lumea
satului, fiindca era cel mai inteligent si abil dintre tarani. Spre deosebire de alte personaje, isi
ascundea gesturile prin puterea disimularii. Volumul 2 il gaseste pe Ilie Moromete ca personaj
secundar si un om dominat de timpul schimbarilor. Isi pierde cele doua valori, familia si
pamantul, ca urmare moartea personajului reprezinta o stingere a lumii satului arhaic.
Ilie Moromete este singurul” taran-filosof” din literatura romană. Frământările sale
despre soarta ţăranilor depinzând de roadele pământului, de vreme şi de Dumnezeu sunt
relevante pentru firea lui reflexivă. Personajul exponenţial, al cărui destin exprimă moartea
unei lumi,”cel din urmă ţăran” reprezintă concepţia traditonalista faţa de pământ şi familie.
Criza satului arhai se reflecta în conştiinţa acestui personaj confruntat, tragic, cu legile
implacabile ale istoriei, cu timpul nerăbdător.
Personajul este caracterizat în mod direct de narator în debutul capitolului al Xlea din
primul volum” era cu zece ani mai mare decât Catrina şi acum avea acea vârsta între tinereţe şi
bătrâneţe când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva.”
Autocaracterizarea realizată în finalul volumui al doilea scoate în evidenţă libertatea
individului în ciuda constrângerilor istoriei”Domnule..eu totodeauna am dus o viaţa
independenţă”. Personajul este portretizat în mişcare, prin acumularea detaliilor.
Obiectivitatea observaţiei este dublată de fineţea analizei interioare, de prezentarea jocului
gândurilor lui Moromete.
Caracterizarea indirectă, ce se desprinde de gesturile, faptele, vorbele, gândurile
personajului, acţiunile la care participă, dar şi relaţiile cu celelalte personaje, evidenţiază
trăsăturile lui. Ilie Moromete este un om respectat în sat, are prieteni pe Cocosila şi Dumitru
lui Nae, pentru care opinia lui contează, este abonat la ziar.
Discuţiile despre politică în poiana lui Iocan nu încep decât în prezenţa lui Moromete
pentru că el este cel care citeşte ziarele şi interpretează evenimentele.
Moromete este sfătos, îi place să discute, iar acest lucru o deranjează pe Catrina care se
revoltă adesea “ Lovi-o-ar moartea de vorba de care nu te mai saturi, Ilie1 Toată ziua stai de
vorba şi bei tutun.
Disimularea este trăsătura lui esenţială. Semnificativă în acest sens este comedia pe care o
joacă în faţa agenţilor fiscali, care îi stricaseră plăcuta discuţie de duminică.Intrând în curte,
trece pe lângă cei doi agenţi ca şi cum aceştia ar fi invizibili, strigă la Catrina deşi ştia că
aceasta e plecată la biserică şi la un Paraschiv inexistent. Le spune apoi că nu are bani, le cere
o ţigară şi numai după ce agenţii sunt gata să-i ridice lucrurile din casă, Moromete se hotărăşte
să scoată banii” De ce nu vrei să înţelegi că n-am? Ia ici o mie de lei şi mai încolo aşa, mai
discutăm noi”.
Ironia, puterea de a face haz de necaz reprezintă o altă trăsătură esenţială a lui Moromete,
iar exemple în acest sens sunt numerioase. Lui Niculae care întârzia să vină la masă îi spune la
un moment dat” te duseşi în grădină să te odihneşti că până acum stătuşi.” Lui Nica I se
adresează la fel de sarcastic, atunci când acesta îl întreabă de ce taie salcâmul” ca să se mire
prostii”.
 Spirit contemplativ, inteligent şi ironic, Moromete priveşte existenţa cu detaşare, ca pe um
miracol de contemplat, pentru că îşi dă seamă că” însul care e numai activ îşi consumă viaţa şi
nu înţelege nimic din ea, pentru că devin robul acţiunii.
Călătorind la munte ca să vândă cereale, Moromete povesteşte la întoarcere nişte fapte
extraordinare. Insotidnu-l mai târziu pe tatăl său intro călătorie asemănătoare, Niculae rămâne
dezamăgit: întâmplările sunt banale, oamenii lipsiţi de farmec, munteancă tânără care îl
tulburase pe tatăl său i se pare o ţărancă oarecare, prin nimic deosebită de o femeie din
Siliştea-Gumesti:” tatăl-notează naratorul-avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le
scăpau, pe care ei nu le vedeau.
Atitudinea faţă de pământ şi aceea faţă de bani este legată de acest dar al contemplaţiei.
Spre deosebire de ţăranul lui Rebreanu, dornic de a dobândi pământul care înseamnă
demnitate socială şi umană, Moromete trebuie doar să-l păstreze. Pământul îi dă posibilitatea
de a fi independent şi libertatea de a se gândi şi la altceva decât la ceea ce poate să aducă ziua
de mâine. Pământul este făcut să dea produse, iar produsele să hrănească pe membrii familiei
şi să acopere cheltuielile casei.
Lui Moromete nu-I place negustoria, iar în bani vede adversarii iluziei că poate păstra
modul tradiţional de viaţă, fundamentat pe munca pământului familiei.” Una dintre iluziile
acestui erou este că lumea ar putea trăi fără bani, iar poziţia asta e a ţăranului patriarhal”. De
aici şi conflictul cu fiii cei mari care au o dorinţă nemăsurată de câştig şi care cred că tatăl nu
face nimic toată ziua, îşi pierde timpul stând de vorba în loc să meargă la munte şi să
speculeze grâul.
Drama paternităţii se grefează pe contextul social-istoric, care aduce schimbarea ordinii
cunoscute a lumii. Banul este nouă valoare care o înlocuieşte pe cea tradiţională, pământul şi
în acelaşi timp impune un nou mod de viaţă. Agresiunea istoriei spulberă iluziile personajului,
unitatea familiei, libertatea morală a individului. Risipirea familiei duce la prăbuşirea morală a
tatălui.
Modificare vieţii interioare este marcată de glasuri. Glasul lui Moromete devine “tulbure
şi însingurat”. “E momentul în care începe declinul personajului. Până atunci el ţinuse pipet
perceptorului, jandarmului, lui Tudor Balosu, trăise senin cu un sentiment înalt al
independentei. Spargerea familiei duce la prăbuşirea lui morală.Lumina pe care Moromete o
descoperea în întâmplările şi faptele vieţii se stinte, liniştea îl părăseşte şi fără linişte, existenţă
nu mai este o încântare, ci o povara.
 Așadar, în ciuda transformărilor sociale la care asistă, Ilie Moromete nu acceptă ideea că
rostul lui în lume a fost greşit şi că ţăranul trebuie” să dispară”. În monologul de la sira de
paie,el compară cele două ordini ale lumii, cea veche şi cea nouă, de pe poziţia “celui din
urmă ţăran”,reprezentantul unui cod etic implacabil”până în clipa din urmă omul e dator să
ţină la rostul lui, chit că rostul ăsta cine ştie ce s-o alege de el/..eroul îşi înţelege finalmente
drama, ceea ce face din el un personaj superior. Moartea lui Moromete în finalul romanului
simbolizează stingerea unei lumi. Ultima replică a personajului exprimă crezul său de viaţă,
libertatea, morală: ”Domnule..eu totdeauna am dus o viaţă independentă.”