Zoe Trahanache este unul dintre personajele principale ale textului, singurul personaj feminin
din operă.
       

    Ca statut social, este soția unui important om politic din județ, Zaharia Trahanache și amanta
prefectului judetului, Ștefan tipătescu.

Din punct de vedere psihologic este o femeie cu o personalitate puternică, care-i domină pe
cei din jur. Din cauza pierderii scrisorii devine o fire agitată și nestăpânită care trece ușor de la o
stare la alta.
      

      În ceea ce privește statutul moral, aceasta întruchipează tipul adulterinei, având o relație
extraconjugală cu Ștefan Tipătescu. Firea ei teatrală, prefăcută se remarcă în relația cu cei doi
bărbați din viața sa, singura preocupare a acesteia este de a salva aparențele, de a-și păstra
imaginea de femeie onorabilă.
                  Portretul acesteia se conturează atât prin mijloace de caracterizare directă, cât și prin
mijloace de caracterizare indirectă. În mod direct, o parte din trăsăturile ei se desprind  din
indicațiile scenice și din cuvintele altor personaje. Trahanache o consideră sensibilă ( "cum e ea
simțitoare"), Tipătescu precizează că este o fire "glumeață", iar după ce află că a pierdut
scrisoarea o consideră neglijentă, necugetată. Cațavencu o asociază unui "înger", fiindcă l-a
ajutat. Prin autocaracterizare, Zoe afirmă despre sine că este o femeie bună. După ce onoarea i-
a fost salvată, este dispusă să fie generoasă: "sunt o femeie bună, am să ți-o dovedesc".
                  Există mai multe secvențe în care comportamentul si limbajul dezvăluie indirect
trăsăturile de caracter ale lui Zoe: teatralitatea și prefăcătoria.

O scenă sugestivă în acest sens este reprezentată de una dintre discuțiile ei cu Tipătescu. În
timp ce plânge și imploră iertarea acestuia, apeleaza la sentimente: "Judecă-mă, Fănică, judecă-
mă...Fănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut tu la mine măcar în viața ta, scapă-mă..". După mai
multe refuzuri din partea lui, devine brusc energică, vorbindu-i cu foarte multă hotărâre: "am să
lupt și cu tine, om ingrat și fără inimă".
                  Zoe manifestă un spirit pragmatic, este foatrte realistă, sentimentele fiind inexistente.

Când Tipătescu îi propune să fugă împreună, îi amintește de poziția lui în societate, iar când
află că Tipătescu l-a arestat pe Cațavencu, ea îi dă ordin lui Ghiță să-l elibereze, fiind conștientă
de urmările  unui astfel de gest. Spre final, scena discuției cu Cațavencu dezvăluie aceeași
dualitate a femeii. Atâta timp cât scrisoarea  era în mâinile lui Cațavencu, era dispusă să fie
amabilă, generoasă, iar după ce Cațavencu îi spune că nu mai are documentul compromițător, a
devenit arogantă și amenințătoare.
      

    După ce lucrurile reintră în normal, Zoe devine liniștită și demonstrează, din nou,
perspicacitate și pragmatism, căci ea cunoaște dedesupturile vieții politice. De aceea, îl
încurajează pe Cațavencu.
     

      Concluzionând, prin Zoe Trahanache, dramaturgul satirizează imoralitatea în viața de familie.

Fiind singurul personaj feminin, Zoe se integrează perfect într-o lume de carnaval, ridicolă, o
lume a ambițiilor și a orgoliilor nejustificate.