Sunteți pe pagina 1din 1

RAPORT FINAL ASUPRA ACTIVITĂȚII PRACTICE

DESFĂȘURATE

În cadrul Cabinetului Medical General Universitar am desfăşurat


numeroase activităţi, am avut o relaţie deosebită cu cadrele medicale,
care mi-au fost alături şi m-au învăţat numeroase tehnici si proceduri.
Am luat parte la multe experienţe cu diferiţi pacienţi. Am observat ce
completa doamna asistentă în foaia de observaţie, dar şi cum consulta
doamna doctor pacienţii.
În decursul celor 6 săptămâni de practică am învăţat să fac injecţie
intramusculară şi sub cutantă ( în cazul vaccinului din cadrul cabinetului,
atât împortiva covid , cât şi la bebeluşi), am măsurat funcţiile vitale (TA,
puls , Temperatura, respiratţii) , le-am notat în foile de temperatură.
De asemenea , am cules informatii pentru studiile de caz, urmărind
cu interes ceea ce recomanda doamna doctor şi felul în care se
manifestau semnele şi simptomele bolii.
Această experienţă a fost una deosebită, importantă pentru cariera
mea de viitor asistent medical, şi m-a făcut să conştientizez că este o
meserie frumoasă , dar şi grea.

S-ar putea să vă placă și