Pastelurile

Alecsandri începe să publice pasteluri în 1868, în diverse numere ale Convorbirilor literare.

Astfel de încercare de obiectivare a viziunii sunt pastelurile lui Alecsandri. Pastelul este o specie a
genului liric cunoscută - în această formă - numai în literatura română, creată și dusă la celebritate
de Alecsandri însuși, într-un ciclu de versuri care i-a dat numele: "Pasteluri", publicate în
revista Convorbiri literare, în cea mai mare parte între 1868 și 1869.
Pastelul preia de la poezia descriptivă a primilor romantici nu numai ideea corespondenței dintre
sentiment și tabloul de natură, ci și pe aceea a privirii unui peisaj sub unghiul mișcător al marilor
cicluri naturale, al anotimpurilor, care îl luminează și-l însuflețesc mereu de altă viață, în alte nuanțe;
pe de altă parte, supune descrierea unui proces de obiectivare caracteristic poeziei post romantice,
încercând să o apropie de trăsăturile unei opere plastice. Pastelul este mai degrabă un tablou
realizat cu ajutorul limbajului (la origine pastelul însemna un desen în creion moale, ușor colorat).
Acest tip de poezie manifestă preocupare pentru satisfacerea unor exigențe specifice: compoziție,
colorit, echilibru.
Alecsandri a dat formă concretă unei tendințe care preexista în poezia românească (găsim elemente
de pastel la Asachi, Heliade, Alexandrescu). El va fi urmat de mai toți poeții sensibili la elementul
pictural, la peisaj, indiferent de orientare estetică: Alexandru Macedonski, George Coșbuc, Ion
Pillat, Vasile Voiculescu.
Pastelurile lui Alecsandri evocă natura așa zis domestică, adică tot ce constituie cadrul obișnuit al
unei vieți patriarhale, idilice. Elementele descriptive apar aici nu incidental, ca un cadru al unui
conflict de natură romantică, ci sunt scopul elementar al acestei poezii. Natura nu mai este un
refugiu, ca în marea poezie romantică, ci cadrul natural privit cu obiectivitate descriptivă. Pastelurile
devin în acest sens imnul plin de încredere adresat adevăratei țări, satului și adevăratelor valori ale
acestuia: munca, rodnicia, robustețea și sănătatea morală. Melancolia romantică este înlocuită aici
cu încredere în armonia naturală, cu o adevărată credință naturistă (vezi poeziile dedicate
primăverii: Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ / Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.
Căldura pătrunde în inimi și natura iese din amorțeală, sosesc cocorii din țările calde, țăranii
muncesc câmpul. Universul generat va fi unul al armoniei și al ciclurilor firești ale naturii.