PARTICULARITĂȚILE INVESTIGĂRII

INFRACȚIUNILOR DE TÂLHĂRIE

1. PROBLEME (DIRECȚII DE CERCETARE) PE CARE TREBUIE SĂ LE

CLARIFICE INVESTIGAREA INFRACŢIUNII DE TÂLHĂRIE
a. Activitatea infracțională desfășurată
Tâlhăria, este incriminată în art. 233 C. pen., și constă în „furtul săvârșit prin
întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de
inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea
unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea
urmelor infracțiunii, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.”1. Din
definiția dată de codul penal și din jurisprudență putem stabili faptul că tâlhăria
este o infracțiune complexă, absoarbe amenințarea sau violența. Deși sunt
incriminate în mod distinct atât furtul, vătămarea corporală cât și amenințarea,
dacă violențele sau amenințările au fost utilizate în săvârșirea unui furt sau au
urmat acestei activități, se creează o legătură între furt si amenințare sau violență,
considerându-se că între aceste activități există o unitate infracțională.
Sarcina organelor de urmarire penala este aceea de a stabili în mod concret în
ce anume se materializează activitățile ilicite realizate de făptuitori.
Făptuitorul urmărește în principal să ia un bun mobil din posesia sau detenția
altuia, violența sau amenințarea constituind doar un mijloc pentru realizarea
acestui scop, din această cauză gravitatea deosebită a acestei infracțiuni, gradul de
pericol social al acestei infracțiuni rezidă din încălcarea concomitentă a două
categorii de norme juridice: norme care protejează viața, integritatea corporală și
sănătatea persoanei și norme care asigură existența și dezvoltarea avutului. Prin
urmare, organul de urmărire penala trebuie să demonstreze îndeplinirea a 3
cerințe:
- Bunul sustras să fie un bun mobil
- Bunul trebuie să se fi aflat în posesia sau detenția altei persoane
- Acțiunea de luare a bunului să se fi realizat fără consimțământul celui
deposedat
Legiuitorul român reglementează și o formă calificată a faptei de tâlhărie, în
articolul 234 Cod penal, dacă aceasta este săvârșită în următoarele împrejurări:
prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante; prin
simularea de calități oficiale;de o persoană mascată, deghizată sau travestită;în
timpul nopții;într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport; prin
violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la
10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. De asemenea, în acest articol este
1
Legea nr. 286/2009-Codul Penal al României
1
 reglementată și tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală. De menționat
este ca tâlhăria se consideră ca fiind tentativă sau consumată după cum
infracțiunea principală -furtul- a rămas în faza tentativei sau s-a consumat.
Putem spune că, tâlhăria ca infracțiune împotriva patrimoniului, „constituie cea
mai gravă formă sub care poate fi săvârșită o faptă de furt. 2” Fapta de tâlhărie este
incriminată în mod distinct, acest lucru justificându-se prin aceea ca acțiunea
adiacentă este îndreptată împotriva persoanei, conjugându-se relații sociale
diferite, și anume cele referitoare la patrimoniu, pe de-o parte, și cele cu privire la
persoană, pe de altă parte.

b. Locul și timpul săvârșirii infracțiunii

Prin stabilirea locului și timpului săvârșirii infracțiunii se poate face
încadrarea juridică a faptei săvârșite. După cum leguitorul român prevede, fapta
de tâlhărie devine calificată dacă este săvârșită în timpul nopții sau dacă este
săvârșită fie într-un mijloc de transport ori asupra unui mijloc de trasport, precum
și dacă are loc prin violarea sediului profesional sau a domiciliului. Astfel, locul și
timpul săvârșirii infracțiunii ajută organele de urmărire penală să facă corecta
încadrare a faptei.
Locul săvârșirii infracțiunii conține cele mai bogate urme produse ca urmare a
săvârșirii infracțiunii. Acest aspect prezintă importanță mai ales în cazul faptelor
de tâlhărie săvârșite în spații închise, cu obiecte contondente, dar totodata oferă
informații și în cazul infracțiunilor săvârșite în medii deschise prin efectuarea
cercetării la fața locului.
Nu în ultimul rând, locul și timpul săvârșirii infracțiunii este deosebit de
important sub aspectul datelor obținute ca urmare a cercetărilor efectuate pentru
stabilirea veridicității declarațiilor martorilor, pentru formarea cercului de
suspecți, dar și pentru identificarea bunurilor care au fost sustrase.

c. Modul de operare folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie

Soluționarea acestei probleme prezintă importanță mai ales sub aspectul
formării cercului de suspecți. După cum am observat în ultimii ani, în România, o
parte dintre infracțiunile de tâlhărie au fost săvârșite prin folosirea anumitor
moduri de operare. Așa cum s-a reținut într-o speță, persoanele vătămate, toate cu
vârste cuprinse între 13-14 ani, au fost abordate de către două persoane
necunoscute care au simulat calități oficiale, respectiv că sunt polițiști, deși nu
purtau uniforme, după care i-au deposedat pe minori de telefoanele mobile pe
care le aveau asupra lor sub pretextul că doresc să le sune părinții în legătură cu
declarația pe proprie răspundere COVID-19 în a cărei posesie aceștia trebuiau
să se afle. În momentul când una din persoanele vătămate a solicitat restituirea

2
Marin Ruiu – Metodologie Criminalistică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p.106.
2
 telefoanelor mobile, una din persoanele necunoscute i-a amenințat cu un cuțit
pentru a păstra bunurile sustrase. Folosirea de calități oficilale în vederea
deposedării victimelor de bunurile pe care le au asupra lor, a devenit o metodă
frecventă în cazul acestor infracțiunii.

d. Bunurile sau valorile care au fost sustrase, identificarea persoanei prejudiciate și

stabilirea urmărilor infracțiunii
Printre problemele care interesează ancheta se numără și identificarea
făptașilor ori a persoanelor în posesia cărora au ajuns bunurile sustrase. Sarcina
legala a organelor judiciare este ,,aprecierea corecta a prejudiciului”3,
determinarea persoanei prejudiciate și mai ales corecta încadrare juridică a
faptelor.
Astfel, suntem în prezenta tâlhăriei calificate dacă a fost sustras un bun din
categoria celor menționate la art. 229 alin. (3) Cod Penal, și anume: ,,a) ţiţei,
gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere
sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;b)
componente ale sistemelor de irigaţii;c) componente ale reţelelor electrice;d) un
dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu
sau alte situaţii de urgenţă publică;e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de
intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori
în caz de dezastru;f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier,
naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de
transport aferente;g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa
traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;h) cabluri, linii, echipamente şi
instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de
comunicaţi”4 precum și în cazul în care fapta a avut drept consecință vătămarea
corporală a victimei.
Este de menționat că nu întotdeauna persoana vătămată este aceeiași cu
persoana prejudiciată. Acest lucru este posibil din prisma faptului că persona
vătămată sufera consecințele directe ale faptelor de luare/deposedare prin folosirea
violenței, mai exact poate suferi o vatămare corporală în timp ce tâlhăria este
săvârșită. În legatura cu persoana prejudiciată facem mențiunea că aceasta suferă
numai din punct de vedere patrimonial de pe urma săvârșirii tâlhăriei, cum este
cazul unei societăți comerciale al carui angajat a fost tâlhărit de bunurile ce
aparțin patrimoniului acesteia.

e. Faptuitorii si contribuția acestora la săvârșirea infracțiunii

3
METODICA CERCETARII INFRACTIUNILOR DE FURT SI TALHARIE -
https://www.qreferat.com/referate/administratie/METODICA-CERCETARII-INFRACTIUN158.php
4
Legea nr. 286/2009-Codul Penal al României
3
 Din acest punct de vedere, organele de cercetare penală trebuie să lămurească
prima dată cine sunt făptuitorii. Când cauza este cu autor necunoscut (A.N.),
identificarea acestora, a numărului lor, a modului de organizare precum modul de
săvârșire este destul de dificilă, iar pentru realizarea acestor obiective este
necesară o reacție prompta a organelor de urmarire penală. Aceasta reacție
promptă constă în verificarea existenței camerelor de supraveghere și mai ales a
martorilor la locul săvârșirii infracțiunii.
De multe ori, autorii infracțiunilor de tâlhării se bazează pe raportul 2 contra 1
sau pe elementul surpriză și anume, smulgerea bunurilor (ex: poșeta, lanțuri de la
gât, brățări, telefoane).

f. Destinația bunurilor sustrase și posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat

În general, problematica destinației bunurilor sustrase este intuită de catre
organul de cercetare penală. Astfel, în funcție de mediul în care a fost savârșită
infracțiunea de tâlhărie, acesta poate aprecia daca bunurile au fost vândute unei
case de amanet (așa cum se întamplă adesea pentru că faptuitorii caută sa ,,scape”
de bunul furat cat mai rapid posibil) ori au fost vândute unei alte persoane.
Totodată, recuperarea prejudiciului cauzat se realizează facil prin recuperarea
bunului în sine care a fost furat, însă nu trebuie exclus cazul în care persoana
prejudiciată se constituie ca parte civilă în fața instanței de judecată.

g. Existența concursului de infracțiuni

De regula, furturile si talhariile nu se comit izolat, ci in concurs cu alte fapte
de acelasi gen sau de alt fel ca viol, infractiuni la regimul circulatiei, trafic de
droguri, infractiuni la regimul armelor, asociere in vederea comiterii de infractiuni
etc. Intrucat in pregatirea, comiterea si ascunderea faptelor sunt adesea implicate
numeroase persoane (grup) este necesara extinderea anchetei cu privire la alte
infractiuni (decat cele sesizate) si la alti participanti, inclusiv in cauze ramase
initial cu autori neidentificati (A.N.).
De asemenea, trebuie sa precizam ca nu întotdeauna decizia instanțelor a fost
uniforma cu privire la infracțiunea de tâlhărie calificată. Mai exact, ne referim aici
la faptul că unele complete de judecată au considerat că infracţiunea de violare de
domiciliu nu este absorbită de infracţiunea de tâlhărie comisă într-o locuinţă sau
în dependinţe ale acesteia, existând concurs de infracţiun ori în aceeaşi materie,
unele instanţe au stabilit că în situaţia în care făptuitorul a pătruns fără drept într-o
curte, loc împrejmuit ce ţine de domiciliul persoanei şi, ulterior, în locuinţă sau în
dependinţe ale acesteia săvârşind o tâlhărie, se va reţine săvârşirea în concurs a
infracţiunilor de tâlhărie şi violare de domiciliu, lucru care a necesitat intervenția
ÎCCJ. Astfel prin RIL Nr. 9602/418/2006 s-a stabilit că ,, pătrunderea într-o
locuinţă sau în dependinţe ale acesteia şi sustragerea unor bunuri din aceste locuri
prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări, constituie o împrejurare agravantă a
4
 infracţiunii de tâlhărie, iar fapta de violare de domiciliu, în această situaţie, este
absorbită în infracţiunea de tâlhărie calificată, pierzându-şi, astfel, autonomia”5

h. Cauzele și împrejurările care au determinat, favorizat, ori înlesnit săvârșirea

tâlhăriei.
Prin raportare la speța prezentată la punctul anterior, am putut observa că
săvârșirea infracțiunii a fost favorizată de naivitatea minorilor, victime ale
infracțiunii. Astfel, de cele mai multe ori autorii unor fapte de tâlhărie, fie ea în
forma simplă sau calificată, își aleg „victimele” din rândul categoriilor
vulnerabile, atât sub aspect fizic, cât și psihic, așa cum sunt copiii sau bătrânii.
De aceea, consider că identificarea cauzelor care au influențat săvârșirea
infracțiunilor de tâlhărie, comune mai multor cazuri, prezintă importanță sub
aspectul prevenției. Chiar daca este greu de realizat o stopare a săvârșirii unor
astfel de fapte, se poate totuși realiza o reducere a frecvenței lor prin acționarea la
nivelor persoanelor vulnerabile prin programe de prevenție.

2. ACTIVITĂȚI (DIRECȚII DE ACȚIUNE) CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU

ADMINISTRAREA PROBELOR
a. Cercetare la fața locului
Cercetarea locului faptei este necesara si obligatorie în toate cazurile tâlharie.
Așa cum am arătat în capitolul anterior, locul săvârșirii infracțiunii este cel mai
bogat în urme, iar prin cercetarea la fața locului se poate face delimitarea corectă a
locului în care s-a desfășurat activitatea infracțională, pentru observarea și
interpretarea modului de operare. De asemenea, cu ocazia efectuării cercetării la
fața locului, mai ales în cazul talhăriilor săvârșite în spații publice, precum străzi,
ori mijloace de trasport, trebuie identificate și posibile mijloace de înregistrare
audio sau video. În speța pe care am prezentat-o în capitolul anterior, un rol
important în identificarea autorilor, dar și în stabilirea itinerariului parcurs atât
înainte, cât și după săvârșirea infracțiunii, l-a avut obținerea de înregistrări ale
unor camere de filmat dispuse în zone în care s-a produs infracțiunea.
Caracteristicile cercetării la fața locului sunt ca este o activitate iniţială, este o
activitate urgentă sau caracter imediat, este o activitate obligatorie, este o
activitate care, de regulă, nu este repetabilă și are un caracter organizat.
„Specificul infracţiunii de tâlhărie în care s-a întrebuinţat violenţa pentru
comiterea furtului constă în aceea că, în cadrul agresiunii, în vederea înfrângerii
rezistenţei victimei, cu precădere în situaţia în care există o opoziţie semnificativă
din partea acesteia pe lângă urmele de violenţă lăsate pe corpul victimei şi ruperea
unor lucruri din vestimentaţia acesteia, creează dezordine în câmpul infracţiunii şi
5
RIL ÎCCJ Nr. 9602/418/2006
5
 respectiv o serie de urme traseologice, digitale, dentare, biologice. 6 ”De
asemenea, prin cercetarea la fața locului pot fi identificate obiectele sau
instrumentele care au fost folosite de autor pentru imobilizarea sau lovirea
victimei. ,,Rezultatele cercetării la faţa locului sunt fixate prin procesul-verbal de
cercetare la faţa locului, care poate avea ca anexă fotografii judiciare, înregistrări
de sunet şi/sau imagine, schiţe ale locului faptei.”7

b. Constatarea infracțiunii flagrante

Constatarea infracțiunii flagrante are un rol ,,atât în prevenirea[...], cât mai
ales în descoperirea infracțiunilor”8. Sediul materiei se regăsește în art. 293,
art.298 și art. 310 CPP.
În cazul infracțiunii flagrante, organele de ordine și siguranță publică
întocmesc un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, în care sunt
consemnate toate aspectele constatate și cele care au fost desfășurate. Procesul-
verbal este înaintat fără întârziere organelor de urmarire penală și va constitui act
de sesizare al acestora. De asemenea, orice persoană are dreptul să îl prindă pe
făptuitor;
persoana care l-a reţinut trebuie să îl predea de îndată, împreună cu corpurile
delicte, precum şi cu obiectele şi înscrisurile ridicate, organelor de urmărire
penală, care întocmesc un proces-verbal.
Atunci când se constată o infracțiune flagrantă de tâlhărie trebuie avute în
vedere urmatoarele activități: Stabilirea martorilor oculari şi a persoanelor de
bună-credinţă prezente la faţa locului, Stabilirea la momentul constatării a
existenţei activităţii ilicite desfăşurate, Prezentarea calităţii şi intervenirea pentru
întreruperea activităţii ilicite, Acordarea primului ajutor persoanelor vătămate,
Identificarea şi prinderea făptuitorului, Efectuarea percheziţiei corporale şi luarea
măsurilor cu privire la obiectele, valorile şi înscrisurile descoperite, Cercetarea la
faţa locului, Audierea martorilor oculari, a persoanei vătămate şi a făptuitorului,
care nu sunt altceva decât pașii pe care un organ constator trebuie să îi urmeze
întocmai pentru a nu lăsa să scape faptuitorul, fie să fugă, fie ulterior, în cadrul
procesului penal, prin intermediul unui viciu de procedura.
c. Audierea persoanei vătămate și a martorilor
În cazul infracțiunilor de tâlhărie, desigur și în cazul celorlate fapte prevăzute
de legea penală, declarațiile martorilor au un rol esențial pentru stabilirea unor
situații de fapt, aceste persoane putând oferi informații prețioase pentru stabilirea
exactă a locului faptei, a modului de operare, a bunurilor sustrase, precum și
6
Marin Ruiu – Metodologie Criminalistică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p.119.
7
Grofu Nicolae, „Criminalistică. Tactică – curs universitar”, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2019, ISBN 978-606-31-0778-8.
8
Grofu Nicolae, „Criminalistică. Tactică – curs universitar”, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2019, ISBN 978-606-31-0778-8.
6
 pentru identificarea autorilor. Martorii pot fi identificați între persoanele care au
perceput anumite aspecte ale faptei. De asemenea, în situațiile în care este
posibilă, identificarea martorilor poate fi făcută chiar cu ocazia cercetării la fața
locului, beneficiind în acest fel de o relatare cât mai amănunțită a desfășurării
faptelor, aceste date fiind recent percepute de aceste persoane.
Audierea persoanei vătămate, victimă a unei fapte de tâlhărie, se poate face
chiar cu ocazia cercetării la fața locului, daca starea de sănătate a acesteia o
permite ori când aceasta înștiințeaza organul de cercetare penala prin plangere
despre săvârșirea acestei fapte. În acest caz trebuie să se țină cont de starea psihică
în care se află persoana vătămată, ca urmare a evenimentelor traumatizante prin
care a trecut, în urma cărora aceasta poate să exagereze semnalmentele
agresorului sau să nu-și amintească nimic. Efectuarea audierii persoanei vătămate,
în aceste condiții, este utilă pentru identificarea autorilor sau formarea portretului
robot, prin folosirea metodelor criminalistice de identificare.
Persoana vătămată este cea care poate oferi cele mai fidele informații cu
privire la modul în care a fost săvârșită fapta, bunurile care iau fost sustrase, dar și
cu privire la identitatea autorului sau autorilor.

d. Dispunerea si efectuarea de constatari tehnico-stiintifice si expertize

criminalistice, medico-legale, tehnice si contabile
Pe baza examinării unor categorii de obiecte de identificat și de obiecte
identificatoare, constatarea și expertiza reprezintă o activitate dispusa de organele
judiciare pentru a clarifica, din punct de vedere științific, semnificația urmelor sau
obiectelor descoperite la locul săvârșirii infracțiunii. Astfel, funcția ,,esențială, atât
a constatărilor, cât şi a expertizelor, este aceea de a pune în lumină rolul pe care l-
ar putea juca anumite obiecte, stări de lucruri, împrejurări de fapt în lămurirea
cauzei investigate.”9.
În urma săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, în vederea administrării probelor
este necesară si prezentarea de catre victimă a unui certificat medico-legal emis de
către Institutul de Medicină Legală. Acesta este obligatoriu în cazurile în care
infracțiunea a fost săvârșită prin folosirea violenței și oferă informații cu privire la
numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea persoanei
vătămate.

e. Prezentarea pentru recunoastere de persoane, bunuri, animale si mai rar, cadavre

,,Identificarea persoanelor şi a obiectelor reprezintă o activitate de tactică
criminalistică și de urmărire penală, care constă în recunoașterea persoanelor, a
cadavrelor, a lucrurilor sau a animalelor, a vocilor, sunetelor cu ajutorul

9
Grofu Nicolae, „Criminalistică. Tactică – curs universitar”, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2019, ISBN 978-606-31-0778-8.
7
 persoanelor care le-au perceput anterior şi au reţinut, într-o măsură mai mare sau
mai mică, semnalmentele, trăsăturile exterioare ale persoanelor ori caracteristicile

obiectelor, animalelor sau a altor elemente ce fac obiectul percepţiei

senzoriale.”10
Acest procedeu este realizat cu ajutorul martorilor, persoanei vătămate și în
unele cazuri cu cel al suspectului ori inculpatului.
Din practica judiciară a reieșit faptul că pentru obținerea celor mai bune
rezultate, identificarea persoanelor și a obiectelor implică realizarea unor activități
premergătoare și anume: ,, studierea materialelor existente în dosarul cauzei,
audierea prealabilă a persoanei care face identificarea, realizarea condiţiilor în
care se va desfăşura identificarea persoanelor și a obiectelor, locul în care se va
desfăşura activitatea, stabilirea participanților la identificarea persoanelor și a
obiectelor, luarea unor masuri pentru buna desfăşurare a identificării, invitarea
persoanelor participante la identificarea persoanelor și a obiectelor”11.
Printre modalitățile de realizare a identificării persoanelor și obiectelor
enumerăm: identificarea persoanelor după semnalmente, indentificarea
persoanelor după fotografii, identificarea persoanelor după voce și vorbire și
identificarea altor elemnte ce fac obiectul percepției senzoriale (după mers,
obiecte vestimentare etc.). Cel mai adesea sunt folosite modalitățile identificării
persoanelor dupa semnalmente, caz în care se va alcătui un grup de persoane în
care va fi introdusă si persoana a cărui identitate urmează a fi stabilită, și
identificarea dupa fotografii, caz în care persoana vătămată va stabili o
corespondență între semnalmentele pe care și le amintește si semnalmentele care
se pot observa din 4-6 fotografii ale unor persoane cu fizionomii asemănătoare.
În urma acestei activități, organul de cercetare penală alcătuiește un proces-
verbal de identificare a persoanelor și obiectelor la care se vor anexa și planșele
fotografice sau înregistrarile video.

f. Reconstituirea
Reconsitutirea este o activitate de tactica criminalistica care consta in imitarea,
totală sau parțială, a împrejurarilor în care a fost săvârșită infracțiunea sau oricare
alt fapt care prezintă importanță în cauză, pentru a se stabili daca fapta a avut sau
putea să aibă loc în condițiile date.

10
Grofu Nicolae, „Criminalistică. Tactică – curs universitar”, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2019, ISBN 978-606-31-0778-8.
11
Grofu Nicolae, „Criminalistică. Tactică – curs universitar”, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2019, ISBN 978-606-31-0778-8.
8
 La fel ca în cazul constatărilor și expertizelor, și în cazul reconstituirii sunt
necesare efectuarea mai multor pași. Aceștia sunt împărțiți în două etape: activități
desfășurate la sediul organului judiciar și activități pregatitoare desfășurate la
locul reconstituirii. În cadrul activităților desfășurate la sediul organului judiciar
includem stabilirea scopului și a oportunității reconstituirii, stabilirea datei și a
momentului desfășurării activității și, uneori, a locului de desfășurare, stabilirea
participanților la reconstituire, sarcina acestora și a asigurării tehnico-materiale și
întocmirea planului de reconstituire. În cadrul activităților pregătitoare desfășurate
la locul reconstituirii vorbim despre aducerea la cunoștința participantilor despre
activitățile ce se vor desfășura și conduita lor pe timpul reconstituirii, organizarea
pazei locului reconstituirii, reamenajarea locului faptei potrivit condițiilor
existente la momentul săvârșirii infracțiunii și stabilirea modalităților de
comunicare între participanți, precum și a ordinii activităților pe baza planului de
reconstituire.
Fixarea rezultatelor reconstituirii se face prin întocmirea de catre organul
judiciar a procesului-verbal de reconstituire, ,,la care se vor anexa schițele,
fotografiile,desenele ori alte asemenea lucrari precum și înregistrările de sunet
realizate cu această ocazie”.12

Bibliografie:
- Marin Ruiu – Metodologie Criminalistică, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2014;
- Codul penal al României
- Grofu Nicolae, „Criminalistică. Tactică – curs universitar”, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2019, ISBN 978-606-31-0778-8.
- METODICA CERCETARII INFRACTIUNILOR DE FURT SI TALHARIE, text
disponibil la adresa electronică
https://www.qreferat.com/referate/administratie/METODICA-CERCETARII-
INFRACTIUN158.php (consultat la data de 09.01.2020)
- Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, Decizia nr.
9602/418/2006, text disponibil la adresa electronică
http://old.mpublic.ro/recursuri/2006_penal/r_12_15_2006_7.htm (consultat la
data de 09.01.2020)

12
Grofu Nicolae, „Criminalistică. Tactică – curs universitar”, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2019, ISBN 978-606-31-0778-8.
9