BOGDAN PETRICEICU HASDEU (nume la naștere Tadeu Hîjdeu; n.

26 februarie 1838,
Cristinești, Hotin, actualmente în Ucraina - d. 25 august 1907, Câmpina) a fost un scriitor și
filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești.
Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hasdeu a
fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.

Dintre lucrările istorice se disting: „Ioan Vodă cel Cumplit” (1865, ed. a II-a, 1894),
monumentala „Arhivă istorică a României” și „Istoria critică”.

La Iași a publicat „Arhiva historică a României” (1865-1867), în care multe documente vechi
slavone și românești au fost editate pentru prima dată. Începută în 1865, Arhiva este o colecție în
trei mari volume de documente străine și interne privitoare la istoria românilor. Au fost publicate
în premieră un mare număr de acte inedite românești și străine. Lucrarea a contribuit la înaintarea
studiilor istorice de istoriografie, ducând mai departe opera începută de Cronica lui Șincai, de
„Magazinul istoric” al lui Nicolae Bălcescu și Laurian și de letopisețele lui Kogălniceanu.

„Istoria critică” (1873-1874) își propune studierea secolului al XIV-lea, epoca înființării
formațiunilor statale românești din nordul Dunării.

Dintre lucrările filologice cele mai însemnate sunt: „Cuvente den bătrâni” și „Etymologicum
Magnum Romaniae”.

În lucrarea sa „Cuvente den bătrâni” (1878-1879), cu un titlul arhaic, apărută în 2 volume, a

publicat o serie de documente și de studii de o mare valoare. Volumul I se intitulează „Limba
română vorbită între 1550-1600”. Volumul al II-lea poartă titlul special de „Cărțile poporane ale
românilor în secolul XVI, în legătură cu literatura poporană cea nescrisă”.

„Etymologicum Magnum Romaniae” (1887-1898) a fost începutul unui amplu dicționar

enciclopedic al limbii române, dar, din cauza dimensiunii monumentale a proiectului, a ajuns
până la definiția cuvântului bărbat.

Alături cu aceste opere istorice și filologie, se situează revista „Columna lui Traian” (1870-
1877), cea mai bună revistă filologică din România, în care a pus, prin studiile sale, baza științei
etno-psihologice în România.

A scris nuvele - „Duduca Mamuca (1861); poezii - Volumul de poezii (1873) cuprinde poezii
ocazionale, fabule, poezii sociale și politice, precum și o traducere din „Tristele” lui Ovidiu;
teatru - „Răzvan și Vidra”(1867).

Ultimii ani ai vieții, i-a consacrat Hasdeu altor preocupări: acum a scris articole și poezii
filozofice, multe satire literare („Sarcasm și ideal”- 1897), și, de la moartea fiicei sale, Iulia, s-a
dedicat cu totul cercetărilor asupra spiritismului („Sic cogito”, 1892). Spirit cu o cultură vastă, cu
o vioiciune rară, Hașdeu are adesea sclipiri geniale în combinarea detaliilor pentru a închega
teorii istorice sau filologice spre dezlegarea problemelor celor mai grele și mai obscure. Din
nenorocire, el nu a urmărit vreme îndelungată studiul unei chestiuni pentru a da o operă
desăvârșită, ci a trecut în cursul vieții, prea de multe ori, de la o serie de preocupări la altele,
încât cele mai de frunte din operele lui rămân neterminate.

„Paris, 11 mai 1885

Tată dragă,

[…] Citesc cu atenție foiletoanele din «România liberă». Mă interesează enorm aceste fragmente
ale viitorului d-tale dicționar*. Faci un dicționar «filologic»; va fi excelent pentru erudiți, pentru
oamenii care se ocupă, în special, cu studii literare și lingvistice. Dar majorității românilor,
oamenilor care, fără să fie filologi, ar voi să facă o lucrare scrisă într-o «bună română», sau
școlarilor, studenților, care nu ar voi să folosească, în scrierile lor, un cuvânt al cărui sens exact
nu-l știu, crezi că dicționarul d-tale ar putea să le servească mult? Nu trebuie să judec asta pentru
că nu știu cu claritate ce gen de dicționar vrei să faci. Dar, după puținele pagini pe care le-am
citit, mă gândesc că un individ care nu a studiat, în special, filologia, și care nu se ocupă cu asta,
dar care ar vrea să caute, acolo, o explicație asupra unui oarecare cuvânt românesc, al cărui sens
îi pare îndoielnic, s-ar bucura mult în reflecțiile d-tale, toate savante, și, neînțelegând mare lucru,
s-ar neliniști și ar lăsa deoparte cartea, înainte de a fi găsit ceea ce căuta. Acum, dacă scopul d-
tale este de a compune un dicționar pentru savanți, fie! Nu pot să-mi permit să critic munca d-
tale, din acest punct de vedere, nepricepându-mă deloc la ea. Dar, în acest caz, mă gândesc ca ar
fi poate bine ca un «vulgarizator», când dicționarul d-tale va fi terminat, să facă un rezumat apt
să fie util tuturor inteligențelor. Românii au – fără îndoială – nevoie de o mare operă științifică,
precum aceea pe care o faci, dar au și mai mare nevoie de un dicționar clar, scurt, puțin savant,
cu ajutorul căruia toți cei care scriu opere, fie literare, dramatice, fie didactice, să învețe să
vorbească «corect» limba lor și să se servească «de cuvântul propriu». Asta este ceea ce lipsește
mult scriitorilor români. Citesc articole în «România liberă», în «Telegraful», care sunt cu-
adevărat de un stil îngrozitor. Chiar în «Românul» găsesc, câteodată, greșeli de gramatică. Un
rezumat al dicționarului d-tale, făcut – cu grijă și inteligență – de unul dintre colegii d-tale – de
ce nu, chiar de dumneata? – i-ar învăța pe cei care ignoră maniera de a scrie românește, precum
Voltaire a scris în franceză.

Este uimitor și că în România se observă atât de puțin regulile gramaticii! Văd tot timpul în
ziare: «doi oameni sta pe drum...», de exemplu. Ce ar spune un francez dacă ar citi în «Le Temps
(Timpul)»: «Doi indivizi rămânea pe stradă...», și asta, continuu? Și fraze fără coadă, nici cap,
întortocheate, adesea de neînțeles. Este o rușine! Ar trebui ca, o dată pentru totdeauna, să facem
să se respecte, la noi, gramatica!

«Cine știe să guverneze până la regi

Și fapte, mâna sus! Să se supună legilor!»

Fără asta, nu există limbă bine constituită. Iată multe reflecții, nu-i așa: Dar nu am putut să mă
împiedic să-ți spun ceea ce gândesc. Scuză-mi temeritatea și te rog să-mi răspunzi dacă nu am
dreptate și de ce nu am! Și dacă motivele d-tale sunt bune, mă voi lăsa convinsă din toată inima.
Cu asta, îți fac cea mai grațioasă reverență!

A d-tale fiică iubitoare și respectuoasă,

Lili”

(fragment din volumul „Epistole către tatăl său, B. P. Hasdeu” de Iulia Hasdeu, traducere, ediție
și prefață de Jenica Tabacu, Editura Vestala, București, 2015, p.173-176)
*
„Magnum Etymologicum Romaniae” de B. P. Hasdeu

„[...] scrisoarea Lilicuței despre Dicționar e admirabilă, dar ceea ce fac eu este « Magnum
Etymologicum», nu un vocabular de toate zilele (...) în care se va cuprinde întreaga viață a
poporului român, prezinte și trecută, întrucât se exprimă prin limbă.”

(B. P. Hasdeu către fiica sa Iulia Hasdeu în „Documente și manuscrise literare”, vol. III,
Corespondența B. P. Hasdeu – Iulia Hasdeu, ediție publicată, adnotată și comentată de Paul
Cornea, Elena Piru, Roxana Sorescu, București, Editura Academiei R. S, România, 1976, p.210)

(Secția „Metodico-Bibliografic”)