BORIS LEONIDOVICI PASTERNAK (n. 29 ianuarie 1890 la Moscova - d.

30 mai 1960) a fost

un poet și scriitor evreu rus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1958 pentru
deosebită măiestrie atinsă în poezia lirică contemporană, precum și în domeniul marilor tradiții
epice rusești.

În 1911 debutează cu poezii în almanahul grupării „Lirika”, iar în 1914 tipărește placheta de
versuri „Geamănul din nori”.

După examenele de la Universitatea din Moscova își definitivează primul său volum de versuri
(1914). Din dorința de a fi alături de generația sa, Pasternak se „înregimentează” literar în
gruparea moderat futuristă „Centrifuga”, fără a-și renega însă rădăcinile, care coboară până în
„veacul de argint” al poeziei ruse.

Volumul „Pe deasupra barierelor” (1917) este, în mare măsură, o reluare a temelor din prima sa
carte. Volumele „Sora mea viața” (1922) și „Teme și variațiuni” (1923), în care Pasternak își
elaborează modul cu totul special de a surprinde lumea în integritatea ei, sunt primite cu
entuziasm, impunându-l drept un mare poet. În anii ’20, Pasternak încearcă să-și găsească locul
în lumea creată de Revoluția roșie scriind poemele epice 1905 (1925-1926) și „Locotenentul
Schmidt” (1926-1927), care, alături de poemul „Înalta maladie” (1923-1928), îi aduc
recunoașterea oficială.

La sfârșitul anilor ’30, deprimat din cauza nenorocirilor pe care le vede în jurul său - sunt anii
terorii staliniste -, Pasternak renunță pentru o vreme la opera personală și își câștigă existența
traducând. Traduce mult, din Shakespeare, Kleist, Goethe, Petőfi, Shelley, Verlaine, din
germană, engleză și din poezia gruzină; călătorește de altfel și în Gruzia.

În timpul Războiului publică volumele de versuri „Pe trenuri timpurii” (1943) și „Întinderea
pământească” (1945).

În iarna aceluiași an începe să scrie romanul „Doctor Jivago”. După război elaborează partea cea
mai importantă din romanul Doctor Jivago, despre un intelectual cu opțiuni tragice între lumea
intimă și existența publică, socială.

În 1948, întregul tiraj de „Opere alese” de Pasternak, tipărit în anul precedent, este dat la topit.
Publicarea romanului în străinătate în 1957, în Italia, și decernarea Premiului Nobel pentru
literatură în 1958 a generat ascuțite critici în presa sovietică, soldate cu excluderea sa din
Uniunea scriitorilor și constrângerea să renunțe de „bună voie” la Premiul Nobel. Drept rezultat
al unei decizii fără precedent a Academiei Suedeze, ceremonia de decernare a premiului va avea
loc post-mortem, în 1989.

Prima ediție în limba rusă a romanului „Doctor Jivago” a fost publicată de editura Mouton
Publishers din Olanda, la solicitarea CIA. Romanul a fost ecranizat în 1965 de David Lean, cu
Omar Sharif și Julie Christie în rolurile principale, iar pelicula a fost distinsă cu cinci premii
Oscar, cinci Globuri de Aur și două premii Grammy, fiind inclusă pe lista celor mai bune 100 de
filme ale tuturor timpurilor. Adaptarea pentru televiziune din 2002, în regia lui Giacomo
Campiotti, cu Hans Matheson si Keira Knightley, a obținut trei nominalizări la premiile BAFTA.

În 1959 încheie volumul de versuri „Când se înseninează”.

La 30 mai 1960, scriitorul moare la Peredelkino, celebrul sat de creație al scriitorilor sovietici,
situat într-o suburbie a Moscovei.

„În pragul primăverii, doctorul își notă:

Mi se pare ca Tonia e însărcinată. I-am spus. Ea e de altă părere, însă eu n-am nicio îndoială.
Până la apariția unor simptome sigure, nu mă pot înșela cele precedente, mai dificil de observat.

Fața femeii se schimbă. N-aș zice că se face mai urâtă. Însă înfățișarea exterioară, care mai
înainte era în câmpul ei de observație, îi scapă acum de sub control. Pune stăpânire de-acum pe
ea acel viitor, care va ieși din ființa ei și care nu va mai fi ea însăși. Această ieșire a înfățișării
femeii de sub control se manifestă sub forma dezorientării fizice, datorită căreia fața își pierde
culoarea, pielea i se asprește și ochii încep să strălucească altfel decât ar vrea ea, de parcă ea n-a
fost în stare să stăpânească aceste transformări și a renunțat să se mai îngrijească.

Eu și cu Tonia nu ne-am îndepărtat niciodată unul de celălalt. Dar acest an de muncă ne-a
apropiat și mai mult. Am văzut cât de dibace, puternică și neobosită este Tonia, cât de inteligent
își alege muncile, pentru ca, trecând de la una la alta, să piardă cât mai puțin timp.

Mi s-a părut întotdeauna că fiecare concepție este imaculată, că în dogma Născătoarei de

Dumnezeu este exprimată ideea generală a maternității.

Fiecare femeie care naște este marcată de aceeași amprentă a singurătății, părăsirii, lipsei de
ocrotire. Bărbatul este până intr-atâta de străin în această clipă capitală, încât s-ar zice că nici la
început n-a avut nicio treabă și totul a picat parcă din cer.

Femeia aduce singură urmașii pe lume, singură se retrage cu pruncul în planul al doilea al
existenței, unde e mai liniște și unde poate fi, fără teamă, instalat leagănul. Singură, în tăcută
smerenie, își hrănește și își crește copilul.

Născătoarea de Dumnezeu este îndemnată: «Roagă-te cu sârg Fiului și Dumnezeului Tău». Ei i

se pun pe buze frânturi de psalm: «Și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că
a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile». Ea este cea
care spune despre pruncul ei că o va preamări («Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic»), că el
este slava ei. La fel poate spune orice femeie. Dumnezeul ei este în copil. Mamele oamenilor
mari ar trebui să cunoască acest sentiment. Dar absolut toate mamele sunt mamele unor oameni
mari și nu e vina lor că mai apoi viața le înșală.”
(Boris Pasternak – „Doctor Jivago”, traducere de Emil Iordache, Editura Polirom, Iași, 2013,
cota 821.161.1/P 42)

(Secția „Metodico-Bibliografic”)