Liceul Teoretic ʺDecebalʺ

Referat la Studii Sociale

Elev: Korponai Cătălin-Gabriel

Clasa a XII-a E
Profesor Coordonator: Potîrniche Nedelușa

An școlar 2019-2020
Cuprins
I. Libertate
a) Libertatea persoanei
b) Libertatea presei în România
c) Libertatea de exprimare-Articolul 30
d) Libertatea de întrunire și asociere
e) Libertatea științelor
f) Libertatea economică
g) Libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă
Concepțiile marilor personalități despre libertatea umană
II. Egalitate
a) Egalitatea în fața legii
b) Egalitatea de șanse
c) Toți oamenii sunt creați egali
 Libertate
Libertatea este concepută de obicei ca absenţa oricărei constrângeri exterioare:
acest sens uzual al cuvântului libertate (din latinescul liber) defineşte de altfel şi
sensul său originar. La originile civilizaţiei noastre, libertatea este condiţia liberă
a omului care nu este sclav (servus) sau prizonier. Prin opoziţie cu sclavul, tratat
ca o unealtă neînsufleţită lipsită de drepturi, stăpânul sau cetăţeanul dispunea în
mod liber de persoana sa şi participa activ la viaţa oraşului. Astfel, libertatea
este mai întâi un statut, adică o condiţie socială şi politică, garantată printr-un
ansamblu de drepturi şi datorii, înainte de a fi concepută de către filozofi şi
teologi ca o caracteristică individuală pur psihologică şi morală.
Libertatea în concepţia stoică este astfel înţeleasă ca fiind starea ideală a fiinţei
umane, care atinge serenitatea prin stăpânirea pasiunilor şi prin înţelegerea
naturii. O astfel de detaşare implică, fără îndoială, o anumită forţă sufletească,
această concepţie orientând reflecţia teoretică într-o direcţie nouă.
Vorbim despre diferite tipuri de libertate politică, economică, socială, religioasă,
individuală,colectivă, libertatea de conștiință, de asociere , însă în prim planul
discuțiilor se situează libertatea politică. În acest context, Isaiah Berlin distinge
între libertatea negativă și libertatea pozitivă. Libertatea negativă desemnează
absența constrângerilor arbitrare, impuse de puterea politică sau de alți oameni,
iar realizarea ei în practică presupune restrângerea intervenției statului la un
nivel minim (garantarea drepturilor și libertăților individuale). Libertatea
pozitivă constă în realizarea condițiilor presupuse de îndeplinirea scopurilor
individuale, prin intervenția sporită a statului în viața societății sau a individului.
În practică, aceste aspecte ale libertății ar trebui sa coincidă, totuși, istoria oferă
numeroase contraexemple.
Libertatea presei este un drept fundamental al omului recunoscut și protejat prin
lege in majoritatea statelor moderne. Acest drept este strâns asociat cu libertatea
de exprimare și este o componentă a acesteia. Expresia "libertatea presei"
precedă într-o măsură substanțială apariția industriei moderne a presei scrise –
un fenomen al sfârșitului anilor 1800 și începutul anilor 1900 – și pare să fi
apărut pe la jumătatea secolului XVII in Marea Britanie de astăzi, referindu-se
literalmente la dreptul general al oricărei persoane de a avea acces și de a face
uz de o presă (dispozitiv fizic) fără intervenția cenzorilor și nu un privilegiu
acordat branșei jurnalistice, care nu exista în acea perioadă.
Mass-media îndeplinește un rol crucial în stabilirea și protejarea valorilor
democratice, precum asigurarea cu succes a informării corecte și nepărtinitoare a
votantului cu privire la actorii politici și atragerea atenției publicului asupra
abuzurilor, neregulilor sau ilegalităților comise de zonele de putere din societate.
Libertatea presei este o garanție a oricărei democrații funcționale și nu poate fi
înțeleasă independent de o serie de factori sociali, politici și economici, alinierea
echilibrată a acestora împreună cu a altor mecanisme democratice și facilitarea
relațiilor etice dintre ele asigurând dezvoltarea armonioasă a sectorului mass-
media, o presă liberă și independentă și imparțialitatea comunicării mediatice.
Libertatea presei poate fi influențată și de lipsa transparenței privind raporturile
de putere din interiorul organizațiilor media, a transparenței privind relațiile
dintre organele de presă și investitori, acționari sau parteneri comerciali — care
pot influența negativ imparțialitatea jurnalismului, forța politicizarea demersului
jurnalistic sau crea conflicte de interese, de asumarea responsabilităților pe care
instituțiile de presă le au față de societate din punctul de vedere al informării
corecte a publicului, dar se poate vorbi și despre o remunerare financiară
adecvată care să atragă jurnaliști talentați și să stimuleze practici considerate
sănătoase în diferitele tipuri de jurnalism.
Statul democratic ar trebui să aibă un interes fundamental în a garanta libertatea
presei, pentru a permite evoluția societății oferindu-i posibilitatea de a discuta
liber pe baza informațiilor puse la dispoziție, iar instituțiile statului ar trebui să
fie interesate să împiedice orice tentativă de cenzură deoarece o societate
democratică este funcțională doar în condițiile în care există libertatea presei
Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertății Presei la 23 decembrie
1993 de către Adunarea Generală a ONU în urma Conferinței Generală
UNESCO din 1991, când s-a adoptat o rezoluție privind "Promovarea libertății
presei în lume" care recunoștea că "o presă liberă, pluralistă și independentă este
o componentă esențială a oricărei societăți democratice"
Evenimentul constituie un prilej pentru a celebra principiile care stau la baza
libertății presei, a evalua starea libertății presei în lume, a reînnoi eforturile
pentru apărarea independenței mass-mediei, a reflecta cu privire la problemele
libertății presei și a eticii profesionale și pentru a aduce omagii acelor jurnaliști
care și-au pierdut viața făcâdu-și meseria.
Libertatea presei în România
În perioada interbelică presa românească se prezenta în conformitate cu
condițiile economice, sociale și politice ale vremii care, în ciuda acțiunilor de
propagandă, a manifestelor politice și a îndemnurilor electorale care găseau cu
ușurință o platformă de expresie, era considerată ca fiind "o presă vie, în
continuă mișcare, nuanțată, imbrațișând întreg spectrul de ideologii, orientări,
gusturi, preferințe, preocupări, profesiuni" de către unii publiciști.
După asasinarea prim-ministrului I.G. Duca la 30 decembrie 1933, guvernul a
decretat starea de asediu. Curând după ce Carol al II-lea a acaparat puterea
decizională și a instaurat un regim auroritar presa era atent monitorizată și
cenzurată prin măsuri precum impunerea tipăririi unor articole cu rânduri goale,
sancțiuni financiare, suspendări temporare și chiar interzicerea apariției unor
publicații.
Una dintre cele mai reprezentante figuri ale tradiției anti-totalitare în presa
românească, Corneliu Coposu a dedicat o serie de articole cenzurii presei și
libertății de exprimare În două articole separate publicate în ziarul „România
Nouă” din Cluj Coposu a realizat un bilanț negativ al cenzurii la care a fost
supusă publicația în perioada 1933-1937 și de unde reiese că au existat nu mai
puțin de 10 cenzori. Într-un articol din 1936 afirma: „Cenzura este instrument de
guvernare pentru incapabili și hoți, iar soarta guvernelor sprijinite de cenzură
este pecetluită”
În timpul regimului comunist în România cenzura a existat și a avut o activitate
deosebit de intensă. Începând cu 1944, cenzura presei în România a fost
exercitată prin intermediul mai multor instituții și structuri, precum Comisia
Aliată de Control, Ministerul Artei și Informațiilor și Serviciul Cenzurii Centrale
Militare, iar din 1949, funcționa Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor
(DGPT) care condiționa activ apariția oricărei publicații]. Din 1951 DGPT a
devenit instituția competentă care elibera autorizații pentru ziare, reviste,
buletine și alte publicații periodice.
Libertatea de exprimare este dreptul fundamental al omului de a spune ce
gândește. Este un drept natural, ce ține de esența ființei umane, la fel ca dreptul
la viață, la demnitate, fiind probabil și cel mai important drept pentru
funcționarea unei societăți libere și democratice.
 Libertatea de exprimare – Articolul 30
1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi
libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin
sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
2) Cenzura de orice fel este interzisă.
3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a
face publică sursa finanţării.
 6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa
particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de
agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la
discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi
manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la
cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului,
organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de
multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii.
Delictele de presă se stabilesc prin lege.
Libertatea de întrunire și asociere
1) Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la
libertatea de asociere la toate nivelurile și în special în domeniile
politic, sindical și civic, ceea ce implică dreptul oricărei persoane de a
înființa împreună cu alte persoane sindicate și de a se afilia la acestea
pentru apărarea intereselor sale.
2) Partidele politice la nivelul Uniunii Europene contribuie la exprimarea
voinței politice a cetățenilor Uniunii.
Libertatea artelor și științelor-Articolul 13
Artele și cercetarea științifică sunt libere. Libertatea universitară este respectată.
Libertatea economică
Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și
exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.
Libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă
1) Orice persoană are dreptul la muncăși dreptul de a exercita o ocupație
aleasă sau acceptată în mod liber.
2) Orice cetățean al Uniunii are libertatea de a-și căuta un loc de muncă, de a
lucra, de a se stabili sau de a presta servicii în orice stat membru.
3) Resortisanții țărilor terțe care sunt autorizați să lucreze pe teritoriul
statelor membre au dreptul la condiții de muncă echivalente acelora de
care beneficiază cetățenii Uniunii.
Garantarea libertăţii individuale faţă de autorităţi presupune:
- reglementarea activităţii autorităţilor, în raport cu individul;
- instituirea unor drepturi pentru justiţiabil, învinuit, inculpat, reţinut, arestat,
condamnat în raport cu autorităţile;
- instituirea de responsabilităţi şi răspunderi pentru autorităţile care încalcă
libertatea individuală şi principiile procedurilor judiciare (instituirea ca
abateri, contravenţii, infracţiuni a oricăror încălcări de către autorităţi a
libertăţii individului).
Concepțiile marilor personalități despre libertatea umană
Montesquieu în lucrarea „Spiritul legilor” defineşte libertatea umană ca:
„dreptul de a face ceea ce îngăduie legile şi, dacă un cetăţean ar putea să facă
ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru că şi ceilalţi ar putea să
facă la fel”.
Abraham Lincoln, în demersul său de a explica conceptul de libertate afirma că:
„Lumea n-a avut niciodată o definiţie bună a cuvântului libertate, iar astăzi
poporul american are mare nevoie de aşa ceva. Cu toţii ne declarăm în favoarea
libertăţii însă folosind acelaşi cuvânt nu înţelegem acelaşi lucru. Există aici două
lucruri, nu doar diferite, ci chiar incompatibile, numite prin acelaşi cuvânt:
libertate.
De asemenea, sociologul francez Georges Gurvich în lucrările „Determinismul
social şi libertatea umană” - Paris 1963 şi „Tratat de sociologie” - Paris 1967,
tratează libertatea umană ca fiind o „proprietate, o calitate primordială,
ireductibilă a existenţei umane, atât colectivă, cât şi individuală, flacăra care stă
sub toate operele, acţiunile, reacţiile, conduitele, realizările. Ea presupune a
dărâma obstacole, a învinge rezistenţe, a răsturna bariere, a depăşi realizări, a
transforma situaţii.”

Egalitate
Egalitatea în fața legii, cunoscută, de asemenea, ca egalitate juridică, este
principiul că fiecare ființă umană independentă trebuie să fie tratată în mod egal
de lege (principiul izonomiei) și că toți oamenii sunt supuși acelorași legi. Prin
urmare, legea trebuie să garanteze neprivilegierea sau nediscriminarea de către
autorități a niciunui individ sau grup de indivizi. Egalitatea în fața legii este unul
dintre principiile de bază ale liberalismului. Principiul egalității în fața legii este
incompatibil și încetează să mai existe cu sisteme juridice cum ar fi sclavia,
servitutea, colonialismul sau monarhia. Egalitatea în fața legii este un principiu
promovat de unele ramuri ale mișcării feministe. În secolul al XIX-lea,
egalitatea bărbaților și femeilor în fața legii a fost un obiectiv radical, dar unele
opinii feministe de mai târziu consideră că egalitatea legală formală nu este
suficientă pentru a crea o egalitate socială reală între femei și bărbați.
Promovarea egalităţii de şanse va contribui la coeziunea socială atât la nivelul
regiunilor de dezvoltare, cât şi la nivel naţional. Dezvoltarea unei culturi a
oportunităţilor egale presupune implicarea directă a tuturor actorilor sociali din
sectorul public şi privat, inclusiv societatea civilă. Protecţia socială şi
incluziunea socială pot fi promovate prin acţiuni de combatere a discriminării,
promovarea egalităţii de şanse şi integrarea în societate a grupurilor vulnerabile
care se confruntă cu riscul de marginalizare socială.
Toți oamenii sunt creați egali este fără nici o îndoială cea mai cunoscută frază
din toate documentele politice ale Statelor Unite ale Americii, întrucât idea
exprimată este considerată a fi una din cele de bază ale fondării democrației
americane. S-a spus adesea că formularea ar fi aparținut patriotului și
pamfletarului Philip Mazzei, un italian imigrat în Statele Unite, care este
considerat unul din Părinții Fondatori ai țării. Ulterior, această expresie a fost
încorporată în Introducerea Declarației de independență a Statelor Unite ale
Americii de către Thomas Jefferson, care a parafrazat ceea ce prietenul său
apropiat, Philip Mazzei, spusese și scrisese.
Introducerea Declarației de independență a Statelor Unite ale Americii, scrisă de
Thomas Jefferson în 1776, spune textual:
ʺNoi menținem aceste adevăruri a fi postulate (auto-evidente), acela că toți
oameni sunt creați egali, acela că sunt dotați de către Creator cu anumite drepturi
inalienabile și acela că printre aceste drepturi se află și viața, libertatea și
căutarea fericii.ʺ
Declararea egalității dintre toți oameni (care la vremea respectivă se formula
utilizând pluralul pentru cuvântul "bărbat" - "men") nu a împiedicat continuarea
instituției sclaviei în Statele Unite. Spre deosebire de toți politicienii Statelor
Unite de dinaintea sa, președintele Abraham Lincoln s-a bazat total pe
Declarația de independență când a denunțat sclavia, pe care a prezentat-o ca
fiind total contrară a tot ceea ce avea mai scump națiunea americană, libertatea
individului.
Lincoln a fost unul dintre acei politicieni americani care a dovedit o constanță și
verticalitate remarcabilă de-a lungul întregii sale vieți. De aceea, apare firesc că
a fost și este adesea considerat printre cei mai buni președinți americani. Astfel,
deși a denunțat constant sclavia de-a lungul anilor 1850 și în timpul prezidenției
sale, cel mai cunoscut exemplu de denunțare îl reprezintă faimosul discurs de la
Gettysburg: ʺCu optzeci și șapte de ani de ani în urmă tații noștri au creat pe
acest continent o nouă națiune, gândită a fi liberă și dedicată conceptului că toți
oamenii sunt creați egali.ʺ
Bibliografie
 https://www.wikipedia.org
 https://fra.europa.eu
 www.cdep.ro
 www.scoalarosu.ro
 Manual de Filozofie- Editura Didactică și Pedagogică, R.A.