Sunteți pe pagina 1din 1

Chec cu ciocolata

Ingrediente:

● 200 g faină albă calitate superioară


● 100 g  zahăr
● 2 linguri cacao pudră
● 2 lingurițe praf de copt
● 0.5 lingurițe bicarbonat de sodiu - este opțional, dar face checul puțin mai pufos
● 90 g unt
● 2 buc ouă
● 150 ml lapte
● 80 g ciocolată neagră/amăruie procent – 60-80%
● esență de vanilie.

Mod de preparare
Pentru început se topește untul într-o cratiță apoi se lasă să se răcorească. Apoi se taie ciocolata în
bucățele mici sau se poate da pe răzătoare. Într-un bol se amestecă toate ingredientele uscate, cum ar fi:
făina, zahărul,  pudra de cacao, praful de copt și bicarbonatul de sodiu. În această compoziție uscată se
adaugă ciocolata mărunțită.

În alt bol se amestecă toate ingredientele umede, cum ar fi: laptele, untul, ouăle și esența de vanilie.
Compoziția lichidă se adaugă peste compoziția uscată și se amestecă foarte bine. Compoziția obținută se
toarnă într-o formă de chec, de aproximativ 24 x10 cm. Dacă tava este din silicon se așterne hârtie de
copt, iar dacă este din teflon, se unge cu unt și se tapetează cu făină. De menționat că se pot face și brioșe
cu ciocolata din același aluat, copiii le adoră, fiind la fel de bune ca și checul.

Mod de coacere
Se încălzește cuptorul în prealabil, la 200 grade. Se dă tava la cuptor pentru 40-45 minute. Se testează cu
o scobitoare, care se înfinge în chec, pentru a vedea dacă este gata. Dacă scobitoarea iese curata înseamnă
că este copt și gata de scos din cuptor.

După ce este scos din cuptor, checul se lasă în tavă să se răcească timp de o oră. După ce se scoate din
tavă, înainte de a fi tăiat se mai lasă timp de 1-2 ore la răcit. Când se răcește, checul se taie și se
savurează. Este ceva extraordinar cum se simt acele bucatele de ciocolată topită în combinație cu aluatul
poros și moale.

S-ar putea să vă placă și