1915 Razboiul de pozitii

Anul 1915 a fost anul în care nicio tabără nu a reușit să desfășoare ofensive decisive. Nu se
mai efectuau atacuri și deplasare, ci se mențineau pozițiile.
Războiul capătă o nouă formă. Planurile strategice au fost paralizate. Un stat care recurgea la
organizarea unei poziții defensive și amplasarea unor obstacole, ca rețeaua de sârmă
ghimpată, putea face față unui inamic invadator, nevoit să se apere împotriva focurilor de
mitraliere săpând tranșee și adăposturi. Crearea unui front defensiv continuu a devenit o
preocupare permanentă. Frontul era rapid dotat. Era constituit din două linii de poziții
paralele, separate de un spațiu ce varia între 3–4 km, devenind „un pământ al nimănui”.
Sistemul defensiv era întărit prin puncte de rezistență ale căror apărători acționau trăgând cu
mitraliere din flancuri asupra infanteriei inamice dacă își consolida o prima poziție. Ofensiva
era din ce în ce mai dificilă de efectuat. Pentru un asalt de succes, infanteria trebuia să facă o
breșă sau să deschisă rețeaua se sârmă ghimpată pentru a-i asigura trecerea, atunci când
armele inamice erau neutralizate, sau când soldații, înghesuiți, nu aveau timpul necesar să-și
părăsească adăpostul.

Artileria a fost cea care efectua pregătirea atacului. Progresele fortificațiilor au supus
adăposturile la proba obuzelor ușoare.Tirul artileriei de campanie nu era adaptat pentru
distrugerea rețelei de sârmă sau a tranșeelor. Erau necesare dezvoltarea artileriei grele și
crearea unei artilerii de tranșee care să utilizeze dispozitive cu tir curbat. Armamentul
infanteriei nu era adaptat noilor condiții de lupta. Grenadă de mâna era o armă indispensabilă
pentru atacarea inamicului adăpostit în tranșee, aflat la mică distanță.

Aviația, care în 1914 nu avea decât misiuni de explorare și recunoaștere, trebuia să

fotografieze pozițiile adverse, să contribuie la reglarea tirurilor artileriei, să survoleze spatele
frontului inamic, să ofere indicii privind pregătirea unei ofensive, să bombardeze depozitele
de material și de muniții, convoaiele de aprovizionare și să apere trupele când făceau manevre
de zi. Pentru o operațiune ofensivă de succes, era necesar progresul militar și tehnologic.
Astfel, pe durata războiului s-a desfășurat o largă cursa a înarmării. Se punea problema nu
doar ruperii frontului advers, ci și străpungerii poziției.

Statele beligerante căutai să-și concentreze eforturile către sectoarele de front sau spre
pozițiile care nu beneficiau de o organizare solidă. Înaltul Comandament german s-a decis să
adopte o atitudine defensivă după experiență avută la Yser-Războiul de Poziții îi permitea să
mențină frontul cu forțe reduse.

Pe frontul estic, organizarea pe poziții defensive nu era continuă în densitate sau în

profunzime, nici în echipament. Pozițiile nu erau precum cele occidentale. Problema
străpungerii era ușor soluționată pe frontul estic. Înaltul Comandament francez nu putea să
deschisă o breșă largă și adâncă în pozițiile germane. A privit însă spre noi teatre de războaie.
În cadrul campaniei din 1915, germanii au plănuit ofensivă majoră contra Rusiei. La
sfârșitului anului 1914, Falkenhayn a început expediera către frontul estic cu noi efective
disponibilizate de pe frontul vestic. Se confruntă deseori cu comandantul-șef austriac,
feldmareșalul Franz Conrad von Hotzendorf care se opunea planurilor germane. Succesele
minore ale germanilor în regiunea Lacurilor Mazuriene corespundeau eșecului trupelor
austro-ungare în Galiția, orașul Przemysl predându-se rușilor. Forțele Puterilor Centrale
sufereau din cauza dezacordului dintre Înaltul Comandament German și cel Austro-Ungar. În
1915, dispută se polarizase în jurul problemei perspectivei unei intervenții italiene.
Falkenhayn dorea să evite extinderea fronturilor și trebuia că Austro-Ungaria să se resemneze
cu ideea cedării Treton și Trieste către Italia. Conrad, șeful de stat major austriac, s-a opus și a
argumentat că pe baza aceluiași raționament, Germania ar trebui să cedeze Alsacia și Lorena
Franței. Falkenhayn a refuzat să mai trimită întăriri și și-a obligat aliatul austro-ungar să
colaboreze în condiții umilitoare.

Germanii au decis ulterior să intervină în sprijinul Austro-Ungariei. În aprilie 1915, cu 30 de

divizii, Comandamentul șef al armatelor germane , Hindenburg și Ludendorff, șeful
cartierului sau, sperau să obțină un succes semnificativ. În mai, Hindenburg și Ludendorff au
lansat ofensivă asupra Poloniei, în sectorul Gorlice-Tarnow.

Pe 2 mai 1915, pe un front de 80 km întindere, între Vistula și Carpați, a lansat primul atac.
La 6 mai, pe întreg frontul, rușii s-au retras, scăpând de învăluire, restabilindu-se pe linia San-
Nistru. Până în toamna, frontul se stabilizează în est, iar 150 000 de ruși sunt uciși, și alți 1
milion sunt răniți sau sunt luați prizonieri. În iunie 1915, linia a fost cucerită de forțele
Puterilor Centrale care au ocupat Przemysl și Lumberg, în două luni, Galiția fiind eliberată de
sub control rusesc.