ISTORIA BULGARIEI

Tracii sunt cel mai vechi popor cunoscut care a locuit pe teritoriul
Bulgariei din prezent; prezența lor istorică a lăsat o urmă observabilă
în întreaga regiune balcanică, în ciuda istoriei lor tumultoase de
cuceriri.[1][2] Tracii trăiau împărțiți în numeroase triburi, până când
majoritatea au fost unite de către regele Teres în jurul anului 500 î.Hr.,
formând Regatul Odrizilor, al cărui apogeu a fost în perioada regilor
Sitalkes și Cotys I (383-359 î.Hr.). În anul 341 î.Hr. regatul a fost
distrus de macedoneni, dar a fost reorganizat la sfârșitul secolului al
IV-lea î.Hr., sub conducerea lui Seuthes al III-lea. În 188
î.Hr., romanii au invadat Tracia și războaiele împotriva lor au
continuat până în 45, când Tracia a devenit provincie romană. Cea mai
mare parte a Bulgariei de azi a făcut parte din Regatul dac format și
condus de Burebista.
„Marea Bulgarie din timpuri romane a fost numită Moesia, și era
locuită de o populație mixtă de origine tracă, greacă și dacă,
majoritatea vorbind greaca sau o limbă sub-latină cunoscută drept
romanică”. Regiunea a fost „invadată de slav
Teritoriul Bulgariei era la început sub stăpânirea Imperiului Bizantin.
Bulgarii, un popor mongol au năvălit în Moesia și Dobrogea, acolo au
format Țaratul Bulgar. Bulgarii formau în sec. al VII-lea un stat în
nord-estul Mării Negre cunoscut ca Marea Bulgarie, stat ce lupta cu
puternicii vecini hazari și apoi s-a dezintegrat în a doua jumătate a sec.
VII. O parte dintre bulgarii nord-pontici au migrat în Balcani în
mijlocul slavilor sud-dunăreni. Bulgarii fiind mai puțin numeroși au
fost desnaționalizați de slavi și contopiți cu ei.
Primul Țarat Bulgar a început de facto, după năvălirea lui Asparuch și
a bulgarilor lui. Hanatul bulgar a fost ridicat la rangul de țarat de
către Simon. Țaratul a decăzut după moartea țarului. Sub
Țarul Samuel Bulgaria cade și e cucerită de bizantinii din Imperiul
Roman de Est. Urmașul lui Kubrat, hanul Asparuh, a migrat, împreună
cu o parte din triburile bulgare, spre cursurile inferioare ale
râurilor Dunăre, Nistru și Nipru (cunoscute drept „Ongal”),
cucerind Moesia, Sciția Minor (Dobrogea), în dauna Imperiului
Bizantin, lărgind și mai mult teritoriul Bulgariei Mari în Peninsula
Balcanică. Istoricii consideră tratatul de pace semnat cu Bizanțul
în 681, și stabilirea capitalei la Pliska, la sudul Dunării, fondarea
primului Imperiu Bulgar. În același timp, unul dintre frații lui
Asparuh, Kuber, s-a stabilit împreună cu alt grup bulgar în actuala
regiune a Macedoniei.
Bulgarii însă au dat peste slavi care au impus limba lor. Bulgarii le-au
dat numele lor slavilor și au renunțat la vechile obiceiuri, devenind
slavi în sânge, însă proto-bulgarii (de neam turcic) neavând un rol
semnificativ în cadrul etnogenezei bulgarilor, datorită numărului lor
foarte redus în comparație cu populațiile slavo-romanice, latine și
grecești de pe teritoriul actual al Bulgariei, fapt demonstrat prin
analizele genetice făcute asupra etnicilor bulgari, ceea ce a arătat slabe
urme (aproape inexistente) lăsate de proto-bulgari în ADN-ul
bulgarilor actuali.
În 718 bulgarii au ajutat la apărarea Constantinopolului în timpul
asediului arab, omorând 40-60.000 soldați arabi. Conducătorul lor,
hanul Tervel, a fost numit de contemporanii săi „Salvatorul Europei”.
Influența și expansiunea teritorială a Bulgariei au crescut în timpul
domniei hanului Krum [3], care în 811 a obținut o victorie decisivă
împotriva armatei bizantine conduse de Nicephorus I, în bătălia de la
Pliska. [4