Sunteți pe pagina 1din 4

Primul Imperiu Bulgar

Primul Imperiu Bulgar a fost un stat medieval fondat de Bulgari in anul 680 in
Nord-Estul Balcanilor si care s-a dezintegrat in anul 1018 dupa anexarea sa
la Imperiul Bizantin.

Cel de-al treilea fiu al lui Kubrat, hanul Asparuh, a migrat, împreună cu o parte din
triburile bulgare, spre cursurile inferioare ale râurilor Dunăre, Nistru şi Nipru, cucerind
Moesia, Sciţia Minor (Dobrogea), în dauna Imperiului Bizantin care nu este în măsură să
reacţioneze, lărgind şi mai mult teritoriul Bulgariei Mari în Peninsula Balcanică. După ce
Constantinopolul scapă de ameninţarea arabilor, Împăratul constantin din aceea vreme
pregăteşte o campanie amplă împotriva noilor invadatori, o campanie de asemenea
amploarea încât dovedeşte că apariţia lui Asparuh la graniţa nordică era un pericol pentru
Imperiu. Din păcate pentru bizantini, campania nu evoluează în favoarea lor şi în cele din
urmă ajung să fie învinşi de bulgari care cuceresc teritoriile până la Varna, Munţii Stara
Planina . Datorită acestei înfrângeri, Împăratul Constantin al IV-lea al Bizanţului fiind
ocupat cu disputele religioase din imperiu, caută pacea cu bulgarii.

Istoricii consideră tratatul de pace semnat cu Bizanţul în 681, şi stabilirea capitalei la


Pliska, la sudul Dunării, fondarea primului Imperiu Bulgar. Bizanţul se obligă să
plătească bulgarilor un tribut anual.

Asparuh pune bazele unui organism statal, care întruneşte o parte din caracteristicile
moştenite de la huni şi avari cât şi vechi tradiţii „barbare”

În acelaşi timp, unul dintre fraţii lui Asparuh, Kuber, s-a stabilit împreună cu alt grup
bulgar în actuala regiune a Macedoniei. Având forţe mai mici recunoaşte imediat
suzeranitatea Imperiului Bizantin.

Asparuh este urmat la tron de către fiul său, Tervel, una dintre cele mai importante figuri
din întreaga istorie bulgară. Statul este consolidat şi în 705 începe să se amestece serios în
treburile Imperiului Bizantin. El a fost cel care l-a adăpostit pe Justinian al II-lea care
fugise din exil şi printr-o acţiune militară, bulgarii l-au repus pe tron. Drept mulţumire,
Tervel primeşte titlul de „Cezar”.

În 718 bulgarii au ajutat la apărarea Constantinopolului în timpul asediului arab, omorând


40-60.000 soldaţi arabi. Conducătorul lor, hanul Tervel, a fost numit de contemporanii săi
„Salvatorul Europei”. Tervel menţine relaţii strânse cu bulgarii lui Kuber de pe teritoriul
de astăzi al Macedoniei, după cum se menţionează într-o inscripţie găsită pe „Călăreţul de
la Madara”.

Influenţa şi expansiunea teritorială a Bulgariei au crescut în timpul domniei hanului


Krum, care în 811 a obţinut o victorie decisivă împotriva armatei bizantine conduse de
Nicephorus I, în bătălia de la Pliska. El este considerat de unii istorici drep întemeietorul
unei noi dinastii, care domneşte până în anul 1018. Bulgaria îşi extinde mult teritoriul
către nord-vest şi Bizanţul este neliniştit de acestă extindere, văzând acum în Bulgari un
rival pe măsură.

În 809 bulgarii cuceresc importanta cetate Serdica şi încep să pătrundă pe cursul râului
Struma din Macedonia. Dar în acel timp, bulgarii au oferit Bizanţului şansa de a se
răzbuna. Ei atacă şi incendiază capitala bulgară Pliska în 811. Dar Bulgarii nu se lasă
uşor, aşa că îl urmăresc pe Nikephor şi Bizanţul este înfrânt în trecătoarea de la Vărbiţa în
încercarea sa de retragere în munţi. Datorită acestei situaţii Krum dă lovituri grele
imperiului între 811-813, ajungând până la zidurile Constantinopolului. Fiind
neputincioşi bizantinii încalcă legile diplomaţiei şi îi întind o cursă lui Krum, acesta din
păcate pentru ei scapă viu şi de furie devastează împrejurimile capitalei şi cucereşte
oraşul Adrianopole (cunoscut astăzi sub numele de Edirne).

Krum este cel care emite primele legi scrise, valabile pentru populaţia din ţara sa. El face
şi primii paşi spre o reformă administrativă dar din păcate în anul 814 moare în timpul
unei noi campanii împotriva Bizanţului. Urmează la tron fiul său, Omurtag, care încheie o
pace stabilă cu Bizanţul. Domnia lui Omurtag este o perioadă a reformelor şi o perioadă a
ascensiunii culturale. Pliska este restaurată, construindu-se cetăţi din piatră şi palate
întărite.

În 864, Bulgaria a acceptat ortodoxismul ca religie şi a devenit o mare putere în secolele


IX şi X, timp în care s-a luptat cu Imperiul Bizantin pentru supremaţia în Balcani. Avea
s-o obţină în timpul domniei lui Boris I. În acea perioadă alfabetul chirilic a fost creat în
Preslav şi Ohrid, , adaptat fiind după alfabetul glacolitic, creat de călugării sfinţi Chiril şi
Metodiu. Alfabetul chirilic a devenit piatra de bază pentru dezvoltarea culturală
ulterioară. Secole mai târziu, acest alfabet, împreună cu limba bulgară veche, avea să
devină limba cultă scrisă (lingua franca) a Estului Europei, cunoscută drept Slavona
Bisericească.

Cea mai mare extindere teritorială a fost atinsă în timpul lui Simeon I, primul ţar bulgar,
fiul lui Boris I, acoperind aproape întreaga Peninsulă Balcanică. Cu toate acestea, cea mai
mare realizare a sa a fost o bogată cultură creştin-slavonică, ce a servit drept exemplu
pentru celelalte popoare slavonice din Estul Europei, asigurând continuarea existenţei
naţiunii bulgare în secolele următoare.

Aderarea la religia creştină aduce în Bulgaria un numeros cler bizantin. Locul şi


constiinţa de sine a Bulgarilor dictează nevoia de a avea o limbă de cult proprie şi a unei
biserici. Iniţial Bizanţul nici nu a avrut să audă de o independenţă religioasă bulgară, dar
au cedat în cele din urmă, nedorind ca aceştia să se alieze cu biserica din Roma. Aşa că
„problema bulgară” este rezolvată într-un mod favorabil. Apoi prin intermediul fraţilor
Chiril şi Metodiu, Bulgaria îşi obţine şi limba de cult, bulgara veche (slavonă).

După Boris, la tron vine pentru o scurtă perioadă fiul său cel mare Vladimir, dar din
cauza ideilor lui de a schimba orientarea politică a tării. Aşa că coroana îi este dată lui
Simeon şi capitala este mutata de la Pliska la Veliki Preslav, reprezentând un fel de
rupere de trecutul păgân.
Bazele civilizaţiei bulgare sunt puse de cei doi călugări bizantini, Chiril şi Metodiu a
căror origine nu se cunoaşte cu exactitate. Ei provin dintr-o familie mixtă din Salonic.
Metodiu a dat dovadă de calităţi remarcabile încă din copilărie, fiind trimit apoi la celebra
Şcoală Superioară din Constantinopole, unde devine unul dintre cei mai apropiaţi
discipoli ai marelui intelectual şi viitor patriarh, Photios. Mai târziu devine bibliotecar al
Catedralei Patriarhale „Sfânta Sofia”şi Profesor de filosofie la Şcoala Superioară. După
anul 851, intră în Mănăstirea Polihron, unde se ocupă de ideea creării unui alfabet slav şi
a unei limbi literare slave. În anul 855 Chiril, ajutat de fratele său Metodiu creează primul
sistem grafic slav, cel glagolitic. Acestă sarcină le fusese încredinţată de însuşi împăratul
bizantin care dorea o influenţă mai mare asupra slavilor „săi”. Acest alfabet ţine cont de
fonetica slavă, dar are drept fundament vechiul dialect bulgar din zona Salonicului. Cu
ajutorul unui cerc restrâns de discipoli, cei doi încep o largă activitate de predare, făcând
„Cuvântul lui Dumnezeu” accesibil slavilor.

În 863, Bizanţul îi trimite pe cei doi în Marea Moravie. Cneazul Rotislav, ce stăpânea
acele teritorii ducea o luptă de emancipare contra clerului german. Prin sosirea lor acolo
se începe educarea clerului slav şi efectuarea slujbei religioase în limba slavonă. Influenţa
politică şi bisericească bizantină în Europa Centrală este primită cu rezerve de către
biserica apuseană.

În al patrulea an de misiune, cei doi fraţi călătoresc la Roma pentru a-şi exprima
loialitatea faţă de papa Adrian al II-lea. Acolo reuşesc să obţină recunoaşterea limbii
slavone ca a patra limbă de cult de către Papă.

Constantin se călugăreşte sub numele de Chiril şi moare la 14 februarie 869 şi este


înmormântat la Biserica „San Clemente”. După moartea sa, Metodiu este numit
arhiepiscop al Dunării Mijlocii şi Panoniei prin bulă papală.

După moartea lui Metodiu, misiunea din Moravia se aproprie de final. Discipolii sunt
alungaţi în mod ruşinos sau chiar vânduţi evreilor drept sclavi (au fost răscumpăraţi până
la urmă de către împăratul bizantin Vasile I) iar Kliment, Anghelarie şi Naum sunt
expulzaţi şi pleacă în Bulgaria unde Boris îi întâmpină solemn şi le creează cele mai bune
condiţii pentru activitatea lor culturală. Se fac două mari centre de cultură şi literatură la
Pliska (după 893 Veliki Preslav) şi la Ohrid.

Domnia lui Simeon I (893 – 927)marchează apogeul primului ţarat bulgar. Bulgaria
obţine hegemonia politică şi militară în Balcani, o extindere teritorială maximă însoţită de
o ascensiune culturală nemaintâlnită!

Imediat după urcarea pe tron este nevoit să poarte un război cu Bizantinii, un razboi în
care îi aruncă şi pe pecenegi şi cu ajutorul acestora Bulgaria învinge, lucru care se repetă
apoi şi în anii 899 şi 904. Imperiul pierde noi teritorii la sud, graniţele bulgare ajungând
până la 20 de km de Salonic.
Simeon se amestecă în lupta pentru coroana imperială bizantină, astfel reuşeşte să îşi
căsătorească fiica cu fiul împăratului, numit Constantin. Un triumf de scurtă durată,
pentru ca la un an diferenţă, urcă pe tron o nouă regenţă care denunşă acordul cu Simeon.

Hegemonia bulgară devine totală după ce Simeon distruge armata bizantină, care l-a
atacat, pe râul Aheloi la data de 20 august 917. Bulgarii asediază de câteva ori
Constantinopole, şi pătrund adânc în Tesalia, ajungând în Atena. Bizanţul cere pacea.

Domnia lui Simeon este un secol de aur şi pentru tânăra cultură creştină. În istoria
Bulgariei nu va mia fi atinsă o asemenea armonie între un stăpânitor educat, Mecena al
culturii, eforturile bisericii şi elitei culturale.

La tron apoi urmează fiul său, Petăr care reuşeşte să încheie aşa numita „pace-trainică” cu
bizantinii şi pentru prima dată o prinţesă romeică devine soţia unui stăpânitor barbar. Lui
Petăr îi este recunoscut titlul de ţar al bulgarilor.

A urmat apoi o decădere la mijlocul secolului al X-lea, cauzată de războaiele cu Croaţia


şi rebeliunile frecvente din Serbia (ajutate de aurul bizantin), precum şi de invaziunile
dezastruoase ale maghiarilor şi pecenegilor.

După asaltul ruşilor din 969-971, Bulgaria a fost mult slăbită. Cneazul kievean Sviatoslav
s-a folosit de superioritatea numerică a armatei sale pentru a îi înfrânge pe bulgari în
Delta Dunării, ocupând cetăţile bulgare de acolo. Imediat după, bizantinii au început
campania de cucerire a Bulgariei. În 971, ei au pătruns în capitala Preslav şi l-au capturat
pe Împăratul Boris al II-lea. Dar Sviatoslav este înconjurat apoi la Duristor de trupele
împăratului bizantin Ioan Ţimiskes şi este obligat să capituleze. Partea răsăriteană a ţării
este ocupată de bizantini, Boris al II-lea este dus la Constantinopole şi detronat.

Rezistenţa bulgarilor din vest a durat încă jumătate de secol, sub ţarul Samuil. Ţara a
reuşit să se recupereze şi i-a învins pe bizantini în mai multe bătălii importante, ajungând
să controleze mare parte din Balcani, şi în 991 să invadeze statul sârb. Cu toate acestea,
statul a ajuns să fie distrus definitiv în 1018, de către bizantinii conduşi de Vasile al II-
lea, în urma bătăliei de la Kleidion.