1948 - Naţionalizarea, proprietăţile particulare trec în administrarea statului.

1950 - Încep deportările. Familii întregi, cu copii mici, sunt luate din casele lor,
urcate în vagoane de marfă şi trimise pe câmp deschis, în Bărăgan.

1952 - În locul celor deportaţi sunt aduse pe insula Ada-Kaleh familii de români.
Prima măsură de metisizare a etniei turce.

1955 - Ultimele familii deportate în Bărăgan se întorc pe insulă, dar nu la casele

pe care le avuseseră înainte de deportare, casele lor erau acum ocupate de către
noii veniţi pe insulă. Deportaţii trebuiau să se descurce cum puteau, mai pe la
neamuri, mai pe la vecini şi mai sigur în cetăţi. Au fost cazuri când un proprietar a
locuit, la întoarcerea din Bărăgan, în chirie în propria casă. Ce sentiment uman
trebuie să fie acela, să vezi pe altcineva că se lăfăie în casa ta. Acest sentiment a
persistat până în 1968, când cu toţii am fost nevoiţi să ne părăsim casele.

1956 - Încep negocierile României cu partea iugoslavă, pentru construirea

hidrocentralei de la Porţile de Fier, negocieri care au durat 6 ani.

1963 – 30 Noiembrie- Este semnat, la Belgrad, Acordul între R.P.R. şi

R.S.F.Yugoslavia, cu privire la construirea barajului de la Porţile de Fier I.

1964 - 1 Ianuarie- A fost înfiinţata Întreprinderea Centrală Hidroelectrica Porţile

de Fier.

1965 - Încep lucrările la barajul Porţile de Fier I

1965 - 19 Martie - Moare Gheorghe Gheorghiu-Dej.

1965 - 20 Martie - Nicolae Ceauşescu este numit Secretar General al P.C.R.

1966 - Încep măsurătorile topometrice ale insulei şi a cetăţilor. Se fac

inventarierea obiectelor arheologice, a monumentelor funerare, etc.

1966 - Vizitează insula copiii lui Ceauşescu (Valentin, Zoe şi Nicu Ceauşescu).

1966 - Toamna, încep demolările, se acţionează cu muncitori aduşi din afara

insulei.

1967 - Sunt strămutate cimitirele noastre pe insula Şimian.

1968 - Primăvara. Jumătate din locuitorii insulei sunt deja plecaţi. Jumătatea din
avalul insulei este goală. Soseşte pe insulă o unitate militară, însoţită de tancuri
(5). Ocupă jumătatea goală a insulei. Trecerea peste Dunăre s-a făcut pe un pod
de pontoane. Se fac trageri cu muniţie de război. Ţintele alese, casele nelocuite.
Apare şi primul camion pe insulă. Se toarnă un film didactic militar. Se toarnă în
vara anului 1968 şi filmul de lung metraj “Balul de sâmbătă seara”, în rolul
principal Sebastian Papaiani

1968 - 21 August - Familia Omer Nuredin părăseşte pentru ultima oară insula
Ada-Kaleh.

„Sunt foarte multe lucruri inedite, n-o să vă vină să credeţi. În istoricul

întocmit de mine veţi observa lucruri neştiute. Foarte puţină lume ştie, de
exemplu, că pe insulă aveam un teren de fotbal, se juca fotbal”, ne spune domnul
Omer Kadri, continuând cu aspecte ale vieţii insulare văzute de copilul de atunci:
„Seara nu puteam ieşi pe străzi. Ne era foarte frică. De la ora 10 seara se
întrerupea curentul electric. Lumea circula  după ora 10 seara cu felinare.  Eu
eram copil pe atunci, dar îmi amintesc despre faptul că seara, după ce se lua
curentul, părinţii ne spuneau tot felul de poveşti despre moroi, stafii şi alte lucruri
ce mă făceau să bag capul sub pernă. Bunică-mea nu se lăsa până nu mă adormea
cu aceste poveşti şi vă daţi seama ce spaimă trăiam dacă ne prindea seara printre
zidurile cetăţii, aveai impresia că vezi peste tot moroi, stafii. Îmi era tare frică să
ies pe străzi după ce se lăsa întunericul”. „O altă amintire este legată de
sărbătoarea turcilor, BAIRAMUL. Era obiceiul ca cei mici să meargă pe la toate
rudele şi să le facă urări de bine. De la fiecare familie luam între 2 şi 5 lei. Cei mai
înstăriţi dădeau 5 lei. Dar adunam în această zi peste 200 de lei. Toate familiile de
turci de pe insulă erau neamuri între ele. Aşa că aşteptam cu nerăbdare
BAIRAMUL”. „Îmi aduc aminte foarte bine, o întâmplare,  pot spune,  ieşită din
comun. Într-o zi, un pescar, în timp ce se întorcea pe insulă, a văzut ceva plutind
pe Dunăre. Era un cuib de cioară, cu un pui în el. L-a luat şi a venit cu el pe mal. L-
a luat tata. L-a crescut ca pe un copil şi l-a dresat. Stătea pe umărul lui, mergea
peste tot cu tata şi făcea tot felul de nebunii. De exemplu, tata se ducea cu el la
cafenea. Făcea pariu cu prietenii, lua o cutie de chibrituri, o însemna şi o punea
pe Hassan, aşa o chema pe cioară, să o ducă acasă. Plecau apoi de la cafenea,
direct la noi acasă. Acolo găseau cioara cu cutia de chibrituri. Cioara Hassan avea
o slăbiciune pentru inele. La brutăria de pe insulă a venit să lucreze şi un român,
pe nume Luţă. Într-o zi, cioara a intrat pe geam şi a poposit lângă mâna lui Luţă,
ciocănindu-l pe degetul pe care avea un inel. Luţă, om rău la suflet, a prins cioara
şi a aruncat-o în cuptorul pentru pâine. Tata i-a dat atunci o lecţie pe cinste. Dar
aşa am aflat că acest Luţă arunca şi pisici în cuptorul unde se cocea pâinea. Era un
om foarte rău la suflet”.
4 mai
4 mai 1931. Ziua a fost, pentru locuitorii de la circa trei kilometri în aval de
Orşova, una de neuitat, datorită vizitei regelui Carol al II-lea şi a premierului
din acea vreme, istoricul Nicolae Iorga. Promisiunile regale făcute atunci,
devenite fapt istoric, şi-au găsit corespondent în realitate. Acestea au fost
transcrise ad litteram de imamul Ahmet Ali: "Puteţi să vă întoarceţi liniştiţi
la casele voastre, de acum înainte veţi avea iar privilegiile voastre şi toată
grija mea", le-a spus regele oamenilor. Pe 17 mai, ca urmare a unei vizite la
Bucureşti a preşedintelui comitetului bisericesc şi a primarului, s-au încheiat
şi actele privitoare la privilegiile acordate de rege. Astfel, urma să se aducă
în insulă fără taxe vamale, anual: 10 vagoane de zahăr, un vagon de tutun
străin, 1.000 kg ţigări de foi, 13.900.000 ţigarete străine, 3 vagoane băuturi
spirtoase, străine şi autohtone (pentru fabricarea renumitului rom de Ada-
Kaleh), două vagoane cafea, 1.500 kg obiecte de bazar şi 1.500 de fesuri.

Scolarii primeau si atunci cate un pahar cu lapte si o chifla, iar la Sarbatori

micutii turci "faceau lozinci si pancarte de 1 Mai si 23 August". In
adolescenta, Gheorghe Bob a petrecut printre tinerii musulmani la "Joile
Tineretului", iar de la 16 ani a inceput sa lucreze in fabrica de confectii.

Gheorghe Bob isi aminteste si de deportarile din Baragan, din 1951. "Traia
pe insula un bogatas, Ali Kadri, care avea fabrica de tutun. A fost socotit
chiabur si trimis in Baragan." Alaturi de alte cateva familii cu "tentative de
trecere a frontierei la sarbi". Insularii au fost aruncati in camp si lasati sa-si
incropeasca o noua viata. "Cand s-au intors, au venit incarcati de gaste,
curcani si saci cu porumb."
O alta amintire poarta chipul tovarasului Stalin. La moartea dictatorului, in
‘53, toata suflarea turca, cu mic, cu mare, s-a strans in caminul cultural.
"Da-i plansete ca a murit tatal copiilor. Noi, cei mici, eram invatati ca, daca
moare Stalin, gata, suntem terminati."