Don Carlos

de F. Schiller

Don Carlos aparține mișcării literare a Sturm und Drang pentru tema sa, și clasicismului de la Weimar pentru forma sa
( Dramatisches Gedicht, poem dramatic ) și structura sa clasică (cinci acte). Complotul se bazează pe evenimente istorice de la
curtea regelui Filip al II-lea al Spaniei din secolul  al XVI- lea . Dar, foarte influențată de Revoluția Franceză, piesa ridică și întrebări
de actualitate, în special cea a ideologiei marchizului de Posa. Subiectul clasic al iubirii și sentimentelor este reprezentat de
personajul principal (Don Carlos). Aceste două figuri sunt un exemplu perfect al convingerii autorului că intelectul și sentimentul
sunt legate pentru a forma idealul estetic.
O altă temă este dezbaterea dintre etica responsabilității și etica convingerii. Marchizul de Posa acționează în conformitate cu o
etică a convingerii, deoarece își plasează punctul de vedere în legătură cu pacea din republicile Flandrei mai presus de viața
celui mai bun prieten al său și chiar a lui. Abia cu puțin timp înainte de asasinarea sa, marchizul și-a recunoscut greșelile și a
adoptat o etică a responsabilității, sacrificându-se în numele prietenului său, pentru a salva nu numai intriga bazată pe ideologia
sa politică, ci și pe prietenul său pe care îl gestiona. Cu toate acestea, schimbarea vine prea târziu și urmează tragedia când
Don Carlos încearcă să reacționeze el însuși, dorind să onoreze sacrificiul prietenului său în loc să se calmeze și să se împace
cu tatăl său. El nu este capabil să unească cele două etici. Această criză duce în cele din urmă la eșecul lui Don Carlos, care
pune pe toți împotriva lui și reacționează naiv, lăsându-se surprins de regină, apoi închis și ucis.

Personaje
 Filip al II-lea, regele Spaniei
 Elisabeth de Valois, soția sa
 Don Carlos, prințul moștenitor
 Marchizul de Posa, Cavalerul Maltei și prieten al lui Don Carlos
 Domingo, mărturisitorul regelui

 Ducele de Alba
 Prințesa lui Eboli
 Contele de Lerna
 Raimond de Taxis

Argument
Don Carlos o iubește pe Elisabeth de Valois, soția tatălui său. Bătrânul rege, gelos și tiranic, va sfârși prin a-l asasina pe fiul
său.

Primul act
Elisabeth de Valois, promisă lui Don Carlos, a trebuit să se căsătorească cu tatăl ei, Philippe II din motive de stat. Don Carlos,
claustrat în palatul său regal din Aranjuez, păstrează un resentiment care îl îngrijorează pe Domingo. Carlos îl găsește pe
Rodrigue de Posa, prietenul său din copilărie care a venit să-l convingă pe tânărul moștenitor al tronului să se întoarcă
la Madrid pentru a câștiga influență politică și pentru a salva libertatea republicilor din Flandra împotriva cărora Spania se află în
război ( Războiul celui de-al patrulea). ). Dar Carlos nu mai este același și ajunge să-i dezvăluie lui Posa dragostea sa pentru
regină.
Posa reușește să organizeze o întâlnire individuală între Carlos și regină la reședința sa de vară, unde îi lipsește țara natală,
Franța, și trăiește ca într-o închisoare, încă păzită și supravegheată de trei servitoare. Don Carlos merge acolo în secret cu
marchizul de Posa, dar regina disperată nu mai caută dragostea moștenitorului tronului, ci încearcă să-l convingă să-și dea
dragostea supușilor curții Spaniei și să devină bărbat. Don Carlos decide apoi să se confrunte cu tatăl său, să concureze cu
Alba, noul guvernator pentru cauza războiului din republicile Flandrei și să devină în mod simbolic fratele marchizului de Posa,
pentru că este mai dornic de sprijinul său și de prietenie decât eticheta regală care interzice o astfel de prietenie. Regele
ajunge, o surprinde pe regină singură în urma întâlnirii și o suspectează violent că a întâlnit pe cineva necunoscut sau periculos
în spatele ei. Din această discuție apare un sentiment de neîncredere și distanță, iar cei doi soți se îndepărtează din ce în ce
mai mult.

Actul II
Carlos îl roagă pe Philippe să-i acorde Flandra (îi reproșează mai ales tatălui său că nu l-a iubit și că este lipsit de inimă). Dar
este crudul Duce de Alba care va merge în Flandra, pentru a suprima rebeliunea, deoarece regele nu are încredere deplină în
fiul său. Don Carlos se retrage și primește o scrisoare misterioasă de la o doamnă anonimă care ar dori să-l vadă. La început
suspect, el ajunge să se convingă că ea este autentică și vrea să alerge spre camera reginei, convins că ea este autorul. Atunci
s-a apropiat de el ducele de Alba. Carlos încearcă să scape de Duce cât mai repede posibil, ceea ce îl jignește. Începe un duel,
întrerupt rapid de regină. Carlos intră din greșeală în camera tinerei prințese a lui Eboli, adevăratul emisar al scrisorii. Urmează
o neînțelegere în timpul căreia Carlos obține o scrisoare de la rege care demonstrează că acesta îl urmărește pe prințesă
pentru diligența sa. După un dialog jenant și umilitor pentru ambele părți, prințesa lui Eboli își dă seama că Don Carlos nu este
interesat de ea și, prin urmare, presupune că încearcă să continue o relație cu regina, fosta sa logodnică și judecătorul. Prin
urmare, să nu fie fidelă sau loial regelui și încearcă să dezvăluie aceste fapte regelui.
Guvernatorul Alba și Domingo, reprezentantul bisericii, care se simt amenințați de sosirea neașteptată a lui Don Carlos,
observaseră și comportamentul suspect al lui Don Carlos în timpul sosirii lui Elisabeta în timpul duelului dintre Alba și Don
Carlos și plănuiau o intrigă, pentru pe care o manipulează prințesa Eboli, deoarece știu că regele este interesat de ea. Anterior
refuzase ofertele regelui, dar când crede că Elisabeta îi este infidelă, este convinsă de Alba și Domingo să se apropie de rege și
să-și pregătească călătoria pentru a deveni noua regină a Spaniei. Alba și Domingo o folosesc pe prințesa lui Eboli pentru a-i
demonstra regelui că fiul și soția lui încă se iubesc și că planifică o intrigă împotriva regelui pentru a răsturna statul. Eboli fură o
cutie cu scrisorile personale ale Elisabetei. Între timp, Don Carlos îl întâlnește pe marchizul de Posa care îl acuză că este prea
egoist și că se gândește doar la viața sa amoroasă în loc să salveze omenirea. Don Carlos își recunoaște greșelile și jură să
urmeze idealurile marchizului de Posa și să aibă încredere orbește în el.

Actul III
Regele este în posesia unei scrisori de la Carlos, dar el încearcă să nu ghicească cine este destinatarul. Ducele de Alba
confirmă că este regina. Domingo și Albe încearcă să-l calmeze pe rege, dar acesta din urmă, furios că a rămas ignorant de
ceea ce pare să știe toată lumea, îi respinge, pentru că își dă seama de intriga lui Alba și a lui Domingo care o judecă pe
Elisabeta infidel și care chiar încearcă să-l convingă pe rege că fiica pe care o are cu Elizabeth nu este propriul său copil, ci cel
al iubitului său Don Carlos. El caută în caiete un om de încredere și dă peste numele lui Posa. Regele este atins de onestitatea
oaspetelui său, care răspunde că lumea îl ia pe rege pentru un zeu care trebuie să inspire frică. Marchizul de Posa face o
pledoarie vibrantă pentru omenire și îi cere regelui să ofere libertate de gândire popoarelor sale, recunoscând în același timp că
idealurile sale sunt futuriste și greu de aplicat. Regele este impresionat, dar în schimb încearcă să câștige marchizul de Posa
pentru o altă cauză. Convins de virtutea marchizului, el îi încredințează rolul de a cerceta inima reginei Elisabeta și
comportamentul fiului său Don Carlos, neștiind că acesta din urmă și marchizul sunt prieteni apropiați. Regele oferă marchizului
acces nelimitat la curtea regală, se declară impresionat de caracterul său și îl lasă să plece, fiind sigur că a găsit în sfârșit un
partener loial și inteligent.

Actul IV
În timp ce regina încearcă în zadar să afle cine i-a furat scrisorile lui Carlos, marchizul de Posa este anunțat. Marchizul îi
dezvăluie reginei planul pe care l-a întocmit pentru a-l salva pe Carlos: el trebuie să meargă în Flandra în ciuda ordinului
regelui, iar reginei trebuie să-l convingă. Marchizul îi cere lui Don Carlos scrisori din portofoliul său privat, inclusiv cele ale
Elisabetei înainte ca aceasta să se căsătorească cu regele. Don Carlos, care a aflat că prietenul său a devenit o persoană de
încredere apropiată de tatăl său, este îngrijorat, dar îi respectă ordinele.
Regina vrea să-i dezvăluie regelui că i-au fost furate scrisori, dar acesta din urmă o știe deja și se înfurie. Regina leșină și există
zvonul că regele este responsabil pentru sângele care îi curge pe față. Ulterior, se înfurie din nou cu Alba și Domingo, care
oferiseră informații proaste și care l-au confundat pe rege. Se simțea din ce în ce mai singur și îl chema pe marchizul de Posa
să-i vorbească. Marchizul prezintă scrisoarea de la prințesa lui Eboli către rege; regele înțelege atunci că ea a fost cea care a
furat scrisorile către regină și că se pregătește un complot. Marchizul de Posa afirmă că Elisabeta are idei politice cu privire la
republicile sau provinciile Flandrei și că l-a convins pe Don Carlos de ideile sale, ceea ce explică sosirea ei și intențiile ei la
curte și în legătură cu postul de guvernator.
Posa obține de la rege un ordin de arestare în gol și toate puterile de a acționa. Carlos începe să se îndoiască de intențiile
marchizului, care nu l-a informat despre ultimele sale acțiuni misterioase. Carlos reacționează într-un mod necontrolat și
încearcă să meargă să o vadă pe Elisabeth, ultimul său ajutor. Marchizul de Posa ajunge acolo și se teme că întreaga coroană
poate realiza relația specială dintre Don Carlos și Elisabeta, dacă cei doi se întâlnesc deschis. Apoi decide să-l aresteze pe Don
Carlos pentru a evita acest lucru. Prințesa lui Eboli, care a asistat la această scenă în fața camerei reginei și care devine un
martor important, este amenințată de marchizul de Posa care chiar jură să o omoare, dacă i-ar vorbi regelui despre această
întâlnire. Prințesa Eboli este șocată de o astfel de amenințare și își dă seama de situația pe care ea însăși a creat-o cu furtul
scrisorilor reginei și cu sprijinul acordat pentru Alba și Domingo. Se adresează cu disperare Reginei și mărturisește tot ce a
făcut, implorând iertare. Mărturisește chiar că îl dorește pe Don Carlos, dar că se culcase deja cu regele, care era interesat de
ea. Elisabeta decide să-i provoace mai puține pedepse prințesei, trimițând-o la mănăstire.
Marchizul de Posa își dă seama că jocul său dublu ar putea fi dezvăluit în curând și vorbește cu Elisabeth. Știe că fie Don
Carlos, fie el însuși ar fi oricum sancționați dacă ar fi suspectat că a dezvoltat o intrigă. El decide să se sacrifice și să
părăsească scena, dar îi cere reginei să-i amintească lui Carlos de datoria sa politică și diplomatică. Regina este dezamăgită,
dar promite să transmită mesajul lui Don Carlos. În același timp, regele primește o scrisoare de la Posa pe care o trimisese la
Bruxelles pentru a planifica revoluția în jurul republicilor din Flandra. Cu această scrisoare, Posa a dorit, de asemenea, să
atragă atenția lui Don Carlos și să se sacrifice, știind că riscurile de a găsi scrisoarea în postul controlat de coroană erau mari.
Regele realizează jocul dublu al marchizului de Posa și, prin urmare, începe să aibă încredere în Alba și Domingo și în intriga
lor. Prințesa Eboli, care dorește să vorbească cu regele pentru a-i dezvălui intrigile și observațiile pe care le-a mărturisit-o
anterior Elisabetei, fatal nu primește audiență de către rege, deoarece Domingo o amenință și o previne, în timp ce Alba își
folosește toate mijloacele retorice să-l facă pe rege să acționeze împotriva marchizului de Posa și propriului său fiu. Alba își dă
seama că victoria ei este aproape.

Actul V
Posa îl vizitează pe Carlos în celula sa. Carlos crede că marchizul l-a sacrificat visului său de „guvern uman”. Posa îi dezvăluie
că a arestat-o pentru a-l proteja. Carlos înțelege comportamentul marchizului și îi iartă totul.
Alba îi surprinde pe loc: ajunge să-l elibereze pe Don Carlos și să-l livreze pe trădătorul Posa regelui. Don Carlos cere sosirea
personală a regelui la fața locului, hotărât să-și apere prietenul, deși vrea să se sacrifice și preferă ca Don Carlos să tacă în cele
din urmă. Dintr-o dată, Posa este ucis, cu câteva secunde înainte de sosirea regelui, care este convins că mortul este singurul
care a tras un complot împotriva lui. Filip al II-lea al Spaniei este apoi gata să-l elibereze pe Don Carlos, să se împace cu el și
să-i dea un post în curtea regală. Dar Don Carlos, întristat de moartea prietenului său, uită de ultimele obiective ale lui Posa și
reacționează cu emoție acuzând regele că a comis o crimă și mărturisind că el și Posa au avut o mare prietenie. Regele se
simte din nou trădat și se vede incapabil să acționeze. Atunci Alba a recâștigat controlul asupra situației și a suprimat o revoltă
populară în fața curții regale care a fost provocată de regina Elisabeta, spunând oamenilor că moștenitorul tronului a fost închis
pe nedrept. Scopul real al revoltei este de a atrage atenția asupra revoltei, permițându-i lui Don Carlos să părăsească scena și
să meargă la Bruxelles pentru a conduce revoluțiile din Flandra. Regele este mișcat de cele mai recente evenimente și dorește
să se răzbune pe omenire, față de care marchizul de Posa deținuse mai multă importanță decât prietenia sa cu regele și care
acum pare să se întoarcă împotriva lui. Apoi îl întâlnește pe Marele Inchizitor care îi recomandă să-și sacrifice fiul pentru a-și
restabili puterea. Inchiziția încearcă astfel să recâștige puterea la curtea regală. Regele vrea să-și realizeze răzbunarea și îl
găsește pe Don Carlos cu Elisabeta în camera celui din urmă, chiar înainte ca prințul să părăsească palatul. Elisabeth vorbește
despre planurile marchizului de Posa lui Don Carlos și jură deschis de acum înainte dragostea ei pentru fostul ei logodnic, dar
acesta din urmă nici nu mai este interesat de dragostea ei, ceea ce inversează situația văzută în primul act. Lui Don Carlos îi
pasă mai mult de prietenie decât de dragoste și singurul său scop acum este să aducă un omagiu marelui său prieten Posa
care s-a sacrificat pentru el.
Cu acest cuvânt de rămas bun, el cade în mâinile Inchiziției și a regelui care îl închide. Soarta sa tragică este apoi determinată,
iar intriga din jurul lui Domingo și Alba experimentează în cele din urmă o victorie fatală pentru Don Carlos asupra intrigilor din
jurul marchizului de Posa, reginei Elisabeta și moștenitorului tronului.