BRASOV

Brașov (în germană Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona, Brassovia, în dialectul săsesc
Kruhnen) este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, România, format din
localitățile componente Brașov (reședința) și Poiana Brașov. Potrivit recensământului din 2011, are o
populație de 253.200 locuitori[1]. Patron al orașului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia
se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Brașovului
sculptată dedesubt în relief.

Brașovul este cel mai important oraș din regiunea de dezvoltare Centru.

Mărturiile dezgropate indică prezența unor mari culturi neolitice (celebra cultură Noua, Tei, Dealu-
Melcilor) pe teritoriul de azi al Brașovului, apoi au urmat descoperiri din epoca bronzului. Nu departe de
Brașov s-au găsit bare de aur, cu ștampila oficiului din Sirmium și monograma lui Crist, emise în a doua
jumătate a secolului al IV-lea.[3]

Mai târziu, descoperirile arheologice au atestat existența unor temple dacice în zona Pietrele lui Solomon,
a unor depozite de alimente în Piața Sfatului, a unor așezări și cetăți pe Dealu-Melcilor și în cartierul Valea
Cetății. Majoritatea acestora au fost deteriorate sau distruse de către autoritățile comuniste, în cadrul
programului de sistematizare.

Până spre secolul al XIII-lea al erei noastre, nici un document nu pomenește de Brașov. Totuși, se remarcă
o continuă locuire, mai ales în zona Șchei sau Brașovechi.

Inițial, Brașovul era format din Cetatea Brașovului și cele trei suburbii din afara zidurilor „Cetății”: Șchei,
locuit de români, Brașovechi, locuit în majoritate de țărani sași și Blumăna, locuit în majoritate de
maghiari.[4]

Tot aici exista, cu mult înainte de înființarea cetății Brașovului medieval, o veche așezare românească cu
numele "Cutun" sau "Cotun" de formă circulară, limitată de actualele străzi: Pe Coastă, I. Barac, Valea
Morilor și Coastei, ai căror locuitori din vechime erau apărătorii cetății de pe Tâmpa. Această așezare a
continuat să existe și după înființarea cetății Brașov, dar după înălțarea zidurilor și a bastioanelor (1455) a
rămas în afara incintei.[5] O altă explicație cu privire la vechea așezare românească era că aceasta era
locuita și de slavii bulgari (denumirea ei veche fiind Bolgarszeg). Denumirea de "Cutun" pare străină de
limba română, fiind băbuită o origine cumană (Kotony).[6]. Totuși, existența cuvântului cătún (cătune) în
toate dialectele românești atât la nord cât și la sud de Dunăre (macedo-rom. cătună, megleno-rom.
cătun) și prezența sa comună tuturor limbilor balcanice (katun, katunt, katuni) inclusiv in neo-gr. kατοuνα
„cort; tabără de corturi” îl determină pe Miklosich să afirme că cel mai probabil este vorba de un cuvînt
de origine albaneză, română sau italiană veche. În general se consideră că este cuvînt autentic alb., adică
al vechii limbi ilire, un "balkanwort". Numai Jirecek, Geschichte der Serben, I, 156 (bazîndu-se fără
îndoială pe una din ipotezele lui Miklosich, a propus etimonul it. cantone, care totuși se poate să fi intrat
de foarte timpuriu și în gr. (pentru pierderea lui n, cf. it. confetto › ngr. Kουψίτον)