PREA PUTERNICUL SUVERAN MARE COMANDOR

Vreau să încep prin a vă spune că această lucrare nu este deloc un elogiu ce folosește servil
diverse cuvinte măgulitoare, adus unei persoane anume. Cu toţii cred că suntem de acord că orice
funcţie reprezintă angajamente şi presupune în primul rând responsabilitate. Ca de fiecare dată, am
încercat o abordare didactică bazată pe reflecţie, observare şi acţiune care sper să fie de ajutor atât
Fraţilor, cât şi profanilor interesaţi de subiect.
Asemeni oricărei instituții, fiecare treaptă și fiecare funcție are un titlu specific. În Ritul Scoțian
Antic și Acceptat, fiecare deținător al unuia dintre cele 33 de grade poartă o titulatură particulară.
Același lucru este valabil și pentru Ofițerii care îndeplinesc temporar funcțiile ierarhice în diferitele
Ateliere ale Obedienței sau Jurisdicției noastre.
Chiar dacă titlurile reprezintă de fapt un rezumat precis al îndatoririlor, prerogativelor și
demnității titularilor, unii Frați mai tineri critică uneori apelativele adresate oficial conducătorilor
instituției, deoarece nu întotdeauna le înțeleg sensul. Trebuie avut în vedere faptul că limbajul masonic
datează din perioada Clasicismului (secolele XVII-XVIII) iar terminologia utilizată a evoluat de-a
lungul vremurilor, așa încât unele cuvinte au acum un înțeles diferit faţă de cel inițial. Chiar dacă din
afara anumite formule învechite astăzi par fastuoase și arogante, acestea reflecta totuși o realitate
diferită, sub voalul simbolic care le înconjoară.
Așa cum am fost învățați la Gradul al 4-lea, să ne amintim însă că întotdeauna trebuie să facem
efortul de a descoperi ideile din simboluri, exprimate prin cuvinte. Este exact ceea ce vom încerca să
facem aici în ceea ce privește titulatura Prea Ilustrului Frate care se ocupă de conducerea Jurisdicției.
Vom folosi pe parcursul lucrării unele date etimologice pentru a determina originea cuvintelor,
semantice, pentru a deduce sensul acestora precum și istorice, pentru a pune astfel în context
elementele lexicale ale apelativului oficial adresat conducătorului Ordinului nostru Masonic.
După cum bine ştiţi, titlul care îl desemnează este de «Prea Puternic Suveran Mare
Comandor». Fiecare dintre cei cinci termeni corespunde unei funcții și unei calități precise, pe care le
vom analiza în detaliu.

PREA
Termenul implică noțiunea de limita extremă. Modificarea unui adjectiv sau a unui adverb este
folosită pentru a marca superlativul absolut, peste superlativul relativ indicat prin expresia "Cel mai"
sau "Întreit", de origine ebraică (cf. Întreit Puternic Maestru). Exprimă o calitate de cel mai înalt nivel,
fără nici o comparație cu alte persoane sau lucruri de aceeași natură. În cazul nostru, este bineînţeles
însemnul perfecțiunii absolute!

PUTERNIC
Este derivat din rădăcina indo-europeană, semnificând liderul unui grup, asemeni despotului
din Antichitate - un conducător cu puteri absolute, care guvernează neîngrădit de legi. Rădăcina a dat
naștere în limba noastră la trei forme lexicale, care arată capacitatea (vezi "Putem lucra în siguranță"),
putinţa sau posibilitatea, care denotă dorința pentru forma verbală ("Fie ca ei să continue să lucreze
astfel în libertate, fervoare și bucurie") precum și ca substantivul "FORŢĂ" sau adjectivul său
corespunzător. Această ultimă formă este de fapt cea care ne interesează în cazul de față. Ca adjectiv,
1
ataşat unui figuri impozante care deține puteri, evocă în primul rând autoritatea celui care guvernează o
instituție.
Apoi, aplicându-se ascendenței psihologice și dreptului legal de a face un anumit lucru,
servește pentru a desemna puterea politică, în diversele sale forme de manifestare.
Prin metonimie (figură de stil care constă în înlocuirea unui termen prin altul cu care se află
într-un raport logic, de continuitate, ca de exemplu o "velă" pentru a desemna o corabie), înseamnă că
acea persoană are putere asupra unui domeniu, unei jurisdicții.
Deci acest adjectiv este strâns legat de noțiunea de putere.
Marele Comandor trebuie numit chiar «Prea Puternic» deoarece deține toată autoritatea
spirituală și puterea temporală în cadrul jurisdicției Supremului Consiliu.

Într-adevăr, la nivel temporal, acesta are:

Puterea imperială
Noțiunea de imperiu îşi are originea în Antichitate. Apare în vremea lui Melhisedec, împărat al
dreptăţii şi al păcii pentru veșnicie şi este latentă la Solomon, numit "cel mai puternic dintre regi" în
deschiderea lucrărilor la Gradul al 4-lea. Cartea profetului Iezechiel din Vechiul Testament
menţionează conceptul de "împărăție sfântă" atribuit împăratului ("toţi vor avea un singur împărat"
37:22).
În Roma antică, imperiul le-a dat împăraţilor putere absolută. Dar în anul 395, Theodosius I l-a
împărțit între cei doi fii ai săi, Arcadius şi Honorius, formând Imperiul de Răsărit, cu capitala la
Constantinopole și cel de Apus, cu capitala la Roma.
Carol cel Mare, supranumit «părintele Europei», a format progresiv Sfântul Imperiu Roman,
guvernat multinațional prin întrepătrunderea puterii politice și a celei spirituale. Iniţiator al procesului
de restaurare imperială în Occident, Charlemagne era legitimat de cler prin denumirea de «sanctus»,
unitatea dintre stat și biserică fiind hotărâtă printr-o doctrină de stat.
Frederic I Barbarossa, încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman în anul 1155, l-a avut la
rândul său descendent îndepărtat pe Frederic al II-lea al Prusiei, un cunoscut legiuitor și strateg militar
căruia îi sunt atribuite «Marile Constituții de la Berlin din 1786» și care a introdus noțiunea de
«Imperiu Sfânt al Spiritului și al Iubirii», caracteristic Ritului Scoțian Antic și Acceptat.
Există o legătură certă prin vechea titulatură a Marelui Orator al Suprême Conseil de France,
"Ministru de Stat al Sfântului Imperiu". Odată cu dispariția «Sfântului Imperiu Roman de Națiune
Germană» în 1806, Ritul nostru a devenit depozitarul acelui mit purtător de Credință și Speranță care
îl reprezenta.
Puterea imperială se referea la o ordine secretă a Universului, deci la funcția «cosmică» a
împăratului. Această funcție este sacră, pentru că "secretul" și "sacrul" au origine comună (ideea de
separat și ascuns).
Vulturul (simbolul Sf. Ioan Evanghelistul) bicefal - emblema Ritului Scoțian Antic și Acceptat,
reprezintă pe de o partea uniunea autorității spirituale cu puterea temporală, iar pe de altă parte
simbolizează unirea dintre Occident și Orient, dintre trecut și viitor (noțiune care se va vedea în
puterea profetică), dintre ceea ce este în afară și ceea ce este înlăuntru.

Puterea legislativă
Marele Comandor, cu ajutorul membrilor activi ai Supremului Consiliu, reuniţi în cadrul unei
adunării legislative, este responsabil de elaborarea și definirea legilor care reglementează normele de
funcționare a Jurisdicției.
În nici un caz nu are puterea de a modifica legile care guvernează Ritul, stipulate în Marile
Constituții. Aceasta este strict responsabilitatea Conventelor internaţionale, care reunesc toate
Supremele Consilii regulare. De exemplu, este celebru cazul Conventului universal de la Lausanne din
Septembrie 1786 care a actualizat și a revizuit anumite articole, dar nici o altă modificare nu a mai fost
făcută până acum. Numai principiile și criteriile de regularitate care definesc specificitatea Ritului
Scoțian Antic și Acceptat au fost adoptate la Reuniunile internaționale de la Paris (1996), Ghent
(1998), Atena (2001) și Belgrad (2004).

Puterea judiciară
Este puterea referitoare la justiția masonică și administrarea acesteia în cadrul jurisdicției.

2
 Justiția se poate face pe mai multe niveluri: primul nivel este în cadrul Comitetului de Judecată
al unui Atelier Superior, ale cărui decizii pot fi atacate de către Fratele în cauză sau chiar de Marele
Orator al Supremului Consiliu. La cel de-al doilea nivel, cazul este deferit Tribunalul de Apel de
Gradul al 31-lea, a cărui hotărâre poate fi rejudecata la cel de-al treilea nivel de către Tribunalul de
Recurs (tot de Gradul al 31-lea), dacă Supremul Consiliul casează sentinţa. Mai mult decât atât, în
interesul Ordinului Marele Comandor, cu acordul Supremului Consiliu, are dreptul de a exclude
definitiv său temporar din Jurisdicție orice membru al unui Atelier Superior, care se consideră că a
prejudiciat instituția.

Puterea militară
Înainte de a fi botezat oficial «Scoțian Antic și Acceptat», Ritul nostru a purtat o vreme
denumirea de «Ordin Regal și Militar al Anticei şi Modernei Francmasonerii».
Ritul Scoțian Antic și Acceptat este un Ordin inițiatic, tradițional și cavaleresc. Cavalerimea
este prima instituție militară din istorie unde au fost create Ordine destinate protecţiei pelerinilor pe
timpul Primei Cruciade, iniţiata în 1095.
Ordinul Templului a fost înființat în jurul anului 1118 de către Hughes de Payns împreună cu
alţi opt cavaleri francezi care l-au urmat pe Godefroy de Bouillon la această Cruciadă.
Pe parcursul istoriei, au mai fost create și alte Ordine cavalerești. Cel de al 15-lea (Cavaler al
Orientului şi al Spadei) și al 16-lea Grad (Cavaler al Orientului şi al Occidentului) al Ritului glorifică
faptele celor care au format avangarda armatelor creștine în Țara Sfântă.
Din totdeauna, rangul de Comandor (comandant) este rangul suprem în ierarhia Ordinelor
cavalereşti. Acesta este poziţionat în fruntea unei comanderii sau comandament, organul superior de
conducere al unei instituţii militare. În ceea ce privește Ritul Scoțian Antic și Acceptat, Marea
Comanderie este compusă din loji (Ateliere de Perfecţie, Capitule, Areopagii, Tribunale, Consistorii şi
Consiliul Suprem), dependente de jurisdicția care le ține sub protecție.
Marele Comandor prezidează o «armie» de inițiați a cărui ordonare, organizare și instruire este
descrisă în detaliu de ritualul Gradului al 32-lea. La origine, această oștire era însărcinată cu protejarea
cruciaților care luau parte la recucerirea Ţării Sfinte, dar acum constituie o «armată spirituală» fără
arme forjate în metal, destinată să recupereze în mod simbolic «Ierusalimul ceresc» pentru a face astfel
să domnească înţelegerea, pacea și armonia în lume.

La nivel spiritual, puterile Marelui Comandor sunt următoarele:

Puterea pontificală
Acest termen vine din latinescul "pontifex" - constructorul de poduri din Roma antică sau, mai
bine spus, «cel care face legătura între tărâmul zeilor şi lumea pământeană». În antichitate,
construirea podurilor a fost întotdeauna privită ca o lucrare evlavioasă, de inspirație divină iar termenul
a fost preluat de religia romano-catolică pentru a desemna mai întâi un înalt demnitar ecleziastic, apoi
chiar pe Papa, şeful suprem al Bisericii Apostolice (suveranul pontif).
Ca definiţie, pontificatul reprezintă perioada de timp în care un pontif își exercită funcția. Din
punct de vedere simbolic, se referă la capacitatea de face legătura între oameni (orizontala crucii) și de
a conecta omul la divinitate, vizibil la invizibil (verticala crucii).
La nivel inițiatic, pontificatul marchează demnitatea Marelui Preot, căruia i se conferă un
ministeriu sacru. Crucea triplă sau pontificală, bijuteria Marelui Comandor, simbolizează autoritatea
spirituală (verticala) și cele trei domenii ale puterii sale temporale: cea imperială (orizontală centrală),
cea legislativă și cea judiciară (cele două ramuri orizontale, superioară și inferioară) .

Puterea profetică
David, tatăl măritului rege Solomon, a primit ungerea de la Sf. Prooroc Samuel, împreună cu
titulatura de profet-împărat. Acest termen este format din grecescul "pro" (înainte) și "phanai" (a
vorbi), desemnând un interpret al voinței divine, capabil să prezică viitorul.
În Volumul Legii Sacre, acesta este un predicator trimis de Dumnezeu pe Pământ ca să
vorbească în numele Său pentru a-I revela voința, descoperind astfel Adevărul ascuns oamenilor de
rând. În Epistola Sf. Pavel și în Faptele Sfinţilor Apostoli din Noul Testament, profeții sunt acei
creștini inspirați de Dumnezeu pentru a prezice uneori viitorul, dar mai ales pentru a-și îndruma și
mângâia Frații.

3
 Discutând acum despre Rit, Marele Comandor are putere profetică într-un sens total adogmatic,
nefiind purtătorul de cuvânt al vreunei divinități. Deşi inspirat de o înaltă spiritualitate, nu face nicio
profeţie pentru ca acesta nu este un prezicător. Pătruns de Rit și ajutat de cunoștințele istorice, Marele
Comandor are capacitatea de a prevedea dezvoltarea Ritului, făcând toate demersurile necesare pentru
progresul și evoluția acestuia «urbi et orbi», adică atât în interiorul cât și în afara graniţelor
Jurisdicției. Ca și în cazul oricărui manager vizionar al unei companii, guvernarea înseamnă întâi să
înţelegi ca mai apoi să prevezi, acţionând în consecinţă. Ceea ce dovedeşte un nivel ridicat de
cunoaştere, în care stă de fapt puterea profetică.

Puterea inițiatică
Am putea spune că Supremul Consiliu este un fel de "supra Lojă" formată din minim 9 membri
(numărul necesar pentru ca un Atelier Superior să funcționeze) și maxim 33 de membri activi cooptați
pe viață, care lucrează de la primul la cel de-al 33-lea Grad al Ritului. În funcție de ocazii și de
necesităţi, se poate constitui oricând ca Lojă Simbolică (cum este cazul Sărbătorii Ordinului Scoţian,
ţinută la Primul Grad), ca Respectabilă Lojă de Perfecţie, ca Suveran Capitul, Sublim Areopag,
Suveran Tribunal, Mare Consistoriu sau Consiliu Suprem, ai căror membrii de bază sunt tot cei ai
Supremului Consiliu. Atelierele Superioare sunt chiar emanațiile acestei "supra Loji", fiind create prin
decizia suverană a Supremului Consiliu și nu prin vrerea Fraților, așa cum este cazul Obedienței, care
se limitează doar la a confirma voinţa fondatorilor. Membrii Supremului Consiliu sunt membri din
oficiu ai tuturor acestor Corpuri constitutive.
Marele Comandor este de drept președintele tuturor Atelierelor și, în calitate de Mare Preot, are
capacitatea de a iniția regular toți Frații de la primul la cel de al 33-lea Grad al Ritului. În cele din
urmă, în interesul Ordinului şi având consimțământul Locotenentului Mare Comandor și al Ministrului
de Stat, Mare Orator are dreptul de a ridica pe orice Frate în orice grad al Ritului.
În absența sa, delegatul Supremului Consiliu însărcinat să-l reprezinte se va bucura de aceleași
prerogative și privilegii, pe durata mandatului său.

SUVERAN
Termenul provine dintr-o rădăcină indo-europeană care evocă ideea de ridicare de jos în sus,
implicând un concept de superioritate. Ca și "suprem", acest cuvânt descrie ceea ce depășește totul prin
excelența sa, superior altora de acelaşi fel, care este deasupra tuturor şi mai presus de toate.
Din punct de vedere religios, încă din anul 1112 adjectivul se aplica mai întâi lui Dumnezeu, ca
autoritate supremă și mai apoi, în 1160, unei anumite persoane care deținea puterea politică, adică "de
rang superior". În domeniul juridic, desemnează instanța care este suverană în aprecierea ei. În sfârșit,
în sec. al XVI-lea indică o persoană fizică sau juridică a cărei "suveranitate" are un sens distinct de cea
a unui "monarh", descriind pe cineva care nu este subordonat nimănui în domeniul său de activitate şi
astfel liber să dispună de actele sale. Acesta este şi cazul conducătorului Ordinului nostru, suveran și
independent.

MARE
Înseamnă aici "avansat în vârstă" sau "cu vechime", desemnând "adulții", iar aplicat unui stil
sau caracter are înțelesul de "impunător, impresionant prin calităţi". Este folosit în abstract dar și în
concret cu sensul general "care are o valoare superioară". În ceea ce privește oamenii, începând cu
sec. al XII-lea desemna pe cine avea "cel mai înalt rang" iar din sec. al XVI-lea a fost folosit pentru
"cine are cel mai înalt rang și titlu". Prin extensie, acest termen înseamnă "ales, desăvârșit" (de
exemplu Ştefan cel Mare sau chiar Marele Arhitect al Universului, în cazul nostru).
Având o valoare calitativă, acest adjectiv este echivalent cu un superlativ (a se vedea PREA).
Ataşat Comandorului, arată nivelul său înalt de noblețe spirituală și morală, precum și calitățile sale
cavalerești, dobândite pe măsură ce a progresat în sânul Ritului.

COMANDOR
Termenul îşi are originea în latinescul "comandare", însemnând "cum să încredinţezi", văzut în
sensul de "a ordona". Din punct de vedere istoric, desemnează cavalerul unui ordin militar care
îndeplineşte funcţia de comandă sau şeful comanderiei (vezi puterea militară descrisă mai sus).

4
 În zilele noastre, regăsim acest termen ca rang onorific în ierarhia unor decorații militare și
civile (de exemplu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor).
La Ritul Scoţian Antic și acceptat, Marele Comandor este demnitarul de rangul cel mai înalt în
ierarhia cavalerească, deasupra Ilustrului Comandor, titlul purtat de președintele Marelui Consistoriu
de Gradul al 32-lea, acordat Locotenentului Mare Comandor.
Conform etimologiei, termenul îl desemnează pe acel demnitar care a primit un mandat din
partea membrilor activi ai Supremului Consiliu și care este însărcinat să-l îndeplinească
Î.˙.G.˙.M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., spre binele Ordinului nostru.
Dar dacă Prea Puternicul Suveran Mare Comandor deţine toate puterile, ar putea fi tentat
astfel să guverneze ca un autocrat... În realitate, acest lucru nu este posibil deoarece strămoșii noștri au
fost atenți să evite o astfel de deviere! Într-adevăr, el este «primus inter pares» (primul între egali), de
la care a primit dreptul de a conduce Supremul Consiliul pentru un mandat reeligibil de nouă ani.
Marele Comandor definește politica internă și externă a Jurisdicției dar este asistat de un
Colegiu al Marilor Ofițeri, toți având câte o responsabilitate specifică, prevăzută de Regulamentul
General, precum și de toți ceilalți membri activi ai Supremului Consiliu.
Aceasta este de fapt puterea executivă responsabilă pentru implementarea și aplicarea la toate
nivelurile și în toate regiunile a politicii definite de Marele Comandor şi ratificată de Supremul
Consiliu în cadrul unei conduceri colegiale, conform prevederilor Marilor Constituții. Acest mod de
funcționare a garantat o serenitate totală în activitatea de conducere, iar de obicei deciziile sunt luate în
unanimitate, fiecare membru activ fiind consultat înainte de luarea oricărei hotărâri, obținându-se astfel
cel mai larg consens posibil.
Prin lucrarea sa, Supremul Consiliu al României constituie de sus în jos un autentic Ordin
spiritual, iar colegialitatea pe care o promovează îl face o instituție eficientă la gestionarea Ritului,
într-o dimensiune inițiatica tradițională.

AM ZIS!

Florian NICULAE