Eseu argumentativ- artă și realitate

Arta sau universul artistic reprezintă un concept teoretizat de om și însuflețit de

întreaga configurație sufletească, ce cuprinde toate puterile: rațiunea, voința, afectivitatea și
libertatea+, fără acești piloni nu ar fi existat frumosul umanizat. În opinia mea, opera unui
artist este influențată de firea acestuia, deoarece este expresia trăirilor eului personal, care pot
fi abstractizate sau redate realist. 
       În primul rând, o operă literară sau din orice ramură artistică va căpăta valoare în ochii
artistului și ai opiniei publice atunci când sensibilizează, deoarece arta are rolul să scoată
umorul în relief din ceea ce suntem, mai precis să scoată omul din leviatanul socio-politic. O
creație artistică ce se îndepărtează de subiectul uman și experiențele lui devine un tratat de
psihosomatică, pătrunde în știință. De aceea, oricare dintre noi poate să fie artist atunci când
lăsăm de bunăvoie sau inconștient trăsăturile firii noastre într-o lucrare, chiar dacă acestea
sunt minuscule și subtile. Spre exemplu, această nevoie a poeților de a-și expune amprenta
propriei firi s-a remarcat în simbolism, un curent literar aparte, plasând lectorul într-un
registru senzorial bogat. Un reprezentant prestigios este Paul Verlaine, care a dat textelor
lirice stilul său unic, bazat pe contrastul dintre muzicalitate și disonanța sunetelor. Cunoscut
ca “poetul blestemat”, toată viața lui zbuciumată și-a reflectat-o în operele sale, eliberându-și
temerile prin acestea. 
           În al doilea rând, fiecare dintre noi este unic, atât ca portret fizic, cât și ca moralitate,
dar ajungem la niște puncte comune. Când vine vorba de a ne încerca talentul, căutăm de
multe ori să imităm un anumit produs din teama de a nu greși, neconștientizând că cele mai
splendide capodopere au apărut din greșeli. Cu alte cuvinte, talentul cere de la noi dispoziția
de libertate, de a ne simți confortabil în propria piele, de a căuta în noi înșine, iar dacă ceva
nu ni se pare atractiv, nu înseamnă că trebuie să forțăm sistemul lingvistic și sufletul doar ca
să polarizăm emoțiile. Opera devine expresia libertății firii noastre. Se simte când o sculptură
este realizată după cerințe raționale dure față de sculpturile lui Brâncuși, ce sunt dovada
spiritualității intense și a lipsei de inhibiții. Un alt exemplu se află în opera “Istoria literaturii
române. Compediu”, de George Călinescu, atunci când Vasile Alecsandri alege să
transfigureze în poeziile sale percepția asupra naturii, pasiunea de a privi peisajele, atenția la
detaliile telurice. Acestea iau forma pastelurilor ce l-au făcut celebru în rândul poeților. 
           În concluzie, firea un unui artist se impregnează în conținutul operelor sale, oferind
originalitate și uniicitate acestora.