Importanța relației profesor-elev în dezvoltarea

comunicării educaționale

Prof. înv. primar, Cocieru Irina-Gabriela

Școala Gimnazială ,, Profesor Nicolae Simache,, Ploiești

Am ales să vorbesc despre rolul relației profesor-elevi în actul comunicării deoarece,

fără comunicare nu ne putem integra în societate și nu ne putem dezvolta ca ființe umane.
Lipsa de comunicării este o problemă actuală a societății, deoarece dependența de tehnologii
împiedică dezvoltarea acesteia. Copiii au nevoie de persoane mature și bine pregătite pentru a
învăța să se exprime corect și să comunice eficient. Profesorii, parinții și societate au un rol
important în dezvoltarea lor. Este indicat ca în relația profesor-elev să se evite monologul, iar
accentul să cadă pe dialog, pe o comunicare continuă.
În ciclul primar se urmărește formarea și dezvoltarea competenței comunicative
a copilului, proces minuțios ce se sprijină pe formarea și dezvoltarea unor tipuri de deprinderi
integratoare care stau la baza înțelegerii mesajului oral și scris.
Profesorul trebuie să aibă mereu o atitudine empatică față de copil, să fie prietenos și
blând, astfel elevului îi va fi mult mai ușor să comunice, să își exprime sentimentele și să
împărtășească din cunoștințele și ideile sale învățătorului și colegilor săi. Dacă relația lor este
bazată doar pe autoritate, atunci elevul va fi condus de frică și nu se va mai putea exprima, nu îl
va mai simți pe profesor alături de el.
În relația cu elevii este necesar să folosim limbajul acceptării, care le va permite copiilor
să fie ei înșiși. Profesorul trebuie să dispună de capacitatea de înţelegere a copiilor, să trăiască
împreună sentimente puternice, să creeze situaţii care să îmbogăţescă mintea și limbajul
copilului cu anumite reprezentări şi obişnuinţe, să-şi transforme misiunea de dascăl într-o
frumoasă minune, aceea de a modela cel mai fin material uman, omul.
Fără înțelegere și respect față de ceilalți, fără o bună comunicare, relațiile interpersonale
sunt compromise, noi existăm unii pentru alții și interacționăm unii cu alții în măsura în care
transmitem și primim mesaje.
Învățătoul trebuie să respecte părerile elevilor chiar dacă nu este de acord cu ele. A admite că
cineva are o altă părere față de a ta, este esențial în comunicare.

1
Răspunsurile de acceptare sunt utile în demonstrația faptului că profesorul este atent.
În condițiile în care relația invățător-învățăcel se formează pe bază de respect, acceptare,
încredere, empatie, comunicarea va avea efecte pozitive asupra imaginii de sine a partenerilor
educaționali.
În comunicarea profesor-elev este foare importantă prietenia dintre aceștia, dar și
atitudine profesorului cu care îi tratează pe elevi. Niciodată elevul nu se va simți confortabil
să comunice cu profesorul dacă acesta îl tratează cu superioritate și nu încearcă să creeze
un mediu plăcut pentru ei. Profesorul trebuie să fie atent la dinamica și tulburările vieții
emoționale ale elevilor săi, el trebuie să vadă în fiecare dintre ei o ființă cu potențial și
îndemânare.
Cu cât dascălul este mai receptiv la problemele lor, cu atât aceștia vor înțelege mai
exact ceea ce profesorii așteapă din partea elevilor.
Profesorul este cel care întreține interesul elevilor față de școală și de colectivul clasei.
Metode prin intermediul cărora, elevii pot fi îndrumați către dezvoltarea abilității de
comunicare sunt reprezentate de:
 Jocul de rol: activitate în care participanții își asumă rolurile diferitor personaje
și creează povești.
Prin intermediul acestei metode, copiii au șansa de a fi ei înșiși transmițând ceea ce gândesc
fără a se simți judecați de ceilalți. Prin teatru, copiii refac evenimente, imită comportamentul
părinţilor sau rolurile unor persoane cunoscute, reproduc lumea aşa cum o înţeleg ei,
recapitulează, reinventează şi retrăiesc experienţe.
Pentru această metodă se propun diferite exerciții de rol cum ar fi, comunicarea dintre un
vânzător și un cumpărător, astfel ambii copii își însușesc un limbaj mai complex, folosind
expresii, forme diferite de politețe, au libertatea să se exprime cum doresc fără a fi judecați. Ei
evadează din propria persoană și încearcă să iși însușească caracterul celor pe care îi imită.
Învață să lucreze în colectiv, învață să respecte părerile celorlalți, învață să asculte și să discute
orice interpretare făcând observații asupra propriului joc, dar și a celorlalți. În același timp
învață să iși dea seama de valoarea altor idei și de faptul că este normal să mai greșim și că nu
întotdeauna ideile noastre sunt cele mai bune.
Profesorul poate intra și el in pielea unui personaj, astfel elevul se obișnuiește să
comunice cu profesorul, având ca beneficiu îmbunătățirea relației dintre aceștia.

2
Învățătorul este cel care trebuie să le prmită elevilor să se manifeste, să iși exprime
ideile. În tot acest proces de educare a comunicării, relația profesor - elev joacă un rol esențial
și se axează pe latura informativă, emoțională și motivațională.
Este important să comunicăm, dar mai important este modalitatea prin care comunicăm.
Cel de al doilea mod prin care putem ajuta elevii să comunice este jocul didactic. Acesta având
ca rol stimularea comunicării între participanți. Apelând la diferite joculețe, cum ar fi mima, îl
ajutăm pe copil să prindă curaj și încet, încet să se exteriorizeze astfel încât să ajungă să se poată
exprima și verbal. La acest tip de joc poate participa și profesorul, el poate mima activitatea
elevului ( zâmbește, scrie, se joacă) , iar copii pot fi puși să imite personaje dintr-un text, astfel
lețiile devin mai atractive și elevii vor fi mai implicați.
Acest tip de joc este atractiv pentru ei și le dezvoltă abilitățile de comunicare non-verbală.
 O altă metodă poate fi interviul în direct, acesta având drept scop antrenarea
comunicării, povestirea unor experiențe, evenimente din viața intervievatului,
informațiile putând fi reale sau imaginare. Cel care ia interiul învață să fie atent la
poveștile pe care le spun ceilalți, învață să pună întrebări și să fie atent la detalii, să
păstreze contactul vizual cu celălalt și să-și controleze tonul vocii în vorbire.
 Discuții centrate pe elev. Pe parcursul unui an școlar, pot apărea multe discuții, situații
și evenimente ce îi pot speria pe elevi blocâdu-le gândire și concentrația asupra școlii și a
învățării. Acest tip de discuții le permite elevilor să vorbească despre ceea ce ei dorsc și simt
nevoia. De obicei dialogurile încep cu o întrebare deschisă ce le permite elevilor să o
dezvolte și interprezete cum doresc, astefl încât aceștia să simtă că pot vorbi despre cea ce îi
macină.
 Povestirea, este un alt exercițiu prin care le putem antrena vorbirea copiilor. Fiecare
copil primește câte o poveste pe care trebuie să o citească și apoi să o povestească colegului
de bancă sau întregii clase, în functie de tipul de personalitate al elevului.
Astfel elevii se obișnuiesc să vorbească în fața colegilor, învață să se exprime, în timp ce ceilalți
își dezvoltă capacitatea de a asculta, de a fi atenți și de a nu îi întrerupe pe cei care vorbesc.
Activităţile în care copiii compun şi expun într-o manieră relativă şi personală, întâmplări,
aspecte sau faptele legate de viaţă, de preocupările sau cunoştinţele lor constituie povestirile
create de copii. Ei sunt puşi în situaţia de a închega o naraţiune simplă, de a expune faptele într-o
înlănţuire logică şi de a găsi formule de exprimare adecvate.

3
 Atunci când profesorii învață cum să arate prin cuvinte sentimentele de acceptare față
de copiii cu care lucrează, ei vor crea o situație pozitivă care va produce efecte neașteptate.
Cadrul didactic îl poate învăța pe elev să se accepte, să se placă și să își dea valoare. Ei pot
ajuta dezvoltarea potențialului elevilor prin dezvoltarea a ceea ce el are deja. A te simți
acceptat, înseamnă a te simți apreciat, iubit.

Bilbiografie:

Hariuc, Constantin, Psihosociologia comunicării, cum comunicăm?,Editura Licorna,

București, 2002
Hasson, Gill, Cum să-ți dezvolți abilitățile de comunicare, Editura Polirom, Iași,2012
Pânișoară, Ion, Ovidiu, Comunicarea eficientă, metode de interacțiune educațională, Editura
Polirom, Iași,2003