LUCRARE DE EVALUARE FINALĂ LA DISCIPLINA

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Una dintre problemele care au fost abordate la curs și pe care am apreciat-o ca fiind incitantă și
utilă pentru cunoașterea și aplicațiile din domeniul fundamentelor psihologiei a fost: ”memoria”.

Concepția specialiștilor cu privire la tematica aleasă în psihologie, apare definită ca fiind

procesul în care informația este codificată, stocată și recuperată. Este un proces care constă în
întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc.
din trecut. Memoria definește dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei
pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor (Klein, 2015).

Klein, S. B. (2015). What memory is. Wiley Interdisciplinary Reviews: Cognitive Science, 6(1), 1-38.

În ultimii 30 de ani, conceptul de memorie a fost din ce în ce mai utilizat, extinzându-se de la

originea sa în psihologie și în multe domenii ale științelor cognitive și neuroștiințe și au fost
aplicate în zone variind de la educație, până la psihiatrie până la paleoantropologie (Baddeley,
2010).

Baddeley, A. (2010). Working memory. Current biology, 20(4), R136-R140.

Memoria este un proces psihic de reflectare a experientei anterioare prin fixarea (intiparirea si
pastrarea), recunoasterea si reproducerea imaginilor senzoriale, ideilor, starilor afective sau
miscarilor din trecut. Procesele memorie se desfasoara atat in legatura cu reflectarea senzoriala
cat si in legatura cu procesele de gandire si de limbaj, la unii oameni predominand memoria
senzorial-intuitiva,la altii cea verbal-abstracta.

Procesele memoriei:

a) Memorarea - este primul proces al memoriei, cel in care are loc intiparirea, fixarea experientei
noastre. Cuvintele unei poezii nu se insira, pur si simplu, in memoria noastra, cum se insira
margelele unui sirag. Fiecare cuvant odata rostit devine excitant pentru cuvantul urmator.
Asadar, in cursul memorarii, legaturile temporare formate se organizeaza, sesitematizeaza,
constituindu-se in stereotipuri dinamice, astfel incat efectul fiecarui excitant nu depinde numai
de el insusici si de locul pe care acesta il ocupa in cadrul sistemului.

b)Pastrarea – Odata memorate, faptele sunt pastrate un timp mai scurt sau mai indelungat pana
cand vor fi reprodusesau vor servi la un act de recunoastere. Pastrarea este deci al doilea proces
al memoriei si este cuprinsa in intervalul dintre memorarea si actualizarea celor memorate. In
timpul pastrarii, cunostintele noastre trec printr-un proces deprelucrare si sistematizare.

c)Actualizarea – Este al treilea proces al memoriei, proces in care cele pastrate in memoria
noastra un timp oarecaresunt scoase la iveala si folosite , valorificate. Actualizarea se poate face
prin recunoasterea sau reproducere. Intalnind un obiect, un fapt cunoscut in trecut noi il
recunoastem, adica ne dam seama ca am mai avut de-a face cu el in experienta noastra anterioara
. Recunoasterea poate fi mai vaga sau mai precisa.

Din punct de vedere personal, consider că fără memorie nu am putea exista ca ființe superioare,
făcând parte din procesele psihice superioare. Din nimic nu se poate crea nimic, iar nimicul nu
poate fi relaționat cu nimicul.

Sunt de acord cu ideea specialiștilor (Baddeley 2010; Klein, 2015), conform cărora informațiile
despre stimuli externi și interni reflectate de percepții sunt stocate în memorie, constituind astfel
”memoria primă” pentru constituirea reprezentărilor, a noțiunilor, conceptelor și prototipurilor, a
imaginilor și proiectelor noi etc.

De asemenea susțin ideea că oamenii se diferențiază între ei și din perspectiva unor însușiri sau
calități ale memoriei: volumul sau capacitatea de memorare, organizarea, gradul de structurare,
suplețea, precizia și rapiditatea memorării, durata și trăinicia păstrării, exactitatea, fidelitatea și
promptitudinea reactualizării etc.

Un exemplu din viața mea personală ar fi încă din copilărie, când primeam diferite sarcini
și mă diferențiam de ceilalți frați/ celelalte surori, reușind să rețin mai multe lucruri sau să duc
mai multe sarcini la bun sfârșit, capacitatea de memorare, organizarea, precizia și rapiditatea
memorării făcându-și simțite prezența.

În plan profesional, în cabinetul psihologic sau la clasă apelez adesea la stimulii externi și
interni, la calitățile memoriei: volumul, exactitatea, fidelitatea și promptitudinea reactualizării.
Am nevoie să-mi amintesc rapid informațiile pe care le-am receptat de la elevi/ clienții din
cabinet și să le asociez cu informațiile dobândite de-a lungul timpului în care am studiat în
facultate pentru a le transmite analizele și sintezele personale.