BATALIA DE LA POSADA

Bătălia a fost menționată în mai multe cronici: cea pictată de la Viena cea a lui
Thurocz), analele lui Jan Długosz) precum și alte lucrări ungare, poloneze și
germane de acest gen, toate din secolele XV-XVI (la peste 100-200 ani după
evenimentul descris), care reproduc în principiu relatarea cronicii vieneze.
În 1324 Basarab I se afla sub suveranitatea lui Carol Robert de Anjou. Un an mai târziu,
domnitorul român cucerește Severinul, ceea ce a dus la răcirea relațiilor cu Regatul
Ungar. Mai mult decât atât, din 1327 Basarab refuză să mai plătească tributul de vasal.
Aceste lucruri l-au determinat pe regele ungar, la sfatul lui Dionisie (mai târziu ban de
Severin), să întreprindă o expediție de recucerire a teritoriului pierdut și de pedepsire a
vasalului său.
În luna septembrie a anului 1330, Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, cu o puternică
armată, pleacă din Timișoara să-l pedepsească pe fostul său vasal, Basarab I, cneaz al
ținutului. Ocupă Banatul de Severin și înaintează prin Oltenia, pustiită în prealabil de
către Basarab, spre Curtea de Argeș. Datorită acestei strategii de apărare, în rândurile
armatei invadatoare se instalează foametea încă de la intrarea în Țara Românească. Pe
drum, Carol Robert primește o solie din partea domnitorului român (ilustrată și într-una
dintre cele trei miniaturi legate de acest subiect ale cronicii pictate de la Viena), care îi
aduce o propunere de pace.
Deși Basarab I își plătea conștiincios arenda pentru vasalitatea acordată (conform
contractelor cu coroana ungară asupra drepturilor si folosirea resurselor naturale,
contract păstrat in corespondenta papală), regele Ungariei s-a lăsat ațâțat de adversarii
lui Basarab, voievodul Thomas din Transilvania si fiul lui Niklas Gara, de-al îndepărta pe
Basarab, sperând astfel că ei vor putea obține investitura vasalității asupra Valahiei.
Astfel Basarab nedorind un război devastator a oferit generos regelui o despăgubire
pentru campania sa.