Boala - Marin Sorescu

Nu stiu ce am,
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.

Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.

Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.

Doamne, din ce fel de huma

M-ai luat in palmele tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?

De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe tine.

-Titlul poeziei, „Boala”, este o metafora sugerand moartea, iar „medicamentele” (ura,
iubirea, cititul) sunt incercari de a trai intens viata, de a simti in fiecare moment, viata
fiind antidotul pentru moarte. Eul liric considera ca a-ti face viata frumoasa te
indeparteaza de moarte.

-In prima strofa a poeziei se descrie sentimentul mortii, de la primele simptome,

venind din
interiorul ca o constientizare a pieirii. Lumea inconjuratoare devine o povara, “ziua
ma doare soarele, noapte luna si stelele”, “ aici in regiunea fiintei mele”. Se observa
o Moarte generala, un inceput de detasare de aceasta lume, sugerat de epitetul
“mortal”.

-Se vorbeste despre moarte, o moarte care incepe de la inceputul vietii, “cand m-am
nascut”. Eul liric incearca sa evite aceste simptome, se eschiveaza, priveste moartea
ca pe o boala, pe care incearca sa o infranga.

Iubirea, ura, cititul, a fi bun, a fi frumos, toate inseamna a fi viu, a trai. Astfel acestea
devin “medicamentele” impotriva mortii pe care o simte inca de la inceputul vietii. Se
realizeaza ca moartea in final nu are loc, desi “am cheltuit pe ele o groaza de ani” si
ca singurul lucru ce poate fi schimbat in acest sens este trairea intensa, incercarea
de a ne face viata cat mai frumoasa.