Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Janeta IUGA
Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris este una dintre cele mai tulburătoare
lecturi despre ororile Holocaustului. Cuvintele miros a moarte, a groază, a descompunere de
sensibilitate, de identitate și de viață: ,,Cadavre, sute de cadavre despuiate umplu camera.
Sunt îngrămădite unele peste altele, cu mâinile și picioarele contorsionate, privind fix cu
ochii lor morți. Bărbați tineri și bătrâni; la fund copii. Sânge, vomă, urină și fecale. Mirosul
morții scaldă întregul spațiu”.1 Citind această carte, nu mai poți să te plângi de lucruri și de
nevoi insignifiante, și aceasta se întâmplă pentru că te plesnește rușinea în fața unui astfel de
trecut. Dacă eu, în ipostaza de cititor, simt cum fiecare imagine descrisă îmi zgârie inima, nici
nu mă pot întreba cum de speranța a mai putut pulsa în acele personaje? Da, vedeți bine,
cartea adună iubire și speranță între paginile sale, dincolo foamete, spaimă, suferință și
moarte: ,,Cred în tine și-n mine, cred că o să ieșim de aici și o să ne facem o viață împreună
cum om putea...”.2
1
Heather Morris, Tatuatorul de la Auschwitz, Ed. Humanitas, Ediție revizuită, traducere din engleză de Luana
Schidu, Colecția Raftul Denisei, București, 2018, p.160.
2
Idem, p.189.
3
Idem, p.294.