Cuza peste vremuri, peste neam….

Janeta IUGA

„De astăzi, voi sunteţi stapâni pe braţele voastre,

voi aveţi o părticică de pământ proprietate şi

moşie a voastră;

de astăzi voi aveţi o Patrie de iubit şi de

apărat.”

Alexandru Ioan Cuza

,,Cuza era un om înzestrat cu înalte însuşiri, hotărât,

gata de jertfă, lipsit de patima banului, se bucura de
popularitate, pentru iubirea ce o avea faţă de cei
mulţi şi săraci. Domnia lui Cuza a ţinut 7 ani, dar
rareori s-a văzut domnie mai plină de fapte. “

Nicolae Iorga

Cuza prin ochii revoluționarilor

 ,,Alegându-te pe Tine Domn în ţara Noastră, noi am voit să arătăm lumii ceea ce toată ţara
doreşte: la legi noi, om nou.

O, Doamne! Mare şi frumoasă îţi este misiunea. Fii dar omul epocei; fă ca legea să
înlocuiască arbitrariul ( bunul plac ), fă ca legea să fie tare; iar Tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun
şi blând, fii bun mai ales pentru aceia pentru care mai toţi Domnii au fost nepăsători sau răi.

Nu uita că dacă 50 de deputaţi te-au ales Domn, însă ai să domneşti peste două milioane de
oameni. Fă dar ca, Domnia Ta, să fie cu totul de pace şi de dreptate, împacă patimile şi urile
dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostrum strămoşeasca frăţie.

Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea Ta să fie pururea deschisă la adevăr
şi închisă la minciună şi linguşire. “

(Discursul lui Mihail Kogălniceanu, 5 ian. 1859)

Cuza și diplomații străini

,,Noul domnitor, cu faţa sa plăcută, aspectul său tineresc: expresia calmă şi hotărâtă
încântă mulţimea, care îl privea sărbătoreşte şi se îmbulzea în urma sa. Colonelul Cuza are una
din calităţile cele mai rare şi cea mai preţioasă, sinceritatea. Am găsit la el de asemenea bunul
simţ şi modestia. Ar fi omul nou pe care il cere situaţia sa nouă. Un om cinstit plin de dragoste
pentru ţara sa, foarte hotărât să pună în practică Unirea şi ideile sale de reformă şi de
progres”.

( Beclard – consul francez la Bucureşti – 17 februarie 1859)

De la istorie la cultură și literatură română

 În literatura română, Cuza este înfățișat ca fiind un om cu bunătate, care știe să fie alături
de omul de rând, știe să-i asculte necazurile și nevoile: ,, Alexandru Cuza a dat mâna prietenește
cu moș Ioan Roată”, ,, Spune, moș Ioane, din gură ce ai de spus, că mai bine am să înțeleg!”Om
cu inima blândă, darnic și iubitor de oameni drepți: ,, Ține, moș Ioane, acest mic dar de la mine,
cum te-a lumina Cel-de-sus! Iar pe boier lasă-l în judecata lui Dumnezeu, căci El nu bate cu
ciomagul”. O legendă culeasă de Dumitru Furtună vorbește despre aceste calități morale:,, Hei,
hei!dulce om precum a fost Cuza nu va mai fi, poate, căci gândul lui așa era: să facă din cuconași
țigani; din țărani, boieri; și din călugări, oameni de treabă!” Literatura îi evidențiază credința
nestăvilită în Dumnezeu și în Dreapta Judecată. Cuza nu se dă în lături de poporul său și nu-i este
cu greutate să-și arate valorile morale, aceste trăsături putând fi observate în relația cu moș
Roată: ,,Du-te și spune sătenilor dumitale, moș Ioane, că, pe unde te-a scuipat boierul, te-a
sărutat domnitorul țării și ți-a șters rușinea”.

Bolintineanu îl descrie drept un ,, bărbat de statură mijlocie, însă arătos, cu o înfășișare

plăcută și ademenitoare. Manierele lui erau distinse, ceea ce nu puțin îi ajuta în izbânzile sale
diplomatice” ( Viața lui Cuza-Vodă, p. 40). Era un om sincer și prietenos, nu era iubitor de lux și
nu îi plăceau fățărnicia și lăcomia, ci era adeptul unui trai cumpătat: ,, Cuza-Vodă nu era fudul.
Umbla așa ca noi și, de multe ori, ca să prinză pe mulți slujbași cu ocaua mică, își schimba fața și
hainele să nu-l cunoască nimeni”. În aceeași ordine de idei, în culegerile de folclor ale lui
Dumitru Furtună apare: ,, Bun suflet precum a fost Cuza, n-a mai fost și poate nu va mai fi, cât
ne va sta capul în nevoi – fie-i oasele drepte și sfinte! Cu suman ca al nostru și cu cojocul, iaca
așa umbla; vezi că el era Craiu ales între mai marii Crailor și de traiul nostru nu se rușina;punea
căciula mocănească în cap, era cu cămeșoae de in ori de cânepă și o lua prin țară să-și vadă
stăpâniții”.

În legendele populare îl regăsim cu toată măreția de fapte privind reforma agrară, reforma
învățământului, reforma economiei, unirea Principatelor: ,, Strașnic domn a mai fost Cuza-Vodă.
El a făcut școalele, el ne-a dat pământ”, ,,Tot el a silit pe ciocoi să plătească bir și să asculte de
legi”, ,,a unit țărișoarele noastre, pe Valahia și Țara Moldovenească, de a făcut țara noastră
strașnic de mare și de puternică cum e azi”. În Dreptatea lui Cuza îl vedem un om al dreptății,
judeca după faptă, iar nu după vorbă: ,, Știa Vodă Cuza că lucrurile nu merg tocmai bine în țară.
Însă, ca să se încredințeze de adevăr, nu se lăsa numai pe spusele altora, ci pleca singur prin sate
și orașe, căci așa-i părea mai sănătos”. Vodă era mereu în mijlocul mulțimii, căutînd ca poporul
său să fie demn, cinstit și să trăiască în firea legii: ,,singur se interesă de afacerea țăranului
amânat mereu de ani de zile și-i puse să dea sentința cuvenită, chiar sub ochii lui. Iar după ce au
sfârșit cu toate procesele ce le aveau sorocite, îi alungă din slujbă pe toți, căci prea multe păcate
apăsau asupra capului lor..”. În culegerile lui Tudor Pamfile, ,, Cuza-Vodă când s-a suit pe tron,
a zis cică boierilor: -Măi, până nu mi-oiu învăli casele mele cu peile voastre liniștit n-am să fiu:
și el singur și boierii mulți, neputându-i doborî, pieri el”.

Dragostea sătenilor români față de faptele lui Cuza Vodă o găsim și în culegerile de
folclor ale lui Toma E. Alexandrecu, Un sătean care prăznuește pe Cuza-Vodă: ,, Ca un prinos
de recunoștință și de multă iubire pentru Cuza-Vodă, ca și în anii trecuți, bătrânul a făcut și anul
acesta, în ziua de sfântul Dimitrie, o panahidă pentru odihna sufletelor lui AlexandruCuza,
Doamnei Elena și lui Mihail Kogălniceanu. Pe urmă a făcut altă panahidă pentru părinții lui
morți. Apoi a făcut o prăznuire mare și a dat de pomană lucruri și strae pentru Cuza-Vodă și a
întins o masă mare, încărcată cu tot fel de bunătăți la care chemase mulțime de săteni”.
Observăm din aceste rânduri că Alexandru Ioan Cuza trăiește și va trăi veșnic în mintea și în
inima poporului pe care l-a călăuzit.

În loc de încheiere:

,, Și sub înrâurirea puternii iubiri ce-i răscolea sufletul, Moș Niculae își îndreptă privirile
spre chipul lui Vodă și Doamnei Elena Cuza așăzate în rândul icoanelor. Se uită o clipă, două...,
ochii începură să i se umezească și lacrimi curate , albe, ca niște boabe de mărgăritar, curgeau tot
mai des , udându-i de-a binelea, obrazul cutat de bătrâneță”.

Bibliografie:

De la Dragoș la Cuza Vodă. Legende populare românești. Antologie, prefață și note de

V. Adăscăliței, colecția Biblioteca pentru toți, Editura pentru Literatură, București, 1996.
 Legende populare românești. Legende istorice. Antologie de Tony Brill, Ed. Minerva,
București, 1990.

Din legendele românilor. Selecție de Delia Damirescu, Editura Ion Creangă, București,
1990.

Ion Creangă, Revistă de limbă, literatură și artă populară, vol. III, Vaslui, 2005.