Caracterizarea personajului Ștefan cel Mare

Proiectat între mit, istorie și legendă, voievodul reprezintă un simbol, simbolul dragostei de țară, al
dreptății și responsabilității față de popor. Din roman desprindem portretul direct al domnitorului: ,,Vodă
Ștefan, călcând atunci în al patruzecilea an al vârstei, avea obrazul ars proaspăt de vântul de primăvară. Se
purta ras, cu mustața ușor cărunțită. Avea o puternică stângere a buzelor și o privire verde, tăioasă. Deși
scund de statură, cei dinaintea sa, opriți la zece pași păreau că se uită la el de jos în sus.” Din această schiță
de portret se poate reține îndeosebi puternica strângere a buzelor, semn al voinței și stăpânirii de sine, al
forței morale pe care o degajă privirea verde, tăioasă, dar mai ales personalitatea copleșitoare a voivodului,
trezind respect și admirație din partea supușilor.
Personajul e conceput în două ipostaze, real ca om și simbolic ca domn. El este o personalitate luminată a
timpului său, vestit în lumea creștinității pentru faptele sale eroice, un domn absolut și democrat, care judecă
destinul țării, al creștinității, cu luciditate, intuiție politică și răspundere. Voievodul provoacă în egală
măsură: teamă, admirație, sfială. Cei chemați se înfățișează la Vodă ,,cu cutremur” sau ,,îngălbenesc”.
,,Suntem sub tălpile luminăției sale Ștefan Vodă ca niște semințe de cânepă”, zice Grigore Gogolea, un lotru
de temut de peste hotare. Ca om al epocii sale, Ștefan respectă ceremonia religioasă, ritualurile: se închină la
icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, sărută Evanghelia, apoi mâna bătrânului stareț îndemnând
,,din ochi și pe Alexăndrel să facă și el; trecu spre mormântul lui Ștefan Vodă Mușat și-i aprinse făclie peste
lespede”; înainte de bătălii ajunează, dar pe boierii vicleni îi taie cu ușurință; zidește biserici, cunună și
botează, se dăruie plăcerilor lumești ,,ca o ființă de carne și sânge”. Ștefan ridică boierimea nouă, tânără, din
rândul oștenilor vrednici și cu credință, este atent neobosit la mișcările din țară și din afara țării, asigurându-
se de informații la vreme, cumpănește și întreține cu abilitate alianțe și relații în afara hotarelor țării, face o
căsătorie diplomatică, se comportă ca un domnitor luminat, ce a strălucit în epoca sa. Principiile sale aparțin
Renașterii. Scrisoarea adresată principilor creștini după victoria de la Vaslui ilustrează un spirit lucid, o
conștiință care a împlinit o misiune europeană, dorind acum liniștea, pacea pentru întreaga creștinătate.
Ștefan își judecă cu luciditate faptele, meditează asupra destinului său de domnitor, slujitor al lui Dumnezeu
și al țării sale, de multe ori gândește la trecerea timpului. Scriitorul surprinde frământările voievodului,
responsabilitatea față de țară: ,,Domnul nu părea întristat în afară; dar înlăutru îi sunau stihuri amărâte ale
cărții neamului său: capetele Mușatinilor căzuseră unul câte unul, ucigându-se între ei, iar acum Ștefan-
Vodă, cel care-i ucisese părintele, pe Bogdan-Vodă”. Cuviosul Nicodim Jder îl jugrăvește pe Ștefan în
ipostaza arhanghelului Sfânt Gheorghe care ucide ,,balaurul”, adică pe otomani, ,,vărsându-i spurcăciunea
sângelui”. Domnitorul este surprins în momente caracteristice: călătorind prin țară, făcând județe,
întâlnindu-se cu dregătorii, conducând oștirea, stând de vorbă cu sine însuși, în clipe de liniște, examinându-
și conștiința. Toate sunt rânduite și stau sub ochiul voievodului și a lui Dumnezeu și oamenii sunt pătrunși
de măreția acestor rânduieli: ,,Noi n-avem alta de făcut, decât să murim pentru legea noastră”, spune un
răzăș; ,,în afară de Dumnezeu și de Vodă noi nu cunoaștem pe cineva mai mare”. În fața străinilor uimiți,
Ștefan apare ca un mare cărturar, iubitor de cultură și artă, un adevărat om al Renașterii. Faptele lui Ștefan
arată principiile sale politice, de domnie: ridică la ranguri ostășăști pe cei mai vrednici, necruțător cu boierii
trădători, pedepsește exemplar pe fiul lui Mamac Han, dându-i o lecție care îl impune în fața dușmanilor.
Domnitorul are trăsăturile eroilor de legende: este puternic, înfricoșător. Comisul Manole Păr-Negru îl
numește ,,leul”, Ilisafta– ,,rânduiala făcută de măria sa în țară, porunci tară au ieșit de la măria sa.”
Rânduiala țării așezată pe justiție și înțelepciune a dus la înflorirea economiei, încât par a asculta de domn și
stihiile: ,,Ploile cad la timp, iernurile au omături îmbelșugate, iazurile stau liniștite, morile și pâraiele cântă,
prisăcile se înmulțesc în poiene.” Criticul literar Ion Pop afirma: ,,Prin opera lui Sadoveanu, personalitatea
lui Ștefan cel Mare, erou al istoriei naționale, este ridicată la cotele sublimului.”
 Caracterizarea personajului Ionut Jder
Ucenicia lui Ionuț, primul volum al trilogiei Frații Jderi de Mihail Sadoveanu, îl are în centru pe fiul
nelegitim al lui Manole Păr-Negru, Ionuț Jder, și a fost considerat un bildungrosroman, deoarece urmărește
experiența de formare a lui Ionut, inițial adolescent, ca oștean de nădejde în armata lui Ștefan cel Mare.
Personaj romantic, excepțional, care acționează în împrejurări excepționale, Ionut este un tânăr de douazeci
de ani, un personaj dinamic, ce va evolua de la statutul adolescentului naiv la cel al bărbatului matur,
cavalerul neînfricat-ipostaza a idealului masculin medieval. Chiar de la începutul romanului, când vine la
hramul mănăstirii Neamt, eroul știe ce își dorește să devină: ostaș credincios la slujba domniei.
Caracterizarea directa realizată de narator, în capitolul al doilea al romanului surprinde foarte bine
trăsăturile lui Ionuț: ,, Era fluture, flacăra, schimbător ca un pui de demon. Nu era frumos; avea nas cam
mare ca și tatăl sau Jderul cel bătrân. Avea înclinare spre desertăciune și trai frumos. ,,Parcă n-are cui
semăna? Întreabă comisoaia inaltandu-si ochii la sfintele icoane. Aschia nu sare departe de trunchi. >> Era
fara liniste; ii placeau toate zburdalniciile. Invatase cu usurinta, de mjititel, mestesugurile vantului la
starostele Caliman; iar acum era nedespartit de fratele sau cel mare Simion, intre caii de la herghelia
domneasca. Indraznea sa incalece armasarii cei mai naravasi. "Asemanarea lui Ionut si Fat- Frumos din
basmele populare romanesti iese la iveala prin intermediul caracterizarii directe, realizata de tiganca
ghicitoare: ,, - Fecior de domn mare si Fat- Frumos, se intoarse catre el tiganca patimas. Mai uita- te odata la
mine, ca sa ma fac iar tanara. Este o jupanita mica de stat care te asteapta sa bata mare razboi cu Domnia Ta.
Te uiti la noi si- o vezi pe dansa. Nu-ti trebiue mancare, nu- ti trebuie bautura, iti trebuie dragoste! " , ii
spunea tiganca lui Ionut, intuind pasiunea tanarului pentru jupanita Nesta. Initial, Ionut este ignorat de
barbatii familiei, care il considera imatur: ,, La mine se uita asa ca la o gaza" , se plange mezinul ftatelui
sau, parintele Nicodim, de felul in care e tratat de Manole Par- Negru; ,, N- are incredere in tine. Esti inca
prunc.", incearca sa- l consoleze acesta. Este ironizat de starostele Nechifor Caliman, care ii spune ,,
manzule", spre disperarea flacaului. Cu toate acestea, Ionut simte impulsul de a se maturiza, de a- si asuma
responsabilitatea propriei vieti: ,, eu inteleg ca nu mai sunt prunc. Bag sama ca tigancusele fug de mine", i se
confeseaza el parintelui Nicodim. Tanarul va fi ales de Stefan cel Mare pentru a intra in suita fiului sau,
Alexandrel- Voda, cu care va lega fratie de cruce.
Trasaturile lui Ionut se contureaza, mai ales,prin caracterizarea indirecta, care se desprinde din gesturi,
limbaj, relatia cu celelalte personaje si, in special din aventurile pe care tanarul Jder le traieste alaturi de
Alexandrel, pe parcursul drumului initiatic pe care il au de strabatut.Fire pasionala, temperamental si
impulsiv, Ionut se indragosteste de jupanita Nasta de la Ionaseni, fata iubita de fiul de domn, si se intalneste
cu ea pe ascuns, tradandu-si astfel prietenul. In ciuda acestui fapt, Jderul cel mititel, da dovada de loialitate
si devotament fata de fratele sau de cruce si il salveaza pe Alexandrel dintr-un complot pus la cale chiar de
Tudosia, mama iubitei sale. Desi, la inceput cand se afla fata in fata cu primejdia, ii este frica, mai apoi se
arata curajos, lucid, inteligent, dibace si nu se da in laturi de la nimik pentru a- si salva prietenul: ,, Acum
intaia oara se afla intr- o primejdie adevarata si- si marturisea cu umilinta ca frica lui e fara cusur, cu mult
mai aspra decat atunci cand vazuse iepurele de o suta de ani. Cu toata aceasta frica pe care o simtea ca pe o
arsita a trupului, judecata ii ramanea intreaga si lucra cu harnicie."De altfel, chiar unul dintre adversari, se
arata uimit de curajul celor doi adolescenti, Ionut si Alexandrel, caracterizandu- i in mod direct: ,,...nici n-
am crezut noi vreodata s- avem asemenea necaz cu niste feciorasi nebuni. Este mai cu sama unul la care am
stat si m- am uitat ca la Balzebut. Vrednic si cu semetie se tine coconul, iar noi nu- i putem face nici- o
stricaciune. Insa tovarasul sau are intr- insul jaratic si piper." Inconstienta varstei, imaturitatea il determina
pe Ionut sa plece in cautarea Nastei,fara stirea familiei, insotit doar de un slujitor, atunci cand afla ca aceasta
a fost rapita de tatari. Tanarul este convins ca numai el o poate salva pe fata din robie:,, Bine nu putea
deslusi ce se prtrece cu el. Nu putea sa fie bucurie, dar nu era intristare. Era o tulburare din care incerca sa se
desfaca, peste sama de atatat. I se lamureau fara greutate un gand si o hotarare. Toate erau scrise in destinul
lui- se incredinta el. Din amestecul lui Alexandrel- Voda nu putea sa iasa decat incurcatura si suferinta, si,
poate, pieirea Nastei; deci Dumnezeu ii departa dragostea, ca s- o lamureasca si sa ramana numai a lui; caci
numai el va indrazni sa se duca s- o caute si s-o smulga capcaunului. Cu aceasta re torica a varstei de
douazeci de ani si a patimei se indeletnici un timp, apoi i se deslusi nevoia sa- si gaseasca iesirea de la Timis
si drumul catra Chilia."Incercarea lui Ionut de a-si salva iubita este sortita esecului, deoarece Nasta se
sinucide pentru a-si salva onoarea, aruncandu-se in valuri de pe corabia ce o ducea in robie. Dupa o serie de
aventuri, Ionut este adus inapoi de catre fratii sai si, drept pedeapsa pentru fapta sa necugetata, este trimis la
Stefan la cetatea Neamtului, unde va deprinde mestesugul armelor, devenind un adevarat ostean in slujba
domnitorului. Faptele lui de vitejie din volumele urmatoare vor confirma caracterul exemplar al eroului.