Află chiar acum povestea lui Alexandru Ioan Cuza, fondatorul României moderne,

domnitorul care a unit Principatele Române la 24 ianuarie 1859.

Bună! Facem un joc? Ghicește personajul urmărind descrierea următoare: imaginează-ți că

privești un tablou care ilustrează un domnitor cu favoriți și mustață, îmbrăcat în uniformă
militară cu epoleți și nasturi aurii, stând în picioare, cu mâna dreaptă pe o carte și mâna stângă
pe garda sabiei. Știi pe cine am descris? Pe nimeni altul decât Alexandru Ioan Cuza. Trebuie
să știi că în timpul domniei lui Cuza a fost prima dată când țara noastră s-a numit România! A
fost momentul în care ne-am transformat dintr-o țară care plătea tribut turcilor într-una
modernă, capabilă să-și câștige Independența. Hai cu noi într-o poveste despre curaj și
patriotism!

Povestea începe la 20 martie 1820 când micul Ioan se naște dintr-un tată român și o mamă
grecoaică. Tatăl său provenea dintr-o familie înstărită de boieri. Alexandru și-a petrecut
copilăria pe moșia familiei unde a observat îndeaproape viața țăranilor și eforturile lor de a
duce o viață mai bună. De aici și dragostea sa de mai târziu pentru oamenii satului.

A făcut școala la Iași, la un pension condus de un francez și a fost în clasă cu Vasile

Alecsandri și Mihail Kogălniceanu, cei care îi vor fi aproape și în epoca Unirii. A fost o
prietenie din copilărie care a ținut toată viața.

Alexandru și-a continuat studiile la Paris, unde si-a luat bacalaureatul in Litere, apoi s-a
înscris la universitățile de Medicină și Drept pe care nu le-a terminat pentru că nu se putea
hotărî ce meserie i se potrivește. A devenit membru al Societății Economiștilor din Paris și a
încercat să se specializeze în domeniul matematicii.

Întors în țară, Cuza a intrat în armata Moldovei și a devenit ofițer de carieră. La câteva luni și-
a dat demisia și a intrat în magistratură, devenind membru al Judecătoriei districtului
Covurlui.

Alexandru Ioan Cuza era un bărbat frumos, un om prietenos, dornic de glume. La una dintre
petrecerile boierești de la Iași a cunoscut-o pe Elena Rosetti, o tânără timidă ce provenea
dintr-o familie boierească respectată a Moldovei. În anul 1844 cei doi s-au căsătorit. Deși
Elena petrecea mult timp singură pentru că soțul său era adesea plecat, i-a rămas întotdeauna
aproape și l-a susținut cu înțelepciune. Elena i-a crescut pe cei doi fii ai lui Cuza, din afara
căsătoriei, Alexandru și Dimitrie, ca și cum ar fi fost băieții ei și și-a dedicat viața sprijinirii
oamenilor săraci și neajutorați.

Dar totuși, ce face ca un tânăr înstărit, de familie bună, cu succes în societate să îmbrățiseze
ideea Unirii?

In timpul revoluției din 1848 Cuza a fost arestat din ordinul domnitorului Mihail Sturza. A
reușit să scape de sub pază și a fugit în Bucovina. După un an de exil, a revenit în țară odată
cu numirea noul domn în Moldova, Grigore Ghica, om cu care A. I. Cuza va lega o prietenie
strânsă.

Nu erau însă vremuri ușoare. Nimeni nu era în siguranță. Marile Puteri decideau în continuare
soarta românilor. Astfel, Imperiul Țarist, Imperiul Otoman și Imperiul Austro-Ungar au
hotărât prin Conventia de la Paris de la 1858 că trebuie să avem 2 guverne, 2 domnitori și 2
adunări. Numai că politicienii români s-au folosit de faptul că această convenţie nu specifica
faptul că nu poate fi aceeaşi persoană domn în ambele țări și A. I. Cuza a fost ales domn al
Moldovei pe 5 ianuarie 1859 și domn al Țării Românești pe 24 ianuarie, infaptuindu-se astfel
Unirea. A fost momentul în care moldovenii si muntenii au primit acte de români. Se năștea
România.

Această unire este momentul fondator al României moderne, iar dubla alegere a domnitorului
a însemnat crearea unui nou stat, cunoscut inițial sub numele de Principatele Unite care, din
1866, pe baza noii Constituții, a primit numele de România.

„Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română, / Să-nvârtim hora frăției / Pe pâmântul
României!” Recunoști versurile scrise de Vasile Alecsandri? Ei bine, cele opt strofe se cântă
de fiecare dată când românii își amintesc de acest moment important.

Rolul lui Cuza trebuie înţeles şi asociat cu cel al politicienilor vremii cărora li se mai spune și
„marii unioniști”: Mihail Kogălniceanu, I. C. Brătianu, Costache Negri şi mulţi alţii, fiecare
având rolul său bine definit în noua construcţie politică.

În timpul domniei, Cuza a pus bazele unor instituții pe care le avem și astăzi. A stabilit
capitala la București, a făcut separarea puterilor în stat, a stabilit egalitatea oamenilor în fața
legii, s-au conceput Codurile Civil, Penal și Comercial. Tot acum a luat naștere prima armată
națională, învățământul a devenit obligatoriu și s-au înființat primele Universități din
România – la Iași și la București. Foarte importantă a fost reforma agrară prin care țăranii
deveneau proprietarii pământului pe care îl munceau. Feudalismul dispărea în mod oficial.  

Am făcut dintr-un million de țărani clăcași un million de proprietari și cetățeni, spunea Cuza.

S-au întâmplat atât de multe lucruri în atât de puțini ani de domnie! Cuza devine așa cum bine
spune istoricul Nicolae Iorga un vizionar, un mare bărbat de stat.

Putine personaje istorice au intrat și în legendă. Poveștile despre Cuza sunt cunoscute și
astăzi. Era un domnitor iubit de poporul lui.

„El a făcut şcoalele, el ne-a dat pământ şi tot el a surpat pătulele împărăteşti. Şi bine a
făcut”.

„Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla aşa ca noi şi, de multe ori, ca să prinză pe mulţi slujbaşi cu
ocaua mică, îşi schimba faţa şi hainele, să nu-l cunoască nimeni .

Ai auzit de expresia „te-am prins cu ocaua mică”? Își are rădăcinile chiar în acțiunile lui Cuza
despre care se spune că mergea prin târguri, deghizat în haine țărănești, pentru a prinde
negustorii ce voiau să își păcălească clienții folosind moduri înșelătoare de măsurare a
cantițății: ocaua mică în loc de ocaua mare.

În amintirea populară a rămas și Moș Ion Roată, un personaj strâns legat de domnitor,
transformat în personaj de poveste de Ion Creangă. În realitate, el a fost deputat în divanul ad-
hoc al Moldovei, reprezentându-și semenii și interesele lor. A luptat împotriva boierilor,
susținând împroprietărirea țăranilor și toate legile propuse de Alexandru Ioan Cuza.

În timp ce oamenii de rând îl iubeau pe domnitor, politicienii se întorceau împotriva lui. De

ce? Pentru că Alexandru Ioan Cuza era un om autoritar, hotărât să se impună cu forța, dacă
era nevoie. Așadar, ambele partide politice ale vremii s-au aliat împotriva lui și au format
„monstruoasa coaliție”, obligându-l pe domnitor să abdice și să părăsească țara. Cuza a
acceptat pentru că altfel, armatele celor trei imperii care ne înconjurau ar fi intrat în România
și tot ceea ce clădise până atunci s-ar fi năruit.

–          Niciodată nu voi vărsa sânge pentru a-mi recăpăta tronul! a spus domnitorul, plecând
alături de familie spre Paris unde a început o nouă viață sub numele de Alexandru Adam. În
locul său pe tron a fost numit Carol de Hohenzollern -Sigmaringen, primul rege al României.

Dorul de țară îl îmbolnăvește pe Cuza. S-a stins din viață în Germania, la 53 ani. Elena i-a fost
alături până în ultima clipă. A fost adus și înmormântat la Palatul de la Ruginoasa în prezența
a mii de țărani. După al Doilea Război Mondial mormântul său a fost mutat la Biserica Trei
Ierarhi din Iaşi.

Unirea facută de Al. I Cuza la 24 ianuarie 1859 este fundamentul României moderne, un
moment cheie în istoria noastră. Domnitorul a oferit speranța unei țări puternice și autonome,
așa cum a rostit și în „Proclamarea unirii definitive” din 1861: „Românilor! Unirea este
îndeplinită! Naționalitatea Română este întemeiată! (…) Alesul Vostru Vă dă astăzi o singură
României!”

Alexandru Ioan Cuza este domnitorul care a ajuns pre tron prin forța personalității sale și care
a pus interesul țării deasupra interesului personal. Este un adevărat român de poveste.
Povestea noastră, a românilor.