Carcaterizarea lui Ștefan cel Mare din romanul „Frații Jderi” de M.
Sadoveanu
Secvența de text
Ucenicia lui Ionuț (1935)
„Vodă Ștefan, călcând atunci în al patruzecelea an al
vârstei, avea obrazul ars proaspăt de vântul de
primăvară. Se purta ras, cu mustața ușor cărunțită.
Avea o puternică strângere a buzelor cu o privire
verde tăioasă. Deși scund de statură, cei dinaintea sa,
opriți la zece pași, păreau că se uită la el de jos în
sus.” (Capitolul 2)
„Vodă făcu semnul creștinesc și sărută Evanghelia,
apoi îndemnă printr-un semn mic, din ochi, pe
coconul său să săvârșească același lucru.”
(Capitolul 2)
„ Înălțându-se în șa, Domnul primi spata în mâna
dreaptă, ridicând-o o clipă asupra poporului
înghenunchiat și tăcut. Șiragurile dintâi păreau a nu
cuteza să ridice frunțile către strălucitul chip al
Domniei.” ( Capitolul 2)
Comentariu
Fragmentul dat ne sugerează ideea că
Ștefan cel mare prin calitățile sale, este
unul din domnitorii de aur al istoriei
naționale, astfel, obervăm înțelepciunea
sa, căpătată în urma experiențelor trăite
în cei 40 de ani de viață.
Potretul lui Ștefan cel mare este
constituit din linii sigure: ‘’Se purta ras, cu
mustața ușor cărunțită. Avea o puternică strângere
a buzelor cu o privire verde tăioasă,,. Deși mic
de statură, el este superior prin puterea
sa lăuntrică.
Ștefan cel mare este adept al unei
calități speceifice poporului român,
domnitorul țării este un bun creștin,
puterea lui Dumnezeu pentru el este
desăvârșită, deoarece, numai prin
Dumnezeu a reușit să treacă prin cele
mai crâncene momente.
În secvența dată, putem observa și o
altă caracteristică a domnitorului, el este
îndrumător, educă viitoarei generații,
dragostea pentru valorile neamului, și le
oferă un exemplu însuși prin manierele
și acțiunile sale, îndemnându-și fiul spre
același respect pentru Dumnezeu.
În acest fragment se observă relațiile
dintre popor și domnitor, astfel, prin
curajul său, el reușește să găsească calea
către inima poporului, el este respectat,
fapt demonstrat prin necutezanța celor
din jur de a ridica fruntea, prin acest gest
arătând totodată mulțumirea și credința
pe care o poartă domnitorului pentru
grija sa față de popor.
„Nimeni nu putea să înlăture dreptatea acestui braț.
Ori boier, ori mișel simțe aceeași apăsare ca sub o
întocmire neclătită așezată de Dumnezeu. De când
acea putere se așezase asupra Moldovei, părea că s-
au schimbat și stihiile. Ploile cădeau la timp, iernile
aveau omături îmbelșugate. Iazurile stăteau liniștite
în zăgazuri; morile și pâraiele cântau în văi; prisăcile
se înmulțeau în poienile pădurilor; drumurile erau
pașnice. Neguțătorii treceau fără grijă ori la nemți și
leși, ori la tatari, ori la Țara Ungurească; plăteau
vama cu dreptate, nimeni nu le pricinuia sminteală.
(...) S-a făcut lumină și dreptate în Țara Moldovei și
boierii cei făloși și pântecoși și-au plecat grumazul și
s-au supus. ” (Capitolul 4)
Ionuț către Ștefan cel Mare: „Măria Ta, comisul se
bucură că Țara are stăpân. Înainte vreme, zice tuța,
domnia Moldovei era teacă fără sabie.”
(Capitolul 10)
Ștefan: „Noi domnii și stăpânitorii de noroade trebuie
să urmăm pilda soarelui, dând în fiecare zi căldură și
lumină fără a primi. Rânduiala noastră nu-i fără
noimă în fața lui Dumnezeu.” (Capitolul 13)
„Voievodul își făcu semnul crucii și rămase cu capul
descoperit, îngenuncheat cu fața la răsărit și
ascultând slujba monahului. (...) Se plecă adânc cu
fruntea în pământ, cerând putere pentru izbândă; căci
în această țară stă dreaptă credința; și aceste noroade
sărmane lucrează fără șiretlic, semănând și păstorind;
se bucură de rodurile muncii lor, neasuprind alte
seminții.” (Capitolul 13)
Izvorul alb (1936)
Petre Hărman, căpitanul simenilor din Cetate: Este necruțător cu cei ce încalcă legea.
„...uneori, mânia Măriei Sale: boier, oștean și mișel Este principial în orice decizie luată.
nu pot s-o înfrunte fără a-și primejdui capul.”
(Capitolul 1)
„În vremea asta a lui Vodă Ștefan, nici în Lehia nu
este ca în Moldova așa liniște la drumuri și vămi
pentru neguțători și tihnă la treburi pentru
gospodari.” (Capitolul 3)
În fragmentul dat Ștefan cel mare este
prezentat ca un aducător de stabilitate.
Domnitorul este un om al ordinii,
reușind să găsească cheia echilibrului
între toate sferele sociale. Ordinea în
țară demonstrează și aptitudinile sale de
bun conducător, astfel putem spune că
nu este avar. Cu o frică de Dumnezeu
acesta oferă mai multe decât ia.
Capacitatea sa de a conduce un stat
dovedește că domnitorul este și o fire
echilibrată, chibzuită și calculată în
toate câte le face. El este corect, pentru
că își îndeplinește funcția fără șiretlicuri,
duce o politică de supunere a boierilor
față de domn (...) S-a făcut lumină și
dreptate în Țara Moldovei și boierii cei
făloși și pântecoși și-au plecat grumazul
și s-au supus. ”
Este un bun stăpân, are condiția de
deținător al puterii de a domina natura și
oamenii, reușind în acest mod să aducă
armonia în țară.
Ștefan cel mare și Sfânt este prototipul
omului principial. El îi oferă lui
Alexăndrel normele de conduită, după
care trebuie să se călăuzească unsul lui
Dumnezeu, când este înscăunat în tronul
domnesc, și însărcinat cu problemele
țării.
Voievodul este un desăvârșit patriot, este
mereu cu sufletul aproape de popor,
omenos, și cumsecade, el este un ,,domn
al poporului’’, cu o mare credință, este
alături de țara la locul potrivit, în
momentul potrivit.
Bun organizator.
Ștefan către arhimandritul Amfilohie: „N-am putut fi
mai harnic,căci am găsit țara bântuită de răi și
sărăcită; însă am sporit pe cât am putut, în acest
pământ, cetățuile credinții.”
Ștefan: „Numai prostimea viețuiește pentru pântece;
domnii și craii au altă rânduială. Cine nu vede
primejdia ismailitenilor nu-i nici domn, nici crai.
Cine nu se pune pe sine jertfă pentru credință nu-i
vrednic să ție în stăpânirea sa noroadele; e mai puțin
decât cel din urmă mișel.”
Ștefan despre sfatul dat de către părintele său: „Când
vei ajunge stăpân în moștenirea părintelui tău să-ți
aduci aminte că zilele vieții tale sunt numărate. Din
ziua întâi să dai lui Hristos slavă, și din ziua a doua
să ridici sabia. Căci domnia Moldovei s-a întemeiat
pe această poruncă de la Dumnezeu.”
Arhimandritul Amfilohie Șendrea: „Măria Ta ai
pus cu sabie aici lege tare și sufletul meu s-a
bucurat.” (Capitolul 4)
Ștefan cel mare și Sfânt este un mare
ctitor. El zidește mănăstiri și biserici
după fiecare bătălie, tocmai pentru a
subilinia că lupta s-a dat în numele
domnului Isus Hristos. Este un
reprezentant al conștiinței naționale,
fiind gata de jertfă doar pentru binele
țării. Este un simbol al curajului, și un
exemplu de luptător neînfricat,
Este un păstrător al valorilor antice,
păstrând de la dacii străbuni calitatea de
a se avânta în luptă cu pieptul deschis,
fără frică de moarte.

Ștefan către Amfilohie Șendrea: „Am de multe ori Slăbiciunea sa demonstrează dragostea
încredințarea că sunt slab față de unele fapte ale lui părintelui față de copil, din dorința de a
Alexandru-Vodă.” (Capitolul 4) fi mai aproape de el, voievodul are o
slăbiciune față de fiul său, de aceea
sufletul său bun îl face să fie conciliator
în relația cu fiul său.
Ștefan către arhimandrit: „Cu grijă și cu cutremur Ștefan cel mare este unul din marii
mă voi înfățișa când va bate ceasul. Nădăjduiesc că principi europeni, este un diplomat și un
Domnul și judecătorul meu (...) va zice: Acesta este bun strateg, un mare domn patriot.
slujitorul meu Ștefan, carele a păcătuit pentru ca să se Trăiește cu răspunderea conștiinței
întemeieze dreptatea mea în moștenirea părinților săi. istorice, și cu frica judecății în fața lui
A prigonit pe lotri; a bătut peste fălci pe dușmani, a Dumnezeu în viața de după moarte, de
grăbit sfârșitul viclenilor; toate le-a făcut spre slava aceea dorește să asigure independența și
crdinții, ca să întărească oștile credincioase mie.” unitatea țării înainte de moartea sa.
( Capitolul 4)
„Toată lumea se înfățișa cu cutremur la Măria Sa, Ștefan cel mare este autoritar,deci,
îngenunchind sub sabia dreptății sale, știind că Măria adesea, inspiră frică, însă, în conștiința
Sa stă pe acest pământ al Moldovei ca să fie s-a, domnitorul mai presus de toate pune
statornică rânduiala lui Dumnezeu.” responsabilitatea față de jurământul dat
(Capitolul 7) în fața lui Dumnezeu spre păstra ordinea
cuvenită.

Comisul Manole: „Măria Sa a făcut rânduiala în Domnul Ștefan este un bun

țară; fiecare trăiește la locul său în pace. Au fost organizator, aduce cu sine multe
tăiați lotrii și s-au liniștit drumurile; neguțătorii nu reforme, ce demonstrează inteligența sa.
mai au de nicăieri sminteală. Iar dregătorii domnești
sunt mai puțin grași decât înainte vreme, având ceva
mai multă trudă. Porunci tari au ieșit de la Măria Sa
ca fiecare sat să-și grijească iazul său; și la fiecare
opust de iaz să fie moară. De asemenea nu s-a
îngăduit unei obște să n-aibă biserică întru care să se
închine lui Dumnezeru. Și fiecare obște să aibă
prisacă; să învețe munca de la albine și să
agonisească ceară pentru făcliile sfintelor slujbe.”
(Capitolul 8)
Arhimandritul Amfilohie: „Așa n-au înțeles unii
dintre boieri, care-și ascut limbile împotriva Măriei
Sale; n-au înțeles că Ștefan-Vodă are de la
Dumnezeu o rânduială. Măria sa singur a cunoscut-o
în inima sa; deci Dumnezeu l-a ales ostaș al său.”
(Capitolul 8)
„Măria Sa nu înceta de o vreme să suie în trepte
oameni noi, prețuindu-i numai după vrednicie. La
alte vremuri, trebuia alți oameni; bătăliile jertfei, pe
care Măria Sa urma să le viseze în nopți de neliniște,
cereau inimi arse de credință.” (Capitolul 10)
Ștefan-Vădă: „Ascultă, Simion Jder. Mânia nu
trebuie să stea în Domnia Taca o otravă înghețată, ci
trebuie să-ți deie agerime și tărie. Ai să te duci; dar să aceea nu iubește ca dragostea să fie
lepezi aici în clipă arșița și nebunia. Eu nu vreau să
cunosc dragostea pe care o ai; agonisește-ți-o, dacă
ești vrednic, însă ia aminte și-ți păstrează capul, căci
viața Domniei Tale ne face nouă trebuință.”
( Capitolul 11)
Oamenii Măriei sale (1942)
Comisul Manole: „Văzutu-s-a și pomenitu-s-a oare excepțional, în situații excepționale.
balaur mai cumplit decât Luminăția Sa?”
Domnitorul este organizatorul vieții
sociale. Este isteț, iar din ordinile date
concluzionăm că domnitorul este un
simbol al cunoașterii universale, fiind
iscusit și în îndeletnicirile specifice
poporului.
Ștefan cel Mare și sfânt, ,,Atletul lui
Hristos’’, poate fi considerat un
reprezentant al lumii creștine. Unii
boieri îl urăsc pentru dorința sa de a face
dreptate, însă Ștefan este devotat
scopului său, de aceea, nimic nu-l
împiedică să-și închine viața salvării
lumii creștine, luptând cu turcii și tătarii.
Apreciază curajul, simplitatea, și
devotamentul oamenilor, nu crede în
principiul statului social înnăscut.
Este un valorificator al calităților, mai
mult, este un cunoscător al tipologiei
umane, ce-i permite să selecteze oameni
de nădejde, ca mai apoi, ca un bun
pedagog, să formeze oameni de nădejde.
Este sfătuitor, împarte înțelepciunea s-a
celor din jur. Este un om al datoriei, de
implicată în slujba față de popor. Este
realist, se ghidează după principii
stabile.
Ștefan cel mare este un personaj
Trăsăturile sale, ca de basm, îi conferă
domnitorului un splendid șarm. Ștefan
cel mare este ajutat în luptele sale atât de
sfinți, cât și de elementele naturii. Nu
sunt neglijate puterile sale spirituale,
care par a ține echilibrul lumii. Ștefan
cel mare este un simbol al puterii și
curajului, un balaur pentru străini, însă
un Făt-Frumos pentru națiunea română.