Caracterizarea lui Ionuț Jder din romanul „Frații Jderi” de m.

Sadoveanu

Secvența de text Comentariu

Ucenicia lui Ionuț (1935)
„Era fluture, flacără, schimbător ca un pui de Demonstrează evoluția lui Ionuț,
demon.” maturizarea și formarea personalității
(Capitolul 2) acestuia, între adolescență și
maturitate.
„Nu era frumos; avea nas cam mare, ca și tatăl său Secvența dată remarcă aspectul fizic
Jderul cel bătrân. Avea înclinare spre deșertăciune al lui Ionuț ,,Nu era frumos; avea nas
și strai frumos. (...) Era fără liniște: îi plăceau toate cam mare, ca și tatăl său Jderul cel
zburdălniciile. Învățase cu ușurință, de mititel, bătrân” și scoate în evidență calități
meșteșugurile vânatului la starostele Căliman: iar superioare cu care era înzestrat, era de
acuma era de nedespărțit de fratele său cel mare felul său foarte deștept, descurcăreț și
Simion, între caii de la herghelia domnească. curajos. Avea o imensă dragoste față
Îndrăznea să încalece hărmăsarii cei mai nărăvași.” de fratele său mai mare – iubitor.
(Capitolul 2)
Alexăndrel-Vodă, feciorul lui Ștefan cel Mare Este caracterizat de celelalte
către Ionuț: „Am văzut că ești vrednic și știi atâtea personaje direct. Vrednicia,
lucruri. Și ai în Domnia Ta o bărbăție și o credință.” înțelepciunea, vitejia și evlavia erau
(Capitolul 3) caracteristicile care îl remarcau și
evidențiau cel mai bine.
Alexăndrel-Vodă lui Ionuț: „Văd că ești ager, Ionuț era o fire foarte neastâmpărată
prietine.” (Capitolul 3) și ageră, chiar dacă știa bine ce
pericol îl așteaptă.
Ionuț: „Eu îmi petrec viața la herghelia de la Timiș. Secvența dată evidențiază locul unde
Umblu la vânat. Prind păstrăvi. Am învățat a trage și-a petrecut el timpul, adică la Timiș,
cu arcul. Am și știință s-aprind ușor focul, oricând locul unde a învățat multe.
și oriunde, pe ploaie, ori ninsoare.” (Capitolul 3) Următoarele descrieri demonstrează
faptul că el era destul de descurcăreț
și curajos, întrucât era mereu ocupat
cu activitățile care într-un mod sau
altul îi puneau viața în pericol, de
exemplu vânătoarea.
Monahul Stratonic către Ștefan cel Mare: „S-a Știa bine să țină arcul, deci era un bun
zvonit până la noi la Sfânta Mănăstire Neamțu că țintaș, unul excepțional, deoarece nu
acest flăcăuaș al comisului Jder trage cu arcul, cât putea nimeni să-l întreacă din oșteni,
nu se află oștean să-l întreacă.” (Capitolul 3) un lucru nemaiîntâlnit.
Niște gospodari: „Pruncul acesta are să fie la Era lăudat de toți ca fiind un bun om
vremea sa mândru bărbat.” (Capitolul 4) din toate punctele de vedere, iar când
va crește, va deveni un bărbat în toată
puterea cuvântului.
Starostele Căliman: „Ești vânător tânăr, mânzule; Este observat cu atenție de către
câte paseri zboară Domnia Ta crezi că toate se Starostele Căliman, a cărui vorbe
mănâncă.” (Capitolul 4) evidențiază firea visătoare a acestuia.
„Nu avea împotriva stăpânului său (autorul face
referință la Alexăndrel-Vodă) niciun fel de pornire
și în judecata lui primea și o altă hotărâre decât cea
pe care nădăjduia, căci simțurile lui erau numai
treze, încă nu fuseseră lovite și nu erau bolnave ca
ale lui Alexăndrel-Vodă. În el stăpânea mai mult o
putere a tinereții care-și căuta prilej de izbucnire; el
se bucura, pe când stăpânul său suferea.”
(Capitolul 9)
„Jder rămase neclintit și fără răsuflet, privind acea
înfățișare delicată și subțirică în boi. Când îl fură cu
ochii o clipă, inima-i tresări împunsă. O iubi dintr-
odată. Avu în el bucuria aceasta, ca o lumină
orbitoare.Înțelegea că acea ființă trebuie să fie a
altuia, se desfăta însă la vederea ei, căci i se înfățișa
lămurit așa cum o bănuise în visurile lui ascunse.”
(Capitolul 9)
„Meșteșugul acestei patimi aprige se învață cu
repeziciune, căci e în sângele oamenilor și în
viclenia care s-a vădit dintru început în raiul cel
dintâi. Și de data aceasta femeia era mai înțeleaptă,
făcând ca îmbrățișarea ei să aibă mai mult preț decât
prieteniile și jurămintele.” (Capitolul 9)
„Jder privi pe furiș spre domnul său. Trufia îl făcea
pe Alexăndrel să ție pe soțul său desfăcut de sine și
să-l facă să creadă în bărbăția și izbânzile sale
domnești. Feciorașul comisului găsi în asta iertare
pentru propria sa vină și deschise iar dimineții de
iunie floarea ființei sale.” (Capitolul 10)
„Jder fluiera încet – ca și cum pierdea în acea clipă
toate: nădejde, dragoste și viață. Acum întâia oară
se afla într-o primejdie adevărată și-și mărturisea cu
umilință că frica lui e fără cusur, cu mult mai aspră
decât atunci când văzuse iepurele de o sută de ani.
Cu toată această frică, pe care o simțea ca pe o
arșiță a trupului, judecata îi rămânea întreagă și
lucra cu hărnicie.” (Capitolul 11)
Medelnicerul Dumitru Crivăț: „ Ț! ț! Cum a putut
înțelege și cunoaște ce are să se întâmple un
fecioraș ca acesta, mai bine decât oameni în vârstă ți
înțelepți!” (Capitolul 11)
Întrucât era încă tânăr, Ionuț Jder nu
ezita să se bucure de viață ,,în el
stăpânea mai mult o putere a
tinereții”. Alexăndrel-Vodă pe de altă
parte ,,suferea” deoarece ,,simțurile
lui fuseseră lovite”. Jderul nu este
format, evoluția sa avea să se
realizeze grație aventurilor sale.
Se observă imaginea tânărului
îndrăgostit, prima situație erotică,
dragostea juvenilă pentru jupânița
Nasta. Este cristalizată firea pasională
și impulsivă a acestuia, cu toate că el
era conștient că această ființă nu îi
aparține lui, dar era exact așa cum o
visase, înfățișarea ideală.
Această secvență creionează ideea că
femeia este o putere specifică, ce îl
poate impune pe bărbat să săvârșească
fapte din cele mai drastice. Ionuț fiind
îndrăgostit de Nasta, recurge la
încălcarea jurământului făcut de
Alexăndrel-Vodă.
Ionuț este o fire flexibilă și se
adaptează ușor la toate evenimentele,
iar cu timpul acesta capătă
înțelepciune: ,,deschise iar dimineții
de iunie floarea ființei sale”. Astfel se
evidențiază maturizarea Jderului cel
mititel și trecerea sa la etapa de adult.
Se accentuează frica tânărului căzut în
primejdie, după spusele lui, el nu a
mai întâlnit așa o stare nici când
văzuse iepurele de o sută de ani. În
momentul primejdiei, ca și orice tânăr
își pierde curajul. Cu toate acestea
Jder cel mititel se stăpânește și
continua să-și creeze un plan pentru
apărarea coconului.
Din acest context reiese că Ionuț era
foarte înțelept și calculat, fapt pentru
care se deosebea întru totul de ceilalți
oameni, chiar și de cei mai în vârstă,

Un lotru către atamanul Grigorie Gogolea:
„Atamane Grigorie, nici n-am crezut noi vreodată
s-avem asemenea năcaz cu niște feciori nebuni. Este
mai cu samă unul la care am stat și m-am uitat ca la
Belzebut. Vrednic și cu semeție se ține coconul, iar
noi nu-i putem face nicio stricăciune. Însă tovarășul
său are într-însul jăratic și piper.” (Capitolul 12)
Grigorașcu Jora către Ștefan cel Mare: „Măria Ta,
acel fecioraș al comisului Manole a stat neclintit
lângă stăpânul său.” (Capitolul 13)
Comisul Simion către Ionuț: „Tu încă nu înțelegi ce
se cheamă bărbat – adică acel om care nu-i ouat și
clocit (...). Bărbat e numai acela care leapădă de la
el slăbiciunile și lacrimile.” (Capitolul 14)
Ieromonahul Nicodim: „Am înțeles că în acel
copil e pulbere de pușcă.”
(Capitolul 16)
Izvorul alb (1936)
Samoilă Căliman: „Avem un prietin, boier tânăr,
care ne-a pus alte porecle decât cele pe care le
avem. Umblăm cu el la vânat, și nu este în acest
meșteșug altul mai priceput decât dânsul. Așa-i de
agerîncât chiar la o bătaie noi nu l-am putea birui,
cu toată vârtutea noastră.”
Samoilă Căliman: „E bărbat frumos și fudul,
sfințite părinte. Iar când e cu noi Domnia Sa, avem
o putere mai mare, încât nu ne mai temem de
nimene pe lumea asta.” (Capitolul 2)
Oamenii Măriei sale (1942)
„Dumnezeu a pus în acest feciortoate darurile sale,
întru care ea nădăjduise (se face referință la
jupâneasa Ilisafta). Bărbăția și puterea lui erau
ascunse în obraz și în trup. În acea vară a anului
1474, Jderul cel mezin nu mai avea nimic din
pruncul de odinioară. Lat în umeri și subțirel la
mijloc, părea mai înalt decât alți oameni...”
(Capitolul 1)
Jupâneasa Ilisafta: „Băietul acesta, sărăcuțul, fost-a
zămislit, pesemne, pe zbucium și grabă. Nu i se
isprăvește una și începe alta.” (Capitolul 2)
trecuți prin viață.
Protagonistul este foarte ager și fidel
stăpânului său, fiind simbolul
tânărului în devenire. Caracterul vioi
și sprinten este evidențiat prin
lexemele ,,jăratic și piper”.
Feciorul comisului dă dovadă de
devotament și respect față de stăpânul
său și de țară.
Din spusele comisului Simion, Ionuț
trebuie să fie un bărbat puternic, care
știe să-și ascundă emoțiile și
lacrimile, ci nu unul sentimental.
Developează maturizarea lui Ionuț
Jder, întrucât nu a mai rămas nimic
din copilul de odinioară, doar praful
care se va spulbera și el cu timpul.
Se observă caracterizarea directă a
protagonistului, prin aspectul fizic
(frumos, tânăr) și prin faptele sale
vitejești. Prietenul lui îl descrie ca pe
un ager vânător, bun strateg și extrem
de delicat în privința acestui lucru. Cu
el totul pare a fi mult mai ușor, este
asemeni unui munte, care este în stare
să apere și să îi ocrotească pe oamenii
alături lui.
Când Dumnezeu l-a creat, a depus
toată puterea și forța pentru a
întruchipa modelul desăvârșit al unui
bărbat adevărat: viteaz și curajos.
Ionuț s-a dezvoltat fizic și ostășește în
vara anului 1474, devenind maturizat
până la nivelul idealului.
Accentuează caracterul ager și
zbuciumat al protagonistului, fiind
mereu în căutarea noilor aventuri.