Caracterizarea personajului Tincuța din romanul ,,Povara tinereții
noastre” de Ion Druță.
Trăsătura de caracter
Casa de pe dealul mare.
1. S-a întristat biata Tincuță,
s-a vestejit cum nu se mai
poate. Se temea sărmana de
singurătate ca de moarte,
iar clăcile erau una din cele
mai vechi, una din cele mai
frumoase tradiții în Câmpia
Sorocii. Poți fi gospodină
în rând cu lumea, dacă nu
ai făcut măcar o singură
clacă?”
2. ,,Tincuța, harnică și
stăruitoare, îl ajuta din
răsputeri, dar mai apoi a
început a se tângui că prea
a luat-o aiurea. În loc să-și
lipească și ei colo o
bojdeucă undeva pe lângă
părinți, au ieșit în câmpul
gol unde nici tu drum, nici
tu pârău, nici tu fântână.
Serile Tincuța se repezea în
sat să vadă ce mai fac
părinții, și se întorcea cu
ochii roșii de atâta plânset.”
3. ,,De dragul acelor ochi
căprui s-au bătut flăcăii din
Ciutura o iarnă întreagă,
dar n-avut noroc biata fată.
Și-a legat capul cu prostul
de Onache, care, a luat-o de
la părinți ca s-o scoată pe
dealul ista, în bătaia
vânturilor, în tristețea asta
Comentariul
În secvența dată se evidențiază frica
Tincuței, de singurătate, apărută în
urma mutării în casa de pe deal,
pentru ea singurătatea e mai grea ca
moartea.
Păstra cu sfințenie tradițiile din
Câmpia Sorocii și mai ales tradiția
clăcilor, din spusele ei ,,degeaba poți
fi gospodină dacă nu a făcut măcar
odată clacă’’.
Tincuța reprezintă tipul sfințeniei
feminine specifică spațiului rural,
este silitoare, iar mai mult ca atât este
o soție model pentru Onache. Totuși
Tincuța, deși urmează calea iubirii,
nu se detașează total de casă, astfel,
are o inimă mare, în care se frământă
adânc dorul de casă.
Tincuța era frumoasă , avea ochi
căprui de care orice băiat putea fi
ademenit, însă frumusețea sa este
sortită lui Onache, care de multe ori,
fiind încă este ,,Băiat verde’’ , uită să
o admire, totuși, fiind prinsă cu ale
casei, Tincuța se deprinde cu Onache,
înțelegând că iubirea de multe ori nu
este precum în basmele românești
 că-ți țiuie în urechi de atâta
singurătate.”
4. Ș-amu el umblă șuierând
de colo până colo, pentru
că, mă rog, ce-i pasă lui, pe
când ea sărmana se spetește
muncind cu vorba
născându-i-se și murindu-i
în suflet nemărturisită,
pentru că nu are cui o
spune. Ș-așa i se face
uneori greu pe inimă, c-ar
lepăda într-o bună zi și
casă, și masă, și s-ar duce
așa unde-or duce-o ochii.”
5. ,,Tincuța în ziua ceea dădea
casa cu lut pe afară. Muncă
grea cum nu se mai poate,
mai ales când muncești de
una singură.”
Maci roșii, maci fierbinți.
6. ,,Onache a umblat câteva
zile cu urechea ciulită,
așteptând să se plângă
Tincuța că n-au răsărit
macii, și apoi să-i spuie el
câteva vorbe frumoase, dar
Tincuței puțin îi păsa și de
grădină, și de cele ce-au
răsărit sau n-au vrut să
răsară.”
7. ,,Tincuța a început a ținea
casa într-o curățenie cum
nu se mai pomenise în
Ciutura.”
8. ,,Celelalte rânduri au fost
citite numai o singură dată.
Pe urmă Tincuța le-a tot
Se evidențiază hărnicia Tincuței,
prin munca, sa în raport cu Onache,
care, ,,umblă cu mâinele în buzunar”.
Ca orice femeie Tincuța este
sensibilă, iar greul casei o face de
multe ori să cedeze emoțional,
Tincuța începe drumul vieții cu
greutăți, ceea ce o macină, și o face
să-și dorească o altă viață.
Tincuța este bună în orice muncă,
este foarte puternică, reușeste să facă
față tuturor provocărilor, chiar dacă
Onache uită de-ale casei, ca o
adevărată eroină, Tincuța, după ce
plânge, se apucă iar de lucru
Autorul creionează feminitatea
Tincuței, ea știe să fie cheia în relația
cu Onache, și să evite orice fel de
conflict, astfel, cu multă iscusință,
este o păstrătoare a liniștii în familie.
Gospodină, cum nu se mai pomeni în
Ciutura, deoarece în casa ei era o
curățenie impecabilă.
Modul în care Tincuța a vărsat
lacrimi la citirea scrisorii trimise de
Onache, denotă faptul că Tincuței îi
 scăldat în lacrimi, că nu părea rău că Onache s-a dus la război,
mai puteai desluși o buche. iubirea ei este mare, iar gândul că ar
[...]iar Tincuța își tot putea să nu-l mai vadă îi crează
tremura bărbia într-o jale imensă durere.
lungă zi și noapte, cu toate
că până la urmă n-a fost
nevoită să adauge o cruce
în cimitir.”
Norocul Ea încerca să le facă pe plac tuturora,
9. ,,Tincuța căuta să intre în pentru că este o bună gospodină, mai
voia tuturora.” mult ca atât, ca și orice altă femeie
Tincuța își dorește ca Onache să se
mândrească cu dibăcia sa înnăscută.
10. ,,Tincuța scosese Plăcintele sunt dovada unei
plăcintele din cuptor și, gospodine care se pricepe la toate,
îmbujorată, căci le mai ales la gătit. Este păstrătoare a
potrivise tocmai bine, a tradițiilor, primindu-ți oaspeții cu
pornit în fundul grădinii plăcinte, considerate sfinte pentru
spre dânșii.” poporul moldovenesc, iar servirea lor
oaspeților demonstrează un gest de
respect din partea gazdei.
Înălțarea și prăbușirea caselor. Prin portretul tincuței, ajunsă la o
11. ,,Femeie harnică și vârstă onorabilă, autorul evidențiază
binevoitoare, ea se în primul rând că femeia, care este
despărțea de viața satului veriga vieții, ajunsă la bătrănețe
cu aceiași pași ușori, devine neputincioasă, la fel precum și
nesimțiți, ce o purtau atâția Tincuța, odată, harnică și
ani în zorii zilei. Se ducea binevoitoare, devine o bătrănă
în aceleași hăinuțe vechi și micuță, a cărei suflet cuprinde
ponosite pe care nici ochiul nemărginirea lumii de dincolo,
să le culeagă, nici sufletul trecând în neființă, și lăsând în urmă
să le țină minte. Se ducea lumea cu toate ale ei.
micuță și tăcută, cu
supușenia unui copil trimis,
pentru prima oară cu
poruncă, iar el tot vine și
nici să-i treacă prin cap c-ar
putea și zăbovi pe undeva.”
12. ,,Și au trecut zile, zile Pentru ciutureni, Tincuța a rămas ca
multe. Tincuța se tot ducea
din viața ciuturenilor și se
stingea în inima satului
chipul ei ostenit, ce zâmbea
cu drag și înțelegere pentru
fiecare.”
un suflet viu în continuare, care
zâmbea fiecăruia. A fost un om
nemaipomenit, și o gospodină de
necomparat, ce a oferit culoare
satului, si a participat alături de
Onache la prosperarea lui. Tincuța
rămâne în amintirea ciuturenilor ca o
sfântă ce le va veghea existența din
înaltul cerului, ocrotindu-i la bine și
rău.